21 October 2017
Știri pe scurt
Home / Nevoia de reforme

Nevoia de reforme

Cât ar trebui să fie randamentul investițiilor publice?

Există două moduri de a aborda acest subiect. Primul ar fi să recunoaștem că statul nu poate calcula economic și că orice încercare de a pune în balanță costurile și beneficiile investițiilor publice comportă a doză mai mică sau mai mare de ridicol. A doua, poate mai potrivită în discuțiile cu persoanele a căror gândire este încă impregnată de mentalitatea socialistă, este să mergem pe linia deschisă de economiștii mainstream și de unele țări dezvoltate care încearcă să introducă un minim criteriu de raționalitate în cheltuielile publice. Este de bun simț pentru oricine că o investiție trebuie să aducă profit, adică trebuie să aibă un randament pozitiv, mai mare decât costul capitalului – altminteri înseamnă că risipim capitalul acumulat anterior prin sacrificarea consumului. Dacă pornești o afacere exclusiv cu bani împrumutați atunci costul capitalului este rata dobânzii și va trebui să te străduiești ca profitul obținut să fie măcar mai …

Citeşte în continuare

Leul Cecil avea mai multe șanse dacă aparținea cuiva

Împușcarea leului Cecil a iritat grupurile ecologiste și de apărare a animalelor, dar din păcate este doar ultimul episod cunoscut dintr-un dezastru telefonat. Cine păzește animalele pe cale de dispariție? Statul! Leul Cecil era o atracție a Parcului Național Hwange din Zimbabwe. Vorbim de un spațiu public, criteriile de acces și vânătoare fiind gestionate de guvern. Care afirmă următoarele: “Autoritatea de Management și de Reglementare a Parcurilor în calitate de custode al tuturor animalelor sălbatice din Zimbabwe eliberează permise de vânătoare și stabilește cote de vânătoare pentru toate zonele de vânătoare din țară, astfel încât doar animalele incluse în cotă să fie vânate. În acest caz, atât vânătorul profesionist cât și fermierul [pe spațiul căruia a fost ucis leul] nu aveau permis și nici cotă de vânătoare care să justifice vânarea leului și astfel sunt vinovați de braconaj.” Așadar, aici ne aflăm pe tarlaua statului: parcul este al statului, leul …

Citeşte în continuare

Cine trebuie să fie sustenabil, statul sau societatea?

Nu discut aici imperfecțiunile Codului fiscal, sunt fără număr și, în general, sunt… moștenire istorică. Ideea este însă că ne aflăm pentru prima dată, cel puțin după introducerea cotei unice, în pragul unei scăderi majore de fiscalitate. Aceasta este trăsătura definitorie a Codului fiscal. Așa stând lucrurile, deloc surprinzător, criticii Codului fiscal afirmă că impactul acestuia asupra finanțelor publice este negativ, mărind deficitul bugetar. Că România nu-și poate permite o scădere atât de abruptă de taxe, altminteri riscând să ajungă în situația Greciei. În fața acestei opinii, întrebarea scurtă care se pune este: care România? România în sensul de statul român sau România în sensul de societate? Pentru că cele două lucruri sunt diferite. Statul nu se confundă cu societatea. De la Weber și de la alți gânditori știm că statul este “organizația mijloacelor politice” de alocare a resurselor. Statul este format din exponenții instituțiilor care preiau o parte din …

Citeşte în continuare

Greciei i-ar trebui un Ludwig Erhard, nu un Țeparis

Disputa pe marginea adoptării programului Troicii îmi amintește de cazul Planului Marshall implementat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Dacă facem doi pași în spate, astfel încât să observăm întreaga pădure, nu doar câțiva copaci, vedem câteva similitudinile dintre Planul Marshall și programul de asistență al Greciei: ambele programe pleaca de la premisa că problema fundamentală a țărilor pe care își propun să le ajute este lipsa resurselor financiare. creditorii își prezintă disponibilitatea de a dona/împrumuta în condiții ultra-avantajoase țările debitoare în schimb, cer guvernelor acestora să implementeze o serie de politici în bună măsură potrivnice dezvoltării economice ambele programe sunt considerate “de manual” la vremea lor, înțelepciune convențională, știință economică 100%. Concret, după război Comandamentul American a impus Germaniei creșterea taxelor cu 50% și păstrarea controlul prețurilor și al chiriilor. Astăzi, principalele măsuri pe care Troica le propune Greciei vizează consolidarea statului prin: creșterea TVA la 23%, …

Citeşte în continuare

Grecia, care e problema ta de fapt?

Problema fundamentală a Greciei nu este datoria sa publică, nici neînțelegerile cu Troika asupra măsurilor de reformă. Da, Grecia datorează 324 mld. euro, dar costul cu serviciul datoriei este de 2,6% din PIB iar scadența medie a acesteia este de 16,5 ani, ceea ce înseamnă că țara se află într-o situație categoric mai bună decât multe alte țări ajunse falite în istorie. Da, au existat neînțelegeri cu Troika asupra magnitudinii ajustării bugetare pe care măsurile de reformă trebuie să o producă, dar aceste neînțelegeri s-au estompat în timp. În prezent, guvernul grec se mai ceartă cu creditorii săi doar asupra 0,5% din PIB – aceasta este diferența de excedent bugetar dintre propunerile UEM și cele ale Greciei. Și, din graficul de mai jos, se vede cine a cedat: FMI și Troika. Problema Greciei nu este nici lipsa solidarității europene, adaugă Daniel Lacalle, autorul articolului spre care am pus link la …

Citeşte în continuare

Soluția pentru Grecia: doar 2 taxe

Cohorte de economiști se chinuie să descopere cum să iasă Grecia din criză. Dar soluția politică este simplă ca apa de ploaie: liberalizarea economiei. O economie liberă, scăpată de sub povara birurilor și din chingile birocrației, crește repede. Mai concret, ce trebuie făcut? Reducerea drastică a impozitării: “Hong Kong are un impozit pe venit de 15%, nu are TVA, nu are taxe pe muncă, nici taxe pe câștigurile de capital, dividende sau moșteniri. Cu toate acestea, guvernul este în măsură să ofere toate serviciile cu care suntem obișnuiți în lumea dezvoltată, inclusiv un sistem public de sănătate, de asistență socială, de căi ferate și de educație. Guvernul nu are datorii, ci o lungă istorie de excedente bugetare. Poate că o reformă atât de radicală este prea mult de făcut dintr-un foc în Grecia. Din acest motiv, cred că Grecia ar fi bine să rămână cu un impozit pe venit de …

Citeşte în continuare

De ce nu mai avem parte de creșterea economică de odinioară ?

Datoria tarilor lumii

Poate această poză să ofere o explicație… “Nu doar că datoria guvernelor se situează la un nivel fără precedent pe timp de pace, dar datoria guvernelor ne oferă doar o imagine parțială a stării finanțelor publice. Privită în izolare, ea poate să ne inducă în eroare. Astăzi, riscurile la adresa finanțelor publice sunt semnificative… ele sunt cauzate de creșterea economică lentă și rata scăzută a inflației în zona euro și în Japonia.” Well, poate că creșterea economică lentă este de fapt ea însăși cauzată de noianul datoriilor, acumulate atât de sectorul public cât și de cel privat, datorii care retează motivația oamenilor de a-și asuma noi investiții. În ultimele decenii omenirea nu s-a aflat într-un al treilea război mondial, dar practic s-a dus un război global împotriva capitalismului, a liberei inițiative și a responsabilității individuale. În acest război s-au promovat: eutanasia rentierului (prin dobânzile artificial de mici datorită politicii monetare expansioniste); …

Citeşte în continuare

Ipocrizie pe post de știință: “rigiditatea prețurilor”, salariul minim, acciza la benzină și Prima casă

Una din cele mai bune ilustrații pentru ideea că statul inventează probleme pe care ulterior le atribuie pieței libere și le numește market failure este așa-zisa rigiditate a prețurilor. În economia de piață liberă prețurile nu sunt nici mai mult nici mai puțin rigide decât dictează preferințele publicului. Dacă eu țin cu dinții de prețul cu care vreau să îmi vând mașina sau casa, atunci acest lucru nu demonstrează decât că, la nivelul actual al prețurilor, eu prefer să folosesc în continuare mașina sau casa. Cu alte cuvinte, prețurile sunt rezultatul cererii și al ofertei, iar “rigiditatea” lor este cauzată tot de acești doi factori: dacă prețurile nu scad atât de mult pe cât ar vrea unii este din cauză că alții vor să păstreze bunul respectiv (îl cer); ceea ce este totuna cu a spune că unii participanți la piață refuză să vândă. Așadar, într-o economie liberă este absurd …

Citeşte în continuare

România, abia pe locul 50 în lume la protejarea drepturilor de proprietate

Ca să știm de ce ani la rând investitorii adevărați au ocolit România, de ce capitalul fuge și leul se depreciază imediat ce bate vântul crizei. Am mai vorbit despre aceste lucruri dar nu strică să le amintim ori de câte ori avem ocazia. De exemplu văzând clasamentul mondial al respectării drepturilor de proprietate (IPRI). Scorul IPRI al României a rămas neschimbat, la 5,3, iar România ocupă locul 50 în lume (din 97 de țări analizate) și 7 în regiunea Europa de Est și Asia Centrală. Evident, suntem în urma vecinilor noștri ex-comuniști și, ca să turnăm sare pe rană, ne depășesc și unele economii africane. Mai jos aveți detaliile privind scorul obținut, pe sub-componentele indicelui. În ultimul an România a făcut progrese marginale la protejarea drepturilor de proprietate (fizică și intelectuală), dar a regresat în ceea ce privește calitatea mediului politic (stabilitatea politică și controlul corupției). Deloc întâmplător, dacă …

Citeşte în continuare

De câte cheltuieli publice are nevoie România pentru a crește cu 5% pe an?

Cu toții vrem ca România să fie tigrul economic al Europei. Dacă este prea complicat să ne luptăm în teorii și explicații, atunci poate este mai ușor să privim la țările care chiar acum, în timp ce vorbim, înregistrează o creștere economică rapidă. Să vedem, oare ele se bazează pe expansiunea statului, pe un nivel ridicat al cheltuielilor publice? În țările în curs de dezvoltare (Emerging Markets) cheltuielile publice se situează în medie în acest an la 29%. Nu au depășit niciodată 30% din PIB. Vă amintesc că media de creștere a PIB în țările în dezvoltare este de 5,5% pe an, adică exact cât spune toată lumea că ar trebui să se întâmple și la noi. În cadrul acestui grup de țări, economiile asiatice au cheltuieli publice încă și mai mici, de doar 24,5% din PIB în acest an și – stranie coincidență! – cresc cel mai rapid, cu …

Citeşte în continuare

Ucraina, a.k.a. colonia Pandora unde se sapă democrația ca să crească economia

Președintele Ucrainei Petro Poroshenko, suspectat că nu este altceva decât avatarul unui agent CIA (conform WikiLeaks), a acordat peste noapte cetățenia ucrainiană în cazul a trei persoane. Una este ministrul sănătății din Georgia, Aleksandre Kvitashvili. Alta este americancei Natalie Jaresko, care s-a educat la Harvard (normal!), a lucrat cu Departamentul de Stat și pentru un fond de investiții ucrainean finanțat de Congresul american. Cea de-a treia este letonianul Aivaras Abromavicius, care a condus un fond de investiții suedez. Tot peste noapte Kvitashvili a devenit ministrul sănătății, Jaresco a ajuns ministrul finanțelor, iar Abromavicius ministrul economiei. Sursele zic că s-ar fi plusat cu fostul președinte al Georgiei, Mikhail Saakashvili, căruia i s-ar fi oferit postul de vicepremier, dar acesta a refuzat. Singura ciudățenie în toată schema este că lui Hunter Bidden (băiatul lui tata) nu i s-a oferit postul de ministru al energiei, deși are experiență, se află la conducerea uneia din cele mai mari companii …

Citeşte în continuare

Pe când reduceri de impozite pentru cei care merg la vot?

Participarea la vot este o acțiune ca oricare alta, are costuri și beneficii. Avem campanii mediatice care urmăresc mobilizarea electoratului la urne, dar uităm că votul trece prin stomac. Mai exact, că omul are la dispoziție resurse rare și nevoi nelimitate – dacă în duminica votării este soare la munte, atunci el va fi tentat să plece la plimbare; dacă plouă sau viscolește atunci se va feri să iasă din casă; dacă crede că ofertele electorale sunt foarte apropiate, atunci va prefera să facă alte lucruri, de mai mare însemnătate personală, ș.a.m.d. Nu e mare filosofie, fiecare dintre noi se lovește de o problemă similară ori de câte ori este angrenat în acțiuni colective, de genul participării la ședințe sau conferințe. Sau chiar la orele de curs din facultate. La acele cursuri sau seminarii unde participarea era obligatorie am mers, deși poate nu cu tragere de inimă. Dar la fel …

Citeşte în continuare

Lăzăroiu, Macovei și teoria așteptărilor raționale

Sebastian Lăzăroiu postează: Bancul este de fapt unul clasic despre economiști (publicat de The Economist în 1984), cu aluzie la teoria așteptărilor raționale și la corolarul acesteia – ipoteza piețelor eficiente. Într-o piață eficientă nimeni nu poate să obțină un câștig deoarece toate profiturile au fost deja arbitraged away: Un profesor de economie și un student de-al său merg pe stradă. La un moment dat studentul observă pe margine o bancnotă de 100 de euro. – Uitați! O bancnotă de 100 de dolari, hai să o luăm! – zice studentul – Imposibil – răspunde profesorul. Dacă ar fi existat o bancnotă atunci ea ar fi fost deja luată până acum. Gluma reluată de Sebastian Lăzăroiu nu face decât să arate cât de imperfectă (ca să fiu gentil) este “piața politică”, populată de tot soiul de rable. În jargon economic, ne aflăm într-un echilibru prost. Din păcate, problemele de acest gen …

Citeşte în continuare

Este prioritar ca statul să-și crească investițiile? Nici vorbă!

Ce este prioritar să facem în România? Unii spun că autostrăzi, alții – atragerea fondurilor europene; unii susțin că statul trebuie să aloce mai mult educației, alții că de fapt ar trebui să ne specializăm în turism și agricultură. Indiferent de ținta specifică avută în vedere, opiniile acestor oameni se deosebesc doar la nivel de detaliu; ei nu se înțeleg pe ce anume să cheltuiască statul banii mai întâi. Dar toți sunt de acord că este prioritar ca statul să investească în ceva, numai să o facă odată. Ideea este greșită. Ultimul lucru care este bine să se întâmple într-un stat atât de corupt și pus pe jaf ca al nostru este creșterea cheltuielilor sau a investițiilor publice. Atunci când calitatea administrației publice este incomparabil mai proastă decât cea a statelor occidentale, nici nu încape vorbă că trebuie să lăsăm cât mai puține resurse în mâna statului; nici nu are …

Citeşte în continuare

Anticorupția nu strânge voturi și nici nu schimbă România

În atenția cui îi pasă. Războiul împotriva corupției a fost început de ceva vreme, pușcăriile s-au umplut cu victime și se prefigurează pierderi de proporții în rândul celor care, ajunși la putere, au cedat tentației naturale de a-și folosi poziția politică pentru a acorda favoruri și a se umple de bani – la schimb. Tocmai fiindcă puterea corupe – deci prin natura statului corupția este inevitabilă – unii dintre noi nu se iluzionează cu ideea că războiul se va sfârși cu vreo mare victorie morală. Că prin aceasta vom clădi o societate de oameni cinstiți. E suficient să vedem cine a inițiat acest război, să privim peste gard la cei care ne dau sfaturi și, învățând din practica internațională, să tragem concluzia că și acest război – ca oricare alt război dus de politicieni – nu se va sfârși decât în paguba cetățeanului. Unii dintre noi, deci, nu se sfiesc …

Citeşte în continuare