30 October 2020
Home / Lectia de economie / Economia pe gard şi politica pe stadion

Economia pe gard şi politica pe stadion

Vă invit să citiţi întreg articolul:

Este bine. Economia aproape a iesit din criza si a intrat in inflatie, “gratie” unui an agricol prost, dar si politicii fiscale si monetare permisive. Guvernul a marit salariile bugetarilor, desi birocratia romaneasca este pe culmea ineficientei, iar banca centrala a refinantat bancile la o dobanda mica – real-negativa se vede acum.

Programul privatizarilor companiilor de stat cu pierderi uriase este in stand by, statul asteptand, in continuare, investitori seriosi care sa-i dea bani in schimbul unui morman de fiare vechi. Un presedinte de bursa pleaca din tara suparat pe cei care i-au dat bani sa-i piarda, iar jumatate dintre angajati traiesc sub limita saraciei – zic sindicatele – semn ca procesul de convergenta cu Uniunea Europeana merge bine si vom ajunge din urma Germania cat ai zice “Esclmatobptlepl”.

Si ca si cum toate aceste “realizari marete” nu ar fi fost de ajuns, in spatial public nu vezi nicio dezbatere de politica economica, nici o discutie ideologica. Probabil traim, in sfarsit, in consensul general visat de prima generatie de politicieni pe care i-a avut originala democratie romaneasca.

Şi mai vechiu articol din Finanţiştii, Apogeul privatizărilor deştepte. Am uitat prea repede care este sensul şi toată miza privatizării – punerea resurselor fără proprietar în mâinile indivizilor:

Care este metoda optima de privatizare? Din consideratiile de mai sus rezulta ca privatizarea este nu doar necesara, ci si urgenta. Asadar, metoda optima de privatizare este cea care aduce cel mai rapid resursele in proprietate privata, cea care le pune fara intarziere in circuitul pietei. Retrocedarea sau, atunci cand este cazul, improprietarirea directa a celor care folosesc in prezent bunurile de capital reprezinta cea mai eficienta metoda de privatizare. Si cea mai morala, lipsita de controverse si aducatoare de pace sociala. Potrivit acestei concluzii, taranii ar fi trebuit sa primeasca rapid (tot) pamantul de care au fost deposedati de regimul comunist, (toate) casele nationalizate ar fi trebuit retrocedate, iar fabricile, spitalele si scolile ar fi trebuit sa intre imediat in proprietatea salariatilor. Noii proprietari – proaspetii capitalisti – ar fi invatat repede cum sa procedeze cu ceea ce au dobandit; „interesul poarta fesul”, spune alta vorba desteapta.

Astăzi “privatizare” înseamnă cu totul altceva. Înseamnă să vinzi, dacă nu UNOR băieţi deştepţi atunci măcar CA un băiat deştept. Să se îmbogăţească statul. Adică să crească avuţia publică – nedeţinută de nimeni.

0 Shares
Share
Tweet
Share