24 August 2019
Home / Economişti / Deflația se tratează cu… știință economică

Deflația se tratează cu… știință economică

Liviu Voinea a declarat că creșterea accizei la benzină are rolul de a preveni intrarea României în deflație:

‘Această măsură are rolul de a evita deflaţia, care este mult mai periculoasă decât inflaţia. Toată Europa are problema asta, până şi Germania se confruntă cu deflaţia. Japoniei i-au luat 20 de ani să iasă din deflaţie. Inflaţia duce la creştere economică, deflaţia la şomaj şi recesiune, nu am auzit de deflaţie care să fi dus la creştere economică

Aseară la Realitatea TV Liviu Voinea nu a dorit “să intre în polemică”, adică să răspundă criticilor pe care le-am înaintat. Probabil va avea ocazia să explice națiunii cum funcționează impozitele ca armă contra deflației fără să intre în dezbatere pe acest subiect. Probabil dezbaterea și discuția critică, precum obezitatea, dăunează grav sănătății. Așa stând lucrurile m-am gândit să ofer aici motivele pentru care am fost surprins de poziția exprimată ieri de ministrul bugetului.

1. România NU este în deflație. Cu excepția Islandei, România are cea mai mare creștere medie a prețurilor (pe 12 luni, medie mobilă) din Europa, de 3,7%. România se află pe locul 3 în Europa la creșterea salariilor.

Costul orar

 Mai mult, anticipările în România rămân inflaționiste, nu deflaționiste, conform acestui grafic publicat de BNR în ultimul Raport privind inflația:

Anticipari

În fine, proiecția de inflație a BNR pentru finalul lui 2014 este de 3%, în creștere față de inflația din acest an de 1,8%!

Deci de unde ideea cu deflația? Ce reprezintă această falsă problemă, un joc mental?

2. Să presupunem că pe România o paște deflația. Nu e cazul, Cristian Socol tocmai ne-a spus că economia României este tigrul Europei Centrale și de Est, dar hai să jucăm acest joc. Deflația – sau deficitul de cerere agregată – se tratează în paradigma keynesiană prin politici expansioniste. Orice economist învață în primul an de facultate conceptul de politică anticiclică: atunci când economia este la pământ guvernul trebuie să o stimuleze, atunci când crește repede (boom) guvernul trebuie să o tempereze. Cum se face asta? Pompând sau retrăgând bani din economie, prin politica monetară sau prin politica fiscală. De exemplu, dacă economia este în criză politica monetară se relaxează și mai mulți bani se pompează; alternativ, guvernul poate reduce impozitele sau poate crește cheltuielile, astfel încât deficitul bugetar să crească.

Dacă nu sunteți economiști, nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, găsiți aceste informații în orice manual. Eu postez mai jos fragmente elocvente din câteva manuale cunoscute.

Mai întâi o scurtă explicație a keynesianismului, dintr-un manual celebru în întreaga lume – The Economic Way of Thinking al lui Paul Heyne (eu am editia a XI-a):

Heyne

Așa cum puteți citi, Keynes era destul de sceptic despre relevanța modificării impozitelor, el a subliniat mai degrabă importanța tipăririi de bani și a deficitelor bugetare, dar asta nu înseamnă că nu a evidențiat legătura dintre impozite și cerere agregată. Din punctul de vedere al lui Keynes cererea agregată crește în funcție de așteptările publicului privind impozitele. Este limpede că dacă lumea se așteaptă să plătească mai puține impozite, atunci cheltuielile agregate cresc și stimulează economia. Dacă impozitele cresc, atunci economia este trasă în jos.

Acum un paragraf dintr-un foarte cunoscut manual european, Burda &Wyplosz, Macroeconomics:

Burda

 Autorii spun foarte clar ce înseamnă politică fiscală expansionistă. Creșterea impozitelor nu intră la acest capitol. Observați și un efect colateral al stimulării economiei, anume creșterea deficitului de cont curent. Ar fi interesant ca domnul Voinea să ne explice dacă România renunță cumva la strategia creșterii exporturilor, pe care o tot văd vehiculată de la o vreme încoace.

Al treilea fragment este din Robert Barro, unul din cei mai cunoscuți economiști în viață:

Barro

După cum puteți vedea, aceeași explicație. Politica fiscală expansionistă înseamnă scăderi de impozite ca să dai lumii senzația că poate cheltui mai mult. Barro nu este tocmai un keynesian feroce, astfel încât își exprimă rezervele în privința eficacității politicii fiscale.

Am lăsat la urmă un celebru economist keynesian și laureat al premiului Nobel, Joseph Stiglitz, al cărui manual s-a tradus și la noi. Sunt convins că Stiglitz este unul din economiștii pe care Liviu Voinea îi stimează cel mai mult. Stiglitz oferă studenților un studiu de caz referitor la politica fiscală anticiclică: reducerea impozitelor operată de Kennedy. Este plin de laude:

Stiglitz

În concluzie, potrivit literaturii mainstream și mai ales economiei keynesiene (care a inventat conceptul de cerere agregată, politică anticiclică), soluția la recesiune, deflație etc. este eventual scăderea impozitelor ÎN NICI UN CAZ CREȘTEREA LOR. Aceeași idee este susținută de economiștii FMI, într-o lucrare care începe chiar așa How to fight deflation și ale cărei prescripții politice au fost puse în aplicare de către guverne în toată lumea pentru a combate criza. Uitați ce face Japonia în prezent pentru a stimula economia: scade taxele.

3. Știți cine a fost economistul român care, în ultimii ani, formulat cel mai bine ideea de politică anticiclică? Hai, un pic de imaginație vă rog! Încă un pic… așa… Da! Liviu Voinea. De exemplu, în 2010 Liviu Voinea însuși critica introducerea cotei unice pe motiv că a fost o măsură PRO-ciclică:

Schimbarea sistemului de impozitare în acest moment va avea un efect prociclic, exact aşa cum s-a întâmplat când a fost introdusă cota unică. Atunci a fost o greşeală adoptarea unei cote unice de impozitare într-un moment în care economia era în creştere, şi tot aşa, în acest moment nu ar fi indicată impozitarea diferenţiată pentru că ne aflăm într-o perioadă de recesiune economică.

Și încă o dată! Iată ce spunea Liviu Voinea în anul 2009, referindu-se la creșterea fiscalității:

In Romania, in loc sa tratam criza cu doctori, o tratam cu ingineri”, considera directorul GEA. El a adaugat ca medicamentatia administrata este una complet gresita, iar rezultatul va fi unul singur – accentuarea problemelor actuale. Pana in prezent, am asistat la cresterea economica si reducerea taxelor si impozitelor, introducerea cotei unice, in prezent, cand asistam la efectul invers, se iau masuri contrare.

Și încă o dată, în celebra scrisoare deschisă pe care a trimis-o în 2011 lui Christine Lagarde!

Deci, Liviu Voinea însuși vorbea – nota bene, când nu era ministru – despre faptul că înăsprirea fiscalității operată de guvernul Boc este o măsură proastă, “de ingineri”. Această măsură e proastă deoarece este PRO-ciclică, adică în loc să contribuie la stimularea economiei ea trage economia în jos, exact în momentul în care economia intra în criză. Și oferea și o comparație. Spunea că creșterea fiscalității este o măsură tot atât de proastă în contextul actual pe cât a fost de greșită scăderea fiscalității în vremea boom-ului economic! Ambele erau considerate măsuri PRO-ciclice, iar un guvern smart – așa cum se presupune că trebuie să fie guvernul Ponta în prezent – ar trebui să ducă politici anti-ciclice! Adică să facă ce? Să cadă impozitele pentru a stimula economia!

Liviu Voinea ar trebui să clarifice aceste lucruri: fie îi este frică de deflație și atunci trebuie să ducă o politică anti-ciclică, de scădere a impozitelor, așa după cum spun majoritatea economiștilor și după cum el însuși afirma cândva; fie nu îi este frică de deflație și atunci… să ofere un alt motiv pentru creșterea accizei la carburant și a impozitului pe construcții speciale (până acum am auzit vreo 3, toate diferite).

4. În ceea ce mă privește, nu cred în paradigma keynesiană sau în virtuțile stimulării economiei de către guvern. În particular, nu cred că deflația este un bau-bau. Haideți să ne uităm la graficul de mai jos, postat de Cristian Socol (consilier al primului ministru și, cred, camarad ideologic cu Liviu Voinea. Știți ce arată? Evoluția PIB-ului României în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX:

1.1862-1914

După cum se vede PIB a crescut în jumătate de secol de 4 ori, ceea ce înseamnă un ritm mediu de creștere de aproape 3% pe an, adică triplu față de cât a avut România în cele două decenii de la Revoluție încoace. Desigur, nu e nimic particular. Creștere economică puternică am avut și în țările occidentale și în SUA. Dar știți ce este de fapt particular cu această perioadă de prosperitate? Că ea a survenit într-un context deflaționist general! Aurul – moneda folosită în majoritatea economiilor, inclusiv în România – își creștea valoarea în raport cu mărfurile. Producția de aur nu putea ține pasul cu producția de mărfuri care sporea accelerat ca urmare a extinderii capitalismului și revoluției industriale, drept urmare în secolul al XIX-lea prețurile au avut o ușoară tendință de scădere.

Și atunci, întrebarea este, de ce ne este frică de deflație?

[layout show=”1″]

0 Shares
Share
Tweet
Share