24 February 2020
Home / Aberaţia de intervenţie / Cum să nu distrugi corupția: iei alte măsuri birocratice

Cum să nu distrugi corupția: iei alte măsuri birocratice

Trei exemple de actualitate ilustrează – mai degrabă ar trebui să spun, vor ilustra – inutilitatea luptei împotriva corupției cu mijloace birocratice. Avem în primul rând legea educației, care prin interzicerea clanurilor universitare (rude în conducerea instituției)… va “face reformă” în învățământ sau așa ceva. Apoi avem stabilirea salariilor conducătorilor de mari firme de stat – o altă presupusă metodă de reducere a corupției. Și (nu râdeți) avem decizia CCA de a schimba sistemul delegării arbitrilor de fotbal, decizie prin care nu se va mai comunica cine este arbitru la cutare meci decât cu o zi înainte – ceea ce va zdrobi corupția în fașă, vă imaginați.

Toate aceste parascovenii au un singur sens: să arunce praf în ochii celor care cer eliminarea corupției, aratând că “experții” s-au pus cu burta pe treabă.

Să le luăm pe rând. Prevederile legii educației sunt anti-capitaliste și anti-liberale, deoarece încalcă atât dreptul instituțiilor de a se conduce așa cum cred optim, cât și dreptul indivizilor de a forma uniuni personale cu cine vor și de a lucra unde doresc. Concepția interdicției prevăzută de lege este una birocratică, socialistă. De unde știe legiuitorul că administrarea pe bază de clan a universităților nu este cea mai bună soluție de management? Scrie în Biblie? Interzicând relațiile de rudenie legea nu face decât (1) să evite adevărata soluție la problema corupției și (2) să creeze efecte perverse hilare. Corupția apare atunci când se pune problema alocării resurselor publice. Dacă un ministru își numește consilier propriul șofer (vă amintiți?), atunci avem o problemă. Dacă patronul unui club de fotbal își numește nepoții în funcții de conducere, atunci nu avem o problemă.

Exercitarea dreptului de proprietate privată îți permite să faci ce vrei cu proprietatea ta atât timp cât nu-i agresezi pe ceilalți. Îngrădirea acestui drept rezultă dintr-o viziune socialistă și, dacă nu ați înțeles până acum, tocmai ea dă naștere la corupție. Așadar, soluția eliminării corupției din învățământ este privatizarea totală a acestuia, scoaterea completă a statului din schemă. Corupția apare fiindcă personalul didactic nu poate promova decât cu aprobare de la minister, fiindcă universitățile nu pot funcționa decât îndeplinind criteriile birocratice stabilite de minister, deoarece calitatea – say what? – este verificată și atestată de minister. Oriunde apare statul cu regulile lui arbitrare apare fofârlica, pretinsele respectări ale indicațiilor prețioase și raportări de îndeplinire a planului. Chiar vreți diplome de calitate? E simplu, eliminați monopolul (statului) asupra diplomelor.

Interdicția legiferată nu va face decât să dezvolte amantlâcul, spre fericirea veșnică a imoralilor și a, horribile dictum (!), clanului pretins făptuitorilor de reformă.

Vine la rând stabilirea salariilor directorilor firmelor de stat. Observați că aici nici guvernul nici ziariștii nu știu cum s-o cotească. Dacă salariile directorilor sunt prea mari, corespunzătoare responsabilității asumate prin funcția respectivă, atunci sunt “nesimțite”. Dacă ele sunt prea mici, atunci vor alimenta mai abitir corupția, căci doar nimeni nu-și imaginează că poți administra un patrimoniu de miliarde cu un salariu de câteva mii. Din dilema asta, mi-e teamă că nu putem ieși decât tot prin privatizare. Problema corupției directorilor există deoarece avem firme de stat. Dacă nu avem firme de stat, atunci nu mai avem nici salarii nesimțite nici delapidarea patrimoniului.

În sfârșit, aproape nimeni nu a băgat în seamă comicăria din fotbal, poate din cauză că acolo suntem obișnuiți cu circul. Comisia arbitrilor a cugetat și ce credeți că a decis? Că de vină pentru scandalurile de corupție din arbitraj este… informarea prematură a publicului în legătură cu delegările fluierașilor. Și atunci a hotărât că va ține secrete aceste delegări.

Pe același principiu ar trebui să se asigure anonimitatea candidaților politici la alegeri, eventual până cu o zi înaintea votării; dacă nu mai știi cine candidează, nu mai ai scandaluri de corupție, logic! Aberația de intervenție apare aici în toată splendoarea: ce bine ar fi dacă am fi conduși de anonimi! Nu s-ar mai putea formula nici o acuzație de corupție.

Cum ziceam, toate parascoveniile astea sunt aruncate poporului pe post de soluții… tehnocrate de atenuare a corupției. Și toate țin la public, atât timp cât acesta continuă să creadă că statul și doar statul poate îndeplini anumite activități: învățământ, producție de energie hidro, arbitraj etc. Dacă această iluzie se destramă, atunci statul nu ar mai administra bunuri publice și atunci am scăpa de corupție. Dar, să recunoaștem, ar fi o lume tristă: fără tehnocrați la putere, respectiv fără opoziție de fațadă care să mestece la nesfârșit aceleași argumente răsuflate.

0 Shares
Share
Tweet
Share