19 July 2018
Știri pe scurt
Home / Socialism pretutindeni / Davos este o înșelătorie corporatistă

Davos este o înșelătorie corporatistă

Aceasta va fi ultima dată când se va protesta împotriva globalizării la World Economic Forum în Davos. Din 2016, miniștrii, președinții, ziariștii și ”quangocrații” care se întâlnesc în stațiunea elvețiană nu vor mai vedea tunsorile rasta în stradă: eco-protestatarii spun că întâlnirea nu mai merită pichetată.

Vă puteți da seama de ce se simt deranjați. Davos este un loc în care oamenii influenți se consultă și își stabilesc sarcinile de conducere pe scena internațională. Oamenii de stânga nu pot suporta asta. Ceea ce văd ei, în termeni marxiști, este o gașcă de moșieri care se adună pentru a găsi noi metode de a trăi pe spatele clasei muncitoare. Pe un fundal orbitor și cu dealuri goale – nu există schiori deoarece toate cabanele sunt închiriate de ONG-uri sau corporații – cei câțiva conducători complotează împotriva mulțimii.

Totuși, când vine vorba de piețe libere, omul din Davos este de multe ori de partea Stângii. Acesta își câștiga existența, direct sau indirect, din patronajul de stat. Dacă muncește în sectorul privat – dar este mai probabil să fie un lobby-ist, politician sau birocrat decât om de afaceri – el va fi un monopolist, dornic de a convinge miniștrii și oficialii guvernelor să ridice bariere împotriva potențialilor săi rivali. (Zic ”el”, deși echivalentul său feminin poate fi găsit în sălile de conferință).

Pe scurt, unii oameni de stânga s-ar putea să vadă diferența dintre a fi anti-afaceri și anti-piață. Alții refuză să vadă vreo diferență, insistând cu un fel de narcisism încăpățânat, crezând că dacă A și B nu sunt de-acord cu ei din motive diferite, atunci A și B sunt, în toate modurile posibile, nediferențiabili.

Oficial, majoritatea celor de dreapta disprețuiesc înșelătoria de la Davos. Singurul motiv pentru care nu demonstrăm în stradă alături de mulțimea ”Occupy” este acela că noi avem locuri de muncă. Știm în sinea noastră că omul din Davos ne disprețuiește pe noi și valorile noastre. Așa cum Samuel Huntingdon a spus odată, delegații ”văd granițele naționale ca obstacole care, din fericire, încep să dispară, și văd guvernele ca reziduuri ale trecutului care au ca singură funcție utilă facilitarea operațiunilor elitei globale”.

Bine, ați putea spune, dar sigur este util oamenilor puternici să schimbe idei și să învețe din greșelile celorlalți. Pai, da; dar oamenii aștia cu greu par că învață ceva. Indiferent de problema supusă discuției, ei au preferat întotdeauna să creeze o birocrație globală, condusă de oameni ca ei. Evident, nu vor recunoaște niciodată asta. ”Stabilitatea economiei mondiale” este o sintagmă mult mai frumoasă decât ”un post bănos pentru mine în sectorul public”.

Este ca un roman de Ayn Rand, unde lobby-iștii fac aranjamente între ei într-un limbaj ciudat. Vă aduceți aminte modul în care ea îi descria pe membrii board-ului unei companii? ”Oameni ale căror cariere depind de a-și menține chipurile blânde, remarcile evazive și hainele imaculate.” Asta este Davos.

corporations_own_the_government

Ce bine ar fi dacă oamenii aceștia ar fi fost la fel de deștepți pe cât se cred. Sau, ca să fiu exact, ce bine ar fi dacă inteligența lor s-ar transpune în luarea de decizii bune. De fapt, Omul din Davos ia în mod constant deciziile greșite în momentele importante. În anii ’70, vota pentru fixarea de prețurilor și a veniturilor. În anii ’80, vota pentru ERM (cursurile de schimb fixe). În anii ’90, susținea euro. În anii 2000, bailoutul băncilor.

O întreagă disciplină academică a apărut și s-a dezvoltat pentru a afla de ce oameni inteligenți și educați fac aceste erori de judecată. O teorie spune că, fiind inteligenți, aceștia își supra-evaluează bănuielile. Adună foarte mulți astfel de oameni la un loc, pentru ca bănuielile lor să devină auto-susținute, și iată rețeta pentru a forma un grup dezastruos de gânditori.

WEF ar fi un eveniment nedemn de încredere dacă toți membrii săi ar căuta dezinteresat moduri de avansare pe calea fericirii umane. Dar, desigur, cei mai mulți dintre ei nu fac asta. Înconjurați de putere și patronajul statului, delegații se aliniază pentru a-și primi sarcinile – sarcini pentru care sunt remunerați, din ce în ce mai mult, de către plătitorii de taxe.

O oarecare aversiune față de clișee m-a reținut până acum de la a cita cel mai faimos aforism al lui Adam Smith. Dar, pentru a caracteriza WEF, nimic nu se potrivește mai bine: ”Oamenii cu calități asemănătoare se întâlnesc, chiar și pentru a se distra și relaxa, dar conversația se termină într-o conspirație împotriva publicului, într-un fel de plan pentru a crește prețurile”. Exact. Iar susținătorii pieței libere nu vor să aibă de a face cu asta.

***

Aceasta este o traducere după Daniel Hannan, Davos is a corporatist racket.

1 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble