18 September 2020
Home / Observații / Dinamica intervenționismului alimentar

Dinamica intervenționismului alimentar

La început a fost subvenția. Una mică, fiindcă nu erau bani la buget. Și aia venea cu întârziere. Dar mai bine decât nimic, producția a crescut.

Apoi au venit fondurile europene: zeci de mii de euro pentru crearea unei mici ferme sau a unei exploatații, sere și solarii etc. Producția a continuat să crească

A treia oară a fost cu legea comercianților. Producția trebuia vândută undeva, indiferent de calitate și cantitate. Așa că s-a stabilit o cotă, minim 51% produse locale pe raft.

A patra oară s-au pus taxe la importuri. „Castraveți putem produce și noi, nu este nevoie să luăm de la vecini!”

După care a venit controlul prețurilor, fiindcă scumpirile trebuiau cumva temperate. Tocmai câștigase alegerile cineva care a promis alegătorilor scăderea prețurilor și combaterea sărăciei.

După aceea a fost impusă raționalizarea. „Să se dea câte una ca să ajungă la fiecare!” Normal, produse nu prea mai erau pe raft, deoarece nimeni nu e prost să vândă în pierdere.

Apoi s-a recurs la naționalizări. Ticăloșii de comercianți vindeau pe sub mână sau, și mai rău, se pregăteau să-și închidă afacerea. Guvernul a  trimis Gărzile Patriotice să opereze magazinele.

Până la urmă, fiecare s-a descurcat cum a putut: unii au făcut contrabandă cu mâncare, alții au mâncat ce au găsit prin grădină.

alimentara

Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Cine vrea să învețe mai mult, să citească.

72 Shares
Share
Tweet
Share