19 December 2018
Home / Educație / Educatia românească – frână în calea dezvoltării

Educatia românească – frână în calea dezvoltării

Valentin Lazea subliniază legătura dintre calitatea educației și performanța economică:

“Principalul motiv pentru care România nu se poate dezvolta este educaţia. Românii au cea mai proastă educaţie din Europa. Educaţia trage economia în jos… Românii sunt plătiţi mai prost decât nemţii sau cehii pentru că avem o productivitate mai slabă din cauza educaţiei mizerabile.”

Îi dau dreptate. Deși productivitatea nu depinde în primul rând de nivelul de școlarizare ci de dotarea cu capital a economiei (domeniu în care, ce să vezi, BNR își dă silința să descurajeze economisirea prin dobânzi real-negative), categoric slaba pregătire a românilor frânează creșterea economică. Putem să presupunem că, chiar și cu stocul actual de capital/muncitor, dacă angajații ar avea competențe mai solide în meseria lor sau dacă ar fi pur și simplu capabili să lucreze bine într-un domeniu (orice domeniu), atunci productivitatea muncii ar fi substanțial mai mare. Dar de ce zic eu “angajații”? E valabil și pentru manageri! De exemplu, dacă conducerea băncilor ar fi fost mai capabilă atunci poate nu am fi ajuns să avem o cincime împrumuturi neperformante, iar în unele cazuri (vezi BCR) chiar o treime!

Lăsând la o parte aluzii sau ironii care pot zgâria orgolii, adevărul este că economia României folosește o forță de muncă slab calificată. Sau mai exact, lipsită de competențe adecvate, indiferent de calificarea obținută pe hârtie. Iar fără o bună instruire, fără competențe adecvate, nu avem cum să ne specializăm în procese cu valoarea adăugată înaltă. După cum arată raportul Helping Firms Grow, al Comisiei Europene:

Skills

Raportul accentuează importanța educației școlare, pentru că cei care sunt bine pregătiți devreme în viață (PISA) ajung să aibă competențe superioare mai târziu (PIAAC):

“Concluzia este că, deși educația școlară nu este singurul factor determinant al abilităților adultului, ea este categoric cel mai important factor. Investiția în buna educație a elevilor aduce beneficii mai târziu, în forma unei populații adulte cu abilități superioare, ceea ce la rândul său duce la creșterea productivității și a creșterii economice.”

 

PISA and skills

România nu este pe graficul de mai sus dar, ca să vă faceți o idee, din 65 de țări analizate în testul PISA ocupăm locul 45 la matematică și 50 la citire. Scorul la matematică este de 445.

Același raport arată că dominăm clasamentul țărilor în care oamenii resimt o diferență între ceea ce au fost pregătiți să facă în școală și ceea ce trebuie să facă la locul de muncă:

“Uitându-ne la proporția angajaților chestionați din fiecare stat membru care au răspuns fie că au nevoie de continuarea pregătirii pentru a face față sarcinilor de serviciu, fie că dețin abilitățile necesare pentru a îndeplini sarcini mai pretențioase, figura arată că cea mai mare asimetrie dintre pregătirea angajaților și sarcinile acestora este în România, Grecia, Letonia și Cipru, unde a fost resimțită de peste jumătate dintre respondenți.”

Educatie mismatch

De ce există o atât de mare discrepanță între nevoi și disponibilități pe piața muncii? De ce tinerii nu își găsesc job-uri pe măsura pregătirii lor? Deoarece, așa cum se știe (dar nu se face nimic), sistemul de educație este decuplat de economie. Noi am preferat să subvenționăm pregătirea universitară deși companiile au nevoie de meseriași buni. Și nu doar companiile, oamenii de rând atunci când vor să construiască ceva sau să repare o instalație electrică se lovesc de incompetența recunoscută a lui “Dorel”. Dar acesta este doar vârful aisbergului. Mai grav este faptul că începând cu clasa a V-a educația elevilor este sabotată sistematic din cauza metehnelor unui sistem cooperatist în care interesele celor implicați sunt contrare bunei creșteri și formări a copiilor. Și problema fundamentală nici măcar nu este aici – într-o anumită etapă educațională – ci în designul sistemului, în faptul că învățământul descurajează creativitatea încurajând obediența; în faptul că inițiativele private – singurele care pot rezolva problema – au fost interzise și descurajate, pentru ca inspectorii de stat și profesorii slabi să căpușeze în continuare învățământul. Să recunoaștem: pretutindeni în jurul nostru părinții își demonstrează interesul pentru buna pregătire a copiilor lor, îi trimit la tot felul de cursuri, le angajează meditatori. Statul ce face? Le ia banii și le pune bețe în roate. Repet ce spuneam mai demult:

Cred, în primul rând, că nu există motiv temeinic pentru a plăti statului taxe, măcar atât timp cât acesta refuză indivizilor dreptul de a-și procura acest serviciu prin intermediul pieței. Părinții nu au posibilitatea reală de a decide asupra educației copiilor decât la nivel de grădiniță. Învățământul primar, gimnazial, liceal și universitar – inclusiv cel privat – este aproape complet controlat de stat. În România nu îți poți înființa o școală primară sau o universitate ca pe oricare altă firmă, pentru a răspunde nevoilor publicului, fără medierea ministerului învățământului. Ministerul stabilește în esență ce și cum trebuie să învețe elevii și studenții. În al doilea rând, implicarea statului ar trebui să se reducă în teorie doar la sponsorizarea educației, nu la gestionarea școlilor. De ce nu privatizăm școlile, de ce trebuie să plătim impozite pentru un serviciu care poate fi oferit cu ușurință pe piața liberă? În al treilea rând, În România nu ai dreptul să îți educi copilul acasă. Coincidența face ca autorul acestui text să fie certificat de stat pentru a educa sute de tineri anual, la cel mai înalt nivel, însă nu deține dreptul de a-și educa propriu copil (aflat în învățământul primar) și de a face dovada performanțelor cu care își poate exercita acest drept. În al patrulea rând, performanța învățământului public este lamentabilă, dacă ne gândim la procentul celor care nu reușesc să depășească examenul de Bacalaureat. De ce trebuie să suportăm prin taxe un sistem care produce rebuturi pe bandă rulantă?

19 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble