22 March 2019
Home / Nevoia de reforme (page 5)

Nevoia de reforme

Reguli, nu discreție, în politica bugetară

Florin Cîțu aduce în discuție necesitatea constrângerii politicii bugetare prin adoptarea unei reguli. Nu ne spune cum să adoptăm regula, prin Constituție sau printr-o lege, dar discuția merită lansată. medium term structural budget deficit to be zero medium term target of lower public debt medium term target of lower government expenditure in periods of economic boom only revenues form permanent sources can be spent, others saved Am două probleme: prima – minoră – este cu justificările monetarist-hayekiene pe care le aduce în sprijinul ideii. „With transparency and predictability comes credibility”, spune Florin. Desigur, dacă statul vine mâine și dă o lege conform căreia toată lumea cumpără pâine pe cartelă… rezultatul unei asemenea măsuri transparente și predictibile nu poate fi decât credibil! Ați prins ideea: criteriul predictibilității nu este cel mai bun criteriu cu care să operăm în formularea politicilor publice. Eu aș opera cu altul, cum ar fi micșorarea statului. …

Citeşte în continuare

Coplata și impozitele viitoare – ce au de-a face cu liberalismul?

Nu aveam de gand să postez nimic în această dimineață, mai multe sarcini asumate mă presează. Însă citind știrile dimineții m-am oprit asupra celei care anunță introducerea coplății în sistemul medical de la 1 ianuarie. Și nu asupra știrii propriu-zise, destul de fumate, ci asupra pasajului de mai jos: Măsura vrea pe de o parte să responsabilizeze pacienții în ceea ce privește consumul de servicii medicale (în ultimii ani am înregistrat o creștere irațională a internărilor nejustificate în spital) și pe de altă parte să reducă semnificativ plățile informale din sistem. Pasajul poate fi desprins din orice manual “neoliberalist” modern și face parte din bagajul de argumente al domnului Jeffrey Franks. Potrivit acestei abordari (ale cărei origini pot fi trasate rapid cel puțin până la Milton Friedman), problema fundamentală a socialismului ține exclusiv de faptul că oamenii nu sunt stimulați să se poarte responsabil pentru că prețurile nu sunt de …

Citeşte în continuare

Andreea Paul Vass, austeritatea și legile economiei

Mulțumesc lui Dan Șelaru pentru pont. Zice Andreea Paul Vass: Austeritatea este necesară. Nimeni nu o doreşte; nu există „iubitori de austeritate economică“ de dragul austerităţii. Aceasta este impusă de legile economice, la fel de implacabile ca şi legile fizicii. Contrar lui Dan, doamna Vass are dreptate când punctează importanța legilor economice. Eu o fac de multă vreme și îmi pare bine că a apărut în sfârșit un policymaker care admite acest fapt. Mai bine mai târziu decât niciodată. Câteva exemple de legi fundamentale economice îmi vin rapid în minte: legea utilității marginale, legea randamentelor descrescânde, legea asocierii (avantajului comparativ), apoi o sumedenie de principii derivate și cu aplicare mai îngustă (deși încă foarte vaste) dar extraordinar de importante, precum legea fundamentală a teoriei monetare care spune că bunăstarea societății este independentă de modificarea cantității de bani s.a. Despre acest subiect vorbește Hans Hermann-Hoppe (de conferințele căruia, miercuri și joi, …

Citeşte în continuare

Războiul brevetelor dintre Apple și Samsung: de unde vine și unde duce?

Apreciez articolul de pe blogul Adam Smith Institute. “Grație” statului – căruia trebuie să-i mulțumim și pentru multe alte “binefaceri” – avem drepturi de proprietate intelectuală, “drepturi” la fel de artificiale ca și dreptul la muncă sau la educație. Brevetele se înmulțesc pe măsură ce lobby-ul companiilor active în cercetare se intensifică. În consecință, prețurile mărfurilor cresc, deoarece producția lor pe scară largă este împiedicată. În final, ajungem să plătim tribut “regelui sistemului de operare”, la cum plătim și “regilor asfaltului”. Tot circulă intens vorba zilele astea despre stimularea consumului, un non-sens dacă mă întrebați. Nu vreți să stimulăm consumul (în mod real, via stimularea producției) prin eliminarea acestor brevete? Nu vreți să ușurăm accesul publicului la medicamente – dacă tot ne pasă de sănătate? Bine-bine, ar spune unii, dar fără un drept de monopol temporar cine ar mai inventa ceva? Răspunsul constă în observația că întreprinzătorii nu au de …

Citeşte în continuare

Sănătatea nu este o marfă, dar are un preț

Referitor la articolul „Sănătatea este un drept. Nu se poate privatiza totul”, publicat de CriticAtac. Ce nu înțeleg populiștii este că legile economice se aplică oricărui domeniu al acțiunii umane, tot așa cum legile fizicii se aplică și în cazul construcției de clădiri, al avioanelor sau al submarinelor etc. Omul acționează într-o lume marcată de raritate (de fapt, tocmai din acest motiv acționează). Nu există nimic gratis. Faptul că noi vrem să avem un „drept”, adică să primim ceva gratis, nu schimbă cu nimic realitatea. În calitatea lor de consumatori oamenii ar dori să primească totul gratis, ba chiar – dacă s-ar putea – să fie plătiți să meargă la piață. Însă în calitatea lor de producători oamenii vor să câștige cât mai bine. Iar producția este cea care precede și condiționează consumul, nu invers. Oamenii reacționează la stimulente. Dacă prețul unui medicament este subvenționat, atunci cererea pentru respectivul produs …

Citeşte în continuare

Taxe sau prețuri pentru infrastructură?

Bănuiesc că știți argumentul potrivit căruia taxarea traficului din orașe sau impunerea de taxe de drum pentru circulația interurbană ar contribui la rezolvarea problemei ambuteiajelor de la orele de vârf și a calității proaste a drumurilor. Argumentul pornește de la o ipoteză de bun simț, anume că proprietatea publică tinde să fie supra-exploatată și să ajungă în paragină. Dacă nu costă nimic să folosești un serviciu, toată lumea îl va folosi dar, în același timp, nimeni nu va da doi bani pe el (nu-i va păsa). Dar impunerea de către primărie a unor taxe pentru folosirea infrastructurii, deși are meritul de a reduce cererea – și de a echilibra astfel numărul utilizatorilor cu stocul de infrastructură existent – nu promovează bunăstarea. Decongestionarea drumurilor nu este un bun public în sine – altfel, am da o lege rin care să interzicem circulația automobilelor și am scăpa imediat de aglomerație, claxoane și …

Citeşte în continuare

Iulie negru (1789, 2011): există oare terorism “de dreapta”?

Am receptat cu îngrijorare comiterea atentatelor teroriste din Norvegia. Surprize-surprize, avem de-a face cu un terorist „de dreapta”, cu clare convingeri anti-marxiste, împotriva multiculturalismului, conservator etc. Un soi de Timothy McVeigh. Mesajul mi se pare clar: de acum încolo va trebui să fim atenți la genul de indivizi care vin cu mesaje radicale împotriva establishmentului politic actual; clar anti-socialiste; de ce nu, libertariene?! Oricine vine cu o critică principială împotriva instituțiilor politice moderne este un potențial terorist. Și ce critică mai radicală poate fi alta decât a reclama faptul că impozitarea (inclusiv inflația) este o hoție?! Gândiți-vă, în comparație cu asta, critica multiculturalismului pe care o profera dementul din Oslo este apă de ploaie! Sunt de asemenea îngrijorat de umplerea cu conținut a expresiei „fundamentalism de dreapta”. Dacă am ajuns la capătul istoriei, vorba lui Fukuyama, socialismul nu mai e o problemă; fundamentalismul „de stânga” – și mai puțin. Așa …

Citeşte în continuare

Andrei Marga despre (neo)liberalism și reforme

Spune Andrei Marga: Am indicat, urmând pătrunzătoarea analiză a lui George Corm (“Le nouveau gouvernement du monde. Idéologies, structures, contre-pouvoirs”, La Découverte, Paris, 2010), faptul că neoliberalismul, în conotaţia deja menţionată (preluată din “biblia” sa, care este cartea lui Milton Friedman, “Capitalism and Freedom”, 1962), nu moşteneşte, de fapt, liberalismul. Înţeles exact, liberalismul rămâne diferit – o cultură bogată, amplă şi complexă, în vreme ce neoliberalismul este, de fapt, o ideologie sumară, de conjunctură. Neoliberalismul, de care fac mare caz, şi la noi, oameni aşa-zişi de “dreapta” (care îi îmbină efectiv, în cugetul şi deciziile lor, incult destul, pe Mussolini şi Hayek) este doar o simplificare simetrică cu cea a marxismului oficial de odinioară: în marxismul codificat, societatea era concepută prin reducere la relaţiile de producţie, în neoliberalism, societatea este concepută prin reducere la concurenţa egoismelor individuale. De acord, as far as it goes. Societatea nu poate funcționa pașnic și …

Citeşte în continuare

Ordoliberalism în România? Rămâne de văzut

Azi am fost invitat de ISP și Fundația Konrad Adenauer să particip cu o intervenție la lansarea proiectului Ordoliberalism și economie socială de piață. Vezi filmul evenimentului aici. Studiul este un manifest liberal plin de bune intenții și pigmentat pe alocuri cu propuneri practice corespunzătoare. Pe de o parte sunt încântat că autorii lui au găsit potrivit să preia o parte din analizele pe care le-am făcut pe acest blog (vezi despre cauzele monetare ale boom-ului și inflației, la pagina 22 în document; și despre privatizarea sistemului de pensii, la pagina 27 în lucrare). Pe de altă parte sunt nemulțumit că nu au fost consecvenți și nu au preluat și alte concluzii la care am ajuns, de pildă în problema clusterelor industriale. Astfel, raportul spune că: În domeniul cercetării – dezvoltării – inovării statul va fixa prin reglementări permisive cadrul de funcționare pentru cluster-ele industriale, astfel încât prin concentrare geografică …

Citeşte în continuare

S-a încheiat reorganizarea, rămânem cu centralizarea

Cu reorganizarea administrativă a țării a rămas deocamdată așa cum am vorbit. Sunt curios ce alte găselnițe politice vor mai ocupa spațiul dezbaterilor publice în perioada următoare. Măsura aceasta mi s-a părut o invenție politică atât de copilărească încât nu i-am dedicat un articol pe blog. Si nici nu aveam de gand să o fac, dar astăzi am fost întrebat la Money Channel despre subiect, astfel încât mi-am spus părerea. O postez și aici. Reorganizarea administrativă are un efect bun/rău/placebo dacă ea reprezintă o măsură de liberalizare. Adică dacă se suprapune peste un proces de descentralizare politică. Acesta este adevăratul subiect de discuție și – evident! – subiectul evitat de clasa politică. Iar prin descentralizare nu înțeleg delegarea mai multor atribuții agențiilor locale ale aparatului birocratic de la București, ci destrămarea aparatului birocratic de la București și mutarea autorității politice cât mai jos către cetățean. De exemplu, descentralizare nu înseamnă …

Citeşte în continuare

De ce deflația, nu politica de austeritate, este soluția pentru ieșirea din criză (1)

Guvernul grec se pare că a găsit suport politic intern pentru o nouă tură de „reformă a statului” – înțelegând prin asta alte creșteri de impozite și reduceri de cheltuieli bugetare. Politica de austeritate, apărată de FMI și de creditorii publici și privați internaționali, ar duce la însănătoșirea economiei, ni se spune. De fapt, politica de austeritate a fost promovată peste tot în lume în cazuri similare. Nu mă miră, nici că FMI sprijină această așa-zisă „unică soluție”, nici că guvernele găsesc suport politic intern pentru acest gen de măsuri. Pachetul de măsuri avut în vedere (creșteri de taxe + reduceri de cheltuieli) urmărește însănătoșirea statului, eficientizarea lui, astfel încât statutul economic al elitei politice și al creditorilor să rămână nealterat. Însă nu aceasta este miza problemei – sau soluția, cum vreți să spuneți, pentru ieșirea din criză. Oricum, este destul de evident că prin creșterea fiscalității nu ai cum …

Citeşte în continuare

Reforma statului cu stânga în dreapta

Dacă reforma statului trebuie să vizeze ceva, atunci acest ceva este reducerea rolul statului în viața românilor. Impasul economic în care ne aflăm și problemele insurmontabile care ne pasc (cum ar fi insolvabilitatea sistemului de pensii) își au cauzele în intervenția statului în societate. Nimic nu costă statul să promită case, nimic nu costă statul să promită pensii, nimic nu costă statul să ieftinească creditul sau benzina… pentru că nimic nu costă statul să ia banii populației prin impozite. De aceea statul a crescut decenii la rând, până când a ajuns obez – așa-zisul stat asistențial, care are grijă de tot și de toate – cealaltă față a monedei fiind reprezentată evident de o povară fiscală insuportabilă și de acumularea unor datorii publice imposibil de rambursat. Aceasta este problema cu care se confruntă nu doar românii, ci multe alte națiuni, de la greci până la americani. Toate aceste națiuni au …

Citeşte în continuare

Regia autonomă FMI și neosocialismul lui Jeffrey Franks

FMI și companiile de stat din România despre reformarea cărora se vorbește în ultima vreme se aseamănă mai mult decât ați putea crede. FMI este o agenție de stat – ce-i drept, nu a unui singur stat ci a unui grup de state. Altfel spus, este o întreprindere public inter-guvernamentală. FMI nu este o bancă și nici o firmă de consultanță. FMI nu primește depozite și nu intermediază economisirile canalizându-le antreprenorial către cele mai rentabile investiții. FMI nu este un izvor de filozofie economică, nici măcar unul contra cost; nu oferă sfaturi dezinteresate, independente, tehnocrate sau cum vreți să le mai numim. Repet, FMI este o companie de stat. Ea a fost inventată pentru a asigura stabilitatea valutară internațională – mai pe românește, pentru a fixa prețurile. Nu prețul la grâu, nu prețul la carburanți ci, mai rău, prețul monedelor. Valoarea monedelor (puterea lor de cumpărare) exprimă întreg tabloul de …

Citeşte în continuare

Grecia și încetarea plății datoriei publice

Scenariile Citi despre evoluția datoriei Greciei: Neîncrederea în capacitatea guvernului elen de a-și rambursa datoria este pe deplin întemeiată, indiferent de ce spun politicienii. Din perspectivă liberală, soluția repudierii datoriei este cea corectă. Ca cetățean, eu nu am nimic de-a face cu creditele pe care le-a contractat guvernulu – chipurile, în numele meu, deși nu-mi amintesc să fi semnat vreo împuternicire. Așa încât nu văd de ce trebuie să fiu expropriat (prin impozite) pentru a fi rambursată această datorie. În cazul Greciei, situația este dezastruoasă. Aveți niște date statistice aici. Datoria publică este de 350 de miliarde de euro. Ea ar putea fi plătită în totalitate dacă (1) guvernul ar tripla toate taxele (iar grecii le-ar și plăti) sau (2) daca ar tripla masa monetară în sens restrâns – adică ar tipări suficienți bani pentru a mări de trei ori numerarul aflat în circulație plus conturile curente ale tuturor agenților …

Citeşte în continuare

Dezvoltarea Bucureștiului, sufocată de reglementări socialiste

Mulțumesc lui Filip pentru pont. Articolul lui Vlad Tarko din contributors.ro este foarte interesant: Iată două probleme ale vieţii în Bucureşti: transportul prin oraş şi densitatea foarte mare de locuitori. Cele două probleme sunt strâns legate. Densitatea de locuitori conduce aproape inevitabil, mai ales pe măsură ce bucureştenii devin tot mai bogaţi, la o densitate mare de maşini. De asemenea, densitatea mare de locuitori conduce şi la preţuri mari ale chiriilor, apartamentelor şi terenurilor. Spre comparaţie, densitatea în Bucureşti este de ~8500 persoane/km2 (dublul mediei capitalelor europene)… Situaţia din Bucureşti începuse de fapt să se îmbunăţăţească odată cu apariţia microbuzelor private care suplimentau oferta RATB. Acestea erau un succes, judecând după faptul că erau pline ochi în ciuda faptului că erau mai scumpe decât RATB-ul şi că nu puteai merge cu ele fără să plăteşti. Această soluţie alternativă începuse deci să dea roade, când a fost interzisă de Adrian Videanu. …

Citeşte în continuare