29 November 2020
Home / Articole / Dulce ca mierea este moneda patriei

Dulce ca mierea este moneda patriei

Când nu au argumente pentru a ne convinge de justețea opiniilor exprimate, „formatorii de opinie” recurg la metafore, îmbârligături, divagații care mai de care mai caraghioase. Care, să recunoaștem, prind repede la o parte a publicului – mă refer la publicul cititor sau telespectator needucat, obișnuit să înghită pe nemestecate vorbele „analiștilor”, și să facă ochii mari în semn de apreciere: “Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.”

Ca exemplu de vrăjeală, vă amintiți contraatacul lansat în 1990 împotriva partidelor istorice și a celor care au îmbătrânit peste graniță așteptând căderea comunismului? „Ei nu au mâncat salam cu soia”, așa s-a spus, iar stupid people a înțeles imediat că doar oamenii de bine, din partea locului și cu ceva experiență administrativă (ghici cine?) se califică pentru a participa la viața politică.

Așa și cu adoptarea euro. Nu credeam că o să apuc să văd vreodată atâta iubire față de moneda țărișoarei noastre, dar iată că se întâmplă. Desigur, fără argumente. Dar cu „abureala” de rigoare. Se spune că nu putem intra în zona euro, deoarece nu suntem pregătiți. Este ca și cum am vrea să intrăm într-un club al înaltei societăți, dar noi suntem jegoși, cu hainele rupte și cu mutra scofâlcită. Cum ar veni, noi n-am gustat niciodată pișcoturi și șampanie, ci doar salam cu soia și țuică de pufoaică, ce să căutăm noi acolo printre fandosiții ăia?

Leul

Mai concret, explică „experții”, nu avem autostrăzi. Ce să căutăm noi să folosim aceeași monedă ca și nemții, cât timp ei au autostrăzi și noi nu? Și, generalizând doct, se întreabă retoric: dacă nu suntem atât productivi ca nemții, putem oare să folosim euro?

Aha. Hai să vedem dacă m-am prins. Încă mai avem nevoie de leul nostru strămoșesc. Încă mai avem nevoie să tipărim niște bani ca să construim câteva autostrăzi. Încă mai avem nevoie să cheltuim bani aiurea de la buget ca să subvenționăm gazele pentru baronimea locală (acum la închisoare). Mai trebuie să ștergem datoriile unor companii de stat care merg în pierdere, mai trebuie să întreținem în activități de tipul „Sapă șanțul – umple șanțul” câteva zeci de mii de oameni. Trebuie să rămânem independenți monetar, doar așa mai putem să ne furăm singuri căciula și să confiscăm resurse – prin emisiune monetară – de la marea masă a publicului pentru a susține ineficiența unei minorități.

Ei, am înțeles bine sau nu? Suntem neproductivi și ne mândrim. Vorba cântecului: „Cadeee, telecabina / Mă uit la ea și simt cum îmi crește inimaaa / Fiecare omuleț, ia în f… un brăduleț / La, la-la, la-la, la, la.”

Aderarea la euro poate să mai aștepte. Noi nu renunțăm la leul nostru scump și drag. Ne coafează bine. Avem atâtea aranjamente cu el.

63 Shares
Share
Tweet
Share