24 February 2020
Home / Articole / Ce întrebări pun economiștii buni?

Ce întrebări pun economiștii buni?

Charlie Goetz, reputatul economist din cadrul Universității Virginia, a spus în repetate rânduri (eu însumi l-am auzit pe vremea când eram student acolo, în urmă cu mulți ani) că economiștii buni se disting de cei slabi (și de non-economiști) prin faptul că întreabă mereu ”În comparație cu ce?”. Este o întrebare simplă, dar fundamentală.

Așa cum spuneam într-o postare trecută, a fi un bun economist înseamnă să fii capabil să pui întrebările potrivite. Economistul bun este o sursă nesecată de întrebări; el nu este nici orbit, nici amorțit, de popularitatea sau familiaritatea clișeelor care circulă în spațiul public și nu le acceptă necondiționat. Chiar dacă nu există un răspuns concret la una din întrebările sale, întrebarea în sine ajută la demolarea bazei slabe a presupunerilor sau a raționamentelor lipsite de argumente și de logică, care pun în discuție modul în care funcționează economia sau efectele intervenționismului.

Iată un bun exemplu de afirmație referitoare la economie, care poate fi catalogată cel puțin ca ”nefondată”, prin simpla ridicare a unor întrebări banale. Exemplul vine dintr-un editorial recent publicat în New York Times care laudă autoritățile locale din Los Angeles pentru mărirea salariului minim la 15$/oră.

“Partea pe care o primesc muncitorii din ”plăcinta” numită economie a devenit tot mai mică de-a lungul anilor, odată ce câștigurile din productivitatea muncii s-au dus tot mai mult către profituri, în loc de salarii.”

Economist

Treceți peste descrierea, ciudată de altfel (!), a economiei ca fiind o ”plăcintă” (termen care vine cu o implicație copilărească: mai multă ”plăcintă” pentru unii, înseamnă mai puțină ”plăcintă” pentru alții). Să trecem cu vederea, de asemenea, și faptul că nu este deloc clar că salariile muncitorilor nu au ținut pasul cu creșterea productivității muncii. În schimb, să ne întrebăm: Dacă este adevărat că profiturile au crescut în ultimele decenii pentru că salariile nu au ținut pasul cu productivitatea muncii, de ce acestea nu atrag mai multe firme în piețele în care există și persistă profiturile în exces?

  • Sunt SUA atât de lipsite de oameni dornici de profit și de antreprenori sau de investitori capabili, încât putem considera că doar aceia care sunt deja în afaceri se pricep, sau le pasă îndeajuns de mult, încât să exploateze oportunitățile altminteri atât de evidente că până și niște ziariști le văd și le anunță constant existența publicului larg?
  • Sau mai degrabă de-a lungul anilor au apărut niște bariere care îi împiedică pe antreprenorii și pe investitorii dornici de profit să se implice și să încerce să câștige o parte din aceste profituri excesive?
  • Dacă SUA sunt lipsite de antreprenori noi și capabili, sau dacă există bariere semnificative la intrarea pe piață, atunci ce se întâmplă cu antreprenorii și investitorii de succes? De ce nu concurează între ei pentru a mări salariile muncitorilor, astfel încât acestea să reflecte productivitatea sporită a oamenilor? Toate aceste entități nu sunt oare dornice să folosească și mai mulți muncitori, aducându-i alături de ele pe aceia care lucrează în alte domenii și sunt sub-remunerați?
  • Sau te pomenești oare că toți oamenii de afaceri s-au înțeles să nu concureze unii împotriva celorlalți pentru angajarea forței de muncă, chiar dacă asta ar însemna profituri mai mari? Dacă e așa, cum reușesc companiile să gestioneze această problemă a free-rider-ului? (Răspunsul la ultima întrebare, dacă acesta ar fi conformă cu realitatea, ar aduce cea mai mare schimbare și avansare în teoria economică de la revoluția marginală din anul 1871. Aproape toate cunoștințele pe care noi, economiștii, le avem acum, ar fi mototolite și aruncate la gunoi  – apropos, împreună cu mare parte din argumentele clasice în favoarea impozitării și a intervenționismului guvernamentală.)
  • Iar dacă firmele existente își sub-remunerează angajații – câștigând astfel profituri suplimentare de pe urma lor – de ce competiția în piețele factorilor de producție nu face ca prețurile bunurilor și serviciilor să scadă, astfel încât aceste profituri în exces să fie înlăturate? S-au înțeles toți afaceriștii și investitorii astfel încât să prevină concurența și în această arie, precum în piața muncii?

Rețineți că acestor întrebări ar putea – iar în unele cazuri, trebuie – să li se aducă diverse răspunsuri. Răspunsurile sunt deocamdată mai puțin importante decât ceea ce scot la iveală întrebările, și anume faptul că această afirmația citată este aproape sigur falsă și, de aceea, orice politică publică menită să i se adreseze nu ar trebui acceptată până nu se răspunde la seria de întrebări menționată mai sus. De asemenea, a pune acest tip de întrebări îi face pe oamenii inteligenți nu doar să se îndoiască de implicațiile afirmației inițiale, dar și să ia în calcul explicații alternative pentru faptele observate.

Ce ați citit mai sus sunt doar câteva din întrebările evidente pe care economiștii buni le pun imediat după ce au citit aserțiunea conform căreia muncitorii au fost sub-remunerați timp de decenii. Evident, directorul editorial al New York Times nu s-a gândit să ridice vreuna dintre ele. Articolul publicat face ca afirmația să pară 100% validă, în loc de foarte problematică și, posibil, neadevărată. A veni cu asemenea aserțiuni înseamnă, din perspectiva unui economist bun, ca și cum cineva ar susține că s-a inventat un perpetuum mobile care, atunci când este propulsat de hamsteri, poate călători cu o viteză mai mare decât cea a luminii făcând în același timp o delicioasă înghețată de ciocolată cu vanilie într-un cuptor încins la 1000o de grade. Exact la fel de multe dubii se nasc în mintea noastră!

***

Acest articol este o traducere după Don Boudreaux, Good economists askquestions such as these.

55 Shares
Share
Tweet
Share