19 February 2020
Home / Articole / Despre cireșe și forța de muncă. Cazul legii “Primul loc de muncă”

Despre cireșe și forța de muncă. Cazul legii “Primul loc de muncă”

Mai mulți parlamentari doresc ca statul să devină un angajator încă și mai mare în economie și să își asume plata salariilor în cazul tinerilor aflați la primul loc de muncă. Concret, ei propun ca statul să subvenționeze integral costul cu forța de muncă pentru antreprenorii care angajează tineri, timp de 1 an și jumătate, dacă întreprinzătorii își asumă obligația să suporte și ei acest cost și să păstreze respectivele locuri de muncă pentru încă 1 an și jumătate.

Ideea ca statul să facă fifty-fifty costul muncii cu angajatorii vorbește de la sine despre fundătura în care a ajuns România datorită politicilor care au sporit artificial costul muncii. Iată de câtă candoare dau dovadă parlamentarii (citește tot documentul):

Primul loc de munca

Chipurile, ceea ce îi împiedică pe tineri să își găsească un loc de muncă – de fapt, ceea ce împiedică firmele să le ofere joburi – este lipsa experienței; o calitate insuficientă a capitalului uman.

În realitate calitatea capitalului uman nu are nimic de-a face cu șomajul tinerilor. Pe piață există loc pentru toate produsele, indiferent de calitatea lor. Produsele de calitate ridicată se vând scump, deoarece îți oferă multe avantaje. Dar și cele de slabă calitate își găsesc clienți, fiindcă vorba aceea, îți faci treaba cu ele. De pildă, cireșele. Cireșele „fără carne” sunt destul de prețioase, apreciate de consumatori și, în consecință, au un preț mai ridicat decât surorile lor viermănoase, dar care totuși se vând și ele fiindcă, asta e, unii cumpărători sunt mai puțin fițoși.

Zic așadar că, pe o piață liberă, tinerii nu ar avea probleme să își găsească un loc de muncă – de fapt, cumpărătorii forței de muncă (angajatorii) le-ar găsi o întrebuințare, fiindcă slavă Domnului, nevoi nesatisfăcute există cu carul și fiecare își poate găsi un rost pe pământ. Desigur, ca și cireșele viermănoase, serviciile tinerilor fără experiență nu ar fi căutate de angajatorii care dispun de resurse și doresc să aibă o forță de muncă de calitate; ele ar fi cumpărate de firmele care activează în sectoare „mai puțin fițoase”. (Spre deosebire de cazul cireșelor, povestea cu tinerii nu s-ar opri aici, totuși; tinerii ar căpăta încet-încet experiență și, în funcție de aptitudinile dovedite, ar putea urca în ierarhia socială.)

Și atunci de ce vedem o rată atât de mare a șomajului în rândul tinerilor? De ce nu există cumpărători pentru serviciile celor fără experiență? Din caza salariului minim. Salariul minim interzice întreprinzătorilor să ofere un salariu mai mic decât cel stabilit prin lege. Este ca și cum pe piața cireșelor ar exista o lege care să interzică vânzarea acestora cu un preț mai mic de, să zicem, 50 de lei/kg. Evident că, dacă așa ar sta lucrurile, atunci pe piață nu am vedea decât bogătani fericiți, care își permit să cumpere cireșele mari, aspectuoase și gustoase; și doar câțiva negustori ocupați cu desfacerea cireșelor extra-lux. În rest, lumea ar fi silită să-și pună pofta în cui. Să mănânce perje, dacă are poftă. Salariul minim este exact acest gen de măsură opresivă, care-i scoate de pe piață pe tinerii fără experiență, fiindcă productivitatea lor este scăzută și nu este economic eficient ca cineva să le cumpere serviciile. Salariul minim le interzice de fapt tinerilor să se angajeze.

Acum, ce credeți că le dă prin minte politicienilor care au avut nesăbuita intenție de a crește și tot crește salariul minim, când se văd copleșiți de „pagubele colaterale” create? O idee desigur! Una la fel de nesăbuită ca și cea inițială, dar care se vrea medicament pentru problemele pricinuite de salariul minim. În loc să renunțe la prima politică greșită – salariul minim, adică la restricționarea pieței muncii care a generat dispariția cererii pentru forța de muncă a tinerilor (vai-vai, cine o să-i mai voteze atunci?!), politicienii vin cu propunerea ca guvernul să le ofere angajatorilor un ajutor; adică să subvenționeze cererea de muncă. Este ca și cum, după introducerea unui preț minim la cireșe și după dispariția de pe piață a cireșelor urâte, guvernul ar veni cu ideea de acorda niște bani populației pentru ca aceasta să-și poată cumpăra cireșe frumoase – mai scumpe de 50 de lei. O aberație. (Exact așa cum explica Ludwig von Mises încă din 1929, intervenționismul escaladează inevitabil, deoarece fiecare măsură intervenționistă a guvernului dă naștere unor rezultate perverse, contrare celor intenționate de promotorii săi; sistemul economic prin care statul încearcă să corecteze efectele perverse ale unei măsuri inițiale, adoptând altă măsură care la rândul ei ar efecte perverse, și tot așa mai departe, este un sistem bolșevic.)

Dar măcar este oficial, chiar dacă trebuie să ai un pic de calificare și de experiență pentru a înțelege chestiunea: costul salarial ridicat stă, de fapt, la originea șomajului. Costul salarial îi împiedică pe angajatori să ofere de muncă „necalificaților”. Restul este bla-bla. Legea vizează tocmai diminuarea costului salarial plătit de angajator, chiar dacă nimeni nu recunoaște că acest cost salarial a fost stabilit prin lege la un nivel care face imposibilă vânzarea forței de muncă.

Ce va urma? Nu e cazul să anticipăm, dar cred că este destul de greu ca vreun antreprenor să își asume obligația de a angaja pe cineva 3 ani de zile. În 3 ani de zile poți să descoperi că persoana respectivă este indolentă, leneșă sau pur și simplu lipsită de aptitudini pentru jobul pe care s-a angajat. Ce se întâmplă dacă tânărul în cauză decide să emigreze după 1 an? Proiectul de lege tratează chestiunea ca pe o relație între anumite persoane (angajatorul X și angajatul Y) mai degrabă decât ca pe o relație de muncă (între angajatorul X și potențialii angajați substituibili Y, Z, T). Așadar, s-ar putea ca noua bucată de legislație să fie devorată tocmai de propriile prevederi birocratice și anti-economice, la fel cum s-a întâmplat cu programul “Prima mașină”.

Dar să presupunem că vor fi destule companii care vor aplica pentru această subvenție. Nu este un lucru trist să vedem cum piața muncii este din ce în ce mai birocratizată și reglementată, cum statul capătă rolul decisiv în alocarea resurselor? Nu este un lucru trist să ne furăm singuri căciula – să credem că putem avea și locuri de muncă și bani în buzunar, deși respectivele locuri de muncă sunt plătite tocmai din buzunarul nostru?!

74 Shares
Share
Tweet
Share