23 June 2018
Știri pe scurt
Home / Articole / Cu ce ar trebui să înceapă reforma educației?

Cu ce ar trebui să înceapă reforma educației?

În fabuloasa lume a tehnocraților echidistanți ideologic, părerile sunt împărțite: unii ar vrea în primul rând rescrierea manualelor, alții ar dori schimbarea planurilor de învățământ; unii ar începe cu modificarea grilei de salarizare, alții – cu procentul din PIB alocat educației. Și tot așa, câte minți crețe, atâtea păreri. Ceva îi unește totuși pe opinologi: ei toți au un plan pentru educație, chiar dacă fiecare vine cu propriul plan.

Adevărul este că sistemul de educație se află la nivelul anului 1990 din punctul de vedere al reformei. Așa cum în 1990 doar pe ici pe colo vedeai câte o consignație sau o tarabă particulară – în rest economia era etatizată și se baza pe fabricile de stat, care așteptau să le vină planul de la minister (asta dacă nu cumva directorii lor începuseră deja să le devalizeze) – tot așa este și sistemul actual de educație. Este un imens CAP, mai exact 99% de stat și 1% privat. Sigur, dacă îi întrebi pe oameni – pe oamenii spălați pe creier tocmai de sistemul de educație – sau pe tehnocrații echidistanți ideologic, ei îți vor spune că CAP-ul este în esență bun, doar anumite aspecte trebuie cizelate. Vă amintiți opinia oamenilor despre comunism? “Ce bine era în comunism, aveai siguranța locului de muncă, nu erau atâția bandiți pe stradă… dacă oamenii ar fi fost liberi să iasă din țară ar fi fost perfect!” Vă amintiți opinia populară despre Ceaușescu? “Era bine dom’le cu Ceaușescu, Ceaușescu a făcut ceva pentru țară. Păcat că l-a stricat ea, Ceaușeasca, altminteri el ar fi fost un președinte și mai bun!” Cam așa și cu educația, ni se spune: în esență funcționează și ar merge chiar de nota 10 dacă manualele ar fi mai bune, dacă Parchetul i-ar sălta pe cei care vând subiecte, dacă profesorii ar primi o mărire sau dacă am pune termopane. “Ce, pe timpuri nu aveam educație?! Ba da dom’le, și ce școală avea România!”

Invatamantul scolar

Mda, cum să nu. Cu gândirea asta nu vom ajunge nicăieri. Dacă în anii 90 nu am fi liberalizat prețurile și nu am fi început să privatizăm economia, astăzi am fi fost precum Belarus. O democrație extrem de originală. Nu zic că nu suntem originali și acum! Ba da, originalitatea este brandul nostru, ca să împrumut cuvintele fostului președinte Iliescu. Am liberalizat și am privatizat, dar așa mai încet, gradual, în stil șovăielnic-bolșevic. De asta țările vecine ne-au luat-o înainte cu PIB/locuitor. Dar bine măcar că am făcut reforme, chiar dacă lent. Dacă nu le făceam, atunci astăzi în loc să o ardem în rețea, să mergem la cinematografe 3D și să cumpărăm hrană pentru pisică, la reducere de Black Friday, am fi mâncat salam cu soia și ne-am fi bătut cu cornete de hârtie în spatele blocului; sau am fi emigrat cu toții în Germania.

Din fericire, nu ne-am scufundat economic. Pentru că deși povara companiilor de stat nerentabile și a furtului din bani publici a fost uriașă (și încă este), economia a fost împinsă înainte de sectorul privat, unde accentul se pune pe performanță și pe eficiență. În schimb, educația s-a dus tot în jos. Sclipitorii tehnocrați nu încetează să deplângă calitatea învățământului – și pe bună dreptate. Doar când vine vorba de soluții greșesc. Și asta pentru că refuză să apuce taurul de coarne și să admită că problema educației este în primul rând o problemă de proprietate, nu de management. Socialismul a eșuat din cauza absenței proprietății private, nu fiindcă la conducere s-au aflat niște necalificați. Acest lucru este unanim constatat istoric și demonstrat teoretic. Însă “specialiștii” noștri ce zic? În învățământ ne trebuie o reformă curriculară, o nouă lege, mai multă cercetare și, scuzați expresia, “clustere integrate”. Nu veți auzi de la ei cuvântul “privatizare”. Sau “proprietate”.

De ce? Fiindcă toți “experții” sunt oamenii sistemului! Cine vreți să schimbe sistemul, oamenii care au de câștigat de pe urma lui? N-aveți decât să așteptați…

În urmă cu ceva timp m-am intersectat cu o propunere de reformă a educației, lucrată de SOLIB (Societatea pentru Libertate Individuală). Chiar și fără să împingă argumentele până la capăt și după multiple concesii pentru a o face mai “digerabilă politic”, reforma susținută de SOLIB a fost considerată atât de radicală de cei care au citit-o, încât proiectul nu a reușit să capete susținere financiară sau aport intelectual și a rămas într-un sertar. Proiectul vorbea despre importanța competiției și a responsabilității individuale, despre eclipsarea ministerului și a inspectoratelor și mutarea accentului pe părinți și pe comunitate. Concret, iată câteva din ideile urmărite în acest proiect – și ce ar trebui să vizeze orice reformă autentică în domeniul educației:

1. Privatizarea educației școlare prin recunoașterea rolului părintelui ca primul și cel mai important educator al copilului. Legalizarea homeschooling-ului. Nu există nici un argument care să contrazică importanța educației acasă, atât timp cât părinții dispun de competențe adecvate și de stimulente infinit mai bune pentru a asigura dezvoltarea copilului. Este aberant, de exemplu, ca un profesor (și sunt aproape 250 000 în întreaga țară) să nu aibă dreptul să-și educe acasă copilul, dar să aibă aprobarea pentru a-i educa pe alții (sute, mii) în cadrul școlii la care lucrează!

2. continuarea privatizării prin înlăturarea piedicilor birocratice care stau în calea deschiderii de școli particulare; școlile particulare ar trebui să fie libere să își selecteze elevii după propriile criterii.

3. autonomia reală a școlilor de stat (organizațională, funcțională, bugetară și curriculară), acestea fiind gestionate de către comunitate, în special de profesori și de părinți.

4. Fiecare cetățean român, la vârsta de 6 ani, va primi 12 vouchere anuale ce vor putea fi folosite doar în sistemul de invațământ. Atât școlile de stat cât și cele private pot încasa contravaloarea în lei (subvenție directa) odată ce elevul se înscrie și depune voucherul la școala respectivă. Pentru a satisface ideea gratuității învățământului, școlile de stat nu vor putea taxa pentru educație mai mult decat valoarea voucherului. Ele vor putea obține venituri suplimentare din alte servicii de educație.

5. Valoarea unui voucher anual este determinată prin împarțirea bugetului Ministerului Educației (după scăderea unui procent destinat cheltuielilor birocratice) la numărul total de copii eligibili pentru vouchere. Dacă datele ministerului arată diferențe sistematice în indicatorul “cost mediu pe elev” în funcție de ciclurile în care se afla acesta (primar, gimnazial, liceal) vom face voucherele de diferite valori în funcție de ciclu.

6. Asigurarea acumulării de competențe prin trecerea examenelor obligatorii naționale, inspirate din practica internațională. Un elev (școlit acasă, în școala publică sau privată) se poate înscrie oricând la oricare dintre examene cu condiția să fi trecut examenul inferior. Dacă un elev încheie cu succes învățământul preuniversitar mai devreme, diferența până la 12 vouchere o poate retrage cash. Dacă un elev nu încheie învățământul preuniversitar în termenul celor 12 vouchere, el va fi nevoit să își plătească studiile, dacă dorește să continue. Acest mecanism ar asigura responsabilizarea părinților și a elevilor: elevii silitori vor economisi bani, elevii leneși vor pierde financiar.

7. Pentru controlul calității în școlile private, orice școală privată cu grad de promovabilitate mai redus decât media școlilor publice 3 ani consecutivi nu va mai putea încasa vouchere timp de 5 ani.

În rezumat, ideea de bază pe care trebuie să o urmărească o reformă veritabilă, și nu doar o cosmetizare a sistemului, este identică cu ideea după care s-a făcut trecerea de la comunism la capitalism: schimbarea regimului proprietății. Pe tarlaua publică lumea se ghidează după principiul “Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”. Competiția este motorul progresului, iar competiția nu poate veni decât din sectorul privat.

Este nevoie de o reformă constituțională? Da. Și de ce n-am face-o? Dacă nici pentru educație nu merită modificată Constituția… Este nevoie să dăm afară dinozaurii din sistem? Da. Inspectoratele și toate celelalte organisme de evaluare a calității trebuie să aibă un rol mult mai mic; în fond, falimentul lor este evident, ele nu au reușit să ducă învățământul în sus, ci l-au tras în jos. Își vor pierde mulți privilegiile? Da. Fiindcă din cauza privilegiilor lor au de suferit elevii. Am face economii la buget? O-ho, și încă cum.

Iese cineva în stradă pentru asta? Din păcate, probabil nu. E greu, cu educația… după decenii de manipulare și îndoctrinare, cine mai știe carte?

426 Shares
Share
Tweet
Share
Stumble