18 February 2020
Home / Observații / Cine a pierdut cel mai mult de pe urma Brexit?

Cine a pierdut cel mai mult de pe urma Brexit?

Aceasta este harta pierderilor bursiere, de la CNN:

Burse

Bursa spaniolă a pierdut 12,35%, bursa italiană a pierdut 12,5%, cea grecească 13,4%. În comparație cu acest colaps, faptul că bursa de la București (indicele BET) a scăzut doar cu 3,5% este neglijabil, oricum mai mic decât declinul pieței poloneze (4,38%).

Principalul indice al bursei londoneze a încheiat ziua de vineri cu -3,15%. Concluzia? După aflarea rezultatului referendumului britanic principalii perdanți au fost bursele de pe continent, atât cele din nucleul dur al UE – indicele Euro Stoxx care măsoară evoluția celor mai importante acțiuni din zona euro a scăzut vineri cu 8,62% – cât mai ales cele din țările PIIGS, adică oile negre ale zonei euro, mereu aflate mereu sub spectrul falimentului și ținute în viață doar grație politicii inflaționiste a BCE.

Se pare că “piața” a dat verdictul: dacă Brexit, atunci UE are mai mult de pierdut!

96 Shares
Share
Tweet
Share