25 May 2019
Home / Politică monetară (page 5)

Politică monetară

Krugman și mecanismul de transmisie al QE2

În ultimul său editorial Paul Krugman spune că mai nou expansiunea monetară nu-și mai exercită efectele asupra economiei în același fel în care o făcea în urmă cu decenii. Back in the old days, when dinosaurs roamed the earth and students still learned Keynesian economics, we used to hear a lot about the monetary “transmission mechanism” — how the Fed actually got traction on the real economy… what you learned back then was that the transmission mechanism worked largely through housing. Why? Because long-lived investments are very sensitive to interest rates, short-lived investments not so much. If a company is thinking about equipping its employees with smartphones that will be antiques in three years, the interest rate isn’t going to have much bearing on its decision; and a lot of business investment is like that, if not quite that extreme. But houses last a long time and don’t become obsolete …

Citeşte în continuare

Cum trăiește statul după reguli – exemplul lui Ben Bernanke

Pe 30 februarie, la audierile din Senate Banking Committee, Ben Bernanke a fost rugat să explice de ce vinde castraveți grădinarului. E tare amuzant: MR. BERNANKE: … The Taylor Rule suggests that we should be, in some sense, way below zero in our interest rate, and therefore we need some method other than just normal interest rate changes to — SEN. TOOMEY: Do you know if Mr. Taylor believes that? MR. BERNANKE: Well, there are different versions of the Taylor Rule, and there’s no particular reason to pick the one that he picked in 1993. In fact, he preferred a different one in 1999 which, if you use that one, gives you a much different answer. SEN. TOOMEY: My understanding is that his view of his own rule is that it would call for a higher Fed funds rate than what we have now. MR. BERNANKE: There are, again, many …

Citeşte în continuare

De ce se apreciază leul? Dar de ce se apreciază yenul?

Evoluțiile monetare recente arată cât de greșită este teoria conform căreia valoarea unei monede depinde de economia țării respective. Valoarea banilor nu depinde de „starea economiei”, cel puțin nu mai mult decât depinde valoarea verzei sau a ciocolatei. Valoarea banilor – adică prețul banilor (sau puterea de cumpărare a lor) depinde de ceea ce determină și prețul verzei: de cerere și de ofertă. În speță, de cererea și de oferta de bani. Valoarea leului – relativ la alte monede – crește deoarece așa dictează relație dintre cererea și oferta de monedă. Mai precis, cererea pentru lei în creștere determină aprecierea monedei naționale. De unde vine această cerere? Păi simplu, din faptul că investițiile în active denominate în celelalte monede oferă un randament mai prost! Cealaltă față a monedei, ca să zicem așa, este oferta de bani. Cum oferta de valută este relativ mai mare decât oferta de lei, adică inflația …

Citeşte în continuare

Eterna și fascinanta inflație

Inflația crește în două luni cât era planificat să crească în jumătate de an. După ianuarie și februarie am acumulat o inflație de peste 1,5%, în vreme ce ținta de inflație pe 2011 este de 3%. De când scriu pe acest blog am anticipat numai „succesuri” în țintirea inflației și până acum realitatea a ținut morțiș să-mi dea dreptate. Amuzant este că în ciuda mediului inflaționist global marea majoritate a analiștilor (voluntar sau involuntar) întrețin iluzia că scumpirile sunt determinate de factori strict subiectivi. Primul este egoismul și calicia furnizorilor de carburanți – o explicație cu atât mai șocantă cu cât volumul vânzărilor de carburanți a scăzut drastic în ultimele luni; astfel, din cele vânturate pe la televizor ar rezulta că benzinarii sunt deopotrivă calici și proști. Al doilea se leagă de condițiile meteo care au influențat agricultura și mă gândesc că responsabilul ultim este aici Dumnezeu. Probabil mai avem …

Citeşte în continuare

Noul monetarism și vechile idei ieftine

Stephen Williamson (Washington University) are unul dintre cele mai apreciat bloguri de specialitate – newmonetarism. În urmă cu o săptămână s-a supărat pe Ron Paul – președintele Subcomitetului pentru politică monetară din cadrul Comitetului pentru servicii financiare al Camerei Reprezentanților SUA. Motivul este simpatia lui Ron Paul pentru Școala Austriacă de economie. Recent acesta i-a invitat la audieri pe Thomas DiLorenzo și Richard Vedder, doi economiști ai Școlii – “certainly an undistinguished lot, and not the first names that come to my mind as experts on monetary policy” Bănuiesc că e destul de șocant ca în Congres să fie invitați pentru lămuriri doi tipi care nu au nici o legătură cu mainstream-ul academic și nici nu dețin vreo funcție în una din marile universități americane. Dar până la a-l acuza direct pe Ron Paul că invită niște neaveniți să-i de-a sfaturi pe politică monetară, Williamson o ia pe ocolite și, …

Citeşte în continuare

24% în două decenii

În completare la ce vă spuneam ieri, revin cu următoarele precizări. În 1990 salariul mediu net era de 3381 lei vechi. La sfârșitul lui 2010 a fost 1496 lei noi. Matematic, de peste 4400 de ori mai mare. Ca putere de cumpărare însă, creșterea salarială este nesemnificativă, deoarece în acest interval și prețurile au crescut de 3400 de ori. Ca să fim preciși (pe datele INS), salariul real a crescut cu doar 24%. Comparațiile care s-au mai făcut de-a lungul vremii erau gogoși electorale, pentru că se raportau la cursul euro. Ori tocmai aici este șmecheria: prin aprecierea în termeni reali a leului lumea ajunge să creadă că trăiește mai bine. Bunăoară, acum câștigă 350 de euro, în vreme ce în 1990 obținea doar 150. Nonsens. Inflația – pierderea valorii monedei pe plan intern – este cea care contează, nu cursul de schimb, cel puțin atât timp cât cumpărăm cartofi …

Citeşte în continuare

Regula Taylor și criza țărilor europene

John Taylor, autorul cunoscutului principiu de politică monetară care îi poartă numele, revine cu o nouă comparație care arată că țările care au ieftinit cel mai mult banii au cunoscut cel mai mare boom imobiliar și, ulterior, criza datoriilor. Demersul lui Taylor este oarecum util, chiar dacă luat la bani mărunți nu ne învață nimic. Regula Taylor descoperă rata optimă a dobânzii printr-o formulă matematică. Dar nu există nici o altă rată optimă a dobânzii în afară de cea stabilită pe piață – rată care reflectă preferințele de timp ale tuturor membrilor societății. Modificarea acestei dobânzi prin tipărire de bani, indiferent dacă tiparnița este ghidată de formule matematice sau de bunul plac al autorităților (de fapt, să fim serioși, se poate găsi mereu o formulă matematică compatibilă cu bunul plac) nu face altceva decât să falsifice preferința socială de timp și să distorsioneze economia. Această concluzie poate fi înțeleasă foarte …

Citeşte în continuare

Ar fi fost de acord Hayek cu QE (1 + 2)?

Două din cele mai influente bloguri economice, Money Illusion și Macro and Other Market Musings (Scot Sumner și David Beckworth) susțin că Hayek ar fi fost de acord cu politica de quantitative easing, adică cu tipărirea de bani la care recurge Banca Centrală Europeană. Se spune că Hayek nu era un “lichidaționist”, genul de economist care să lase recesiunea să curețe economia de erorile trecutului; că el era un fan al stabilizării PIB-ului nominal, prin urmare ar fi tipărit bani pentru a contracara tendințele deflaționiste. Eu unul nu mă împac foarte bine cu economia lui Hayek, deși cărțile teoretice de economie ale lui Hayek le consider must reading pentru oricine are ambiții de economist. Dar cred că pretențiile celor care afirmă cele de mai sus sunt nejustificate. Hayek era un anti-etatist convins în domeniul monetar, așa cum o arată celebrul său eseu Denaționalizarea banilor. Nu există în opera lui Hayek …

Citeşte în continuare

Michael Bordo despre băncile centrale

Michael Bordo are o lucrare rezumativă de doar 20 de pagini despre istoria băncilor centrale, instructivă pentru studenți, deși recomand a fi citită la pachet cu Ce le-a făcut statul banilor noștri? Printre aserțiunile greu de înghițit menționez: The history of central banking just surveyed teaches us that the first responsibility of a central bank is to maintain price stability… Central banks should serve as lenders of last resort to the money market in the face of liquidity shocks. La drept vorbind, istoria nu ne învață nimic. Din teorie avem de învățat ceva sau, reformulând, istoria se cere interpretata în lumina teoriei. Prin simpla enumerare a funcțiilor pe care banca centrală le-a îndeplinit sau le îndeplinește nu rezultă că acestea sunt tocmai funcțiile pe care ar trebui să le îndeplinească; nici nu reiese că banca centrală ar trebui să existe (în forma actuală). De fapt, nici o concluzie normativă nu …

Citeşte în continuare

Testul economistului deștept: stimulăm sau nu consumul?

Friedrich Hayek a spus că testul pe care îl are de trecut cineva pentru a se numi bun economist constă în înțelegerea faptului că creșterea economică sau nivelul angajării forței de muncă nu sunt determinate de creșterea consumului ci, din contră, de volumul economisirii. Nu consumul decide nivelul producției, ci reținerea de la consum – adică economisirea. Nu consumul determină producția, ci producția determină consumul. Producția se face cu resurse, iar dincolo de stadiul omului primitiv care prinde pești cu mâna producția necesită bunuri de capital, adică presupune existența economisirii. Testul lui Hayek a fost amintit de către Huerta de Soto, cu ocazia recentelor conferințe din România: For Hayek, the best test for an economist is to understand the implicit fallacy contained in uderconsumption theories and in what is called the shrift paradox or paradox of saving: “It is not consumers’ demand that secures the generation of incomes. It is …

Citeşte în continuare

Inflația după o rundă, patru luni și mulți ani de tipărire intensă

Rata inflației s-a menținut în octombrie la același nivel cu cel înregistrat în spetembrie: 0,5%. Nu știu cât va mai dura „runda întâi de transmitere a efectelor creșterii TVA”, dar știu două lucruri: 1. Nici un impozit, nici măcar TVA, nu este inflaționist. Caracteristica impozitării este redistribuția, culegea unor bani de la Ion pentru a-i fi dați lui Vasile. Impozitarea are drept consecință scăderea cheltuielilor lui Ion și creșterea cheltuielilor lui Vasile. Ea imprimă pe piață o tendință de reducere a prețurilor bunurilor cumpărate de Ion și o creștere a celor cumpărate de Vasile. Prin urmare, nu provoacă inflație – creșterea generală a prețurilor – ci restructurarea tabloului prețurilor din economie. 2. Inflația este un fenomen monetar, iar decalajul temporar dintre momentul producerii expansiunii monetare și reflectarea acesteia complet în prețuri este „lung și variabil”. Focusarea pe rolul creșterii TVA slujește celor cu adevărat responsabili de pierderea valorii banilor, reprezentând …

Citeşte în continuare

Încotro cu politica monetară?

John Taylor (Stanford University) crede că politica monetară – paradigma stabilizaționistă – așa cum o știam, este pe ducă. În locul ei vine paradigma salvaționistă: The danger I see is that as the recovery begins, or after we are a couple of years into it, people may feel that it’s not fast enough, or there is an unpleasant pause. Either could generate heavy pressure on the Fed to intervene…. Why would such interventions only take place in times of crisis? Why wouldn’t future Fed officials use them to try to make economic expansions stronger or to assist certain sectors and industries for other reasons?” Roubini e de aceeași părere: după QE1 a venit QE 2 și va urma QE3, după care QE4… Bine, și până acum politica monetară reprezenta ad literam politizarea producției de bani, adică monopolizarea și naționalizarea acesteia pentru a continua impozitarea… cu alte mijloace. Politica monetară nu …

Citeşte în continuare

TVA și nivelul prețurilor

Dan Popa are un articol foarte inspirat despre scăderea TVA – idee vehiculată și la noi săptămâna trecută. Dan amintește experiența franceză care este… de manual, ca să zic așa. Scăderea TVA nu a fost acompaniată de scăderea prețurilor și a dus la crearea de locuri de muncă. Motivele sunt simple și pot fi înțelese și din analiza ceva mai exhaustivă a TVA pe care am facut-o cu ceva timp în urmă. Cel mai important lucru care trebuie înțeles este că între nivelul prețurilor și TVA nu există nici o legătură. Nivelul prețurilor exprimă puterea de cumpărare a unității monetare. Moneda își pierde valoarea prin creșterea prețurilor mărfurilor și invers, își crește valoarea atunci când avem deflație. Deci, întrebarea este ce anume determină puterea de cumpărare a unității monetare – sau valoarea monedei? Are TVA vreo legătură cu aceasta? Nu. Valoarea monedei – la fel ca și valoarea portocalelor – …

Citeşte în continuare

Aici sunt banii lui Bernanke

Krugman spune că teoria keynesiană a fost validată empiric în ultimii 2 ani: Bernanke a tipărit en gros dar inflația nu a crescut. Ce ne tot repetă keynesienii: “capcana lichidității”, frate! Total greșit. Realitatea nu validează teoria keynesiană, vorba lui Robert Murphy, mai degrabă invalidează teoria monetaristă a inflației! Între creșterea masei monetare și IPC nu este o legătură mecanică. Monetariștii cantitativiști – care au nevoie de aggregate statistice și confirmări empirice pentru a-și susține teoria – trebuie să se recunoască înfrânți: masa monetară nu se duce în “prețuri” (adică în agregatele lor statistice! Dar bineînțeles că masa monetară se duce în prețuri, că doar în altă parte nu are unde să se ducă. Dar se duce în acele prețuri care nu sunt luate în calcul de monetariști. Bunăoară, în prețul acțiunilor la bursă sau în prețul aurului. Apropos, prețul aurului a depășit 1300 de dolari uncia, așa cum ne …

Citeşte în continuare