16 January 2019
Home / Articole / Dinamica intervenționismului, de la cioban la cioban

Dinamica intervenționismului, de la cioban la cioban

Nimic nu este întâmplător. Legea limitării numărului de câini ciobănești nu este pur și simplu o mostră de senilitate politică sau de legiferare în beneficiul unui grup de interese (vânătorii). Sigur, pentru a face inteligibilă situația pentru mase mari de oameni, e suficient să precizezi cine are de câștigat și cine are de pierdut din aprobarea legii. Sau e suficient să amintești publicului slaba calitate intelectuală a multor parlamentari și atunci lumea va înțelege instantaneu că nu ar trebui să ne mai mire nimic.

Dar povestea nu se oprește aici. Adică fenomenul este mai complex și verdictele nu se pot da chiar așa de ușor. Legea asta are și niște resorturi mai subtile decât propriul interes sau deficiența intelectuală a inițiatorilor ei. Apariția ei era cumva previzibilă, în sensul că se înscrie într-o logică a “sistemului” (chestia aia dubioasă pe care tinerii frumoși și liberi vor s-o schimbe dar nu știu cum s-o apuce).

În 1929 Ludwig von Mises publica prima sa carte despre intervenționism, A Critique of Interventionism. A doua, Interventionism. An Economic Analysis, a apărut în 1940 și cei interesați pot consulta varianta în limba română. Ce spune Mises? Că intervenția statului în viața socială, în general, și în economie, în particular, dă naștere unor consecințe nefericite. Adesea, nu doar că problema inițială pe care statul dorea să o rezolve rămâne nerezolvată, dar apar probleme adiționale cărora politicienii trebuie să le facă față. Mises arată cum orice intervenție (care provoacă efecte neprevăzute) tinde să atragă o alta, menită să repare problemele generate de prima, care va declanșa însă noi necazuri și va atrage la rândul său o altă intervenție și tot așa, în cascadă, până când economia va fi sufocată de reglementări și ajungem să trăim în socialism. În opinia lui Mises, ca sistem intervenționismul este instabil: el tinde inevitabil fie către socialism, dacă lumea nu se prinde de cauza fundamentală a problemelor care se cer rezolvate, fie către capitalism dacă oamenii ajung să se sature la un moment dat și să ceară dereglementarea și debirocratizarea.

Legea limitării câinilor este un exemplu excelent, atât de degenerare instituțională în logica celor spuse de Mises, cât și de miopie intelectuală a publicului larg, care pleacă după cele mai facile explicații (fente) ratând astfel să ajungă la rădăcina problemei: sistemul însuși.

Ca să nu o mai lungim, să recunoaștem evidența: numărul câinilor pe munte este în creștere. De ce? Acest articol publicat pe Hotnews explică foarte bine. Deoarece numărul oilor și al turmelor este în creștere. De ce? Deoarece este rentabil să crești oi. De ce? Deoarece statul sporește artificial rentabilitatea oieritului.

subventie

După cum zice un cioban:

“Cei reveniti din Italia, din lume, au inceput sa cumpere oi, de la 100 in sus, catre 600. Dara ca pentru subventii. Amu’, statu’ da subventii pentru orice, pentru oaie, caine, baraca, pentru orice. Am 25 de ani de experienta pe munte, la stane, inainte n-o fost oieritul afacere… acum deja este. Mielul e al tau, laptele de capra e afacere serioasa, il iau cu sase lei litrul. Laptele de vaca se ia cu sub un leu litrul. Pe piata, cel de vaca il dai cu 2,5-5 lei litrul… Crezi că durează la nesfârşit? Când se gată vrăjeala cu banii, adio oi.”

Vă propun să privim degenerarea politico-instituțională care a culminat cu legea limitării numărului de câini prin prisma următoarei secvențe istorice:

  1. statul dă subvenții pentru oierit;
  2. creșterea taxelor și reducerea nivelului de trai, chiar dacă nesemnificativ, pentru majoritatea populației;
  3. numărul de oi crește;
  4. numărul de câini necesari pentru paza oilor crește;
  5. dezechilibrul ecosistemului: câinii încep să vâneze pentru a se hrăni, oieritul provoacă distrugerea pășunilor, conflicte între proprietarii de pământ, vânători, ciobani pe fondul unor drepturi de proprietate imperfect definite.
  6. statul dă legea pentru limitarea numărului de câini.

Astfel, cam toată lumea are dreptate. Și vânătorii au dreptate – deși se poate susține că mulți dintre ei reprezintă o clasă privilegiată de stat. Și ecologiștii au dreptate, câinii afectează mediul. Și fermierii au dreptate, deși ar trebui să își îngrădească terenurile pentru ca turmele să nu le mai poată invada proprietățile. Și, ultimii pe listă, ciobanii au dreptate, deoarece nu pot rezista cu doar 3 câini. De marea masă a consumatorilor nici nu mai vorbesc, pentru ei problema este minoră și nu mulți înțeleg cum le ia statul cu o mână ceea ce le dă cu alta.

Cioban

Acum, dacă am ajuns în acest punct este clar că schimbarea legii nu va rezolva mai nimic, poate va veni doar în beneficiul ciobanilor, dar restul problemelor rămân nerezolvate și, mai devreme sau mai târziu, vor impune o nouă intervenție, la fel de stupidă și arbitrară ca și legea limitării câinilor. Nu este sigur că lumea va ieși în stradă pentru a o respinge, dovadă legea anti-fumat împotriva căreia nu se răscoală nimeni de fapt. Și vom mai marca un pas către supra-reglementarea societății, fără să fi făcut o schimbare în bine.

Și atunci ce ar trebui schimbat? Păi, “sistemul”! Sistemul pe care toată lumea îl blamează, dar pe care nimeni nu-l recunoaște după adevăratul său nume: intervenționismul (etatismul). Și de ce nu-l schimbăm? Fiindcă ciobanii de oameni, cei care chipurile păstoresc națiunea, și-ar pierde locurile de muncă dacă le-am respinge propunerile. Ei au tot interesul să-și vândă marfa, chiar dacă nu fac nici o brânză pentru țară, din contră.

14 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble