24 October 2020
Home / Finanțe-Bănci / Cererea de credite încă inertă. Băncile se curăță lent de restanțieri

Cererea de credite încă inertă. Băncile se curăță lent de restanțieri

Dacă nu băgăm în seamă cele spuse de președintele Asociației Române a Băncilor, care

“a dat exemplul CEC Bank, unde s-a inregistrat in primele patru luni un avans al creditarii pentru persoane fizice cu 15% ca numar si cu 56% ca volum fata de acelasi interval al anului trecut… Pe segmentul persoanelor juridice, volumul de creditare a avansat cu 22% in perioada mentionata.”

pentru a ilustra reluarea creditării în România și preferăm să ne uităm la datele statistice raportate de BNR, vedem că situația este ușor diferită. Știm că volumul creditului a rămas practic constant – soldul creditului neguvernamental era la sfârșitul lunii mai de 216 945 mil. lei, în scădere față de 218 714 mil. lei în luna ianuarie. Dar putem să ne uităm și la interesul publicului pentru contractarea unui credit. Cum interesul poartă fesul, dacă publicul nu vrea să se îndatoreze este destul de limpede că băncile nu vor avea cui să dea credite. Ei bine, dacă ne uităm la numărul de interogări a bazei CRC pentru debitorii potențiali, vedem că acesta a rămas practic constant de peste doi ani de zile, la un nivel de circa 10 ori mai mic decât în ultimul an de boom economic – 2008.

Cererea de credite

 

Schimbând ușor perspectiva, avem acum informații noi privind procesul de însănătoșire a băncilor. Numărul debitorilor rău-platnici și al restanțelor bancare continuă să scadă, chiar dacă destul de lent pentru a împiedica creșterea soldului restanțelor. Interesant este că dacă în primul an de criză (2009) unu din cinci debitori avea probleme cu rambursarea creditului, astăzi aproape un sfert din debitorii băncilor sunt restanțieri.

Restante

 

Procesul lent de curățare a portofoliilor băncilor se vede și din situația creditelor neperformante, rata acestora stabilizându-se de luni bune în jurul a 22%.

Rata creditelor neperformante

 

Concluzia? Mai este mult până departe. Trei ani de creștere economică, reîntregirea salariilor bugetarilor, vremea bună și prognozele excepționale nu au au avut aproape nici un impact asupra sectorului bancar. Ceea ce înseamnă ori că “tigrul Europei de Est” a învățat să facă salturi fără să mănânce credite, ori că – așa cum se vede din nivelul veniturilor populației, situația este mult mai închisă la culoare decât apare în statisticile guvernului.

1 Shares
Share
Tweet
Share