22 March 2019
Home / Politică monetară (page 3)

Politică monetară

Cipru, un fel de Argentina

Celor scandalizaţi de ce se întâmplă în Cipru le spun aşa: zâmbiţi, mâine va fi mai rău. Şi ca ilustrare să ne amintim cazul Argentinei. În anii 1990 Argentina a instaurat un regim de consiliu monetar, adică a îngheţat cursul de schimb cum au făcut bulgarii. Cu aşa “macrostabilizare” şi fără risc valutar investitorii internaţionali au fost tentaţi să muşte din randamentele înalte argentiniene si, drept urmare, un şuvoi de capital străin a intrat în ţară. Precum s-a întâmplat în Chile, ceva mai îneinte în istorie. Precum s-a întâmplat în România, ceva mai recent. Toate bune şi frumoase, import de capital, import de tehnologie, know-how, hau-hau sau ham-ham cum vreţi să-i spuneţi. Multă euforie, multe speranţe de dezvoltare şi, în general, multă prostie. Pentru că este o mică problemă: consiliul monetar combinat cu activitatea bancară cu rezerve fracţionare este un drog mortal. Acest sistem se foloseşte de credibilitatea unei instituţii …

Citeşte în continuare

Bernanke s-a hotârât: dobândă zero până când…

Ştirea. Dobândă zero până când rata şomajului scade sub 6,5%. Ceea ce îmi aduce aminte de Hayek, în Denaţionalizarea banilor: În ceea ce priveşte propunerea profesorului Friedman de a limita prin lege măsura în care unui emitent monopolist i se permite să sporească cantitatea de bani în circulaţie, pot să spun doar că nu mi-ar place să văd ce s-ar întâmpla dacă, în cadrul unei asemenea reglementări, s-ar afla că valoarea banilor în circulaţie se apropie de limita superioară şi că, în consecinţă, nevoia de lichidităţi suplimentare nu poate fi satisfăcută … Unei asemenea situaţii, i s-ar potrivi clasica relatare a lui Walter Bagehot [3], penultimul paragraf]: “Într-o stare sensibilă a pieţei monetare engleze, apropierea de limita legală a rezervelor ar constitui un motiv sigur de panică; dacă prin lege s-ar fixa nivelul de o treime, în momentul în care băncile s-ar apropia de o treime, ar începe alarma şi …

Citeşte în continuare

Regia, băgaţi acum o inflaţie mai mareeeee!

Dacă acest jurnalist ar fi fost economist al guvernului, atunci el probabil ar fi strigat crizat către BNR: “Regia, băgaţi acum o inflaţie mai mareeee!” Apropos, azi domnul Adrian Vasilescu a afirmat că o rată a inflaţiei de 5% este mică pentru România. Afirmaţia vine după ce BNR ratează oficial ţinta de inflaţie – desigur, un fapt banal în istoria ţintirii inflaţiei la noi. Ceea ce, pe o logică elementară ne duce la concluzia că ţinta de 3% este exagerată pentru România, dar nimeni nu a admis oficial acest fapt. În 2010, când ţinteam iarăşi pe lângă inflaţie, domnul Vasilescu spunea că nu BNR a ratat inflaţia, ci România. Cum România nu-şi poate da demisia din funcţie după un aşa eşec, nu ne rămâne decât să consemnăm acest fapt şi să ţintim în continuare. La acel moment, s-a reclamat faptul că românii mănâncă prea multă pâine şi fumează în neştire: …

Citeşte în continuare

În numele impozitării: Renunțați la bani!

Ieri am auzit o altă măsură ciudată care se află în stadiu de proiect: plafonarea plăților cash între cetățeni, respectiv intre firme. Chipurile, această măsură este socotită avangardistă și se preconizează că ar putea ajuta la stârpirea economiei subternare. Că veni vorba… înainte de a intra în miezul problemei, să spunem un lucru clar: stârpirea economiei subterane nu este inerent un lucru bun. Să ne gândim la perioada comunistă. După cât de puțină economie subterană aveam atunci cu siguranță că trăiam o epocă de mărețe realizări. Dar nu cred că ne-a folosit la ceva. Pentru că economia oficială (formală) nu este totul. Stârpirea economiei subterane pentru a face loc unei economii formale profund distorsionate – de comenzi de stat, legi anti-concurențiale, reglementări sufocante, manipularea ratei dobânzii și a cursului de schimb – nu va duce la nimic bun. Adică nu ne va asigura creșterea prosperității, care vine doar din alocarea …

Citeşte în continuare

Bernanke la manivelă, pardon, cu racheta

Christopher Lingle: It may not even lift off! If it does, it will only delay an inevitable day of reckoning. Trading green pieces of paper ($) for other pieces of paper (bonds, securitized mortgages, etc) does not change anything REAL. It only shifts more resources to financial sector, thereby worsening distribution of income

Citeşte în continuare

Întrebarea momentului

De la I bet Ludwig von Mises can get more fans than John Maynard Keynes: In 2008 there were 800 Billion Dollars in circulation Currently there are 2,600 Billion Dollars Remind me why we aren’t rich yet? Întrebarea este relevantă și pentru birocrații euro… peni. Și pentru români, cu precizarea că noi am început să simțim deja sărăcia grație accelerării rapide a inflației.

Citeşte în continuare

Unde ne duce politica monetară “ultra easy”

Pont John Mauldin. William White a scris o lucrare în care avertizează despre pericolul continuării expansiunii monetare și dobânzilor zero, amintind și faptul că tocmai această politcă a pavat drumul către criză. Pe parcursul lucrării abordează multe mituri, cum ar fi: Lower interest rates cannot generate “wealth”, if an increase in wealth is appropriately defined as the capacity to have a higher future standard of living. From this perspective, higher equity prices constitute wealth only if based on higher expected productivity and higher future earnings. Dar cel mai tare îmi place începutul lucrării: Și nu pentru că aduce un tribut unui economist genial dar puțin studiat (Mises), ci pentru că citatele alese sunt semnificative nu doar dintr-un punct de vedere economic restrâns, ci și din perspectiva mai generală asupra vieții. Aici nu e vorba că Keynes și Mises aveau amandoi dreptate (Keynes greșea), respectiv că lucrurile care te ajută pe …

Citeşte în continuare

Stabilizarea valorii banilor – sau replică la “unitatea reală de cont” propusă de Lucian Isar

Luciar Isar propune ca România să adopte o unitate reală de cont, adică să inventeze o formulă după care să fie măsurate cu obiectivitate valorile importante din economie. Ideea, chiar dacă are și simpatizanți moderni (vezi articolul), se înscrie într-o paradigmă veche. Conform acesteia banii îndeplinesc mai multe funcții, dintre care cea de măsurare a valorii este esențială. Partea bună cu paradigma asta este că vizează, măcar aluziv, importanța calculului economic. Dar slăbiciunile ei sunt mult mai importante. Să explicăm puțin. Urmând tradiţia jevonsiană (W. S. Jevons, 1905, Principles of Economics) , moneda este de obicei definită ca o “categorie economică” (de fapt, orice lucru) ce posedă funcţiile de mijloc de schimb, unitate de cont, standard pentru plăţile la termen şi rezervă de valoare. B. McCallum, într-un deja clasic manual de teorie monetară , notează că prin prima funcţie, moneda “serveşte la economisirea timpului şi energiei” şi că această caracteristică …

Citeşte în continuare

Inflația ca centură de siguranță

Lucian Croitoru a publicat în presă o versiune simplificată a argumentului prezentat pe larg în lucrarea sa La ce e bună o inflaţie mai mare? Să eviţi capcana lichidităţii sau să scapi din ea Încercând să sintetizez ideile autorului aș spune așa: economiile dezvoltate se scufundă în criză (capcana lichidității) deoarece au făcut prea puțină inflație în trecut. Nu vom putea ieși din criză până când băncile centrale nu vor livra mai multă inflație. Astăzi este larg aceptat că cererea agregată depinde nu numai de rata curentă a dobânzii, ci și de pantele anticipate ale ratelor dobânzii și ale inflației… Politica monetară va crește cererea agregată dacă va reuși să schimbe anticipațiile despre oferta viitoare de bani… Condiția ca anticipațiile inflaționiste să apară este ca banca centrală să se angajeze în mod convingător că va crește oferta de bani în viitor pentru a permite un boom al producției… Fără angajament, …

Citeşte în continuare

Universul keynesist și greaua moștenire intelectuală în politica monetară, în lumina lui Dostoievski

Cred că merită văzută și critica lui Valentin Lazea la Cristian Păun: Știți perpetua scuză a guvernelor – „noi am vrea să facem bine dar nu ne lasă greaua moștenire”? Iat-o expusă în toată splendoarea, cu candoarea academică de rigoare, de către Valentin Lazea, în criticile adresate lui Cristi Păun. Principala problemă pe care o ridică Valentin Lazea – și care se regăsește în titlul expunerii sale – este că lumea în care trăim este keynesistă. Altminteri, dacă ar fi fost nițel mai capitalistă și orientată către proprietate și piață, teoria austrică ar fi funcționat perfect. Dar nu este, deci trebuie să ne descurcăm cu teoria keynesistă. Principala mea obiecție: „Universul neokeynesist în care trăim” nu este o constantă, ceva dat și total independent de acțiunile oamenilor. Acest univers nu a existat dintotdeauna. El nu este precum ploaia, în fața căreia nu ai de ales: sau deschizi umbrela sau te …

Citeşte în continuare