17 October 2019
Home / Socialism pretutindeni

Socialism pretutindeni

Greciei i-ar trebui un Ludwig Erhard, nu un Țeparis

Disputa pe marginea adoptării programului Troicii îmi amintește de cazul Planului Marshall implementat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Dacă facem doi pași în spate, astfel încât să observăm întreaga pădure, nu doar câțiva copaci, vedem câteva similitudinile dintre Planul Marshall și programul de asistență al Greciei: ambele programe pleaca de la premisa că problema fundamentală a țărilor pe care își propun să le ajute este lipsa resurselor financiare. creditorii își prezintă disponibilitatea de a dona/împrumuta în condiții ultra-avantajoase țările debitoare în schimb, cer guvernelor acestora să implementeze o serie de politici în bună măsură potrivnice dezvoltării economice ambele programe sunt considerate “de manual” la vremea lor, înțelepciune convențională, știință economică 100%. Concret, după război Comandamentul American a impus Germaniei creșterea taxelor cu 50% și păstrarea controlul prețurilor și al chiriilor. Astăzi, principalele măsuri pe care Troica le propune Greciei vizează consolidarea statului prin: creșterea TVA la 23%, …

Citeşte în continuare

Grexit-ul este dorit de socialiștii greci? Bogații știu de ce

“Grecii înstăriți nu vor să plătească taxe. Cei mai mulți dintre ei nu au făcut-o niciodată. Recent, au fost pentru prima dată forțați să plătească un impozit pe proprietate (pe avere), care a fost întâmpinat cu o rezistență acerbă. Majoritatea lor au votat pentru Syriza. În ciuda retoricii sale de stânga, guvernul vrea să elimine (mai nou vorbește doar despre reducerea) impozitului pe proprietate și să-l înlocuiască cu creșterea TVA, ceea ce va lovi în familiile sărace. Din acest motiv, Grexit-ul ar simplifica lucrurile pentru grecii bogați și, bineînțeles, pentru guvernul Syriza. Așa cum s-a întâmplat de atâtea ori înainte ca Grecia să intre în zona euro, dacă ar deține puterea de a tipări bani statul ar inunda piața cu monedă inflaționistă. Impozitarea prin inflație este un cadou pentru cei înstăriți, în special pentru cei care își păstrează averea în bănci străine. Așa că doar familiile sărace din țară vor …

Citeşte în continuare

Noul primar socialist al Barcelonei către turiști: Bine ați venit, dar mai bine rămâneați la voi acasă

Ada Colau, genul de activist Occupy, a fost aleasă primar al Barcelonei. Ce a făgăduit ea publicului elector? 1. Că va stopa turismul, deoarece acesta distruge orașul! “Turismul este scăpat de sub control”, zice, ceea ce a dus la creșterea chiriilor și, implicit, la îngreunarea vieții spaniolilor. “Orice oraș care se sacrifică pe altarul turismului de masă va fi abandonat de locuitori în momentul în care aceștia nu-și vor mai putea permite costul locuinței, al mâncării și al acoperirii nevoilor de zi cu zi”. Bine, îi scapă faptul că tocmai influxul de turiști creează locuri de muncă și oferă salarii multor localnici. Ea are o problemă cu chiriile, iar soluția nu poate fi decât restricționarea numărului de turiști: că îi va ridiculiza în spațiul public pe proprietarii care îi evacuează pe chiriașii care nu-și permit să achite chiriile. Un fel de “La țepe, în Piața Victoriei!”, cu mari șanse de a …

Citeşte în continuare

Cât mai avem până la prohibiția numerarului, cine o dorește și pentru ce?

Zilele trecute s-a discutat intens pe tema interzicerii folosirii numerarului pentru tranzacții mai mari de 50 000 lei (practic, dacă vrei să-ți cumperi o casă sau o mașină mai scumpă, vei fi nevoit să ai banii într-un cont bancar). Anul trecut am explicat în detaliu de ce o astfel de măsură este profund nocivă pentru bunăstarea pe termen lung a societății și de ce argumentele guvernului – culminând cu opinia Ioanei Petrescu, care afirma că plățile cu cardul trebuie încurajate fiindcă așa scrie într-un studiu al… Visa (!?) – sunt putrede complet. Revin asupra subiectului insistând asupra manierei în care consider că trebuie abordat, dacă ne dorim cu adevărat să-l înțelegem. Consider că orice măsură politică a guvernului trebuie văzută la fel ca orice activitate privată: îndreptată către obținerea unui profit. Acesta este modul economic de gândire. Pentru a înțelege de ce adoptă statul o măsură sau alta, trebuie să …

Citeşte în continuare

Davos este o înșelătorie corporatistă

Aceasta va fi ultima dată când se va protesta împotriva globalizării la World Economic Forum în Davos. Din 2016, miniștrii, președinții, ziariștii și ”quangocrații” care se întâlnesc în stațiunea elvețiană nu vor mai vedea tunsorile rasta în stradă: eco-protestatarii spun că întâlnirea nu mai merită pichetată. Vă puteți da seama de ce se simt deranjați. Davos este un loc în care oamenii influenți se consultă și își stabilesc sarcinile de conducere pe scena internațională. Oamenii de stânga nu pot suporta asta. Ceea ce văd ei, în termeni marxiști, este o gașcă de moșieri care se adună pentru a găsi noi metode de a trăi pe spatele clasei muncitoare. Pe un fundal orbitor și cu dealuri goale – nu există schiori deoarece toate cabanele sunt închiriate de ONG-uri sau corporații – cei câțiva conducători complotează împotriva mulțimii. Totuși, când vine vorba de piețe libere, omul din Davos este de multe ori …

Citeşte în continuare

Soros Sachs Syriza & Co. „Stânga radicală” vrea centralizare europeană!

Lumea este – „Vai!” – șocată de succesul electoral al socialiștilor în Grecia. Analiștii sunt în șpagat pe spate, comentează cu mirare despre ascensiunea „populiștilor”, a „stângii radicale”, se gândesc înfricoșați la „Grexit” ș.a.m.d. Noroc cu socialiștii de la noi, care pun lucrurile în perspectiva corectă: Corect. Prieteni, fiți serioși, nu e nimic nou sub soare! Partidul despre care vorbim este cât se poate de pro-european. Ia citiți ce scrie pe blog noul lor ministru de finanțe, profesor la Texas University, unde face echipă cu James Galbraith – da, băiatul celebrului John Kenneth Galbraith (ale cărui cărți erau publicate la Editura Politica, în regimul lui Ceaușescu- dar să nu deschidem paranteze prea mari, că riscăm să ne ia prematur durerea de cap). Vedeți pe undeva prin scrierile sale pomenită măcar ideea abandonării uniunii europene? Nici vorbă! Din contră, Yanis Varoufakis este foarte atașat de idealul unității europene. Atât de atașat, …

Citeşte în continuare

David Whitehouse – Originile poliției

Poliția a fost inventată în Anglia și Statele Unite în doar câteva decenii – aproximativ din 1825 până în 1855. Noua instituție nu era un răspuns pentru creșterea criminalității și nici nu a condus la găsirea unor noi metode de a combate actele ilegale. Cel mai uzual mod de rezolvare a crimelor, înainte și după apariția poliției, a fost acela de a afla de la cineva ce s-a întâmplat. În plus, crimele sunt acte individuale, iar elita conducătoare care a inventat poliția răspundea în fața provocării impuse de acțiunile colective. Ca sa rezumăm: autoritățile au creat poliția ca răspuns la grupuri mari, ”neascultătoare”, precum: — greviștii, în Anglia, — revoltele în partea de nord a SUA, — și amenințarea răzvrătirii sclavilor din sud. Astfel, scopul poliției este să controleze mulțimile de oameni, nu criminalitatea. Mă voi concentra foarte mult pe aspecte precum: cine sunt aceste mulțimi și de ce au …

Citeşte în continuare

Tentația centralismului: de câte ori găsim cuvântul “plan” în programele candidaților?

Românii au o mentalitate paternalistă, așteaptă să facă statul ceva pentru ei. Și chiar dacă unii (puțini) ar vrea ca statul să facă un singur lucru, anume să se dea la o parte din calea lor, majoritatea vor să primească o pleașcă de la guvern. Este foarte greu ca un partid politic sau un candidat la Cotroceni să-și cenzureze tentația de a livra publicului ceea ce acesta vrea să audă: promisiuni despre cum statul va construi țara de la est la vest, despre macarale care râd în soare, despre milioanele de slujbe care vor fi create, despre câinii cu covrigi în coadă. Din acest motiv, spun mulți, cel mai adesea nici nu contează cine câștigă, deoarece toți vor face aceeași politică de stânga (doar Critic Atac o consideră fascistă, dar este același lucru!) Totuși, există vreo deosebire ideologică între candidați, măcar acum, în faza de programe – dacă nu ulterior, …

Citeşte în continuare

Salariul minim și internaționala (socialistă) ipocrită

Partidul Socialist al Libertății. Sau Freedom Socialist Party din SUA. Oficial militează pentru introducerea salariului minim de 20 de dolari pe oră. Nu de alta, dar ca să mai slăbească și porcii de capitaliști grași. Ce se fac însă socialiștii dacă se află ei înșiși în postura de capitaliști – de omenie, se înțelege – și, fermecați de avantajele diviziunii muncii, caută un grafician pentru website-ul partidului. Iată: îl angajează cu 13 dolari pe oră. Situația mi se pare oarecum similară cu cea de la Dianei 4 (vă amintiți de Claudiu Crăciun?), dovadă că internaționala ipocrită are ramificații pretutindeni. Economiștii știu că legea salariul minim acționează ca un impozit pe muncă, distrugând locuri de muncă și lovind în special în forța de muncă slab calificată și fără experiență. Nimănui nu-i place să plătească impozite, nici socialiștilor. Dar revoluția trebuie să continue până la victoria finală, ne spunea puștoaica din Pakistan …

Citeşte în continuare

Să fim anti-sistem zic, dar secesiunea pute, câh!

“Nici un popor și nici o parte a unui popor nu ar trebui să fie ținut(ă) împotriva voinței sale într-o asociație politică pe care nu o dorește. Liberalismul nu cunoaște nici cuceriri, nici anexări, iar problema dimensiunii statului este neimportantă pentru el. Nu obligă pe nimeni să intre fără voia lui în componența statului. Cine vrea să emigreze este liber să o facă. Dacă o parte a populației statului vrea să renunțe la unire, liberalismul nu o împiedică cu nimic. (Nation, State and the Economy) Dacă ar fi în vreun fel posibil să se acorde dreptul la auto-determinare fiecărui individ, atunci ar trebui ca acest lucru să se întâmple. (Liberalism) O națiune nu are nici un drept să-i spună unei provincii: Tu îmi aparții, vreau să te dețin. O provincie constă în locuitorii ei. Dacă există cineva a cărui voce trebuie ascultată, aceștia sunt locuitorii ei. Disputele teritoriale ar trebui …

Citeşte în continuare

Poliția școlară din San Diego primește lansatoare de rachete și un vehicul militar blindat anti-mină

Scopul construirii acestui vehicul blindat, care costă 733 000 dolari, este protecția militarilor contra ambuscadelor și dispozitivelor explozive. El tocmai a intrat în dotarea San Diego Unified School District.   Sigur, nu au zis că mașina face parte din campania de înarmare a poliției, ci că ea servește unor scopuri umanitare. au și revopsit-o:   Exact cum au făcut și rușii cu camioanele lor încărcate cu ajutoare în estul Ucrainei, vă amintiți? Sigur că vă amintiți, mass-media occidentală a relatat cu lux de amănunte evenimentul. Această investiție nu are nici o legătură cu siguranța elevilor, ci cu siguranța reprezentanților statului în fața cetățenilor. Și, probabil, cu “stimularea” economiei, care a mai primit un șut cu această ocazie, salvându-se câteva locuri de muncă în industria de război, știți, exact asta care contează cel mai mult pentru creșterea nivelului de trai.

Citeşte în continuare

PSD, PNL-PDL, aceeași miz… economie socială de piață

Programul Alianței Creștin-Liberale este îngrozitor de plictisitor și confirmă ceea ce orice economist serios ar fi putut prezice. Anume că asistăm în România la manifestarea unei tendințe inevitabile ce caracterizează democrațiile moderne, în special pe cele care barează libera concurență politică, care împiedică formarea partidelor și, astfel, înnoirea clasei politice. Este vorba de tendița de omogenizare a (cartelului) partidelor politice, de continua mutare a acestora către centrul spectrului politic și, în consecință, de reducerea numărului alternativelor politice până la un nivel la care, țara ajunge să fie condusă prin rotație de două partide – de unde mai rămâne doar un pas până la împlinirea dezideratului nemărturisit al tuturor politrucilor: constituirea partidului unic și conducerea poporului de “aleșii” care s-au cocoțat cu talent la putere. Însuși numele ales pentru această alianță „de dreapta” denotă un conformism găunos. Cât de creștină și cât de liberală este alianța dintre PNL și PDL? Păi …

Citeşte în continuare

Să contr… protejăm internetul

Autor: Nicolae Moldoveanu Zilele acestea SRI a initiat un proiect de lege privind securitatea informatica. Un titlu oarecum neutru, dar care sigur induce in eroare. Conform proiectului, o perchezitie informatica (citeste accesarea informatiilor din calculatorului personal) se poate efectua chiar daca persoana vizata nu a comis nici o fapta penala si nici nu este nevoie de autorizatia unui judecator. Cu alte cuvinte, baietii cu ochi albastrii pot oricind sa dea navala in computerul cui vor fara sa ceara aprobare de la nimeni. In ceea ce priveste telefoanele mobile, lucrul asta se intimpla deja, cu singura diferenta ca pentru a fi probe in justitie, interceptarile trebuie sa fie autorizate inainte de un judecator. Dar, repet, baietii cu ochi albastrii pot asculta acum legal pe cine doresc, cind doresc, chiar si pentru amuzamantul propriu. Daca nu stiati, SRI si STS au deja “fir” in NOC-ul (citeste centrala) fiecarui operator de telecomunicatii din Romania si nimeni …

Citeşte în continuare

Europa nu se va face bine, visează la “economia circulară”

Grație Comisiei Europene, putem spune că economia bătrânului continent vede în sfârșit o luminiță la capătul tunelului: “Economia circulară este baza noii politici industriale a Uniunii Europene… În economia circulară bunurile de astăzi devin resursele de mâine, la prețurile de ieri.” Deci funcționarii europeni, oameni care nu au avut vreun succes antreprenorial relevant, au găsit răspunsul la provocările economice cu care ne confruntăm. Grozav, doar că trebuie să se grăbească, altfel iar ne-o iau fabricile de stat chineze înainte. Și mai e ceva: știu și eu dacă e bine ca bunurile de azi să devină resursele de mâine la prețurile de ieri… cu deflația asta…

Citeşte în continuare

Italia crește PIB adăugând prostituția și drogurile

La nivel planetar sesizez o adevărată febră guvernamentală în manipularea datelor statistice, doar-doar o mai crește PIB-ul și o mai oferi un pic de… spațiu fiscal, pentru creșterea cheltuielilor populiste și a privilegiile clientelei politice, normal. Ultima pe listă este Italia. Institutul lor de statistică a anunțat că de la anul PIB va fi calculat astfel încât să reflecte activități precum prostituția sau consumul de droguri:   Tradus cu Google: prin urmare, estimările trebuie să includă toate activitățile care produc venituri, indiferent de statutul lor juridic. Activități ilegale în care toate țările vor insera o evaluare în conturile (și, prin urmare în PIB) sunt: traficul de droguri, prostituție și servicii de contrabandă (țigări sau alcool). Metodologia pentru estimarea dimensiunii economice a acestor activități vor fi în concordanță cu liniile directoare stabilite de Eurostat. Vă întrebați cum or să măsoare statisticienii prostituția? Mai bine nu vă întrebați. Mai bine vă gândiți …

Citeşte în continuare