19 September 2020
Home / News (page 92)

News

Ce face Willem Buiter când se enervează

Ups! Willem Buiter s-a angajat economist-şef la Citigroup. În sine mişcarea este curioasă, dat fiind că profesorul de la London School of Economics (inclus de Foreign Policy în Top 100 personalităţi) nu a făcut economie de critici atunci când s-a referit la Citigroup în articolele sale. Vom vedea în perioada următoare dacă americanii l-au angajat tocmai ca să o lase mai moale. Mai interesant este că, prin această mutare, Buiter a renunţat să mai consilieze Banca Angliei. Willem Buiter se numără printre acei inflaţionişti îndârjiţi (precum Paul Krugman) care au spus că Banca Angliei trebuie să dea drumul la tiparniţa de bani, mai tare, mai tare, cu rată a dobânzii negativă şi toate cele. Banca a relaxat politica monetară, însă (pe blogul său de la FT) Buiter a arătat că nu este mulţumit deloc de modul în care merge producţia de bani. El dorea, dacă se poate, să plouă cu …

Citeşte în continuare

Australia trişează şi ridică data dobânzii

Banca centrală a Australiei a ridicat rata dobânzii la 3,75% deşi unii analişti nu se aşteptau. Inflaţia, măsurată prin creşterea preţurilor de consum, este mai mult decât rezonabilă: 1,3%. Însă autorităţile australiene par să fi învăţat că ţintirea inflaţiei este o proastă politică; ea nu poate împiedica intrarea economiei pe un trend ascendent nesustenabil. Iar economia Australiei este în curs de supraîncălzire, dovadă este faptul că preţurile locuinţelor au crescut cu 10% anul acesta. Până acum, Norvegia şi Australia par să fie singurele state care au aruncat cărţile la masa expansiunii monetare globale. Who’s next?

Citeşte în continuare

Cât de aspră este impozitarea în România?

Unii spun că în România impozitarea este redusă. În ceea ce mă priveşte, am susţinut permanent contrariul şi că, în consecinţă, avem nevoie de reducerea fiscalităţii. Din rapoartele “Paying Taxes” ale Băncii Mondiale reiese foarte clar faptul că fiscalitatea în România este împovărătoare, sub multiplele sale aspecte: fie că ne referim la cuantumul impozitelor, la numărul acestora sau la timpul necesar achitării lor. Ultimul raport „Paying Taxes”, care a fost publicat la sfârşitul lunii noiembrie, arată că situaţia României nu s-a îmbunătăţit ci, din contră, s-a înrăutăţit pe parcursul anului 2009. Atenţie, vorbim de poziţia relativă a ţării noastre într-un clasament în care au intrat 182 de ţări. Doar câteva informaţii: • România se află pe ultimul loc din lume (poziţia 182) din punctul de vedere al numărului de plăţi necesare achitării obligaţiilor fiscale (sunt necesare 113 plăţi) şi, în ansamblu, ocupă un loc foarte prost (poziţia 149) în clasamentul …

Citeşte în continuare

Sistemul monetar internaţional: cartel sau dilema prizonierului?

Recent, unul din înalţii funcţionari ai Băncii Centrale Europene, a pus punctul pe i (atât cât putea să o facă), arătând interdependenţele dintre principalii actori ai scenei monetare globale. Lorenzo Bini Smaghi crede că expansiunea monetară ar trebui să înceteze peste tot în lume, iar ţările ar trebui să ridice rata dobânzii, însă nu toate simultan, ci pe rând: mai întâi cele din Asia, apoi cele din America de Sud, iar la urmă SUA, Europa şi Japonia. Problema este că nimeni nu vrea să fie primul care opreşte inflaţia, deoarece o asemenea mutare ar duce la aprecierea monedei şi ar penaliza “competitivitatea” externă a ţării în cauză. Acest lucru nu dăunează bunăstării generale, însă nu este rentabil din punct de vedere politic. Discursul lui Smaghi arată foarte clar beneficiile inflaţiei concertate. Dacă cei mai importanţi producători monetari (SUA, Japonia) recurg la exploatarea utilizatorilor monetari prin inflaţie, producătorii monetari mai puţin …

Citeşte în continuare

Dacă aş fi mogul pentru o zi…

Aş folosi toate resursele disponibile pentru: • Promovarea promovarea propriilor idei; desigur, aş angaja doar analişti care sunt de acord cu mine. • Discreditarea argumentelor incompatibile cu ideile mele; desigur, aş concedia pe toţi cei care nu respectă indicaţiile pe care le trasez • Manipularea auditoriul, aducând în sprijinul propriilor idei exact dovezile care îmi convin. De fapt, nu ştiu cum aş putea face contrariul • Apărarea tuturor celor care îşi folosesc proprietatea după bunul plac, atât timp cât prin acest comportament nu ameninţă proprietatea altora • În general, pentru afirmarea dreptului de proprietate privată şi a drepturilor care decurg din acesta, în special dreptul de a discrimina şi de a pactiza cu ceva/cineva. • Aş cenzura pe oricine îmi vorbeşte de „democraţie”, „echidistanţă” etc. şi l-aş invita să practice echidistanţa la el în sufragerie unde, desigur, să mă invite şi pe mine

Citeşte în continuare

Aşa tată, aşa fiu

O cercetare statistică recentă arată existenţa unei corelaţii între experienţa şomajului la părinţi şi copii. Mai precis, băieţii au o “şansă” de 25% de a intra în şomaj dacă în timpul copilăriei lor tatăl a rămas şomer. În schimb, dacă tatăl lor a avut permanent o slujbă, atunci probabilitatea ca ei să ajungă şomeri scade la 14%. Statistic vorbind, se pare că trebuie să ne alegem cu grijă părinţii.

Citeşte în continuare

Să-i taxăm pe speculanţi. Începând cu Krugman

Paul Krugman susţine introducerea unei taxe Tobin pentru a limita mişcarea speculativă a capitalului. Krugman crede că speculaţiile determină creşterea volatilităţii pe piaţă. Propunerea lui Krugman este criticabilă din multe puncte de vedere. Putem spune fie că impozitarea tranzacţiilor valutare este extrem de greu de realizat (N. Mankiw) fie că, dacă este pusă în practică, are efecte nocive asupra economiei în ansamblu. Există însă o obiecţie fundamentală, care a fost rareori luată în considerare. Trebuie să recunoaştem că acţiunea umană este speculativă prin definiţie. Orice acţiune pe care o comitem nu este altceva decât o speculaţie. Deoarece orice activitate pe care o începem în prezent îşi produce efectele în viitor, rezultatul său este incert; ea se poate solda fie cu profit, dacă ne atingem scopul propus, fie cu o pierdere, dacă anticipările noastre se dovedesc eronate. Totul este o speculaţie. Dacă alegem o maşină pe benzină şi nu una pe …

Citeşte în continuare

Rechinii canadieni cumpără pe nimic fiarele vechi ale americanilor

Ei bine, s-a întors roata şi le-a venit şi lor rândul. După ce au exploatat „săracele” ţări sărace de „preţioasele” lor resurse, după ce au luat pe un dolar fabricile construite cu enorme sacrificii de poparele muncitoare din lumea a doua-treia, ce să mai, după ce au cumpărat ţărişoare întregi, rechinilor de capitalişti le-a sosit sorocul. Stadionul Silverdome din oraşul Pontiac, Michigan, a fost vândut la licitaţie unui mogul canadian. Arena cu 80 000 de locuri – cea mai mare din National Football League în 1975, anul în care a fost construită, a costat peste 55 de milioane de dolari. Săptămâna trecută a fost vândută cu 580 000 de dolari – pe nimic, am putea spune – unei firme care este deţinută de o familie de burghezi din Toronto. Culmea este că în faţa acestui jaf municipal nu a protestat nimeni. Niciun american de bine nu a ieşit în stradă …

Citeşte în continuare

Cum să ieşim rapid din criză?

Este simplu. Nu trebuie să studiem prea multă economie. Trebuie doar să învăţăm din istorie. Cel mai bun exemplu pe care îl avem este criza din SUA din 1920-1921 (discutată recent aici). Nu trebuie să scormonim după detalii. Wikipedia ne pune la dispoziţie destule informaţii care, chiar şi în absenţa unei interpretări adecvate, sunt absolute grăitoare. Criza din 1920-1921 a durat de fapt un an şi jumătate. Prin prisma scăderii PIB este absolut comparabilă cu recesiunea pe care o traversează România în present (estimările istoricilor variază între -2,4% şi -17%). Producţia industrială, bursa, au scăzut dramatic, cu zeci de procente. Această scădere a reprezentat însă curăţirea economiei de erorile comise în trecut. Rata şomajului a urcat brusc, coborând la fel de iute. De la 5% în 1920, a crescut la 12% în 1921, după care a scăzut la 2,5% în 1923 – practic, putem spune că şomajul a dispărut complet! …

Citeşte în continuare

Cum face UE comerţ cu China

Conform Eurostat, România este pe locul 5 în UE în privinţa dezechilibrului comercial cu China. În prima jumătate a acestui an România a importat din China mărfuri în valoare de 826 milioane euro, în vreme ce exporturile către această ţară au totalizat 77 de milioane euro. Adică importurile au fost de aproape 11 ori mai mari decât exporturile. În bună măsură, din datele prezentate reiese că ţările mai sărace din UE tind să aibă un dezechilibru mai accentuat. Excepţia este Luxemburg, care importă din China de 42 de ori mai mult decât exportă. Aşa că marea mea curiozitate nu se referă la România, ci la Luxemburg. S-ar putea spune că Luxemburg este o ţară extrem de mică, al cărei avantaj comparativ nu stă în exportul de mărfuri. Dar Danemarca este tot o ţară micuţă, iar în cazul ei raportul dintre importuri şi exporturi este doar de 2,46.

Citeşte în continuare

Preţul aurului ia cu asalt cota de 1200 dolari

Panica instalată pe pieţe după ce temerile privind insolvabilitatea celui mai mare fond de investiţii din Dubai au luat amploare a reverberat pe piaţa aurului, unde cererea în creştere a împins preţul până la 1195 dolari uncia. Se pare că până şi băncile centrale s-au răzgândit şi, mai nou, ar vrea şi ele să cumpere aur. Ca de obicei, statul se trezeşte la spartul târgului şi începe să imite ceea ce întreprinzătorii talentaţi au făcut demult. Citiţi şi un raport al Bank of America, conform căruia este iminentă atingerea pragului de 1500 de dolari/uncie.

Citeşte în continuare

BNR alimentează datoria externă!

S-a lămurit secretul momentului de respiro în expansiunea datoriei publice, despre care am vorbit acum câteva zile. La începutul acestei luni băncile au refuzat practic să crediteze guvernul în lei, cumpărând bonduri în valoare de doar 900 milioane lei – faţă de suma pe care conta guvernul, 6 miliarde lei. De asemenea, s-a lămurit şi mişcarea BNR de la mijlocul acestei luni, de a reduce rata rezervelor la depozitele în valută. La acel moment am scris că BNR fabrică bani pentru guvern. Astăzi, vălul a fost dat la o parte când băncile s-au repezit să subscrie bonduri în valoare de 1,4 miliarde euro, faţă de doar 500 de milioane, pe cât conta guvernul. Este evident de ce băncile au ezitat în aceste ultime două luni să mai crediteze guvernul în lei – pentru că aşteptau să îl crediteze în valută, anticipând eliberarea rezervelor de către BNR. Astfel, contribuabilul român este …

Citeşte în continuare

Japonia: ghinion de deflaţie

Exact când le era lumea mai dragă şi PIB-ul Japoniei creştea, au început să scadă iarăşi preţurile. Sezonul toamnă-iarnă 2009. Colac peste pupăză, acum aflăm că yenul a ajuns la cea mai înaltă cotaţie în raport cu dolarul din ultimii 14 ani. Interesant este că Banca Japoniei practică o rată a dobânzii apropiată de zero… de decenii am putea spune (de fapt este 0,1%) şi toată lumea se aşteaptă să o menţină aşa şi în 2010. Guvernul, în ceea ce-l priveşte, a stimulat economia până când datoria publică a ajuns de două ori cât PIB. Aşa că nu înţeleg, zău, de ce se încăpăţânează japonezii să nu consume, să nu investească, să nu-i apuce o euforie speculativă, ceva. Propun să exportăm câţiva români în Japonia ca să le arate cum se face.

Citeşte în continuare

Morgan Stanley şi planificarea “ştiinţifică”

Cercetătorii de la Morgan Stanley susţin că nu este cazul ca autorităţile să impună creşterea ratei capitalului băncilor. Ei spun că o bancă din categoria „grea” (a se citi too big to fail) ar trebui să deţină capital propriu în proporţie de 8%-10% din active, adică mai puţin decât a avut Lehman Brothers înainte să cadă. Acum, măsura impunerii unui prag minimal al capitalului prezintă toate defectele care caracterizează orice reglementare în general. În primul rând este arbitrară. Ne putem întreba, bunăoară, de ce capitalul minim trebuie să fie 8% şi nu 12%? Fiindcă aşa spun autorităţile birocratice. Însă acestea sunt lipsite de posibilitatea de a calcula economic; tot ce pot face este să realizeze studii „ştiinţifice” care să arate cum trebuie ajustate activele la risc şi să estimeze capitalul necesar. Aceste studii nu ţin însă locul talentului antreprenorial. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci ar trebui să rugăm statul …

Citeşte în continuare