7 December 2019
Home / Articole / Educația este hrană pentru minte, scumpă rău și diluată

Educația este hrană pentru minte, scumpă rău și diluată

Cineva chiar a îndrăznit să vorbească de rău cooperativa socialistă din educație! Mă bucur și îl felicit pe Marius Bostan pentru că este primul decident care sparge gheața. Deoarece vorbele ministrului Bostan au fost interpretate diferit, mi-ar plăcea să văd o explicitare a poziției acestuia. Până atunci, iată ce ar trebui să reținem:

1. Educația nu este gratuită și nu poate fi gratuită, la fel cum îngrijirea sănătății nu este gratuită, cum apărarea națională nu este gratuită, cum benzina nu este gratuită. Totul are un preț și este important dacă îl plătești transparent sau pe sub mână. Sistemul „gratuit” pe care îl avem în prezent este de fapt o modalitate de a ne fura singuri căciula, căci plătim indirect, prin taxe, o sumă enormă:

“In 2015, statul (buget general consolidat) a cheltuit pentru fiecare elev sau student aflat în învățământ anteprescolar, învățământ prescolar, învățământ preuniversitar (primar, gimnazial, liceal, special) si învățământ superior (licență, master, cursuri postuniversitare, doctorat și programe postdoctorale) suma de 6165,5 ron.” (Claudiu Nasui)

Mai exact, statul cheltuie în medie cu educația/elev o sumă dublă celei plătite în universitățile „private” pentru un an de studii. Și asta nu e tot. Ca să turnăm sare pe rană, să menționăm că în învățământul școlar părinții cheltuie sume importante, tot așa, off the record, pentru a întreține sălile de clasă, pentru a cumpăra manuale și alte lucruri. Să mai menționăm sumele enorme cheltuie pe meditații, 300 mil. euro anual?! Descoperim că nici nu știm cât de mult ne costă de fapt educația…

2. Întreprinderile de stat în educație (școlile) nu au nici cea mai mică justificare economică și sunt sursa unei ineficiențe crase. Multă lume confundă proprietatea de stat în educație cu dreptul prevăzut în Constituție referitor la învățământul obligatoriu și, desigur, „gratuit”. Dar nu este nici o legătură între cele două. Ideea este următoarea: asigurarea educației pentru toți copiii se poate face în regim privat, nu de stat. Tot ce este necesar să se întâmple este ca părinții săraci să fie ajutați să-i trimită pe copii la școală.

Ideea că fără școli de stat nu am avea educație este tot atât de absurdă ca și ideea că fără cooperative agricole de producție nu avea suficientă hrană. Exact contrariul este adevărat! Cei care au prins epoca lui Ceaușescu știu foarte bine că astăzi oamenii mănâncă mai bine decât în trecut, când trebuia să stai la coadă ca să-ți iei rația de pâine, lapte sau carne. Și uite că am ajuns să avem piețe și magazine pline de produse fără ca toată această mâncare să fie produsă în întreprinderi de stat. Ca să vezi…

3. Monopolul statului în educație, adică dreptul statului de a decide ce să studieze copiii, cu cine și prin ce metode este cea mai nocivă interferență a politicului în viața socială. Aici vorbim nu doar de cea mai prețioasă resursă a oricărei țări – oamenii înșiși, tânăra generație – resursă pe care o lăsăm să fie bătaia de joc a tuturor. Aici vorbim de faptul că dreptul fundamental al omului de a-și dezvolta gândirea în mod liber, fără a fi subiectul manipulării și a propagandei politice, este profund amputat de lagărul monopolist. (Sper să nu faceți infarct dacă citiți asta). Da, educația nu este o marfă, este hrană pentru minte, să avem așadar grijă cu ce ne hrănim copiii.

Educatia

Sistemul actual este nu doar un eșec lamentabil, cel mai mare producător de rebuturi pe bandă rulantă (cu o rată ce se apropie de 50% – vezi ponderea bacalaureaților în populația liceală), dar este și injust. La fel stau lucrurile și în sistemul medical, bineînțeles! În Constituție este prevăzut și dreptul la sănătate, dar ultima oară când am călcat într-un spital public a fost acum 12 ani! În tot acest timp am plătit sume enorme la bugetul statului + alte sume pentru îngrijirea privată a sănătății. La fel și în educație, avem deja părinți care după ce și-au înscris copiii la grădinițe particulare au ajuns să-i trimită mai departe la școli private. Ca și mine, ei au plătit prin taxe inclusiv educația copiilor lor, servicii de care – Thanks, but no thanks! – nu au beneficiat însă niciodată. Fiindcă, dacă în spitale mori cu zile, în școlile publice te prostești pe viață. Și toți cei care pot evita această ofertă de nerefuzat din partea statului, o fac.

Educația se poate reforma mai mult sau mai puțin radical. Cu cât faci mai puțină reformă reală și mai multă cosmetizare, cu atât risipești bani și timp. Și alte generații se prostesc între timp și, în timp, vor vota pentru a aduce la putere politruci care vor întreține sistemul monopolist.

O reformă autentică a educației trebuie să constea în:

Înlăturarea monopolului și liberalizarea educației, începând cu legalizarea homeschooling-ului. Dreptul de a ne educa copiii acasă și de a demonstra lumii roadele excepționale ale acestei libertăți este fundamental. Desființarea „manualelor naționale” și a diverselor certificări de stat; inflația de diplome, de cărți, de privilegii trebuie să înceteze.

Denaționalizarea educației, trecerea școlilor existente în proprietate privată. Acest lucru se poate face prin preluarea acestora fie de către oameni cu inițiativă, fie de asociația profesorilor, fie de comunitatea (locală) părinților. Simultan, trebuie instituit un grad cât mai mare de autonomie școlară.

Instituirea unui sistem transparent, simplu și eficient de evaluare a performanței educaționale. Nu trebuie să reinventăm apa caldă, nu trebuie să plătim cu sume exorbitante consultanți care să-i ofere statului alibiuri pentru crearea altor organisme birocratice. Există teste standardizate. Acest sistem trebuie să înlocuiască activitatea inspectoratelor actuale, adevărate grădină zoologică de activiști reciclați, unii chiar din timpul comunismului.

Acest sistem ar trebui să asigure premierea celor care reușesc să treacă de medie – de exemplu, dacă copilul cuiva face dovada unor cunostinte de clasa a VIII-a chiar dacă este doar clasa a VI-a, atunci acel părinte ar trebui să primească contravaloarea finanțării studiilor pentru doi ani; invers, instituțiile neperformante trebuie penalizate. Autonomia școlară trebuie să privească inclusiv salarizarea profesorilor, deci putem să aruncă legea salarizării naționale la gunoi. Cine vrea să investească în educație, cine vrea să inoveze, cine vrea să aducă profesori buni, să fie liber să o facă și să cheltuiască – nu ca acum, când nu poți mișca un deget fără ștampilă de la dinozaurii din minister.

Transparentizarea și raționalizarea cheltuielilor publice, atât cât se poate face, prin instituirea sistemului de cupoane și finanțarea directă a elevului (nu a școlii, ca în prezent).

“Să ne imaginăm un voucher de 6,165.5 ron cu care părinții sau studenții ar alege orice institutie de învățământ. Să ne mai imaginăm o piață liberă a instituțiilor de învățământ în care elevul/studentul chiar este în centrul sistemului pentru că are puterea de alegere. Să contrastăm asta cu sistemul de învățământ de azi.”

Evident, domnule Bostan, reducerea impozitării! Fiindcă dacă facem o reformă reală a educației, atunci nu trebuie să cerem părinților să mai scoată din buzunar încă 100 de lei, ci ar trebui să le dăm bani înapoi!

2K Shares
Share
Tweet
Share