24 October 2020
Home / Analiză-Statistică / Cum au evoluat veniturile salariaților în 2013? Comparație cu Europa de Est

Cum au evoluat veniturile salariaților în 2013? Comparație cu Europa de Est

Conform INS câștigul salarial mediu brut a urcat în luna noiembrie, ajungând la 2278 lei. Anul 2013 este un an al creșterilor salariale, este clar, dar pentru a vedea mai exact această evoluție cred că este utilă o comparație regională, cu Polonia, Cehia, Ungaria și Bulgaria.

Pe parcursul anului 2013, până la ultima lună pentru care dispunem de date, câștigurile salariale au crescut în toate țările analizate, cu excepția Poloniei. Deși o asemenea statistică nu este foarte informativă din cauza caracterului de sezonalitate al unor creșteri de venituri (în perioada sărbătorilor pascale, de exemplu), se poate spune că în general salariile s-au situat pe un trend crescător. România conduce în clasamentul creșterilor salariale, câștigul salarial din noiembrie este cu 6,5% mai mare decât în ianuarie – țara noastră fiind urmată îndeaproape de Bulgaria. Singura țară în care salariații au câștigat pe parcursul anului mai puțin decât la începutul lui este Polonia.

Castigul salarial mediu

Exprimat în euro, câștigul salarial mediu lunar realizat pe primele trei trimestre din 2013 situează Cehia pe prima poziție iar Bulgaria pe ultima. În Cehia salariații au obținut 899 euro (24622 coroane), în Polonia 878 euro (3605 zloți), în Ungaria 759 euro (227500 forinți), în România 487 euro (2216 lei) și în Bulgaria 404 euro (790 leva).

Salariu Europa de Est

Mai interesantă este evoluția veniturilor salariale în 2013 comparativ cu 2012. Astfel, în România, câștigul salarial mediu brut a crescut în perioada ianuarie-septembrie 2013 cu 5,2% față de aceeași perioadă din 2012. În Polonia, câștigul mediu salarial a fost pe primele trei trimestre din 2013 cu 3,3% mai mare decât în perioada similară din 2012. În Cehia, salariile au crescut cu 0,7%, în Ungaria cu 3,6%, în Bulgaria cu 3,9%. Dar și prețurile de consum au evoluat diferit. De exemplu, în Bulgaria am avut deflație iar în România inflație. Dacă ținem cont de schimbarea valorii banilor atunci câștigul salarial mediu (real) a evoluat astfel: în Bulgaria a crescut cu 5,6%, în România cu 3,3%, în Polonia cu 2,8%, Ungaria cu 2,4%, iar în Cehia a scăzut cu 0,8%.

Castigul salarial 2013

Până nu avem date pentru întregul an nu putem trage o concluzie clară, dar intuitiv salariații din Bulgaria au avut cel mai bun an din Europa de Est.

[layout show=”1″]
0 Shares
Share
Tweet
Share