24 February 2020
Home / Articole / După Bac, rata de creștere a PIB potențial este negativă

După Bac, rata de creștere a PIB potențial este negativă

Acum câteva zile mă amuzam auzind de la Lucian Isar că România are cel mai mare potențial de creștere economică din Europa, pe la 5% pe an, “pentru un număr semnificativ de ani”. În loc de argumente ministrul pentru mediul de afaceri invoca 2-3 clisee: că România este o economie mare, că nu suntem constrânși de moneda unică europeană s.a.

Povești. Petru a înțelege cum stă treaba cu potențialul de creștere al României trebuie să plecăm de la realitate, nu de la idei abstracte sau de la modele matematice în care acțiunea umană (cu nevoile, constrângerile, stimulentele și dezideratele ei) este exclusă. Poate că România este o economie mare, dar e mare și proastă. Și nu devine eficientă de la sine, doar oamenii o pot eficientiza.

Să nu credem așadar că PIB-ul cade din cer, după niște ecuații pe care tehnocrații se pricep bine să le inventeze. Nici vorbă. PIB-ul depinde de cât vor și sunt capabili oamenii să producă. De “voință” am tot vorbit atunci când am spus că în România aproape nimeni nu vrea să acumuleze capital și să investească pe termen lung; din contră, majoritatea vrea să consume, să dea lovitura, să își construiască ceva pe credit. Și e și normal, de ce ar sta lucrurile altfel într-o țară în care fiscalitatea (oricum copleșitoare) se schimbă de la un an la altul, fără ca cineva să avertizeze măcar (vedeți interviul de azi cu Liviu Voinea)?

Despre putință aș vrea să spun acum câteva vorbe. Tocmai ce am văzut notele la Bac. Aproape 60% dintre liceeni nu au trecut. Credeți că e mult? Este puțin, vă asigur! Din cei care au trecut examenul, probabil jumătate sunt incapabili să gestioneze adecvat o problemă reală de viață. Dacă puneți câteva întrebări elementare multora dintre cei care au absolvit Bac-ul, dar nu din programa pentru Bac, veți rămâne stupefiați de răspunsurile primite. Să nu vă mirați dacă unii nu vor avea habar ce marcă de automobile are patru cerculețe pe grila radiatorului, sau vă vor afirma deschis că Franța este în Europa de Est!

Deci cu cine să crească PIB-ul? Cu tineri care au tocit comentarii la română suficient cât să ia notă de trecere dar, de fapt, sunt incapabili să extragă ideile principale dintr-un text la prima lectură? Generațiile recente cred că au probleme serioase în a înțelege de ce zboară avionul deși nu dă din aripi. Mergeți prin piețe și magazine, prin spălătoriile auto (nu zic prin service-uri) și vedeți cât de repede și bine vă înțelegeți cu prestatorii de 18-25 de ani. Vă previn, unii dintre ei au terminat facultatea.

Examenul de bacalureat arată clar nivelul intelectual și de efort la care pot ajunge tinerii României. Cea mai mare parte a lor a irosit 4 ani din viață “frecventând” liceul. Pentru ei s-au risipit resurse, foarte multe resurse. Din păcate, generațiile care vin din urmă nu vor putea călca pe urmele generațiilor trecute, nici la producție și nici la furat (vă amintiți vorba de duh “ăștia nici să fure nu știe”?!). Din acest motiv cred că rata de creștere a PIB pe termen lung nu este nici măcar zero, ci negativă. Pentru a fi zero, ar trebui ca generațiile tinere să prezerve măcar – prin economisire și abilități antreprenoriale – structura de capital actuală. În contextul în care populația îmbătrânește iar cei mai buni dintre tineri se grăbesc să emigreze. Nu cred că vom avea acest noroc.

0 Shares
Share
Tweet
Share