14 August 2020
Home / Articole / De la terenuri de fotbal la autostrăzi. Inutilele dileme tip “oul sau găina”

De la terenuri de fotbal la autostrăzi. Inutilele dileme tip “oul sau găina”

Un primar construiește un teren de fotbal. Acesta nu este de folos nici pasionaților de fotbal (în zonă nu există echipă de fotbal), nici elevilor (orele de sport nu se desfășoară acolo), nimănui. Pur și simplu nimeni nu intră pe terenul construit aiurea de primărie, care nu corespunde nici unei nevoi locale… cu excepția probabil a nevoii unora de a captura ceva bani de la buget. Și, pentru a adăuga sare pe rană, primăria a mai demarat construcția unui teren asemănător, cu gazon și nocturnă. Motivul invocat de primar: comuna nu are echipă de fotbal, dar este nevoie mai întâi de teren ca să ai echipă de fotbal.

Teren

Argumentul reprezintă o sfidare a inteligenței oricărui cititor, dar primarul știe el ce știe. A mai auzit el pe undeva argumentul ăsta modern, cum că dacă nu ai infrastructură, atunci nu poți să derulezi vreo activitate specifică. Întâi e oul; pe urmă se dezvoltă găina. Dar unde oare am mai auzit noi acest sofism? Cu referire oare la ce domeniu ni s-au împuiat urechile cu ideea că statul trebuie să investească mulți bani, pentru că trebuie să ne gândim la viitor, chiar dacă acum această cheltuială pare nejustificată?!

Mda, ați ghicit. Cu referire la autostrăzi. Multe din segmentele actuale ale drumurilor naționale nu prezintă valori de trafic care să justifice ideea înlocuirii lor cu o autostradă, dar statul știe el ce știe. “Lăsați măi, hai să facem noi autostrada, că traficul o să vină pe urmă.” Bineînțeles, pentru a turna sare pe rană, statul vine și construiește autostrăzile pe lângă drumurile naționale existente. Astfel, după ce că nu este trafic, politicienii mai decid și să înjumătățească din start eficiența economică a autostrăzilor, dublând cantitatea de infrastructură!

autostrazi

Dar aproape nimănui nu i se pare ridicol. Lumea este de-a dreptul hipnotizată de chestiunea autostrăzilor – chestiune dovedită a fi cel mai mare scam din politica dâmbovițeană, după devalizarea băncilor de stat în anii 1990. Chiar și cei mai cuminți analiști cred că statul merită să investească masiv în autostrăzi; Moise Guran continuă să-mi reproșeze că nu am dreptate și că nu este bine să mai așteptăm ca economia să se dezvolte pentru a construi autostrăzi, din contră, se impune să le construim acum – ceea ce va determina creșterea economiei.

Cititorul imparțial și dezinteresat ar putea crede că aici se ceartă două părți pe o problemă de tipul “oul sau găina”. În vreme ce eu susțin că autostrăzile merită trebuie construite doar atunci când “merită”, adică la un anumit nivel de dezvoltare economică, criticii punctează că autostrăzile însele vor determina dezvoltarea economică. Problema, de însemnătate filosofică (ca să nu mai zic biologică), este însă depășită din perspectivă economică. Nu trebuie să dezbatem nimic, lucrurile sunt destul de clare:

1. Eficiența oricărei investiții se judecă în raport cu un anumit orizont de timp. O investiție este viabilă nu așa, în abstract, într-un vacuum temporal, ci în cadrul unei perioade de timp clar definite. Valoarea unui proiect de investiție este întotdeauna o valoare prezentă – care se determină prin actualizarea fluxurilor de venit pe care respectiva investiție le va aduce într-o anumită perioadă (pe durata ciclului ei de viață etc.). Ce mă interesează că autostrada, care nu va fi eficientă acum, va fi eficientă peste 50 de ani? Peste 50 de ani statul o să vină cu ideea să construim tuneluri vidate… Nimeni nu planifică pe 50 de ani, deoarece nimeni nu poate anticipa cu încredere datele pieței de peste 50 de ani.

2. Fiecare individ are o preferință de timp. Societatea în ansamblu manifestă o preferință temporală, rezultată din agregarea preferințelor individuale. Intensitatea acestei preferințe, cu alte cuvinte gradul în care vrem să ne satisfacem nevoile prezente în dauna celor viitoare, determină rata economisirii și dinamica acumulării de capital. Nevoile oamenilor sunt diverse; a le satisface pe unele presupune a le sacrifica pe altele, pentru că resursele noastre sunt întotdeauna limitate. De asta fiecare își stabilește o scară de valori, niște priorități. În viața de zi cu zi nimeni – dar absolut nimeni – nu se apucă să-și satisfacă o nevoie care nu reprezintă o urgență.

3. Cei care decid alocarea capitalului, adică întreprinzătorii, sunt ținuți prin mecanismul prețurilor să respecte preferințele publicului. Logica dezvoltării unei afaceri este simplă: este musai să scoți profit. Și ca să scoți profit trebuie să te concentrezi pe lucrurile cu adevărat importante, pe priorități. Din profitul acumulat îți extinzi activitatea prin investiții de capital. Cea mai mare pensiune din Bran a avut ani de-a rândul probleme cu accesul turiștilor: capacitatea sa de cazare uriașă era prost servită de drumul de acces lung și îngust format practic dintr-o singură bandă, un fel de uliță. De ceva timp pensiunea și-a croit propriul drum, prin fostele livezi și pășuni care se întindeau între sediul său și drumul național (Brașov-Pitești). A fost poate nevoie de o investiție semnificativă, investiție pe care pensiunea nu a făcut-o încă dinainte de a se deschide, ci abia după foarte mulți ani de funcționare.

Deci, este adevărat: o infrastructură performantă reduce costurile activității economice. Dar costul de realizare a infrastructurii poate fi prohibitiv – în comparație cu importanța celorlalte nevoi ale societății. Investițiile trebuie realizate cu discernământ. De asta cred că cel mai bine este să lăsăm loc pentru inițiativa privată, pentru că antreprenorii adevărați sunt cei care chiar dispun de discernământul necesar – se pricep să judece datele economiei și să producă lucruri cu adevărat cerute de piață. Comunitățile au și ele un rol: nu neg faptul că decizia de a construi drumuri privește un bun public. Dar, repet, problema discernământului este esențială. Oameni buni, trăim într-o țară unde venitul mediu lunar/locuitor, potrivit INS, a fost în anul 2014 de doar 938 lei. În opinia mea suntem departe de situația în care am putea să ne permitem, ca națiune, să cheltuim zeci de miliarde pe proiecte megalomanice. Să fim serioși, o țară ai cărei cetățeni câștigă doar 938 lei pe lună are nevoi mai urgente decât realizarea unor autostrăzi. În plus, România creează valoare adăugată și fără autostrăzi – anul trecut IT-ul a ajuns să contribuie la PIB mai mult decât agricultura și aproape la fel de mult cât construcțiile. Resursele societății pot fi folosite mai productiv într-o grămadă de alte proiecte și, probabil, cea mai eficientă cheltuire a banului public este lăsarea lui la dispoziția cetățeanului: reducerea taxelor!

Și hai să facem și drumuri. Dar să nu ne fixăm deziderate ceaușiste, conform intențiilor politicienilor-clovni, ci obiective realiste: drumuri expres, instalarea de separatoare de sens, construcția de centuri ocolitoare în loc de autostrăzi întregi etc. În acest fel vom reuși să avem și infrastructură și, în același timp, să salvăm banii irosiți de decenii de către guvernanți. Nu uitați! Noi, publicul, purtăm o răspundere pentru pierderea acestor bani. Noi, prin lipsa de educație economică, prin frustrările acumulate, noi am țipat sus și tare că vrem autostrăzi. Și am primit exact ce am meritat, după sufletul omului. Politicienii fură întotdeauna, asta nu este o noutate. Dar, exact așa cum îi place lui Moise Guran să spună, dacă te fură o dată, să le fie rușine; dacă te fură de două ori, să ne fie nouă rușine. Hai să fim mai realiști, mai cu arici la buzunar, să nu lăsăm statul să pună așa ușor mâna pe banii noștri, să nu avem cine știe ce pretenții de la el, și o să vedeți că treburile vor merge în direcția bună.

76 Shares
Share
Tweet
Share