22 March 2019
Home / Analiză-Statistică / De câte cheltuieli publice are nevoie România pentru a crește cu 5% pe an?

De câte cheltuieli publice are nevoie România pentru a crește cu 5% pe an?

Cu toții vrem ca România să fie tigrul economic al Europei. Dacă este prea complicat să ne luptăm în teorii și explicații, atunci poate este mai ușor să privim la țările care chiar acum, în timp ce vorbim, înregistrează o creștere economică rapidă. Să vedem, oare ele se bazează pe expansiunea statului, pe un nivel ridicat al cheltuielilor publice?

În țările în curs de dezvoltare (Emerging Markets) cheltuielile publice se situează în medie în acest an la 29%. Nu au depășit niciodată 30% din PIB. Vă amintesc că media de creștere a PIB în țările în dezvoltare este de 5,5% pe an, adică exact cât spune toată lumea că ar trebui să se întâmple și la noi. În cadrul acestui grup de țări, economiile asiatice au cheltuieli publice încă și mai mici, de doar 24,5% din PIB în acest an și – stranie coincidență! – cresc cel mai rapid, cu 6-7% pe an. Spre deosebire, în România cheltuielile publice au urcat până la 39% din PIB în toiul crizei și s-au stabilizat acum la 34-35%din PIB.

Cheltuieli publicDacă ne uităm pe continentul sud-american vedem Chile, o economie care în ultimul deceniu a crescut cu aproximativ 5%, dar unde cheltuielile publice nu au depășit 23-24% din PIB.

Așadar, dacă privim la ce se întâmplă în lume, observăm că economiile cu un stat mai mic cresc mai repede. Nu este o noutate: țările dezvoltate au ajuns așa pentru că au permis acumularea de capital și libera inițiativă; statele care au sugrumat economia prin biruri și reglementări birocratice sau care au adoptat socialismul au rămas înapoiate. Este, prin urmare, o gravă eroare să credem că pentru a accelera creșterea economică avem nevoie să colectăm mai mulți bani la buget și să mărim cheltuielile publice. Țările care cresc rapid și sustenabil sunt țările în care investițiile sunt încurajate și se realizează eficient.

Este adevărat că România are de luptat cu moștenirea demografică și cu efectele sociale ale reformelor proaste implementate în anii 90. Este adevărat că cheltuielile sociale, cele cu pensiile, dedicate educației sau sănătății, reprezintă cea mai mare parte din cheltuielile bugetare și sunt considerate “rigide”. Dar Chile s-a confruntat cu o problemă similară în ceea ce privește pensiile. Alte țări cheltuiesc pe învățământ sume mai mari decât alocăm noi. Ele cum de au reușit și noi nu?

Rețeta succesului constă în eliminarea risipei. Iar cea mai bună metodă de stopare a risipei este minimizarea statului. Știm că, de exemplu, că sistemul public de pensii este falimentar, că el ne sărăcește pe toți. De ce nu renunțăm la el? Dintr-un singur motiv, acela că dacă politrucii nu s-ar mai putea lăuda că din pixul lor se măresc pensiile, atunci poate nu și-ar mai asigura voturi din fiefurile electorale unde oamenii se zbat în sărăcie. De ce nu folosim activele statului pentru a garanta achitarea obligațiilor către actualii pensionari și pentru a desființa Caritasul pay-as-you-go? Dintr-un singur motiv? Pentru că vor politrucii să pună mâna pe aceste active.

 

0 Shares
Share
Tweet
Share