25 May 2019
Home / Observații / Experimentul Zaica: răspunsurile unor copii la întrebări grele în vremea comunismului

Experimentul Zaica: răspunsurile unor copii la întrebări grele în vremea comunismului

Fascinantele răspunsuri date de copii la chestionarul profesorului Zaica, pe timpul comunismului. Am selectat doar subiecte de interes economic:

Comunism

 

“Ce este comunismul ? dar capitalismul?

A construi comunismul înseamnă să construim o societate civilizată. A construi capitalismul înseamnă să te porți ca un vagabond.  (13 ani)

În capitalism prețurile la alimente și la alte obiecte sunt mult mai scumpe decât la noi în țară. Salariile în capitalism sunt mizerabile și oamenii trăiesc de azi pe mâine. Muncitorii din Occident cer mereu să li se mărească salariul cât îl au muncitorii de la noi din țară. Muncitorii stau în niște cocioabe, cu o fereastră, sau poate două, dar ar vrea să stea la bloc. cum stau muncitorii noștri. În capitalism oamenii strâng bani și la salariu întâi ia un copil pantaloni, apoi la alt salariu ia celălalt copil. Ei se împrumută de bani, pentru mâncare, cu câteva zile înainte de salariu, de la capitaliști. (13 ani)

Ce este munca patriotică?

Munca patriotică este când nu mai sunt țărani cooperatori și cheama profesori să muncească acolo. (Adrian Zaica, 9 ani)

Ce este acela un minister?

Minister înseamnă ca să te duci acolo să te răzbuni. (Constantin Păun, 9 ani)

Ministerul este o încăpere mare unde se adună toți miniștrii ca să facă ședințe pentru a îmbunătăți cartierul lor. (Marian Danilă, 9 ani)

Ministerul este o fabrică care face bețe. (Vasile Doru Calin, 7 ani)

Minister înseamnă când scrie ceva și se duce la alt om și omul ala îl trimite la alt om. (Aurelia Petre, 8ani)

Ce înseamnă să fii patriot?

Patriotic înseamnă când îi cheamă directorul pe oameni la muncă (Jeanina Bărăitaru, 8 ani)

Ce inseamna politica?

Politica înseamnă ședințe (Ștefan Constantin, 13 ani)

Politica înseamnă când mai mulți oameni se întâlnesc și vorbesc foarte mult. (Dana Ștefan,8 ani)

Politica înseamnă să respecți omul. (Dănuț Gheorghe, 8 ani)”

29 Shares
Share
Tweet
Share