28 October 2020
Home / News (page 100)

News

Este preşedintele primul dintre bugetari?

Conform legii de salarizare a bugetarilor, Preşedintele României va avea cel mai mare coeficient de salarizare, stabilit la echivalentul a 12 salarii minime. Nu s-a explicat de ce grila de salarizare trebuie să se încheie (în partea superioară) cu preşedintele; e drept, nici nu am observat pe cineva care să întrebe asta. Să recunoaştem că, în absenţa pieţei, nu prea dispunem de indicii care să ne arate salariul “just” al preşedintelui, al doctorului sau al magistratului. S-ar părea că rămânem strict pe tărâmul speculaţiilor şi al preferinţelor subiective. Totuşi, la o privire mai atentă descoperim diferenţe notabile între statutul medicului, de exemplu, şi cel al preşedintelui, diferenţe care ne luminează puţin calea prin labirintul haotic al veniturilor bugetarilor. Am în vedere faptul că, atât timp cât există o piaţă a serviciilor de sănătate, există şi salarii de piaţă pentru doctori. Acestea sunt cel mai bun ghid de care dispunem pentru …

Citeşte în continuare

Socialismul e excelent – câtă vreme eşti regizor, nu actor

Se pare că festivalul de film de la Veneţia a reprezentat podiumul de defilare al starurilor socialismului modern: Oliver Stone şi Michael Moore, în postura de regizori de Hollywood, respectiv Hugo Chavez, primul regizor al Venezuelei. Acesat din urmă a afirmat că socialismul are menirea de a salva lumea de la distrugerile provocate de economia de piaţă: „vrem justiţie socială, educaţie gratuită pentru toţi, dreptate, locuri de muncă, o dezvoltare socială armonioasă, respect pentru natură.” Multă lume suspină zilele astea după socialism, în special cei care nu au apucat să-l cunoască în practică. Dacă sunt aşa de încântaţi de virtuţile socialismului, Oliver Stone şi Michael Moore ar trebui să renunţe la viaţa nabab-burgheză pe care o duc în prezent şi să se mute în Cuba, Venezuela sau Coreea de Nord; aşa ar putea fi mai convingători când predică moartea capitalismului. Marea majoritate a susţinătorilor socialismului nu gândesc însă atât de …

Citeşte în continuare

Unde este Justiţia şi câţi lei trebuie să plătim ca să aflăm

Trăim vremuri interesante. Nu ştiu dacă mai există vreo ţară în care sistemul judecătoresc să se afle în stand-by. Însă nimeni nu pare prea afectat de pauza prelungită pe care au luat-o judecătorii, dovada supremă că sistemul judecătoresc este atât de ineficient, atât de disfuncţional, încât oprirea sa nu pare să genereze mai multe pagube decât funcţionarea sa. Atât timp cât mergea, justiţia era sublimă, dar lipsea cu desăvârşire. Acum, că s-a oprit, merge perfect. De două decenii ni se vorbeşte despre reformă şi fiecare nou ministru se pune la mintea detaliilor mai mult sau mai puţin picante ale unui sistem dezordonat: aşa a apărut inamovibilitatea magistraţilor, de exemplu – găselniţă genială pentru fundamentarea iresponsabilităţii în formularea actului de justiţie. Realitatea a demonstrat ulterior că nu avem nevoie de judecători inamovibili cu salarii mici, aşa cum nu avem nevoie de judecători inamovibili cu salarii mari. Problema noastră este că am …

Citeşte în continuare

Oxford Analytica şi dreptul la liberă exprimare

Un raport al Oxford Analytica a condamnat presa românească pentru critica excesiv de virulentă a puterii politice. Nu contează cine a scris raportul, dacă a fost scris cu bună intenţie sau nu. Nu contează dacă are dreptate sau nu, dacă unele ziare şi posturi tv critică în mod nemeritat guvernul sau clasa politică. Dacă aşa ceva ar conta, atunci dreptul de proprietate privată şi dreptul asociat acestuia – libertatea de expresie – ar putea fi aruncate la gunoi. Dacă informaţiile transmise de ziare trebuie să fie „corecte”, după un standard politic de evaluare, atunci ar trebui înfiinţată o comisie de experţi care să evalueze ştirile şi talshow-urile şi să decidă ce merită difuzat şi ce nu. Probabil ar trebui să angajăm Oxford Analtytica în acest sens. În societate persistă o interpretare confuză asupra conceptului „presă independentă”. Cei mai mulţi cred că presa independentă este datoare să ne ofere o abordare …

Citeşte în continuare

Hocus-pocus cu limita de viteză

Poliţia a propus reducerea limitei de viteză pe DN1 la 50 km/h în localităţi. Iniţiativa Poliţiei vine la fix, adică la un an de la aprobarea în Senat a unei legi care prevede exact contrariul, adică mărirea limitei de viteză la 60 km/h în localităţi şi la 120 km/h în afara localităţii, pe drumurile naţionale. Stabilirea limitei de viteză reprezintă un exemplu despre cât de absurdă este decizia birocratică, centralizată. Condiţiile de circulaţie – starea drumului, intensitatea traficului, starea vremii ş.a. – variază dintr-un loc în altul. În consecinţă, mai normal ar fi ca primăriile (comunităţile) să stabilească regulile de deplasare pe drumurile publice, nu guvernul sau parlamentul. Descentralizarea ar trebui să îşi spună şi aici cuvântul, ca în multe alte privinţe. Problema nu poate fi însă înlăturată complet decât prin privatizarea drumurilor. Astfel, ipoteticul proprietar al DN1 va fi motivat să stabilească cele mai bune reguli ale drumului (cod …

Citeşte în continuare

Se poate mai rău ca Marea Depresiune? Se poate

Barry Eichengreen şi Kevin O’Rourke au prezentat un update la celebra lor analiză care compară criza actuală cu Marea Depresiune. Conform ultimelor date, în ciuda optimismului politicienilor de pretutindeni, producţia industrială, comerţul internaţional şi bursele nu arată semne convingătoare de revenire, situându-se în continuare la un nivel chiar mai coborât în comparaţie cu nivelul similar înregistrat în timpul Marii Depresiuni. Am selectat graficul care mi se pare cel mai sugestiv, cel privitor la evoluţia comerţului mondial.

Citeşte în continuare

De la “fiat money” la “fiat CFL”

După cum ne învaţă istoria, la 1 septembrie 2009 România a declanşat războiul împotriva becurilor incandescente. Ne-am aliniat astfel, la războiul pe care econazibirocraţii din Occident îl planifică de mai mulţi ani. În locul clasicelor becuri, vom fi siliţi să folosim becurile cu lumină fluorescentă (CFL – Compact Fluorescent Lightbulbs), chipurile pentru a salva planeta de la chinul epuizării resurselor. Cert este că premierul Bec… mă scuzaţi, Boc (cred că am început să comit erorile de exprimare ale doamnei Udrea – involuntar, desigur) a luat în sfârşit o măsură importantă împotriva crizei… fie şi împotriva crizei ecologice. Despre exagerările care stau la baza argumentelor în favoarea acestei politici s-a scris destul – nu în România, ci acolo unde lumea este interesată să înveţe. De aceea m-am bucurat să citesc articolul publicat azi de Sorin Ioniţă, o critică adevărată, cu sare şi piper, a acestei măsuri, trecând în revistă numeroase presupuse …

Citeşte în continuare

Cerul văzut prin „lentila” Pietrei Craiului

M-am tot gândit şi răzgândit şi în final m-am hotărât să postez un articol fără legătură cu logica economică. Săptămâna aceasta am petrecut trei zile în Piatra Craiului, vizitând pentru prima oară masivul. Amintirea pe care mi-a lăsat-o este atât de vie şi frumoasă încât pur şi simplu nu mă pot abţine să nu spun şi altora, celor în stare şi doritori să cunoască un colţ de rai din România, celor care nu au călcat prin Piatra Craiului, că ar fi bine să nu evite acest munte. Am ales Cabana Curmătura drept ţintă de bază şi, totodată, locul unde să ne punem cortul. La cabană am ajuns cu peripeţii, după ce am rătăcit traseul şi am urcat pe ghicite prin pădure, mai după hartă, mai după soare, vreo oră şi jumătate. Cabana Curmătura este accesibilă unui public larg, eventual pe drumul forestier de circa 8 km., care în partea de …

Citeşte în continuare

Ne trebuie un capitalism românesc?

Din când în când sunt bâzâit cu afirmaţii ridicole potrivit căruia avem nevoie de un model economic potrivit societăţii româneşti, de un capitalism adecvat malurilor Dâmboviţei, în fine, nu de economie de piaţă în general, ci de un tip de economie care să se plieze pe trăsăturile culturale ale românilor. Studiul peste care am dat recent demontează mitul că fiecare societate are nevoie de un tip aparte de economie – o mai veche reminiscenţă marxistă. Ceea ce îi contrazice pe cei care susţin că liberalismul occidental (mă rog, ce a mai rămas din el) nu se potriveşte în unele locuri de pe mapamond; că economia de piaţă nu poate funcţiona în societăţi care nu au o tradiţie a dreptului de proprietate privată ş.a.m.d. Cercetările au arătat că piaţa dezvoltă valorile culturale adecvate pentru creşterea bunăstării societăţii. Concurenţa instituie tocmai acele valori care sprijină funcţionarea pieţei, nu o subminează, aşa cum …

Citeşte în continuare

Raţia de salariu nu mai mulţumeşte pe nimeni

După cum anticipam într-un articol postat în luna mai, legea unică a salarizării a ajuns o sursă uriaşă de belele. Susţineam atunci, ceea ce a devenit evident acum, că legea salarizării unice nu are nicio legătură cu justiţia socială. Mostră de gândire socialistă, echivalând cu planificarea centrală a salariilor unor categorii profesionale diverse, legea a reuşit să învrăjbească pe toată lumea, azvârlind România într-un adevărat ocean de nemulţumire socială. Mă bucur însă că sindicatele au căpătat în sfârşit ceea ce merită. La început, toată lumea era pe culmile extazului, visând fericită cum raţionalizarea salariilor îl va face pe fiecare mai “dulău” decât vecinul “căţel”. Acum, când legea e aproape gata, unii au început să caute justificări penibile de genul “Ştiţi, legea nu poate să mulţumească pe fiecare” etc. E chiar aşa de greu de înţeles că nu din puţul gândirii birocraţiei guvernamentale poate veni soluţia la multele probleme economice şi …

Citeşte în continuare

În vremuri de criză e nevoie de solidaritate?

Înainte de a pleca o nouă tură în vacanţă (motiv pentru care nu am mai scris nimic pe acest blog de o vreme), am aflat că, în ultima vreme, s-au vândut xşpe maşini Porsche, nşpe maşini Ferrari şi ţşpe maşini Maserati. Ceea ce a constituit un excelent prilej pentru a reflecta pe marginea unui cuvând folosit în exces de când cu criza: solidaritate. Dacă este criză, ni se spune, atunci trebuie să fim solidari; să strângem cureaua; să mai renunţăm la pretenţiile salariale; să mai tăiem din cheltuielile pe care obişnuiam să le facem. Premierul Boc a folosit cuvântul „solidar” mai mult decât oricine, pentru a manipula opinia publică în a crede că noi toţi trebuie să suportăm povara crizei. La rândul lor, criticii lui Boc au acuzat guvernul că sectorul bugetar a continuat să se lăbărţeze pe spinarea sectorului privat, care suportă singur toate dificultăţile; şi ei au cerut …

Citeşte în continuare

Confesiunile unui redactor de revistă ştiinţifică

Sunt redactorul-şef al unei publicaţii ştiinţifice – revistă care îşi propune să găzduiască articole rezultate din munca de cercetare a profesorilor români şi nu numai. Majoritatea revistelor româneşti, inclusiv cea pe care o coordonez, percep o taxă de publicare. Prilej de îmbogăţire pentru unii, care renunţă la orice standard de calitate doar pentru a atrage cât mai mulţi autori, a publica cât mai multe articole şi a-şi umple cât mai bine contul din bancă. Cum aceasta este o practică pe care nu o agreez, am operat o selecţie între articolele primite. Cu surprindere – deşi, poate, nu ar fi trebuit să mă mire, 3 dintre lucrările care mi-au parvenit erau plagiat în cea mai pură formă. A trebuit să le resping, alături de multe altele vinovate de “păcate” mai mici. Nu-mi fac iluzii că gestul meu înseamnă mare lucru; cu siguranţă, respectivele persoane vor găsi alte reviste unde să îşi …

Citeşte în continuare

Programul Rabla distruge comerţul şi mediul înconjurător

Încă un studiu întreprins în tradiţia economiei mainstream (aha, deci nu făcut de cârcotaşi liberali ca mine) vine în apărarea beneficiilor liberului-schimb. L. Davis şi M. Kahn arată că programul “Rabla” implementat de guvernele occidentale afectează în sens negativ bunăstarea şi mediul înconjurător, dacă privim din perspectivă globală. Autorii amintesc uitucilor că intervenţia guvernului are un cost de oportunitate. Ei explică foarte corect că importul de maşini second-hand din ţările dezvoltate este un factor de reducere a poluării în ţările subdezvoltate – implicit, nu trebuie taxat, aşa cum au făcut guvernanţii subdezvoltaţi din România, chipurile, tocmai pentru a proteja mediul! Programul “Rabla” sărăceşte naţiunile mai înapoiate, pentru că scumpeşte maşinile şi, astfel, stimulează indivizii să folosească maşini mai vechi mai mult timp, poluând evident mai mult. Desigur, el sărăceşte şi naţiunile bogate, fiindca deturnarea de comerţ reduce bunăstarea (başca ineficienţa guvernului în cheltuirea banului public). Astfel, adaug eu, programul Rabla …

Citeşte în continuare

Desfiinţaţi BNR, subvenţionaţi ING

Dan Popa pune o excelentă întrebare pe blogul său: de ce există o discrepanţa uriaşă dintre creşterea economică rozalie prognozată oficial pentru anul în curs şi evoluţia economică reală (aproape -9%)? Întrebarea este cu atât mai justificată cu cât avem nenumărate comitete şi comiţii care investighează problema: “Avem un Institut de Prognoze Economice. Avem Comisia Nationala de Prognoza. Mai avem Directia Modelare si Prognoza din Banca Nationala. Plus departamentul macro din Ministerul Finantelor. Niciuna nu a intuit scaderea care a urmat. Mai mult, prin aprilie, unii au iesit public sa afirme ca gata cu scaderea economiei in Romania, ca din trimestrul al doilea vom avea crestere.” Răspunsul nu poate contine decât două variante: din prostie sau din rea intenţie. Indiferent de variantă, aceste agenţii ale statului ar trebui desfiinţate. Orice agent economic privat care ar fi facut predictii atat de proaste ar fi iesit de mult de pe piata. Iata …

Citeşte în continuare

Să vindem munţii – până nu ne-o iau alţii înainte

De câte ori am avansat propunerea reducerii radicale a poverii fiscale, argumentul inevitabil cu care eram bombardat era că statul va rămâne cu resurse insuficiente pentru plata pensiilor ş.a. Desigur, argumentul nu stă în picioare câtă vreme există paradisuri fiscale care colectează la buget o sumă mult mai mare (ca pondere în PIB) decât reuşeşte România. Dar, în faţa criticilor, şi adesea spre stupefacţia lor, am afirmat că statul român mai are suficiente proprietăţi de privatizat astfel încât pensionarii să doarmă liniştiţi. Citesc că Croaţia scoate la vânzare Arhipelagul Brione (14 insule, cu parc naţional cu tot), pentru suma de 2,5 miliarde euro. Ceea ce îmi întăreşte convingerea că pe lumea asta prostia nu a învins definitiv inteligenţa. Ideea e simplă. Pentru a nu mai rămâne nimic de furat, trebuie ca statul să vândă totul. Am împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură. De pildă, prin privatizarea terenului din zonele montane, …

Citeşte în continuare