3 December 2020
Home / Finanțe-Bănci / Clar, BNR a salvat “economia” urcându-se în pat cu guvernul

Clar, BNR a salvat “economia” urcându-se în pat cu guvernul

Raportul asupra Stabilității Financiare publicat de BNR ne permite sa facem graficul de mai jos:

Structura activelor bancareCare arată că reducerea sumei de bani pe care băncile o aveau blocată la BNR a coincis cu creșterea sumei de bani pe care băncile au pus-o la dispoziția guvernului. Mai exact, ca pondere în portofoliu, din 2008 până în prezent creanțele băncilor asupra BNR au coborât de la 21,8% la 9,6%; în același interval, creanțele asupra guvernului au urcat de la 5% la 20,2%. Observați nu doar că scăderea pasivelor BNR față de sistemul bancar (cu 12,2 p.p) explică 80% din întreaga creștere a expunerii acestuia față de guvern (cu 15,2 p.p.), ci și evoluția corelată a celor două agregate statistice: abruptă în anul 2009, apoi din ce în ce mai lentă până în prezent.

La suprafață, creșterea creditului guvernamental a fost considerată un pumn în nas livrat sectorului privat, deoarece creditul privat a scăzut ușor în acești ani. Mulți analiști au spus că băncile au ignorat segmentul corporate și finanțarea investițiilor autentice din economie deoarece au găsit în administrația publică un debitor confortabil.

Angajamentele statului

Foarte corect. Dar asta reprezintă doar 10% din poveste. O spune chiar BNR:

“Sectorul bancar are un rol important în finanţarea sectorului public, 32 la sută din datoria publică fiind contractată de către băncile autohtone (în iunie 2014), majoritatea acesteia fiind denominată în lei (aproximativ 76,4 la sută în iunie 2014). Cea mai mare parte a datoriei publice finanţată bancar aparţine administraţiei centrale. Creditele acordate administraţiei locale reprezintă doar 2 la sută din total activ bancar, dar această datorie este concentrată în proporţie de 86 la sută în cadrul celor mai mari cinci bănci din România (august 2014). Expunerea băncilor asupra sectorului public comportă un risc potenţial de evicţiune a sectorului real în situaţia revigorării cererii de credit din partea companiilor nefinanciare. Expunerile asupra administraţiei guvernamentale au ajuns să deţină o pondere relativ importantă în totalul activului bancar (21 la sută în august 2014). Modificările bilanţiere nu indică manifestarea unui astfel de risc de evicţiune (scăderea expunerii faţă de sectorul companiilor nu a fost însoţită de creşteri majore ale expunerii faţă de sectorul public, Grafic 4.4), dar vulnerabilitatea se menţine, dat fiind faptul că persistă o cerere de credit scăzută în cazul sectorului real, iar politicile de creditare ale băncilor rămân restrictive.”

Și atunci, dacă băncile au cumpărat titluri de stat fără să jeneze sectorul privat, aceasta echivalează cu recunoașterea implicită a faptului că băncile au creditat statul cu banii pe care îi aveau la BNR… adică, mai pe românește, că BNR însăși a finanțat statul. Ceea ce, bineînțeles, este anti-statutar și împotriva rețetelor de manual, dar nu contează, la fel se procedează și la case mai mari (în economiile occidentale), iar România nu poate rămâne decuplată de Occident, așa cum spunea chiar și guvernatorul Isărescu. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Sau, în dragoste și în banking totul este permis.

Dar, iarăși, ar fi doar un pic mai puțin simplist să asumăm că aceasta este de fapt adevărata poveste a creditării din România de la criză încoace. Pentru a înțelege mai exact meandrele concretului este util să ne amintim că până recent creditele neperformante ale sistemului bancar au urcat dramatic și că România a încheiat la începutul crizei un acord de împrumut apocaliptic în valoare de 20 de miliarde (un fleac, 15% din PIB, ca în Mexic în 1994) cu FMI și UE. Sesizați aplicarea principiului “O mână spală pe alta” – și ambele fac masaj la piciorul de lemn al economiei? Bancherii aveau nevoie de active sigure cu care să-și cârpească portofoliile ciuruite de neperformante. Statul era disponibil, că doar nu o face pe banii lui, ci pe ai noștri. Iar BNR era instituția cu cash-ul (atât rezervele băncilor, cât și încasatorul tranșelor de la FMI).

Go figure, activitatea bancară e un fel de alchimie, ca să citez iarăși… Tot ce mai rămâne de evaluat este în ce măsură salariile, bonusurile și profiturile celor din sistemul financiar – sistem salvat de la un binemeritat faliment – au depins de tot acest proces de reciclare a banilor. Dar, probabil, nici mama DNA nu va face lumină aici, doar nu vă închipuiți că vreo instituție a statului se va juca vreodată cu siguranța națională…

 

0 Shares
Share
Tweet
Share