14 December 2017
Știri pe scurt
Home / Articole / De ce bogații de azi ai Veneției sunt tot familiile bogate de acum 600 de ani?

De ce bogații de azi ai Veneției sunt tot familiile bogate de acum 600 de ani?

A făcut ceva vâlvă această observație. Dar explicația este simplă: polarizarea socială și înghețarea oamenilor pe poziții s-a întâmplat datorit politicului. Acemoglu explică foarte bine situația Veneției în cartea lui, De ce eșuează națiunile. Vă rog să citiți cu atenție.

“În 1050, când Veneția se extindea deja economic de cel puțin un secol, avea o populație de 45 000 de locuitori. Numărul acestora a crescut cu mai bine de 50%, ajungând la 70 000, în 1200. În 1330, populația Veneției crescuse din nou cu încă 50%, ajungând la 110 000; Veneția era atunci la fel de mare ca Parisul și probabil de trei ori mai mare decât Londra.

Unul dintre elementele cheie ale expansiunii economice a Veneţiei a fost serie de inovaţii contractuale care au făcut instituţile economice mult mai incluzive. Cea mai renumită a fost commenda, un tip rudimentar de societate pe actiuni, care se forma doar pe durata unei singure misiuni comerciale. O commenda presupunea existenţa parteneri, unul „stabil”, care stătea în Veneţia, şi unul care călătorea. Partenerul stabil investea capital afacere, in timp ce partenerul care dispunea de mobilitate insoţea marfa. În mod obişnuit, partenerul stabil venea cu partea leului. Tinerii antreprenori care nu erau ei înșiși bogați puteau, deci, intra în afaceri comerciale călătorind cu marfa. Era o pistă importantă pentru mobilitatea socială în sens ascendent.

Orice pierderi în decursul călătoriei erau împărţite în conformitate cu volumul de capital pe care investiseră partenerii. Dacă se obtineau bani din călătorie, profiturile se bazau pe două tipuri de contracte commenda. Daca commenda era unilaterală, atunci negustorul stabil furniza 100% din capital şi primea 75% din profituri. Dacă era bilaterală, negustorul stabil furniza 67% din capital si primea 50% din profituri. Studiind documentele oficiale, se poate observa ce forţă avea commenda de a stimula mobilitatea socială în sens ascendent: aceste documente sunt pline de nume noi, oameni care nu făcuseră parte înainte din elita veneţiană. În documentele guvernamentale din 960, 971 şi 982 d.Hr., numele noi reprezentau 69%, 81% şi. respectiv 65% din cele înregistrate.

Acest caracter economic incluziv şi ascensiunea noilor familii prin intermediul comerţului a forţat sistemul politic să devină chiar mai deschis. Dogele, care guverna Veneţia, era ales pe viaţă de către Adunarea Generală. Cu toate că era o adunare generală a tuturor cetăţenilor, în practică, Adunarea Generală era dominată de un nucleu de familii puternice. Deşi dogele era foarte puternic, puterea lui a fost redusă treptat în timp, datorită schimbărilor din instituţiile politice. După 1032, dogele a fost ales odată cu un Consiliu Ducal nou creat, a cărui sarcină era de a veghea ca dogele să nu capete putere absolută. Primul doge constrâns de către acest consiliu, Domenico Flabianico, a fost un negustor de mătase bogat, dintr-o familie care nu mai fusese la putere înainte. Această transformare institutională a fost urmată de expansiune uriașă a puterii comerciale si navale venetiene.

Expansiunea economică a Veneţiei, care a creat mai multă presiune pentru schimbarea politică, a explodat după modificarile instituțiilor politice și economice care s-au produs în urma asasinării dogelui, în 1171…

Aceste reforme politice au condus la o serie de inovaţii instituţionale adiţionale: în drept, apariţia unor magistraţi independenţi, a tribunalelor independente, crearea unei curţi de apel şi a unor noi legi privitoare la contractele private si la faliment. Aceste noi instituţii economice veneţiene au permis crearea de noi forme de afaceri şi de noi tipuri de contracte. A existat inovaţie financiară rapidă și vedem, în această perioadă, în Veneția, începuturile activității bancare modern. Dinamica ce a determinat adoptarea de către Veneția a instituțiilor pe deplin incluzive părea de neoprit.

Dar, în tot acest process, a existat o tensiune. Creșterea economică sprijinită de instituțiile incluszve venețiene a fost însoțită de distrugere creatoare. Fiecare nou val de tineri întreprinzători care se îmbogăţeau prin commenda sau prin alte instituţii economice similare avea tendinţa să reducă profiturile şi succesul economic al elitelor consacrate. Şi nu le-au redus doar profiturile; le-au contestat şi puterea politică. Astfel, a existat mereu o tentatie a elitelor din Marele Consiliu, dacă puteau scăpa nepedepsite, de a închide sistemul pentru alte persoane.

La începutul Marelui Consiliu, calitatea de membru se decidea în fiecare an. După cum am văzut, la finele anului se alegeau, la întâmplare, patru alegători care să numească o sută de membri pentru următorul an, alegători care erau selectaţi automat. În 3 octombrie 1286, s-a făcut o propunere Marelui Consiliu pentru modificarea regulilor astfel încât numirile să fie confirmate de o majoritate din Consiliul celor 40, care era strâns controlat de familii din elită. Acest lucru ar fi conferit elitei putere de veto asupra noilor numiri în consiliu, ceva ce nu avuseseră înainte. Propunerea a fost respinsă. Pe 5 octombrie 1286, a fost înaintată o altă propunere; de această dată a trecut. De acum înainte, o persoană ai cărei tată şi bunici se aflaseră în consiliu trebuia să primească o confirmare automată. Altminteri, confirmarea din partea Consiliului Ducal era necesară. Pe 17 octombrie, a trecut o altă modificare a regulilor, care stipula că numirea în Marele Consiliu trebuia aprobată de către Consiliul celor 40, de doge şi de Consiliul Ducal.

Dezbaterile şi amendamentele constituţionale din 1286 au prevestit La Serrata („Sfârşitul“) Veneţiei. În februarie 1297, s-a decis că, dacă o persoană fusese membru al Marelui Consiliu in ultimii patru ani, era numită automat şi primea aprobare. Trebuia acum ca noile numiri să fie aprobate de către Consiliul celor 40, însă cu doar 12 voturi. După 11 septembrie 1298, membri actuali și familiile lor nu au mai avut nevoie de aprobare. Marele Consiliu era acum absolut închis celor din afară, iar deţinătorii inițiali ai funcţiilor deveniseră o aristocraţie ereditară…

Venetia

După ce a realizat o Serrata politică, Marele Consiliu a trecut apoi la adoptarea unei Serrata economice. Tranzitia la instituțiie politice extractive era urmată acum de o tranzitie la instituțiile economice extractive. Cel mai important, Marele Consiliu a interzis contractele commenda, una dintre marile inovatii institutionale care imbogatise Venetia. Acest lucru  nu ar trebui sa ne mire: commenda aducea beneficii noilor negustori, iar acum elita consacrata incerca să îi excluda. Acesta a fost doar un pas catre institutii economice in grad mai mare extractive. Un alt pas s-a facut cand, incepand din 1314, statul venetian a inceput sa ia in stapanire si sa nationalizeze comertul. A pus la punct galere de stat, care sa intre in activitatea comerciala, și, incepand cu 1324, a inceput sa perceapa taxe ridicate de la persoanele private care voiau sa intre in comert. Comertul pe lunga distanta a devenit domeniul privilegiat al nobilimii. Acesta a fost inceputul sfarșitului prosperitatii venetiene. Principalele linii de afaceri fiind monopolizate de catre grupul tot mai restrans al elitei, declinul nu s-a mai lasat așteptat. Venetia paruse a fi pe punctul de a deveni prima societate cu caracter incluziv din lume, insa a primit o lovitura. Institutiile politice și economice au devenit mai extractive, iar Venetia a inceput să experimenteze declinul economic. În 1500, populația scazuse pana la 100 000. Între 1650 și 1800, cand populația Europei a crescut rapid, cea a Venetiei s-a diminuat.

Astăzi, singura activitate economică pe care o are Veneția, cu excepția unei mici industrii de pescuit, este turismul… Turiștii vin să vadă minunile Veneției de dinainte de Serrata, ca Palatul Dogilor și caii de la Bazilica de San Marco, care au fost furați din Bizanț, la vremea când Veneția stăpânea Mediterana. Veneția s-a transformat din putere economică în muzeu.”

***

Deci, oameni buni, treaba e simplă. Vă mai amintiți euforia antreprenorială de la începutul anilor 90 din România? Când nu exista ANAF, când nu te controla nimeni? Când fiecare își deschidea cu minim de efort câte un NonStop, câte o consignație, câte un butic cu ceva? Atunci s-au făcut bani. Mai târziu cei care au capturat puterea politică au înregimentat economia. Azi ai nevoie de zeci de aprobări ca să miști ceva, de la zecile de agenții ale statului (populate cu mai mulți birocrați decât pe vremea lui Ceaușescu) care au monopolizat dreptul de a-și da cu părerea în legătură cu orice: de la siguranța alimentară la siguranța la incendii. Plus taxe.

Așa că de asta lui Ionuț Dumitru i se pare că, dacă PIB urcă cu 4% pe an, înseamnă că economia crește peste potențial. Fiindcă potențialul României a fost retezat demult, iar generația asta nouă de politicieni-tehnocrați este prea pierdută în formule și ecuații ca să mai înțeleagă un lucru atât de simplu. Guvernul se ocupă cu “pachete anti-sărăcie”, prin care dă de fapt de lucru aristocrației fondurilor europene, în loc să-i scutească pe oameni de dări și de bariere birocratice.

***

Dezvoltarea instituțiilor extractive este evidentă a nivel global și explică stagnarea economică în care au intrat ansamblul economiilor dezvoltate. Marilor state nu le place concurența, vezi cazul paradisurilor fiscale. Iar lumea se duce după fentă, înghițind toate gogoșile politrucilor. Cine nu cunoaște istoria este condamnat să o repete.

 

485 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble