25 May 2019
Home / Nevoia de reforme (page 4)

Nevoia de reforme

Un bacalaureat în plus, în loc de o lege în minus

Ce ți-e și cu spiritul vremurilor! Pare imposibil ca un guvern, atunci când se confruntă cu o problemă generată tocmai de intervențiile sale precedente, să mai taie din ele (vorba artistului anonim). În schimb, se apucă și înființează noi instituții și reglementări. Cred că avem un bias al birocratului aici – apropos, să-i spună cineva și lui Kahneman asta. Poftim: examenul de bacalaureat. De multă vreme este clar că o mare parte a elevilor români nu este interesată de carte. Este clar că “facultatea pentru toți” a fost un mit întreținut stupid dar interesat de cei care au condus România în general, învățământul în special. Acum aproape că nu-mi vine a crede când văd “experții” spunând că nu toată lumea este potrivită pentru a urma o facultate. Cum? Păi nu mai suntem la coada Europei în ce privește numărul de licențiați? Gata? Până azi ne-a păsat de asta, acum am …

Citeşte în continuare

Jos Puterea!

Dupa ce referendumul a fost invalidat am auzit replica: “Noi avem guvernarea, dar nu avem puterea!”. Ca sa fiu echidistant, aceeasi nostalgie dupa “puterea” pierduta am simtit-o si in cealalta parte a spectrului politic, la momentul initierii referendumului. Acum ca si atunci, politicienii continua sa manifeste o dragoste ciudata fata de “putere”, de “stat”. “Puterea” pare sa fie tot ce au pierdut sau tot ce le lipseste. Nu este de mirare. Traim intr-un stat inca puternic centralizat, in care orice initiativa privata este supusa aprobarii, avizarii si controalelor unei birocratii interminabile, in care avutia produsa cinstit este expropriata printr-o fiscalitate impovaratoare, in care ascensiunea in ierarhia sociala depinde prea putin de virtuti si prea mult de pozitionarea cat mai intima la sanul… Puterii. Intr-un asemenea stat, “baiat destept” nu este cine produce, ci cine controleaza redistributia productiei si, mai departe, cine asteapta sa-i pice in buzunar “pleasca” de la bugetul …

Citeşte în continuare

De la deficitul economic la insolvența politică: de ce ducem lipsă de fapt?

Costi Rogozanu spune că problema reală de care suferim este “deficitul economic”. Înțeleg că dacă stăteam și noi mai bine cu mălaiul atunci nu-și mai permiteau agenturile europene să tragă guvernul Ponta de mustăți. Zice autorul: Să repetăm. Ideea suspendării a fost tîmpită. USL s-a pus singură în poziţia de a se eroda rapid deşi avea un 70% asigurat pentru alegerile din toamnă. Motivul invocat – imposibilitatea cobitării. Serii întregi de lovituri pe sub centură au fost completate însă cu interpretarea vestului: România e deficitară democratic. … Un discurs vestic al anilor 90 despre România primitivă şi comunistă a renăscut în forţă. Austeritatea economică dacă nu te pune jos direct, îţi dă note proaste democratice, se pare. Niciodată n-am văzut politica austerităţii mai vizibil lobbyistic-ideologică. România devine o poveste de cum poţi trata o ţară ca pe o Grecie, fără să fi ajuns economic în acel hău. Deficitul este fundamental …

Citeşte în continuare

Devalorizarea: dacă nu ar fi fost, ar fi existat

Din categoria “Dacă bunica avea roți atunci se chema tramvai”, președintele Antonescu mă surprinde printr-o invalidă analiză contrafactuală. El spune că leul s-ar fi depreciat oricum la toamnă (și cine-știe cu cât?!) dacă nu ar fi avut loc referendumul. Practic, mutarea disputelor politice în toamnă doar ar fi amânat deznodomântul leului și eventual l-ar fi agravat. Acest argument nu este doar speculativ, ci este și principial greșit. Așa cum am explicat în “De ce se depreciază leul când se schimbă politica?” schimbările politice nu duc automat la deprecierea monedei naționale: Firesc ar fi sa ne intrebam oare de ce schimbarile politice produc aproape intotdeauna deprecierea monedei, foarte rar aprecierea ei? Pe scurt, fiindca avem de-a face in general cu schimbari politice proaste. Fiindca de cele mai multe ori neintelegerile politice se soldeaza cu schimbari in rau, nu in bine. Leul se depreciaza deoarece participantii la piata se asteapta ca la …

Citeşte în continuare

Avem nevoie de un proiect major, ca națiune?

• Claudiu Doltu: Este evident că astăzi, pe fondul incertitudinii neobisnuite din zona euro şi din întregul spaţiu al UE, dar, mai ales, în contextul stării generale de spirit din România, este nevoie de un proiect major, cel puţin pe termen mediu. Pe de o parte sunt de acord. Cred că proiectele majore i-au ținut în laț, pardon, centură de siguranță, pe politicieni. Adică au funcționat ca o constrângere destul de tare, de la care erai penibil dacă de îndepărtai. Dacă asta este miza, anume disciplinarea clasei politice, atunci sunt de acord că e nevoie de un țel comun. Dar pentru popor, proiectele majore reprezintă mai degrabă un soi de opiu. Ceaușescu a avut proiecte majore și am văzut ce s-a întâmplat. Nu cred că de proiecte majore are poporul nevoie, ci de gândire limpede, de claritate ideologică, de repere valoroase, de o cultură a dezvoltării. Ascensiunea liberalismului a reprezentat …

Citeşte în continuare

It’s not aggregate demand, stupid!

Raghuram Rajan, în nr. din mai/iunie al Foreign Affaiers: In fact, today’s economic troubles are not simply the result of inadequate demand but the result, equally, of a distorted supply side. For decades before the financial crisis in 2008, advanced economies were losing their ability to grow by making useful things. But they needed to somehow replace the jobs that had been lost to technology and foreign competition and to pay for the pensions and health care of their aging populations. So in an effort to pump up growth, governments spent more than they could afford and promoted easy credit to get households to do the same. The growth that these countries engineered, with its dependence on borrowing, proved unsustainable. Dar am putea adăuga: care “cerere inadecvată”? Care “cerere agregată”? Conceptul însuși de cerere agregată (inadecvată, cum altfel?!) este o invenție a paternaliștilor economici, precum cel de “externalități”. Concepte care …

Citeşte în continuare

Despre recentele “privatizări”, dincolo de problema președintelui-investitor

Notă: Acest articol a fost publicat în Finanțiștii, pe 12 aprilie. În ultima vreme e discută intens despre privatizarea exploatării aurului și cuprului. În poll-position-ul ideilor vehiculate se află cea potrivit căreia ar trebui ca statul să fie mai grijuliu cu avuția națiunii; ca el să selecteze mai atent investitorii cărora le vinde dreptul de exploatare a resurselor subsolului (cazul Petrom este, de asemenea, amintit mai mereu); ca eventual, să nu mai vândă nimic, pentru că, nu-i așa, conjunctura pieței este de așa natură încât am putea încasa noi profitul rezultat din exploatare în loc să-l înstrăinăm. În această dezbatere președintele apare și dă indicații agențiilor statului despre cui să vândă și cât de repede. Ceea ce toarnă gaz pe foc și înfierbântă mai mult discuția, până la punctul în care nu prea mai reușim să vedem care este de fapt miza politicii publice. Înainte de a mă referi la …

Citeşte în continuare

Manifestul libertarian

A apărut și în România un manifest libertarian. Mi-ar fi plăcut să se intituleze “liberal”, din respect pentru o tradiție culturală venerabilă, însă probabil inițiatorii lui s-au gândit să evite posibilele confuzii generate de… degenerarea liberalismului contemporan. Așa că preia expresia folosită în SUA: libertarianism. Este destul de amplu, îl puteți citi integral aici. Manifestul are două părți. Prima parte prezintă destul de succint motivele principale pentru minimizarea statului și extinderea sferei libertății individuale. De asemenea, abordează din punct de vedere ideologic principalele probleme ale României actuale. Din această parte cel mai mult îmi plac citatele din Ludwig von Mises – le reproduc în context: este clar pentru toată lumea că România are o democraţie originală. Mai puţin clar este motivul pentru care aşa stau lucrurile. “Democraţia nu poate funcţiona dacă o mare parte a votanţilor se află pe ştatul de plată al guvernului. Dacă membrii Parlamentului nu se consideră …

Citeşte în continuare

Întreprinderea socialistă de jandarmi vs. huliganii

Și iată eficiența statului la nivelul maxim! O demonstrație a, să zicem, 2000 de persoane, este perturbată de, să zicem 100 de huligani. Abia rezistând, se înțelege, în fața noianului de jandarmi bine organizați și inteligent conduși, aceștia vandalizează un bulevard întreg și pun un foc de tabără pe șosea. După care, definitiv nimiciți de forțele de securitate, se dispersează în Centrul Istoric care devine pagubă colaterală. Stau și mă gândesc: cred că dacă însumăm paznicii magazinelor de pe lângă Cocor deschise în timpul zilei adunăm un număr mai mare decât huliganii care au demonstrat acum nu că “Buturuga mică răstoarnă carul mare”, ci că inițiativa privată a unei cete de anarhiști ridiculizează plutoanele de jandarmi special echipați și instruiți și plătiți de stat. Nimic nu s-a schimbat de-a lungul timpului. Ba nu, greșesc! Întreprinderea de poliție este acum dotată cu ultimele gadgeturi – văd că fiecare jandarm are aparat …

Citeşte în continuare

Proiectul legii sănătății: ba pe stânga, ba pe dreapta

Cumva s-a instituit ideea că vechiul proiect de lege a sănătății era de dreapta, adică muta sensibil sistemul medical de sub tutela statului către cea a pieței. Cei care nu simpatizează prea mult capitalismul sunt nemulțumiți. Vedeți aici studiul lui Sorin Paveliu de la SAR. Cei cu înclinații liberale se declară dezamăgiți de eșecul reformei. Vedeți aici articolul lui Cristi Păun. Mărturisesc că nu-i înțeleg. Pe niciunii. Am încercat să citesc legea, aflată încă pe site-ul președintelui României. Mi se pare o emanație birocratică tipică, fără sare și piper, adică un amalgam de idei cuprinse într-o căruță de pagini. Nu văd cum cineva ar putea considera legea ca fiind liberală. Mie mi se pare mai degrabă socialistă. Pentru că este obscură. Nu se spune nimic. Spitalele de stat urmează să se autofinațeze (cum o fi aia?!) Singurul lucru cert este că românii sunt obligați să cotizeze în continuare, fără a …

Citeşte în continuare

Reforma sănătății – e la modă “privatizarea” și “piața liberă” după ureche

Zice bine Alina Mungiu referindu-se la planul guvernului de a eficientiza sectorul medical: Cum rezolvă soluţia lor problema principală, cea a numărului insuficient de contribuabili? O ocoleşte; pentru că la fel cu sistemul de pensii, tot aceiaşi contribuabili vor ajunge să subscrie la mai multe sisteme, nu cei care lipsesc. Dar problema a doua, plăţile informale? Nici vorbă, pentru că sistemul de stat, cel cu acces pentru săraci, va rămâne subfinanţat, va fi chiar mai drastic subfinanţat, deci aici vor rămîne cele mai prost plătite cadre care vor trebui cumva subvenţionate direct de populaţie (bani sau cadouri în natură). Dar problema a treia, calitatea serviciilor, nu ar trebui ea să crească prin faptul că se creează competiţie între public şi privat? Nu: acest concept de new public management (NPM) a fost între timp dovedit ca greşit, competiţia nu funcţionează acolo unde nu există un mecanism de piaţă care ar stabili …

Citeşte în continuare

Simon Johnson despre Ron Paul

Simon Johnson (MIT) este fost economist-șef al FMI și autorul unei cărți destul de acide la adresa sistemului financiar actual: 13 Bankers: The Wall Street Takeover and the Next Financial Meltdown. Deci, un economist serios, după standardele lui Paul Krugman, adică ale mainstream-ului. Faptul că a scris un editorial critic dar constructiv despre poziția potențialului candidat republican la Casa Albă Ron Paul este, în opinia mea, un lucru care merită remarcat. Ron Paul, un candidat ale cărei opinii în domeniul economiei au rădăcini adânci în Școala austriacă, a fost supus unui baraj mediatic, baraj a cărui intensitate a crescut pe măsură ce șansele ca el să fie nominalizatul partidului Republican au sporit. Economiștii mainstream care au avut ocazia să comenteze ideile lui Ron Paul au făcut-o critic, într-un mod vehement, dezonorant aș zice. Simon Johnson este o excepție. În articol, Simon Johnson acceptă că sistemul financiar actual nu este unul …

Citeşte în continuare

Regula deficitului structural și regula bunului simț economic: am învățat ceva din Criza Asiatică?

În exaltarea clasei politice europene în legătură cu limitarea prin Constituție a deficitului bugetar cu greu mai încape un “Dar”. Dar puțină lume mai ține mine – sau a învățat ceva din – Criza din Asia din 1997. Criză produsă în țări care s-au remarcat prin managementul prudent al finanțelor publice. Cel puțin după părerea FMI de atunci. Hai să ne amintim cum stăteau lucrurile și, cu ocazia aceasta, să ne și amuzăm un pic. Spunea Michel Camdessus, directorul FMI, în noiembrie 1996, cu jumătate de an înaintea colapsului financiar din Asia: Ca director al FMI am frecvent ocazia să discut provocările pe care le ridică managementul economiei cu omologii dvs. din alte țări. Nu cred că vă divulg un secret dacă vă spun că aceste discuții se învârt adesea în jurul întrebării “Cum pot atinge țările lor performanțele economice pe care țările ASEA le-au atins deja?” – adică, o …

Citeşte în continuare