14 August 2020
Home / News (page 103)

News

Nici cartelizare, nici simpatia preţurilor

Întrebat despre acuzaţiile de blat (pardon, cartelizare) pe care bancherii l-ar face în dauna publicului, mărind dobânzile la unison, Adrian Vasilescu a răspuns că nu crede în această poveste; mai degrabă, asistăm la un caz de “simpatie a preţurilor”, adică la “un fenomen de piaţă”, prin care dacă un ofertant măreşte preţul, restul i se alătură cu bucurie. Deşi cineva ar putea crede că prin explicaţia dată domnul Vasilescu aduce o rază de lumină în bezna intelectuală în care orbecăie Consiliul Concurenţei (asta da contradicţie în termeni!), adevărul este trist. Teza directorului de comunicare de la BNR nu clarifică lucrurile, ba le înceţoşează şi mai tare. Din ea înţelegem că bancherii nu sunt ticăloşi, ci doar proşti. Căci ce fac ei, în definitiv? Se imită reciproc, mergând în turmă când într-o direcţie când în alta, parcă dinadins pentru a stârni criticile asistenţei. Şi culmea, ăsta e un fenomen de piaţă! …

Citeşte în continuare

Cine trăieşte mai mult pe datorie?

Când vine vorba de judecarea celor vinovaţi pentru căderea economică a României, primii puşi la zid sunt consumatorii care s-au extins mai mult decât le era plapuma. Când ni se explică rolul jucat de expansiunea creditului în crearea iluziei acumulării de avuţie, arătaţi cu degetul sunt oamenii de rând care s-au îngrămădit să îşi amaneteze viitorul, respectiv băncile care s-au repezit să dea credite cu buletinul. Comportamentul guvernului e în general trecut cu vederea. E drept, de la o vreme, de când cu politica iresponsabilă a guvernului Boc – care pare să fi scăpat complet hăţurile finanţelor ţării din mână – am început să vedem cum statul se aruncă într-o veselie pe toboganul datoriei, într-un moment în care ar trebui să procedeze invers, să economisească. Statistica evoluţiei creditului arată însă că cel care s-a bucurat cel mai tare de expansiunea creditării în ultimii 4 ani a fost guvernul, nu populaţia. …

Citeşte în continuare

Soluţiile lui Edward Prescott

Laureatul Nobel din 2004 a susţinut azi la Bucureşti o consistentă prelegere despre funcţionarea economiei şi rolul statului. Situat în tabăra celor care cred că intervenţionismul economic eşuează sistematic, soluţiile lui Prescott la problemele economice actuale s-ar reduce la trei: • Scăderea impozitării şi a cheltuielilor publice, pentru că acestea din urmă generează deficite care presupun creşterea fiscalităţii în viitor; • Eliminarea subvenţiilor, a ajutoarelor şi a practicilor contabile care falsifică profitul şi deturnează alocarea resurselor către investiţii mai puţin productive; • Reformarea sistemului financiar, prin eliminarea practicii rezervelor fracţionare şi desfiinţarea intermedierii financiare (atragerea de depozite de maturitate mai mică decât a creditelor acordate pe baza lor); aceste practici fac ca sistemul bancar să fie inerent instabil şi să tindă către declanşarea de panici, rezolvate pe spinarea contribuabilului. Este de lăudat că după Joseph Stiglitz am putut avea acces la ideile unui economist mai puţin amăgit de cântecul de …

Citeşte în continuare

Uite cum se desumflă balonul!

În urmă cu ceva timp am arătat cum expansiunea monetară este vinovată pentru boom-ul din ultimii patru ani. Am adăugat că orice statistician putea prezice criza dacă ar fi construit graficul de mai jos; şi orice economist ar fi înţeles că economia trece printr-un avânt nesustenabil dacă ar fi cunoscut nucleul de adevăr al legii de fier a teoriei monetare – aşa numita teorie cantitativă a banilor – care spune că emisiunea monetară nu are alt efect decât creşterea preţurilor. Am insistat că fenomenul prin care a trecut România nu este singular, ci o reproducere la altă scară a boom-urilor din Asia de Sud-Est din anii 1990 – deci putea fi cu atât mai uşor anticipat. Mai jos puteţi vedea graficul original. Pe baza datelor din trimestrul I 2009 am recreat graficul pentru a vedea evoluţia masei monetare şi a preţurilor; pentru a înţelege dacă dezechilibrul economic identificat persistă sau …

Citeşte în continuare

Confesiunile unui economist toxic: Paul Krugman

Nu prea mai urmăresc ce spun economişti ca Paul Krugman. Noroc cu Filip, care azi dimineaţă mi-a atras atenţia faptului că Krugman tocmai a fost prins cu pantalonii în vine. Săpând un pic în arhive am găsit fapta în detaliu. În 2 august 2002, Krugman comenta în New York Times recesiunea prin care trecea SUA. Şi, ca orice keynesian consecvent, punea recesiunea în cârca pesimismului participanţilor la piaţă, care se încăpăţânează prosteşte să nu investească. Şi se apucă să instige la expansiunea creditului şi la orchestrarea unui nou bubble pentru ieşirea din recesiune – ceea ce s-a şi întâmplat cu vârf şi îndesat. Zice autorul, “Recesiunea din 2001 nu este una din acele recesiuni normale pe care le-am avut după război, cauzată de creşterea ratei dobânzii de către Fed, în încercarea de a controla inflaţia. Este o recesiune de genul celor dinainte de război, un fenomen cauzat de exuberanţa iraţională. …

Citeşte în continuare

Un şpriţ de vară literar

În weekend am avut timp să citesc „Confesiunile unui bacher toxic”, bestseller tradus luna aceasta la editura Publica. Contrar aşteptărilor mele, cartea nu este una de dezvăluiri, ci un roman structurat ca un jurnal, care se citeşte cât ai zice… active toxice. Desigur, pentru omul de rând este probabil mult mai palpitantă decât pentru un specialist, ceea ce îi justifică succesul. Una peste alta, lucrarea oferă o imagine destul de realistă asupra practicilor financiar-bancare contemporane, demolând prejudecăţi de genul: • Bancherii sunt crema cremelor economiştilor, posedând trăsături morale şi intelectuale superioare; • Sistemul bancar este unul concurenţial, în care participanţii se întrec în a oferi condiţii mai favorabile clienţilor; • Statul este preocupat (şi capabil) să supravegheze sistemul financiar, drept pentru care putem să dormim liniştiţi; • Statul este imparţial şi oferă soluţii economice juste, cu ambele mâini. Legat de ultimul punct găsim şi punctul cel mai savuros al cărţii: …

Citeşte în continuare

De ce Poliţia trebuie desfiinţată

Tocmai am văzut la ştiri cum IPJ Botoşani a fost ridiculizat de nişte teribilişti ai şoselei care au ignorat marcajele rutiere şi ordinea publică într-un show nocturn cu public. Partea amuzantă nu este că totul s-a petrecut fără ştirea poliţiei, din contră. Poliţia a aflat de spectacol, a venit, a refăcut marcajul rutier, „a efectuat cercetări” şi… a plecat. După care cursele de maşini s-au reluat „în linişte”. Ştirea îmi aduce în minte cele spuse de artizanul transformării liberale a Georgiei, Kakha Bendukidze, care – într-o conferinţă la Cato Institute – a explicat necesitatea reformei instituţionale radicale într-o astfel de ţară, reformă împinsă până la desfiinţarea poliţiei. Toată lumea se vaită „Ce ne facem dacă desfiinţăm poliţia? Ce se întâmplă pe urmă?”. E o întrebare stupidă. “Nu se întâmplă nimic. Este vorba de o instituţie disfuncţională. Nimic nu se întâmplă dacă dispare. Dacă stingi lumina într-o cameră unde nu este …

Citeşte în continuare

Economia predicţiilor pesimiste

În ultimul număr din „The Freeman”, Anthony de Jasay face o analiză extrem de interesantă a predicţiilor livrate de economişti. Fără să-l numească, autorul îl are are în vedere probabil pe Nouriel Roubini, economist devenit celebru practic peste noapte datorită validării de către istorie a predicţiilor sale fataliste privind economia americană. Analiza lui de Jasay este importantă pentru că aduce în discuţie stimulentele care îşi pun amprenta asupra celor care prezic viitorul economiei. Iar problema stimulentelor este esenţială. Din păcate, de cele mai multe ori economiştii nu aplică pe ei înşişi modul de gândire cu care operează în toate celelalte privinte: uită de problema stimulentelor. De exemplu, cât de relevantă este explicaţia unui economist angajat al băncii centrale care vede drept cauză a crizei erorile comise de… you name it, investitori, guvern, chinezi, arabi, oricine în afară de banca centrală? Este evident că acest economist este stimulat să lase la …

Citeşte în continuare

Arthur Laffer despre perspectivele inflaţiei

Arthur Laffer s-a alăturat corului economiştilor care avertizează asupra pericolului inflaţiei în viitor. După cum se vede din graficul de mai jos (grafic a cărui evoluţie o urmăresc de aproape 1 an şi, din păcate, arată din ce în ce mai rău), statul american a inundat piaţa cu bani, pentru a acoperi “găurile” faliţilor prea mari ca să pice. Puteti citi întregul articol din Wall Street Journal

Citeşte în continuare

Adrian Vasilescu şi logica prognozelor deşuete

Luni seară la Europa FM, Adrian Vasilescu a fost invitat să explice de ce a fost BNR prinsă în offside de preşedintele Băsescu. Atât cât am ascultat, pledoaria domnului Vasilescu s-a bazat pe următoarele consideraţii, care mai de care mai hilare: 1. Ce mare scofală că BNR a emis prognoze nerealiste, nici măcar FMI nu a fost în stare de acest lucru, revizuind estimările privind economia globală de 4 ori până acum, fără să reuşească să se pună de acord cu Banca Mondială pe acest subiect. 2. Nu în BNR trebuie să dăm cu pietre ci, dacă dorim neapărat, în Comisia Naţională de Prognoză, pentru că ea este plătită să facă acest lucru, nu BNR – care se ocupă cu altceva (acum înţeleg de ce ţinteşte inflaţia pe lângă, fiindcă, de fapt, nici nu face prognoze!) 3. BNR este obligată să fie optimistă, pentru a nu induce anticipări false populaţiei! …

Citeşte în continuare

Băncile şi BNR au primit noi ordine

Astăzi, preşedintele Băsescu a criticat puternic băncile pentru şovăiala cu care învârt tiparniţa de bani. În opinia preşedintelui, BNR ar trebui să scadă rate rezervelor obligatorii pentru că, oricum, în 2014, când vom fi intrat în zona euro, va fi de 2%. Pentru a fi consecvent, domnul preşedinte ar fi trebuit să mai adauge, de exemplu, şi că: • Salariile profesorilor vor creşte imediat cu 50%, fiindcă, oricum, după trecerea crizei se va aplica legea votată de Parlament; • România să stopeze producţia de petrol pentru că, oricum, peste 20 de ani vom avea două centrale nucleare complete şi, la monetul acela, oricum automobilele nu vor mai merge cu benzină; • (cu voia dumneavoastră, ultima pe listă) Să nu mai cheltuim degeaba bani pe alegeri în noiembrie, pentru că oricum vom avea acelaşi preşedinte de la anul încolo. Revenind la sugestiile cu care a ameninţat bancherii, merită amendat populismul cu …

Citeşte în continuare

Peter Schiff la Ludwig von Mises Institute

Prelegerea ţinută de analistul financiar (devenit celebru pentru faptul că a prevestit criza actuală) la Austrian Scholars Conference în luna martie a fost postată pe site-ul Ludwig von Mises Institute. Este o cosistentă analiză a cauzelor şi urmărilor crizei, în opinia mea mult mai preţioasă decât speech-urile livrate de unii laureaţi Nobel. Printre altele, Schiff arată • cât de aiuritoare erau pretenţiile aşa-zişilor economişti care, în anii 90 (unii, mai retardaţi, fac acest lucru şi astăzi) ne abureau cu poveşti despre noua economie, economia cunoaşterii etc. • Cum politica inflaţionistă a Fed şi reglementările guvernamentale (nu lăcomia participanţilor la piaţă) duc la bubble şi investiţii eronate • Că, în consecinţă, „avem nevoie disperată de recesiune”, pentru a curăţa economia de excesele anterioare • Că politica de stimulare practicată de guverne nu face decât să întârzie ajustarea economiei • Că această politică este nesustenabilă şi ne îndreptăm către o criză de …

Citeşte în continuare

Oops! Am pus-o de „L”!

După ce guvernatorul Isărescu ne-a asigurat că vede revirimentul de la capătul recesiunii, aflăm de la Lucian Croitoru că România a intrat probabil într-o recesiune în formă de L. Dar nu trebuie să vă faceţi griji, pentru că vestea asta nu schimbă cu nimic ceea ce ştiam deja: • Că oficialii BNR ne păcălesc sistematic cu analize şi opinii care mai de care mai hazlii, de genul celor exprimate de domnii Dijmărescu şi Gheţea în urmă cu o lună – conform cărora în România nu există criză, falimente, pierderi etc. – despre care am scris aici. • Că instituţiile statului, inclusiv BNR, sunt incapabile să facă prognoze cât de cât realiste privind evoluţia economiei, în condiţiile în care (atenţie!) au capacitatea de a influenţa decisiv funcţionarea acesteia. La fel cum sunt incapabile să realizeze obiectivele pe care şi le propun, cum ar fi ţinta de inflaţie. • Că recesiunea nu …

Citeşte în continuare

Criza grădiniţelor se combate fără stat

Este sezonul crizei locurilor în grădiniţe. Ca orice altă criză (micro)economică – criza de sânge, criza de locuri de parcare ş.a. – ea nu se combate cu eternele promisiuni populiste ale autorităţilor. Criza, sau deficitul, cum vă place să-i spuneţi, este urmarea logică a gratuităţii locului în grădiniţă. Este foarte simplu să eliminăm criza din preocupările zilnice: privatizarea totală a grădiniţelor. Cum multă lume strâmbă din nas la acest gen de propunere, să lămurim câteva lucruri. În primul rând, să observăm că, vorbind despre criza grădiniţelor, jurnaliştii se referă întotdeauna la grădiniţele de stat. Aşadar, problema o constituie regimul de proprietate asupra grădiniţelor, nu furnizarea acestor servicii educaţionale. Mai precis, problema rezultă din două cauze simple: (1) funcţionarii statului nu au interes să investească în construcţia de grădiniţe, aşa cum nu au interes să investească în construcţia de autostrăzi sau de orice altceva şi (2) la preţul de zero (în …

Citeşte în continuare

Liberalismul nu şi-a epuizat resursele. Cazul Georgiei

Acum ceva timp am fost invitat să ţin o prelegere la o şcoală de vară în Georgia. Am refuzat, poate şi din aroganţă intelectuală (hei, „la capătul lumii” chiar nu am de gând să mă duc, să invite pe alţii mai puţin celebri!), fiindu-mi neclar impactul promovării libertăţii economice în cee ce am considerat a fi o ţară de rangul 2 spre 3. Stimulat fiind de o conversaţie recentă cu cineva care propunea cu insistenţă cazul Georgiei drept model de reformă liberală (demn de urmat de România), am încercat să mă informez mai bine şi, astfel, mi-am dat seama că sunt complet pe dinafară. Acum cred că Georgia este un caz extrem de interesant, care merită cunoscut mai bine. Prin măsurile întreprinse şi, mai ales, prin efectele acestora, Georgia a arătat că liberalismul nu şi-a epuizat resursele, din contră. Celor interesaţi de detalii le recomand să citească Georgia’s Search for …

Citeşte în continuare