14 December 2017
Știri pe scurt
Home / Politică monetară

Politică monetară

BIS: deflația nu este tocmai rea; politica monetară a dus lumea în impas

Dintr-un interviu cu Hyung Song Shin, șeful cercetării de la BIS, aflăm că, surprize-surprize, (1) băncile centrale poartă principala responsabilitate pentru evoluția recentă a economiei mondiale și că (2) erorile de politică monetară s-au întâmplat datorită unor erori ideologice (idei greșite). Hai să începem cu ultimele. Principala eroare pe care, știți, “tehnocrații” din băncile centrale o împărtășesc, este că inflația apare când economia se supraîncălzește, respectiv deflația apare când economia e în criză. Cu alte cuvinte, eroarea constă în perspectiva keynesiană asupra economiei. Dar deflația nu este rea, așa cum v-am spus și eu în repetate rânduri, de exemplu aici: Deflația se tratează cu… știință economică Vine Apocalipsa! Ne paște deflația în România, fugiți… Lituania: dansând cu deflația Elveția: cea mai accelerată deflație din istorie? Ne duce deflația la pierzanie? Deflația nu duce la falimente, șomaj, catastrofă. Am învățat asta (cei care am învățat) încă de acum aproape un secol, …

Citeşte în continuare

Lichiditatea sistemului financiar a ajuns ca în 1992 sau în timpul boom-ului

Că tot a fost astăzi ședință la BNR, unde să scadă rata rezervelor la depozitele în valută. Masa monetară sau cantitatea de bani din economie este formată din (1) numerarul aflat în posesia populației și a instituțiilor, (2) conturile curente deschise la bănci (din care putem face instantaneu plăți cu cardul) și (3) din depozitele la termen (pe care le putem retrage cu mare ușurință oricând). Suma primelor două elemente se numește M1 sau masa monetară în sens restrâns. Suma tuturor celor trei elemente se numește M2 sau masa monetară în sens larg. Există o structură optimă a masei monetare? Întrebarea este dificilă și nu-mi propun să răspund la ea. Important este să ne gândim însă că dimensiunile relative ale diverselor componente ale masei monetare reflectă starea economiei și a sistemului financiar-monetar. De exemplu, o economie primitivă, fără o structură complexă a producției și fără mari investiții de capital, sau …

Citeşte în continuare

Se supraîncălzește economia din cauza reducerii taxelor? Nici vorbă!

După reacția de ieri a președintelui Iohannis, scăderea poverii fiscale prevăzută în Codul fiscal s-ar putea să fi devenit deja istorie. Opoziția la adresa noului Cod fiscal este generală – cu excepția guvernului, desigur. Bancherii, BNR, finanțatorii externi ai României și, iată, președintele,  s-au arătat îngrijorați că scăderea fiscalității (1) ar putea pune în pericol stabilitatea financiară a statului și (2) ar duce la supraîncălzirea economiei. 1. Ca să fim scrupuloși, nu scăderea fiscalității în sine periclitează finanțele publice, ci lipsa de corelare între veniturilor bugetare (obținute prin aplicarea birurilor) și cheltuielile publice. În ultima perioadă guvernul a anunțat/luat măsuri care într-adevăr, amenință să crească substanțial deficitul bugetar: pe de o parte, reducerea considerabilă a TVA, a impozitului pe dividende, eliminarea taxei pe capitalul imobiliar al companiilor (taxa pe stâlp) și a supra-accizei la carburanți și, pe de altă parte creșterea salariului minim, a alocațiilor pentru copii, a salariilor bugetarilor și …

Citeşte în continuare

BNR nu lasă leul liber să se aprecieze. Accelerează boom-ul?

Este cât se poate de clar și de oficial: BNR nu dorește aprecierea leului. Cu alte cuvinte, ca să o spunem răspicat și pentru cei mai surzi dintre analiști, BNR nu lasă piața valutară liberă să funcționeze. Exact așa a procedat și în anii de boom economic. E bine să insistăm pe acest subiect pentru a nu auzi mai târziu remarci de genul “Dar noi nu am făcut nimic, cursul leului este liber” etc. etc. De ce există tendința de apreciere a leului? Deoarece restul lumii, în special Europa, tipărește bani într-o veselie, iar dobânzile au devenit ridicol de mici la toate principalele monede internaționale. Efectul? Un tsunami de lichidități care pleacă de la principalele bănci centrale ale lumii, afectează economiile acestora și se revarsă și asupra piețelor emergente. Fenomenul ne afectează cu o oarecare întârziere, nu uitați că, ultima dată, pe noi ne-aprins febra boom-ului speculativ taman când Fed …

Citeşte în continuare

De ce producția de bani înrăutățește inegalitatea veniturilor

Productia de bani si inegalitatea

Punctul de la care trebuie să pornim o analiză serioasă asupra acestui subiect este faptul că tipărirea banilor nu aduce schimbări uniforme și simultane. Orice creștere a ofertei de monedă tinde să atragă după sine un nivel mai ridicat al prețurilor, dar prețul fiecărui bun în parte se schimbă într-un moment diferit și într-o măsură diferită (efectul Cantillon). În consecință, tipărirea de monedă crează câștigători și pierzători. Câștigătorii sunt cei care folosesc primii noii bani, deoarece la acest moment prețurile altor bunuri sunt încă relativ scăzute. Datorită acestor cheltuieli, prețurile și veniturile cresc treptat și astfel noii bani se răspândesc în economie. Pierzătorii acestui proces sunt cei care se bucură ultimii de creșterea venitului. Aceasta deoarece ei oricum trebuie să plătească prețurile mai mari create de cheltuielile crescute ale celor ce au folosit mai devreme noua cantitate de monedă. Efectul distributiv este independent de răspunsul la întrebarile ”chiar se cheltuiesc …

Citeşte în continuare

Pompează Mario, pompează!

Super Mario Draghi vrea să tipărească 1 trilion. Cam 50 de miliarde pe lună timp de 2 ani, se zvonește. De ce? Ca să readucă bilanțul BCE la nivelul la care era în 2012. Observați vă rog că toată lumea s-a ambalat pe tipărit bani, europenii au fost cei mai ponderați, așa cum arată raportul Yardeni Research de ieri: Cu alte cuvinte suntem în plin război valutar, așa cum spune Roubini, și așa cum lumea a mai fost în anii ’70. Fiecare guvern e disperat să tipărească bani, chipurile ca să își resusciteze economia, în realitate ca să-și salveze clientela politică de la faliment. Ce importanță are că BCE tipărește 1 trilion? Sunt doar bani. Banii nu reprezintă resurse, banii sunt doar un instrument de schimb. Populația are nevoie de resurse, are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de benzină (din fericire aceasta e din abundență momentan) etc. Firmele au nevoie …

Citeşte în continuare

Francul elvețian: orice măsură intervenționistă ține până când nu se mai poate

În 2011 Banca centrală a Elveției (SNB) a decis să fixeze cursul de schimb în raport cu euro. Cu alte cuvinte s-a renunțat la filosofia pieței libere și s-a trecut la ideea etatistă a prețurilor administrate; în cazul nostru cursul de schimb. Cea făcut concret SNB? În contextul în care cererea pentru franci era mare – deoarece lumea fugea de dolarii tipăriți pe bandă rulantă de Fed – banca a fost nevoită să intervină și să aspire (cumpere) toată valuta care intra în țară, oferind (tipărind) în schimb franci. Cu alte cuvinte, și-a coordonat politica, în sens expansionist, cu zona euro. Vedeți mai jos ce s-a întâmplat cu rezervele valutare ale Elveției: au explodat pur și simplu. Evident, partea mai puțin plăcută a fost că la fel s-a întâmplat cu masa monetară internă. Elveția s-a comportat exact cum s-a comportat BNR în anii de boom economic: pro-ciclic. Rezultatul? Boom speculativ …

Citeşte în continuare

Ping-pong cu interesul național între palate. Cum a fost abandonat etalonul-aur

Banca Angliei a desecretizat corespondența purtată în 1931, anul în care UK a abandonat etalonul-aur. Motivul? Statul (Banca Angliei) rămăsese fără aur și nu mai putea onora cererile de retragere. Motivul? Tipărise prea mulți bani de hârtie anterior, încălcând astfel angajamentul de a asigura convertibilitatea lirei în aur. Motivul? “Interesul național”, desigur… “The heavy demands for exchange on New York and Paris still continue. In addition the Bank are being subjected to a drain of gold for Holland. “Under these circumstances, the Bank consider that, having regard to the above commitments and to contingencies that may arise, it would be impossible for them to meet the demands for gold with which they would be faced on withdrawal of support from the New York and Paris exchanges. “The Bank therefore feel it their duty to represent that, in their opinion, it is expedient in the national interest that they should be …

Citeşte în continuare

Ai nevoie de doctorat ca să înțelegi comunicatele băncilor centrale?

De la Fed St. Louis. Figura arată dificultatea de înțelegere și lungimea (înălțimea, respectiv suprafața bulei) fiecărui comunicat de presă al FOMC din 1994 până acum. La începutul anilor 1990, declarațiile măsurau între 50 și 200 de cuvinte, cu un nivel de dificultate între 9 și 14. (De aceea, erau accesibile indivizilor cu un nivel de educație situat între între primul an de liceu și doi ani după terminarea liceului). În timpul în care Alan Greespan a condus Federal Reserve, până în ianuarie 2006, FOMC a emis comunicate cu o medie de 210 cuvinte și cu un nivel al dificultății de înțelegere de 14. Declarațiile au continuat pe același trend linie și sub conducerea lui Ben Bernanke, din martie 2006 până la finalul lui 2008, după care totul s-a schimbat dramatic datorită crizei financiare și adoptării așa-numitei politici monetare neconvenționale. În ianuarie 2009, declarațiile conțineau 400 de cuvinte și aveau nivelul …

Citeşte în continuare

Emmanuel Saez: inegalitatea este cauzată și de scăderea economisirii

Emmanuel Saez este economistul care, alături de Piketty, a dezvoltat cel mai mult ideea că în societatea americană inegalitatea de venituri a crescut considerabil în ultimele decenii. Conform acestuia, dacă în anii ’70 1% din populația realiza 10% din veniturile existente la nivelul întregii țări, 42 de ani mai târziu, în 2012, acel 1% câștigă 20% din veniturile anuale din SUA. În opinia lui o mare parte din această diferență se datorează, într-adevăr, și salariilor mai mari pe care le primesc cei cu funcții de conducere în companii sau câștigurilor obținute de antreprenorii de succes. Interesant de văzut este însă dacă nu cumva această creștere a inegalității economice se întâmplă doar la nivelul veniturilor sau, mai mult, odată cu ea au crescut și disparitățile la nivelul avuției deținute de oameni. Zice Saez: “Prin avuție se înțelege totalitatea activelor deținute de indivizi, inclusiv case, mașini, numerar, conturi la bănci, conturi de …

Citeşte în continuare

Ben Bernanke, spion pe email și artist la tiparniță

E oficial. Guvernatorul băncii centrale a SUA a folosit o identitate falsă în mesajele electronice schimbate în timpul crizei financiare. Se numea Edward Quince. Informația a fost dezvăluită cu ocazia procesului deschis împotriva guvernului de către acționarii grupului AIG – prima mare firmă salvată (sau naționalizată, că iar e la modă expresia) de către autoritățile monetare (deși vorbim aici de o firmă de asigurări, dar nu mai contează). Deci Bernanke își spiona colegii, să vadă ce gândesc. Acum înțelegeți ce vor să spună cei care susțin că politica monetară este o artă? Oare schimbarea identităților e o tehnică învățată și de “Școala de la BNR” sau ai noștri au fost deja deconspirați (vezi Daniel Dăianu)? Nu prima dată când un șef de bancă centrală se dă drept altcineva. Montagu Norman, guvernatorul Băncii Angliei din 1920 până în 1944, călătorea sub acoperire, folosind numele de “Professor Skinner”. Tot el a fost …

Citeşte în continuare

Boom-ul actual într-o poză: industria bunurilor de capital la cote istorice înainte de prăbușire

Suntem în plin boom economic. Emisiunea monetară și reducerea artificială a ratelor dobânzilor provoacă distorsiuni în structura producției, stimulând investițiile dincolo de nivelul care este sustenabil (profitabil) într-o economie liberă, supusă doar voinței suverane a consumatorilor. Priviți cum ciclul economic este practic exprimat prin avântul și ulterior prăbușirea producției în acele sectoare, sau stadii ale producției care se ocupă cu fabricarea de bunuri de capital sau de bunuri durabile. Lucrurile se întâmplă exact cum au explicat și au prezis economiștii Școlii Austriece. Scăderea ratei dobânzii nu are un efect omogen asupra tuturor piețelor, bunurilor, activelor. Din contră, bunurile de capital sunt avantajate în comparație cu bunurile de consum; bunurile durabile sunt avantajate în fața bunurilor non-durabile. De ce? Deoarece tipărirea de bani nu se răspândește uniform în economie, nu afectează în egală măsură toate sectoarele, din contră. Haideți să ne gândim. Dacă statul ar tipări bani și i-ar arunca din …

Citeşte în continuare

Super Mario revine, derapajul monetar-financiar global continuă

Destul e destul. BCE a decis că viața e insuportabilă, așa nu se mai poate – să tipărească americanii mai mulți bani decât europenii. După cum se vede din principalii producători de bani din lume, Fed și BCE au mers oarecum în tandem de la începutul crizei până aproape de 2013. De atunci însă împrumuturile BCE către băncile private salvate de la faliment au început să fie returnate, ceea ce a făcut ca bilanțul său contabil să scadă; în schimb, Fed și-a continuat achizițiile de obligațiuni de stat și și-a mărit în continuare activele, injectând bani în sistemul financiar. Rezultatul? Așa cum v-am spus ultim a oară în „Pariați pe boom! Avertisment pentru o politică monetară sadică” expansiunea monetară post-criză a creat un boom artificial la bursă. Asta în lipsa curajului investitorilor de a face ceva productiv, în economia reală – ceea ce este de înțeles având în vedere povara …

Citeşte în continuare

Clasa muncitoare, ferește-te! BCE insistă să te țină în sărăcie

Banca Centrală Europeană a redus rata dobânzii pentru creditele acordate băncilor la 0,15%, iar rata dobânzii la depozitele constituie de bănci la -0,1%. Ducerea dobânzilor în teritoriu negativ este o politică pe placul sistemului financiar – dovadă că bursa germană a urcat imediat la nivel record, dar cu implicații nefericite pentru marea majoritate a populației, care își vede erodate economiile puse la păstrare în bănci. Politica banilor ieftini subvenționează practic creditarea, dar succesul său este nesigur în contextul actual. Însă chiar dacă așa stau lucrurile, atunci deznodământul nu poate fi decât nociv pentru societate. Aceasta deoarece creează un conflict și o prăpastie între cei care economisesc – să-i numim clasa muncitoare, și cei care investesc – să-i numim oligarhia financiară și industrială. Creditarea, dacă se va relansa, nu va avea nici un fundament real. Vorbim practic de un credit fictiv, atât timp cât preferințele publicului nu justifică această îndatorare. Cu …

Citeşte în continuare

Italia, premiată de „piețe” pentru că… s-a îndatorat mai tare

Data viitoare când îi mai auziți pe Liviu Voinea sau pe Cristian Socol vorbind despre recâștigarea credibilității României în fața investitorilor străini în ultimii 2 ani sau despre dobânzile mici la care reușește să se împrumute performantul guvern Ponta, nu vă mai obosiți să dezlegați misterul. Guvernul Ponta are la fel de multă baftă ca guvernul Tăriceanu, pe timpul căruia economia beneficia de „investiții” străine masive și putea suporta creșteri populiste de cheltuieli publice. Așa cum a arătat istoria și ne-a demonstrat chiar Liviu Voinea în cartea lui „Sfârșitul economiei iluziei”, respectivele investiții erau de fapt în bună măsură intrări speculative de capital; companiile românești se îndatorau pentru a cumpăra terenuri și pentru a construi mall-uri. „Credibilitatea” României era atunci la cote maxime, ca și în prezent; la fel și haosul investițional. Dar oricât de mare este această “performanță” cu care se laudă guvernul, ea pălește în fața “succesului” realizat …

Citeşte în continuare