16 January 2019
Home / Piaţa funcţionează

Piaţa funcţionează

Moara cu apă din Ohaba – sau cum proprietatea privată păstrează tradițiile

“Dar dacă nu ar fi statul, cine ar mai finanța muzeele” – poate să sune o întrebare naivă. Naivă pentru că muzeele de stat sunt finanțate tot din banii noștri, dar din bani luați cu forța prin impozite, asupra cărora nu mai veghează ochiul grijuliu al proprietarului. Din acest motiv multe vestigii istorice cad în uitare sau paragină, cea mai importantă menire a lor fiind aceea că oferă un job călduț unor funcționari plictisiți. Până ieri aveam la îndemână două exemple prin care puteam demonstra cum inițiativa privata funcționează în acest domeniu considerat prin excelență unul al “bunurilor publice” – adică unul în care doar acțiunea colectivă (a statului) aduce rezultate. Primul era Castelul Bran, care după retrocedare a continuat să funcționeze ca muzeu, aducând de patru ori mai multe profituri decât înainte. Al doilea era peștera Valea Cetății, care a fost conservată și amenajată pentru public abia după ce …

Citeşte în continuare

Care “bunuri publice”? În România oamenii simpli construiesc infrastructură mai eficient decât statul

Un articol excelent publicat ieri ilustrează cu numeroase exemple cât de greșită este idea că, dacă statul s-ar da la o parte de la construcția de infrastructură, atunci societatea ar rămâne fără drumuri, poduri sau tuneluri. Meritul articolului este acela că vine cu exemple exclusiv din România, țara cu cele mai mari costuri de construcție a infrastructurii din Europa de Est și, pe alocuri, chiar din lume. Din păcate această risipă uriașă a banului public este posibilă deoarece cea mai mare parte a publicului crede că drumurile sau canalizarea reprezintă exemple de „bunuri publice” – în sensul că pot fi construite doar de stat, mediului privat lipsindu-i stimulentele pentru a concepe și realiza așa ceva. Și atunci ridică mâine și se predă statului, lăsându-se buzunărit prin impozite tot mai mari, sperând că poate-poate o să primească și ceva util în schimb. Ideologii guvernului, plătiți cu salarii grase din banii publicului …

Citeşte în continuare

Companiile private de pompieri din Nigeria

Vă recomand acest articol, foarte interesant, despre performanţa pompierilor publici şi privaţi din Lagos, Nigeria. Datele arată că sectorul privat joacă un rol important în stingerea incendiilor în Lagos. Ele sugerează de asemenea că firmele private şi întreprinderile publice administrează mai eficient unităţile de pompieri, cu mai puţin personal aferent fiecărei unităţi. Pompierii privaţi sunt mult mai bine plătiţi, probabil fiindcă sunt mai bine calificaţi şi mai eficienţi decât omologii lor din sectorul public.

Citeşte în continuare

Piaţa liberă îţi dă ce vrei: haine anti-supraveghere şi arme la imprimantă

Pe principiul “Nu puteţi voi să impuneţi restricţii cât putem noi să inventăm”, au apărut deja hainele cu care te poţi ascunde de drone şi supravegherea aeriană. Tot ce mai trebuie este să ai în beci o imprimantă 3D. Apropos, cred că cine cumpără acţiuni la fabricanţii de astfel maşinării face o treabă foarte bună. Set to launch next week in London as part of a collaborative project with fashion designer Johanna Bloomfield, Harvey’s line of “Stealth Wear” clothing includes an “anti-drone hoodie” that uses metalized material designed to counter thermal imaging used by drones to spot people on the ground. He’s also created a cellphone pouch made of a special “signal attenuating fabric.” The pocket blocks your phone signal so that it can’t be tracked or intercepted by devices like the covert “Stingray” tool used by law enforcement agencies like the FBI. And if that’s not enough, Harvey has …

Citeşte în continuare

O convorbire lungă cu Dan Mașca despre SMURD, inițiativa privată și degenerarea fostelor valori

Ieri am avut o convorbire consistentă cu Dan Mașca – la ale cărui editoriale vă recomand să vă abonați. Una din concluziile conversației, din păcate cu aromă de deja vu, este schimbarea comportamentului uman atunci când părăsești sectorul privat și intri în administrația publică. Un exemplu este doctorul Raed Arafat. SMURD, așa cum s-a mai spus dar nu s-a apreciat prea bine niciodată, este rodul unei inițiative private. Rod posibil grație nereglementării acestui domeniu la momentul respectiv. Cu eforturi proprii, cu echipamente second-hand și cu donații s-a născut intervenția medicală de urgență. După ani și ani – timp în care antreprenorul Arafat a devenit secretar de stat – medicina de urgență a fost “blagoslovită” cu sute de pagini de reglementări iar opiniei publice i s-a spus, de către fostul întreprinzător, că – scuzați expresia – concurența pute. Despre “concurenta” este vorba. Ceea ce înseamnă una din două: fie domnul Arafat …

Citeşte în continuare

Cine conduce Chile şi cine conduce România: scurtă comparaţie

Vă interesează din cine este compus guvernul (de dreapta) din Chile? Cred că veţi avea parte de o mică surpriză. Cabinetul chilian cuprinde 6 economişti cu studii la universităţi de prim-rang din SUA. Majoritatea miniştrilor au fost colegi, studenţi sau profesori la Universidad Catolica. Pentru a vă înlătura temerea că este o simplă întâmplare, am decis să vă prezint şi cabinetul anterior celui condus în prezent de Sebastian Pinera, adică guvernul (de stânga) prezidat de Michelle Bachelet Jeria. Pentru o comparaţie facilă, am ales ca lângă fiecare ministru din cabinetul chilian să-l pun pe omologul său din România; cv-urile miniştrilor români sunt pe site-ul guvernului, pentru cine mai este curios. Comparaţia este pe alocuri foarte haioasă, dar vă las să descoperiţi singuri şi să comentaţi, dacă simţiţi nevoia. Era să uit! Chile ocupă locul 10 în clasamentul libertăţii economice în lume (România e de parte în urmă, pe locul 63), …

Citeşte în continuare

Ce înseamnă de fapt monopolul?

Poate cel mai răspândit argument împotriva pieţei libere este cel al monopolului. Potrivit multor păreri, existenţa unui singur ofertant reprezintă un “eşec al pieţei” deoarece diminuează bunăstarea consumatorilor sporind artificial profitul ofertantului. Aceasta este o eroare gravă. În articolul de azi îmi propun să clarific această chestiune, în limita cuvenită unui text postat pe blog. Din capul locului este important să observăm următorul lucru. Dacă vânzătorul unui bun este monopolist sau nu depinde, în mod esenţial, de maniera în care definim bunul respectiv. Dacă adoptăm o perspectivă suficient de restrânsă asupra pieţei, atunci monopolul este pretutindeni. De exemplu, ca blogger ar trebui să fiu considerat monopolist. Dacă, din contră, privim piaţa dintr-o perspectivă largă, atunci nimeni nu este monopolist. Dacă cineva crede că blogul meu poate fi înlocuit fără probleme cu orice alt blog de economie, atunci toţi bloggerii ar trebui consideraţi drept competitori în spaţiul blogurilor economice (oricum le-am …

Citeşte în continuare

Politica de stimulare şi economia văzută ca bolovan

Dominique Strauss-Kahn avertizează guvernele că e prea devreme să îşi retragă politica de stimulare a economiei. Directorul FMI face parte din acea categorie de economişti care crede că piaţa este precum un bolovan care se bălăngăne dintr-o parte în alta, adică din avânt exuberant în recesiune bruscă în funcţie de mişcarea browniană a “spiritelor animalice” ascunse în “bolovan”. Chiar dacă nu toţi sunt de acord cu această descriere, probabil toată lumea acceptă ideea de bază, anume că atunci când bolovanul o ia la vale (recesiune), guvernul trebuie să intervină şi să pună nişte proptele, eventual să-i dea un şut care să-l impulsioneze să urce din nou: să scadă rata dobânzii, să acorde facilităţi fiscale, să crească cheltuielile publice ş.a. Nu este de mirare că această viziune mecanicistă, simplistă, nu a dat niciodată rezultatele scontate. Piaţa nu este un bolovan; indivizii nu sunt simpli pioni pe care guvernul îi poate manevra …

Citeşte în continuare

Iniţiativa privată vs. intervenţia statului: cazul blocajului de la Cotorca

Citiţi vă rog acest editorial semnat Sorin Ioniţă. Este superb, mai ales prin prisma concluziei degajate: statul şi-a dovedit încă o dată ineficienţa în cel mai grav caz de blocare a traficului rutier din cauza viscolului înregistrat în România în ultimii ani. Serviciile pentru “situaţii de urgenţă” au arătat că sunt incapabile să acţioneze exact atunci când este nevoie de ele, adică în situaţii grave neprevăzute, în care viaţa multor oameni este ameninţată. Poliţia merită amendată pentru că nu a oprit traficul atunci când ninsoarea a împotmolit circulaţia; Jandarmeria s-a făcut de râs, datorită lopeţilor din dotare cu care a încercat să dezăpezească sute de autovehicole; primarul din Urziceni – cel mai apropiat oraş – a căzut în ridicol prin oferta adresată victimelor urgiei naturii de a se deplasa pe jos 15 km până la el, urmând să primească la sosire o cană de ceai cald ş.a.m.d. În schimb, ţăranii …

Citeşte în continuare

De ce este piaţa eficientă?

Mă număr printre cei care cred în meritele economiei de piaţă. Sunt criticat de cei care îmi semnalează că piaţa are disfuncţii, că nu este perfectă, că nu este în echilibru etc. Să clarificăm un pic problema. Piata este spaţiul în care proprietarii privaţi interacţionează sau, mai bine spus, însăşi reţeaua de schimburi creată de aceştia. Schimburile sunt întotdeauna avantajoase pentru părţile implicate, măcar ex ante, altminteri aceştia nu s-ar mai fi angajat în schimburile respective. Ex post, una dintre părţi poate regreta schimbul, însă eroarea este inevitabilă în economie. Posibilitatea de a greşi însoţeşte orice acţiune umană. Aşa că piaţa este imperfectă în măsura în care oamenii sunt imperfecţi. Imperfecţiunea nu este un atribut al pieţei, ci al omului. Piaţa este însă un joc cu sumă pozitivă, nu o ruletă de distribuit regrete. Oricine crede contrariul este liber să îşi asume o existenţă solitară, gen Robinson Crusoe. Piaţa nu …

Citeşte în continuare

Efecte de reţea şi praf în ochi

Acest articol pe care l-am citit recent – despre efectele de reţea – merită popularizat. Existenţa efectelor de reţea este unul din argumentele evoluate la care susţinătorii intervenţiei statului fac din când în când referire. Exemplul clasic folosit pentru a explica importanţa acestei externalităţi este telefonia: cu cât numărul utilizatorilor serviciului de telefonie creşte cu atât se justifică economic existenţa acestuia; desigur, fiecare nou membru al reţelei are mai mult de câştigat de pe urma celor dinaintea lui, fără să-i poată recompensa în vreun fel. Efectul de reţea este strâns legat de problema coordonării şi, mai ales, de cea a posibilelor echilibre multiple în care se poate afla o economie. Pentru intervenţionişti versaţi, economia poate funcţiona fie într-un echilibru bun, fie într-unul prost, din care nu poate ieşi deoarece nimeni nu-şi asumă statutul de pionier al schimbării. Astfel, chiar dacă întreaga societate iese în câştig de pe urma „schimbării”, nimeni …

Citeşte în continuare

Este numărul de urgenţă 112 (sau 911) un bun public?

Nu, par să fi răspuns un grup de cetăţeni din San Francisco, care au convenit să suporte costul unui telefon mobil pentru echipa de poliţişti care patrulează în zona în care îşi desfăşoară afacerile. În caz că cineva sesizează o problemă care afectează ordinea publică apelează imediat poliţia pe numărul privat. Folosirea acestui număr este mai eficientă decât folosirea numărului public 911 şi, culmea, ideea cumpărării telefonului a venit chiar de la poliţişti. Asta se întâmplă acolo unde lumea înţelege semnificaţia principiului „poliţia în slujba cetăţeanului”. De fapt, aplicarea consecventă a acestui principiu nu înseamnă altceva decât privatizarea poliţiei – când este poliţia cu adevărat în slujba cetăţeanului? Atunci când cetăţeanul plăteşte şi controlează în mod direct poliţia pentru activitatea pe care o desfăşoară.

Citeşte în continuare