19 December 2018
Home / Observații (page 4)

Observații

Execuția bugetară și falsele dileme

Ca să fie clar: epuizarea fulgerătoare a excedentului bugetar realizat la începutul anului nu se datorează în principal problemelor de colectare, ci creșterii cheltuielilor publice. Am citit pe Curs de guvernare că principala explicație o constituie reducerea încasărilor, iar pe Moise Guran îl văd spunând că Fiscul ar trebui să renunțe la “fața umană” și să își ascută dinții împotriva evazioniștilor. De acord, pe primele două luni ale anului încasările din TVA practic sunt practic egale cu cele din primele două luni ale anului 2015; întrucât pe prima lună din acest an s-a colectat TVA cu 1 miliard de lei mai mult decât în 2015, înseamnă că suma colectată în februarie a fost mai mică decât cea strânsă în februarie 2015. Acest lucru este evident. Dar vorbim totuși de cifre mici în raport cu mărimea totală a bugetului. Cota generală de TVA a scăzut de la 24 la 20%, iar TVA la alimente (adică …

Citeşte în continuare

Darea în plată. Ce părere are mediul academic?

O discuție așezată, între reprezentanți ai mediului academic, economiști care nu pot fi suspectați că au încheiat vreun pact cu vreo tabără sau alta. Vă așteptăm! Legea dării în plată, aflată într-o fază avansată de aprobare în Parlament, a generat poziționarea profund antagonică a actorilor politici, pe de o parte, respectiv a reprezentanților sistemului bancar, pe de altă parte. Absența unui consens minimal asupra principiilor care să circumscrie această schimbare de legislație – cu impact major asupra practicii de creditare – ridică semne de întrebare asupra viabilității și dezirabilității legii. În asemenea chestiuni de importantă majoră pentru societate, reprezentanții mediului academic sunt datori să își exprime punctul de vedere și să contribuie la promovarea ideilor de natură să asigure dezvoltarea armonioasă și sustenabilă a economiei. În acest sens, vă invităm la masa rotundă organizată luni 21 martie, ora 10, la sediul Universității Româno-Americane, Sala Senatului. Cuvânt de deschidere: Ovidiu Folcuț, …

Citeşte în continuare

Povara fiscală pe muncă, precum în epoca iobăgiei

Lecturez în continuare “De ce eșuează națiunile” și am dat peste următorul fragment deosebit de interesant prin prisma poverii fiscale din prezent: “La scurt timp, Țările de Jos făceau jumătate din comerţul lor infloritor cu Europa de Est. Pe măsură ce a crescut cererea occidentalilor, proprietarii de pământ din Est şi-au intensificat controlul asupra forței de muncă, pentru a-şi creşte oferta. Această perioadă avea să fie numită „a doua robie”, find diferită şi mai grea decât forma sa iniţială din Evul Mediu Timpuriu. Seniorii au mărit impozitele pe care le strângeau de pe parcelele de pământ ale arendaşilor lor şi au luat jumătate din producţia brută. În Korczyn, Polonia, în 1533, munca pentru senior era plătită în totalitate. Dar, în 1600, aproape jumătate era muncă neremunerată obligatorie. În 1500, ţăranii din Mecklenburg, în estul Germaniei, datorau doar câteva zile de muncă neremunerată pe an. În 1550, datorau o zi pe …

Citeşte în continuare

Birocrația îi omoară pe micii producători, după care se plânge de hipermarketuri

“Viziunea guvernului despre economie poate fi sintetizată în câteva fraze scurte: Dacă se mişcă, taxează-l. Dacă încă se mişcă, reglementează-l. Dacă s-a oprit, subvenţionează-l.” (John Coleman) Iată-l pe Dacian Cioloș, cel care pe vremea când era comisar european voia să interzica olivierele în restaurante, cum perseverează în a ilustra acest dicton. După ce hipermarketurile au tot fost acuzate de practici de cartelizare, după ce că li se interzice să negocieze direct cu producătorii (mai multa lume mi s-a plâns de acest aspect) fiindcă le arde Miliția Alimentară a.k.a. Consiliul Concurenței amenzi, acum, poftim! – guvernul a descoperit ca 90% din produsele din hipermaketuri sunt de origine străină și vrea să ia măsuri pentru a rezolva problema. Stimate guvern, mai bine problema ar rezolva-o Comisia aia de tăiat hârtii. Uite, să luăm un exemplu. Stimate guvern, tu știi că berea Nenea Iancu este produsă în Germania? Chiar așa, mata de ce …

Citeşte în continuare

De ce fondurile europene nu dezvoltă România

O spun de ani de zile, cu riscul de a fi considerat excentric (în cel mai bun caz). Ideea că fondurile europene sunt esențiale pentru creșterea bunăstării românilor este un sofism la fel de mare ca și ideea că importurile ne distrug locuri de muncă sau că creditul ieftin stimulează afacerile. Colac peste pupăză, mai vine și ministerul de resort cu o prezentare din care reiese că, în absența banilor europeni nici acum nu am fi ieșit din criză, rata șomajului ar fi ajuns la un catastrofic 10% iar salariile ar fi fost mai mici ca în 2007. Singurul lucru care mai pune frână entuziasmului fenomenal – și asta este de modă recentă, de când a intrat DNA în acțiune – este corupția din sistem, risipa asociată cu cheltuirea iresponsabilă a banilor. Totuși, cazurile care au început să fie prezentate pe bandă rulantă de mass media nu par să reseteze …

Citeşte în continuare

De ce nu avem concurență între bănci? Fiindcă… politicieni ca-n Mexic

Din cartea lui Acemoglu, De ce eșuează națiunile, proaspăt tradusă în română, avem ce învăța dacă dorim să înțelegem de ce economia României s-a mișcat (în medie) ca melcul de la Revoluție încoace. În particular, am dat peste un pasaj referitor la sistemul bancar și la cum eficiența acestuia a sprijinit investițiile și dezvoltarea economică a SUA – spre deosebire de Mexic. Vi-l redau aici.   “Inventatorii din statele Unite au fost încă o dată norocoși. În timpul secolului al XIX-lea, economia a cunoscut expansiunea rapidă a intermedierii financiare a activităţii bancare care a înlesnit mod decisiv, creşterea economică rapidă şi industrializarea. Dacă în 1818, în Statele Unite, erau 338 de bănci deschise, cu active totale în valoare de 160 de milioane de dolari, până în 1914, erau 27 864 de bănci, cu active totale în valoare de 27,3 miliarde de dolari. În Statele Unite, potenţialii investitori aveau acces rapid la …

Citeşte în continuare

Productivitatea muncii depinde de capital!

ZF abordează iarăși problema productivității muncii, amintind afirmațiile unor economiști (printre care mă număr) potrivit cărora “România nu merge prea bine din punct de vedere economic pentru că are o problemă de pro­duc­tivitate”. ZF încearcă să combată această afirmație dar de fapt nu reușește decât să se contrazică. Ceea ce am susținut tot timpul a fost faptul că diferențele salariale dintre români și nemți, de exemplu, se datorează productivității diferite, dar nu am spus niciodată că acest lucru ar fi determinat de puturoșenia românilor sau de vreun alt factor imputabil muncii. Nu. Diferența de productivitate este dată de cantitatea de capital investită pe lucrător, atât la nivel micro cât și la nivelul întregii societăți. În apărarea propriei perspective ZF prezintă opinia unui antreprenor. Dar surpriză, acestanu face decât să scoată în evidență ce am spus mai sus, adică importanța capitalului. Ia uitați: „Mitul că românii nu ar fi mun­citori este …

Citeşte în continuare

Inflația, din Evul Mediu până în prezent

Am descoperit două grafice privind dinamica prețurilor pe perioade foarte lungi de timp. Primul se referă la Norvegia, al doilea la Suedia: Ilustrează foarte bine ceea ce orice discipol al economiei trebuie să rețină: secolul XX, secol de maxime cuceriri științifice în care politica a fost mai tehnocrată ca oricând (sau așa cred unii), s-a făcut multă, foarte multă inflație. La fel de multă sau chiar mai multă ca în Evul Mediu. Motivul este foarte simplu: apariția banilor de hârtie și manipularea “științifică” a acestora pentru a glorifica puterea politică. Nu ai cum să nu contrastezi această experiență cu ce s-a întâmplat în secolul al XIX-lea, marcat de o remarcabilă stabilitate a prețurilor (scoatem din calcul războaiele lui Napoleon) datorită funcționării etalonului-aur. *** Citiți și Clasa muncitoare merge în paradis doar cu etalonul-aur.  

Citeşte în continuare

Capcana modelatorului: anticipările inflaționiste arată că prețul petrolului scade la zero!

Economiștii ar trebui să fie oameni serioși. Și, pe vremuri, când disciplina fusese încă acaparată de modelările matematice, găseai destule cărți de economie serioase. Astăzi însă avem trăim momente tragi-comice la tot pasul. Ultima pricină: doi economiști de la Federal Reserve Bank of St. Louis studiază ce ar trebui să se întâmple cu prețul petrolului dacă actualele anticipări privind inflația se confirmă în practică, în următorii 10 ani. Și le dă că petrolul ar trebui să se ieftinească la zero. Ceea ce, bineînțeles, nu doar că intră în contradicție cu prețul futures al petrolului, dar și cu bunul simț. Și uite așa ne zbatem în dileme, suntem cotropiți de angoase: oare ponderea petrolului în coșul de consum nu va rămâne constantă? Oare publicul anticipează ieftinirea masivă a altor produse și servicii? O fi zis copilul ceva… altfel nu se explică de ce modelul duce la asemenea rezultate. *** Înainte ca …

Citeşte în continuare

Inegalitatea dintre băieți și fete în familiile sărace

“Diferențele dintre sexe în privința ratei de ocupare, salariului și studiilor depind substanțial de veniturile și statutul marital al părinților. Diferența tradițională dintre sexe se inversează în cazul copiiilor care cresc în familii sărace: băieții născuți în cele mai sărace 20% dintre familii vor ajunge mai greu să ocupe o slujbă decât fetele, în special atunci când sunt crescuți de un singur părinte… sărăcia și riscul de a crește în cartiere dezavantajate sunt dăunătoare în special pentru băieți.” Asta pentru că băieții se orientează mai ușor către activități infracționale decât fetele. Citiți tot studiul aici.

Citeşte în continuare

(P) Creștere semnificativă pentru segmentul de turism de lux și turism online

Turismul de lux este segmentul care a înregistrat o creștere accentuată de 48% față de anul 2010 la nivel mondial, potrivit datelor oferite de către World Travel Monitor® și târgul de turism ITB de la Berlin. Pe plan național, turismul de lux este în continuă creștere, și vizează un segment scăzut de populație care prezintă avantajul unor resurse financiare ridicate. Oferta prezentată de către agenții și tur operatorii naționali este atrăgătoare, destinațiile fiind numeroase și activitățile extrem de variate. În topul locațiilor preferate de către turiști se numără destinațiile exotice din oceanul Pacific, Africa și Asia, cum ar fi: Maldive, Mauritius, Thailanda, Dubai etc. În ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a pieței de turism online, în conditiile în care, majoritatea agentiilor raspund cererii ridicate prin publicarea ofertelor pe website-ul propriu. De cele mai multe ori, ofertele publicate sunt pachetele standard ale agenției. Totuși, turistul care optează pentru o destinație …

Citeşte în continuare

Kazahstanul experimentează “avantajul” cursurilor flotante…

Ieftinirea petrolului înseamnă sărăcie pentru kazahi, ca și pentru arabi sau alte națiuni exportatoare de petrol.. Ei nu mai pot câștiga cât câștigau pe timpuri. Din păcate pentru ei, dictatorul local îi păcălește în stil keynesian (keynesianismul este ideologia economică oficială a comuniștilor ratați), făcând inflație și devalorizând moneda. Doar-doar poporul o crede că lucrurile sunt sub control, nimic rău nu se poate întâmpla. Ideea este că inflația nu poate rezolva problema “rigidității salariilor” – eternul alibi al populiștilor keynesieni; ea nu poate schimba realitatea economică, aceea că kazahii sunt mai săraci decât în urmă cu câțiva ani. Să adăugăm un citat din Hayek (preluat dintr-o lucrare de care mi-am amintit în această dimineață):   În plus, devalorizarea și expansiunea monetară creează la rândul lor distorsiuni care vor costa economia pe termen lung.

Citeşte în continuare

A început concursul Economy Works

Una din cele mai frumoase inițiative de promovare a educației economice, Economy Works, este la o nouă ediție. Concursul se adresează liceenilor, iar câștigătorii vor fi premiați cu bani și burse la școli de  vară din SUA și Germania. Vă invit să citiți regulamentul și alte detalii pe site-ul concursului.

Citeşte în continuare

Execuția bugetară pe 2015 s-a încheiat apoteotic și previzibil

Și uite așa s-a încheiat anul. Putea să fie bine dacă nu era prost, a venit iar Moș Crăciun în decembrie, că doar nu era să vină în iulie etc. etc. Față de 2014, în 2015 statul a avut cheltuieli mai mari cu 8% și încasări mai mari cu 9% – de aici reducerea deficitului bugetar. Încasările din taxe au fost chiar mai mari, cu aproape 11% față de 2014. De exemplu încasările din TVA au crescut cu 12%, în ciuda tăierii drastice a TVA la alimente, în vară. Per total, am avut un stat mai mare decât în 2014. Ponderea veniturilor bugetare în PIB a urcat cu 1 p.p., ajungând la 33,1%; ponderea cheltuielilor a urcat la 34,6% din PIB.

Citeşte în continuare

Prețul petrolului nu prea mai are loc de coborât, decât dacă…

La acest preț inclusiv Arabia Saudită se simte amenințată, deoarece a fost atins nivelul costului pe termen lung al extracției. După cum se poate vedea din figură, despre Rusia, Canada sau SUA nici nu are rost să mai povestim. Guvernele țărilor arabe au început să taie din cheltuielile publice și să pună taxe, însă tot pierd bani masiv din cauza ieftinirii petrolului. Arabia Saudită a încheiat anul 2015 cu un deficit bugetar de 16% din PIB, de cartea recordurilor (cauzat nu doar de scăderea veniturilor din petrol, ci și de creșterea cheltuielilor – militare, bineînțeles). La actualul preț al petrolului rezervele bănești i-ar putea ajunge vreo 2-5 ani, în funcție de câtă austeritate face. Așa că eu nu cred în prăbușirea în continuare, durabilă, a prețului petrolului. Pur și simplu nimeni nu-și poate permite să vândă mai ieftin. Asta doar dacă nu cumva întreaga economie mondială intră în colaps, cu …

Citeşte în continuare