22 March 2019
Home / Politica fiscala

Politica fiscala

De ce contribuie întreprinderile mai puțin decât salariații la buget: contra Adrian Vasilescu

Din impozitul pe profit statul a adunat anul trecut 12,2 mld. lei, adică 5,7% din totalul veniturilor bugetare. Din impozitul pe salarii și pe venit statul a colectat practic dublu, adică 11,1% din totalul veniturilor bugetare. Pe primele 7 luni din acest an dinamica încasărilor și importanța relativă a celor două impozite este foarte asemănătoare cu cea de anul trecut. Adrian Vasilescu apreciază că acest fapt se datorează lipsei de rentabilitate a companiilor românești: “De aici pornesc multe dintre necazurile economiei noastre: de la prea puţin însemnata contribuţie a impozitului pe profit la veniturile bugetare. Companiile româneşti cheltuiesc mult, consumă mult, în acelaşi timp cifrele de afaceri sunt mici, din această combinaţie neputând rezulta altceva decât o valoare adăugată prea mică pentru nevoile atât de mari ale ţării… Economia nu-i capabilă, încă, să alimenteze bugetul la nivelul nevoilor. Fiindcă, la noi, cele mai multe companii se menţin pe linia de …

Citeşte în continuare

Cine trebuie să fie sustenabil, statul sau societatea?

Nu discut aici imperfecțiunile Codului fiscal, sunt fără număr și, în general, sunt… moștenire istorică. Ideea este însă că ne aflăm pentru prima dată, cel puțin după introducerea cotei unice, în pragul unei scăderi majore de fiscalitate. Aceasta este trăsătura definitorie a Codului fiscal. Așa stând lucrurile, deloc surprinzător, criticii Codului fiscal afirmă că impactul acestuia asupra finanțelor publice este negativ, mărind deficitul bugetar. Că România nu-și poate permite o scădere atât de abruptă de taxe, altminteri riscând să ajungă în situația Greciei. În fața acestei opinii, întrebarea scurtă care se pune este: care România? România în sensul de statul român sau România în sensul de societate? Pentru că cele două lucruri sunt diferite. Statul nu se confundă cu societatea. De la Weber și de la alți gânditori știm că statul este “organizația mijloacelor politice” de alocare a resurselor. Statul este format din exponenții instituțiilor care preiau o parte din …

Citeşte în continuare

Se supraîncălzește economia din cauza reducerii taxelor? Nici vorbă!

După reacția de ieri a președintelui Iohannis, scăderea poverii fiscale prevăzută în Codul fiscal s-ar putea să fi devenit deja istorie. Opoziția la adresa noului Cod fiscal este generală – cu excepția guvernului, desigur. Bancherii, BNR, finanțatorii externi ai României și, iată, președintele,  s-au arătat îngrijorați că scăderea fiscalității (1) ar putea pune în pericol stabilitatea financiară a statului și (2) ar duce la supraîncălzirea economiei. 1. Ca să fim scrupuloși, nu scăderea fiscalității în sine periclitează finanțele publice, ci lipsa de corelare între veniturilor bugetare (obținute prin aplicarea birurilor) și cheltuielile publice. În ultima perioadă guvernul a anunțat/luat măsuri care într-adevăr, amenință să crească substanțial deficitul bugetar: pe de o parte, reducerea considerabilă a TVA, a impozitului pe dividende, eliminarea taxei pe capitalul imobiliar al companiilor (taxa pe stâlp) și a supra-accizei la carburanți și, pe de altă parte creșterea salariului minim, a alocațiilor pentru copii, a salariilor bugetarilor și …

Citeşte în continuare

Cumpărați titluri de stat! Investiția în risipă este scutită de taxe

“Interesul populatiei (persoanelor fizice) pentru titlurile de stat a crescut in ultimii ani, pe de o parte datorita facilitatilor fiscale in cazul achizitionarii si/sau tranzactionarii titlurilor de stat si pe de alta parte datorita schimbarilor de comportament investitional, acestea reprezentand o alternativa sigura de investitie, garantata de statul roman. In eforturile sale de a le face cat mai accesibile unui segment cat mai larg de investitori de retail, Ministerul Finantelor Publice a redus valoarea nominala a titlurilor de stat emise pe piata de la 10 000 lei la 5 000 incepand cu data de 1 octombrie 2013” (sursa) Pe înțelesul tuturor: dacă îți folosești economiile ca să împrumuți statul, atunci nu plătești impozitul de 16% pe câștigul din dobândă, așa cum se întâmplă dacă pui banii la bancă sau îți folosești capitalul pentru a-ți deschide o afacere. Ce face statul cu banii? Nimic eficient. Îi folosește pentru a întreține mai …

Citeşte în continuare

Problema fiscală și Biserica. Mai scutiți-ne cu impozitele!

Ar trebui impozitată Biserica sau ar trebui să scăpăm și noi, restul, de impozite? Această întrebare ar trebui să ne-o punem ori de câte ori auzim voci care susțin că Biserica se bucură de privilegiul de a fi tratată diferit față de restul societății de către autoritățile fiscale. În opinia celor care susțin egalitatea de tratament în sensul extinderii impozitării asupra Bisericii, scutirea de impozit este un privilegiu; invers, plata impozitelor este, dincolo de relevanța ei economică, o obligație civică-morală. Ceea ce naște câteva întrebări fundamentale: Este impozitarea o obligație care decurge dintr-un contract social de la care nu ne putem abate fără să punem în pericol însăși existența societății? Este impozitarea mecanismul instituțional esențial prin care se țese coeziunea socială, joacă impozitarea un rol fundamental pentră clădirea prosperității? Referitor la prima întrebare, probabil nu există ficțiune mai mare în domeniul socio-politic decât celebrul contract al lui Rousseau, de care …

Citeşte în continuare

Politica fiscală și monetară la începutul lui 2014: o lighioană o mănâncă pe alta – și amândouă pe noi toți

Gândindu-mă la impactul pe care măsurile fiscale și monetare îl vor avea asupra economiei în perioada imediat următoare mi-a venit în minte o replică clasică din Dostoievski: o lighioană o mănâncă pe alta. Să explic. Economia României exersează mersul pe burtă căutând deocamdată scăparea din criza economică prelungită prin tranșeele exporturilor. Creșterea economică variabilă pe care am înregistrat-o în ultimii 3 ani se datorează într-o măsură decisivă agriculturii, adică stării vremii. Ce a mai rămas din creșterea PIB reprezintă exportul net. Cu alte cuvinte, reușim să avansăm cumva doar datorită unor factori exogeni (condițiile meteo, cererea globală), iar dacă vrem să ne mișcăm mai cu talent atunci trebuie să mobilizăm energia productivă din interior. Potrivit șablonului clasic de gândire din macroeconomia actuală, cele două politici prin care statul poate influența economia se bat cap în cap. Înțelepciunea convențională spune că statul trebuie să ducă o politică anti-ciclică, adică să stimuleze …

Citeşte în continuare

Oamenii din guvern nu doresc decât să muncească (la strâns taxe)!

Observ că guvernul duce o campanie de PR mai ceva ca RMGC pentru a convinge populația că are ceva valoros de oferit României. Doi consilieri ai primului ministru, Ioana Petrescu și Cristian Socol au scris în ultimele săptămâni în Ziarul Financiar câteva articole cu o pronunțată tentă emoțională încercând să acrediteze ideea că statul este un producător de binefaceri care trebuie ajutat să își ducă la îndeplinire rolul de către cetățeni prin achitarea de către aceștia a tuturor obligațiilor fiscale. De exemplu, în ultimul său text Ioana Petrescu povestește experiența trăită cu o bătrână săracă, lăsând să se înțeleagă în încheiere că neplata impozitelor te descalifică – dacă nu din statutul de om atunci măcar din cel de cetățean. Zice Ioana Petrescu: O soluţie mai bună ar fi ca toţi contribuabilii să îşi plătească impozitul, să avem destui bani pentru a plăti pensii mai mari şi pentru a oferi servicii …

Citeşte în continuare

Dezbină și cucerește – tactica războiului împotriva evaziunii fiscale la pâine

S-a întâmplat exact așa cum am anunțat. Statul a introdus TVA redus la pâine ca parte a unei înțelegeri cu marii producători de produse de panificație care (ca și guvernul) au dorit să-și elimine concurența din economia subterană. Pe 5 august scriam: Măsura asta pare a fi propusă în cârdășie cu guvernul, ceea ce nu mă miră. Guvernul tocmai a decis diminuarea TVA la pâine, iar acum este într-o stare febrilă: cum să demonstreze el că reducerea impozitării aduce mai mulți bani la buget prin diminuarea evaziunii? În mod normal așa ceva nu se poate întâmpla, totul nu era decât o invenție, un argument scos din pălărie pe care bineînțeles că reprezentanții FMI nu l-au înghițit. În disperare de cauză cineva a venit probabil cu ideea amenințării cu desființarea a micilor magazine, adică probabil a comercianților evazioniști. Rămâne de văzut dacă cumva guvernul va câștiga pariul cu desființarea. Dar, chiar …

Citeşte în continuare

Calvin Coolidge despre taxe

Via EconLog. Calvin Coolidge a fost președintele SUA, 1923-1929. O parte din transcript ar merge foart bine ca manifest contemporan pentru Ziua libertății fiscale. Cum s-a mai schimbat lumea… Taxes take from everyone a part of his earnings and force everyone to work for a certain part of his time for the government. When we come to realize that the yearly expenses of the governments of this country…the stupendous sum of about 7 billion, 500 million dollars… Such a sum is difficult to comprehend. It represents all the pay of five million wage earners receiving five dollars a day, working 300 days in the year. If the government should add 100 million dollars of expense, it would represent four days more work of these wage earners. These are some of the reasons why I want to cut down public expense. I want the people of America to be able to …

Citeşte în continuare

S-a deschis sezonul la vânătoare de contribuabili! Cine va fi câștigătorul?

Mai nou elita politică de la București pare a se conduce după principiul „un manager bun este cel care colectează un tribut cât mai mare de la populație”. Mai exact, cel puțin 40% din PIB, că altfel „tragem în jos media europeană”. Nu știu dacă au deprins acest principiu după învățăturile conducătorilor fanarioți, dintr-o lectură insuficientă din Marx sau dacă pur și simplu l-au inventat. Cert este că după acest principiu domnul Blejnar nu s-a calificat. Nu știu ce este mai tragic: (1) faptul că filozofia guvernului este aceea de a crește veniturile bugetare – după definiție însemnând că statul va controla o parte mai mare din veniturile, deci din cheltuielile cetățenilor – reprezentând astfel un pas înainte în direcția economiei centralizate funcționale sau (2), faptul că premierul Ungureanu a crezut că ANAF poate aduce la buget 1,5% din PIB în două luni. Sper că vă amintiți, cifra a fost …

Citeşte în continuare

Mr. Boom-bastic și rețeta pentru PIBul-castravete: și dăi, și consumă, și crește economia!

Astăzi Lucian Croitoru este keynesian: Eu spun asta din 2008 încontinuu: nu ai cum să crești dacă nu crești consumul. Consumul e 80-90% din PIB, peste tot în lume. Dacă vrei să crești un întreg, trebuie să crești acea parte care deține 80% din el, nu partea aia mai mică. Într-adevăr, o creștere a salariilor duce la creșterea consumului, dacă multiplicatorii keynesieni funcționează. Cred că în România funcționează. Asta înseamnă că consumul curent depinde de venitul curent: mi-ai mărit salariul cu 15%, măresc și consumul, cu acest multiplicator. Care nu e necesarmente 1 la 1, dar este un multiplicator pozitiv, asta e sigur și atunci creșterea salariilor trage în sus acest consum. În paranteză fie spus, cu această declarație Lucian Croitoru a reușit performanța de a-l lăsa în offside în terenul liberalilor pe Ionuț Dumitru (care a calificat ideea drept o “aberație”), un economist pe care niciodată nu l-am văzut …

Citeşte în continuare

Regula de aur… a deficitului bugetar, supra-optimismul guvernelor și întoarcerea la experți

Suprema ironie a istoriei finanțelor publice: decidenții politici adunați la Bruxelles vorbesc despre faptul că toate statele membre ale UEM ar trebui să se supună unei “reguli de aur”. “Reguli”… de care? Da, ați înțeles bine, “de aur”. Dar de ce tocmai “de aur” și nu “de brânză” sa de altceva? De ce să nu se supună regulii majorității (că doar trăim în democrație)?! Fiindcă toată lumea știe un fapt elementar, împosibil de șters din mentalul colectiv oricâte eforturi ar depune unii sau alții: aurul este prin excelență simbolul valorii. Încercarea de a înlocui un sistem monetar bazat pe circulația monetară a aurului cu unul bazat pe, scuzați expresia, hârtie, a eșuat lamentabil în toate timpurile și în toate locurile. A eșuat nu în sens că banii de hârtie nu au fost cât se poate de reali, ci în sensul că sistemul banilor de hârtie nu s-a ridicat niciodată, nicăieri, …

Citeşte în continuare

Reguli, nu discreție, în politica bugetară

Florin Cîțu aduce în discuție necesitatea constrângerii politicii bugetare prin adoptarea unei reguli. Nu ne spune cum să adoptăm regula, prin Constituție sau printr-o lege, dar discuția merită lansată. medium term structural budget deficit to be zero medium term target of lower public debt medium term target of lower government expenditure in periods of economic boom only revenues form permanent sources can be spent, others saved Am două probleme: prima – minoră – este cu justificările monetarist-hayekiene pe care le aduce în sprijinul ideii. „With transparency and predictability comes credibility”, spune Florin. Desigur, dacă statul vine mâine și dă o lege conform căreia toată lumea cumpără pâine pe cartelă… rezultatul unei asemenea măsuri transparente și predictibile nu poate fi decât credibil! Ați prins ideea: criteriul predictibilității nu este cel mai bun criteriu cu care să operăm în formularea politicilor publice. Eu aș opera cu altul, cum ar fi micșorarea statului. …

Citeşte în continuare