24 February 2020
Home / Articole / Dorele, mai plagiem și noi ceva? Că trece timpul…

Dorele, mai plagiem și noi ceva? Că trece timpul…

Întâmplarea face că în dimineața asta mă distrez cu două rapoarte de evaluare primite de la o prestigioasă revistă americană (cotată ISI) pentru un articol pe care împreună cu o colegă l-am trimis spre publicare pe la începutul anului. A durat cam mult procesul de recenzare, aproape jumătate de an. Dar mi s-a întâmplat și mai rău, să public un articol după 2 ani de la data trimiterii lui. Asta este, revistele importante sunt asaltate de autori, concurența pentru un loc în paginile revistei este foarte mare și trebuie să aștepți mult ca să afli verdictul sau ca să ți se publice o lucrare.

Cât aștepți, te uiți în jur și vezi ce se întâmplă în România. Anul acesta plouă cu acuzații de plagiat în toate direcțiile. Și nu toate sunt publice, credeți-mă. Sistematic primesc prin poștă acuzații de plagiat aduse unora și altora. Nu le-am verificat, doar m-am distrat. Vorba lui Dan Șelaru, a ajuns să-ți fie rușine că ești doctor. Mi se pare corect.

“Colonizarea” învățământului românesc ar fi probabil cea mai bună rezolvare la criza actuală din educație. Și la așa ceva s-ar ajunge spontan prin privatizarea radicală a acestuia. Nu văd de ce avem nevoie de universități de stat românești, dacă nu avem nevoie de întreprinderi de stat românești în orice alt domeniu. Mă rog, măcar manageri privați străini să văd, că tot e moda asta de inspirație FMI. Să se aplice această politică și în domeniul educației cum se vrea aplicată în domeniul minier sau al energiei.

Dar la modul fundamental, privatizarea este soluția, repet. Întreprinderile românești de educație sunt ineficiente. Iar soluția economică este dereglementarea rapidă și instaurarea proprietății private în domeniul furnizării serviciilor de învățământ. Universitatea trebuie să presteze pentru cumpărătorul serviciilor de educație, nu pentru profesori, nu pentru minister.

Știu, mi se va spune imediat că românii săraci nu-și vor permite să urmeze o școală. Dar argumentul este total greșit. În primul rând, trebuie să ne hotărâm ce vrem: vrem ca mulți români să obțină diplome fără valoare? Avem, nici o problemă. Le scoatem pronto la imprimantă. Vreți doctori plagiatori? Avem cu ciurda. Dar poate vrem altceva, mă gândesc. Prin definiție calitatea presupune exigență, selecție atentă, diversitate, nu indulgență, învățământ de masă, omogenizare în batoza birocratică.

În al doilea rând, statul poate încă să finanțeze costul școlarizării dând banii direct studentului, nu universității. Dacă sărăcia și inegalitatea socială sunt o problemă, atunci putem rezolva asta subvenținonând investiția în educație, dar lăsând omul liber să decidă pe ce cheltuie banii. Socialismul educațional nu rezolvă inegalitatea socială.

Cam atât pentru azi. Rog pe care care doresc să mă combată să își lase și CV-ul, că altfel ne pierdem timpul.

0 Shares
Share
Tweet
Share