22 March 2019
Home / Istorie economica (page 4)

Istorie economica

Clasa muncitoare merge în Paradis doar cu etalonul-aur…

În vreme ce banii de hârtie (fiat money) sunt pentru clientela politică.  Grație lui David Ruccio (University of Notre Dame) și blogului său anticapitalist avem graficul de mai jos, care arată că faptul că în ultimele patru decenii salariile nu au ținut pasul cu creșterea productivității. Acesta este de altfel un lucru destul de cunoscut, toată lumea discută despre stagnarea veniturilor reale ale omului de rând în SUA și se întreabă despre cauzele acestei „evoluții”. Meritul graficului este acela că pune lucrurile într-un plan istoric ceva mai îndelungat și ne permite să observăm că devierea s-a produc fix din momentul prăbușirii acordului de la Bretton Woods, adică al naționalizării aurului și ruperii convertibilității în aur a dolarului (1971).  Acum, se știe unde se duce restul averii create prin creșterea producției. În profiturile companiilor și la stat (prin impozite). Cu cât partea care revine salariaților este mai mică, cu atât partea …

Citeşte în continuare

Bilanț 2013: care a fost speranța anului?

Românii au sperat că în 2013 se va schimba ceva, mai ales că puterea a fost cucerită de o majoritate parlamentară zdrobitoare, care putea să facă toate reformele care îi treceau prin cap. Și ce să vezi? Prin cap nu i-a trecut nimic bun. Despre acest lucru am scris în decembrie 2012, imediat după rezultatul alegerilor. Din Urmările votării: există speranță după Jalalabad? “Să nu uităm! Ieri majoritatea românilor nu a decis câştigătorul, ieri majoritatea românilor a decis că pierde dacă merge la vot aşa că a stat acasă. Având în vedere acest lucru alianţa politică ce va conduce România reprezintă aproximativ o treime din preferinţele românilor. Şi uite aşa, tirania majorităţii – aşa cum a fost denumită democraţia nelimitată – devine foarte uşor tirania minorităţii. Pe de altă parte, s-ar putea susţine, formarea unei majorităţi clare în parlament permite calmarea politicii dâmboviţene şi adoptarea unor reforme mai profunde. Eu …

Citeşte în continuare

Remember 1989 (II): ce am făcut după Revoluție?

Ce s-a întâmplat după ce am abandonat regimul comunist? Confruntată cu dorințele consumatorilor, vechea structură a economiei s-a prăbușit, antrenând scăderea masivă a PIB. Acest lucru era de așteptat. Ce nu era de așteptat a fost lentoarea ajustării. Abia în anul 2004 am ajuns la nivelul PIB înregistrat în ultimul an de comunism, 1989. În comparație, Polonia a depășit mult mai rapid faza ajustărilor și s-a înscris pe o traiectorie puternic ascendentă, astfel încât în momentul în care noi abia atinsesem PIB-ul din 1989 ea înregistra o producție cu peste 60% mai mare. Aceasta este, pe scurt, diferența dintre terapia de șoc aplicată în Polonia și reforma graduală – adoptată de România. Sau, dacă vreți, dintre viziunea unui economist pro-piață (Leszek Balcerowicz) și a unui nostalgic socialist (Ion Iliescu). Observați și creșterea liniară a Poloniei, spre deosebire de creșterea împiedicată a României, care a trebuit să depășească mini-boom-ul nociv generat …

Citeşte în continuare

Remember 1989 (I): ce a însemnat comunismul pentru țările est-europene?

Am la îndemână un studiu al unui student român la Stanford, care conține două grafice simple și grăitoare despre efectele instaurării regimului comunist în Europa de Est. Primul prezintă evoluția PIB/locuitor comparativ, începând cu 1940, pentru Europa de Est și Europa de Vest. Al doilea arată evoluția PIB/locuitor în România comparativ cu Grecia și Portugalia, țări care la încheierea războiului aveau un nivel de trai asemănător cu al nostru.    Abandonarea economiei de piață a însemnat rămânerea în urmă a țărilor socialiste. După cum se poate vedea, 50 de ani de comunism au dus la dublarea PIB/locuitor în cazul României, respectiv la multiplicarea lui de 5 ori în cazul Portugaliei și Greciei. Și poza nu este completă, deoarece lipsesc anii de corecție de după 1989, când PIB s-a prăbușit în toată Europa de Est (voi reveni asupra subiectului). Cu alte cuvinte, discrepanța dintre sistemele bazate preponderent pe piață și cele …

Citeşte în continuare

Israel: reducerea statului nu dărâmă, ci crește economia

În 1990 cheltuielile publice se cifrau în Israel la 56% din PIB, punând această țară pe locul 2 în grupul țărilor dezvoltate, fiind întrecută doar de Suedia, dragostea mea. Israelul se lupta să stopeze hiperinflația – normal, războiul se alimentează cu bani tipăriți – și să pună economia pe picioare. De atunci statul a dat înapoi, cheltuielile publice ajungând în prezent la aproximativ 42% din PIB. Dacă privim graficul de mai jos, realizat pe baza datelor din World Economic Outlook Database, ne arată că în anii 2000 veniturile și cheltuielile publice au scăzut rapid, aproape cu 1% din PIB în fiecare an. În același timp, PIB real a crescut cu 50%, adică cu un ritm mediu de 3% pe an, triplu față de ritmul mediu înregistrat de România în două decenii de la Revoluție. Stanley Fisher, fostul guvernator al Băncii Israelului și posibil viitor viceguvernator al băncii centrale a SUA, …

Citeşte în continuare

Aceste agenții de rating și prognozele lor desuete

Standard & Poor’s a îmbunătățit azi perspectiva riscului de țară, confirmând deocamdată notele curente: BB+ pentru datorii pe termen lung și B pentru datorii pe termen scurt. Înainte de a cădea în extaz în fața măreței realizări vă propun un minim exercițiu intelectual. Nu, nu vreau să vă imaginați că puteți să vă umpleți rezervorul automobilului cu calificative S&P în loc de motorină atunci când noile accize vor scumpi carburantul. Nici nu vreau să mă refer la faptul că agențiile de rating au anticipat corect tot mai puțin marile crize – au trecut pe lângă înțelegerea crizei din 2008, la fel cum nu au prognozat Criza din Asia în 1997. Vreau doar să citiți ce înseamnă aceste calificative și să ne uităm puțin în urmă. BB pe termen lung și B pe termen scurt înseamnă un singur lucru: speculativ. România, după 3 ani de creștere economică, cea pe anul curent …

Citeşte în continuare

Ce notă merită politica economică? O comparație între Marea Depresiune și criza actuală

Ni se spune că Europa a ieșit din criză. Desigur, toate crizele se sfârșesc la un moment dat, dar contează cum se sfârșesc. O comparație între Marea Recesiune și Marea Depresiune ne arată că performanța Europei nu este cu nimic mai bună acum decât în trecut, ba chiar are toate șansele să pice testul istoriei. Paul Krugman a readus în atenție problema cu graficul de mai jos, care arată comparativ evoluția producției industriale în Europa în timpul Marii Depresiuni din anii 30, respectiv din 2008 încoace. După cum se observă, la începutul crizei actuale, producția industrială a scăzut considerabil și mai rapid decât în timpul Marii Depresiuni, după care și-a revenit parțial și a urmat un trend de stagnare. La 5 ani de la începutul crizei, producția industrială a zonei euro reprezintă mai puțin de 90% din nivelul înregistrat anterior. Cum au stat lucrurile în Marea Depresiune? Aproximativ la fel. …

Citeşte în continuare

Cum a evoluat ponderea României în PIB mondial în ultimii ani

INS a publicat astăzi datele semnal privind evoluția PIB pe trimestrul al treilea și cifrele arată una din cele mai consistente creșteri din 2009 încoace. Față de trimestrul precedent s-a înregistrat o creștere de 1,6%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,1%. Pe primele 9 luni ale anului PIB a fost mai mare cu 2,7% față de nivelul înregistrat pe primele 9 luni din 2012. Dacă ne uităm în urmă o evoluție mai bună nu am cunoscut decât în trimestrul III din 2011, când PIB a crescut față de trimestrul anteriuor cu 1,8% și pe perioada ultimului an cu 4,4%.  Rămâne să vedem cât de definitive vor rămâne aceste estimări preliminarii. Indiferent însă de evoluția pozitivă din acest an, datorată condițiilor meteo (agricultura) și cererii globale (exporturilor), nu cred că este însă cazul să ne trăim cu iluzia că mergem într-o …

Citeşte în continuare

În logica războiului: istoria impozitării progresive în Suedia în ultimii 150 de ani

Ca să înțelegem puterea precedentului în politică sau, altfel spus, de ce trebuie să ne ferim să deschidem Cutia Pandorei, recomand lecturarea The Evolution of Swedish Labor Income Taxation in a 150-year Perspective: An In-depth Characterization. Doar cunoscând istoria (și principiile funcționării politicii) putem înțelege drumul către servitute, maniera perfidă în care populației i se face “o ofertă de nerefuzat”, modul în care este dusă cu zăhărelul până ajunge să înghită exact ceea ce statul a urmărit de la bun început. Am tradus câteva pasaje, și vă invit ca în lumina lor să vă gândiți cu atenție la recentele măsuri fiscale luate sau propuse în România. Suedia nu a fost dintotdeauna o țară cu impozite mari. Din contră, la începutul sec. XX nivelul lor era asemenea celor din alte economii care avansau pe drumul capitalismului: 1. Lucrurile s-au schimbat însă foarte rapid, după cum urmează: În 1903 s-a făcut o reformă fiscală prin …

Citeşte în continuare

Reforma proprietății subsolului – sau cum fi stat treaba cu gazele de șist pe vremea lui Cuza

Dumitru Chisăliță trece în revistă evoluția legislației din România cu privire la resursele minerale din secolul al XIX-lea până în prezent. Deși concluzia de final este problematică, merită să ne amintim că proprietatea statului asupra subsolului este o invenție recentă. În mod tradițional proprietarul terenului stăpânea și subsolul acestuia: Astfel, în 1817 Codul Callimachi (art. 382 şi 509) stabilea în Moldova ca bunurile miniere aparţineau statului,  în vreme ce Codul Caragea din Ţara Românească introducea la 1818 regimul primului ocupant. Ambele coduri s-au aplicat până la 1832, când au fost înlocuite cu Regulamentele Organice. În materie de drept minier, Regulamentele au introdus – după modelul rusesc – un sistem unic de proprietate în ambele Prin­cipate: „subsolul aparţinea proprietarului suprafeţei”… La 26 noiembrie 1864 Codul civil al lui Cuza a introdus un regim unic valabil pe tot cuprinsul statului român. Articolul 489 din acest cod prevedea: „Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei …

Citeşte în continuare

Încă un motiv de stagnare: cheltuielile de cercetare în SUA merg în jos de 50 de ani

Un bun motiv pentru care lumea dezvoltată se îndreaptă spre o stagnare…sustenabilă. Graficul reprezintă cheltuielile de R&D în SUA, dar ceva îmi spune că situația e similară și în alte țări dezvoltate.   Există o explicație, sau mai multe, pentru diminuarea investiției în cercetare: reducerea competiției dintre firme. Aceasta din urmă o putem pune pe seama creșterii rolului patentelor și brevetelor sau a supra-reglementării mediului de afaceri. Ce rost are să inovezi când consumatorul e captiv, când intrarea pe piață este dificilă sau când marile profituri vin din tranzacțiile cu statul?

Citeşte în continuare

Salariul real, după 22 de ani de pus frână dezvoltării

Avem noi statistici. Salariul real mediu al românilor a crescut ușor în anul 2012, astfel încât la finele lui a ajuns să reprezinte 122,5% din salariul anului 1990. Deci, în 22 de ani salariul mediu a crescut cu 22,5%, ceea ce înseamnă un ritm mediu anual mai mic de 1%. Bunăstarea românilor a crescut în ritm de melc datorită politicilor inapte să aducă dezvoltare autentică, care au frânat acumularea de capital și creșterea productivității. Este simplu să înțelegem cât de ineficient a funcționat economia României în acest interval printr-o simplă comparație: imaginați-vă că economia ar reprezenta o bancă la care puteți depune suma de 100 de lei. Douăzeci și doi de ani mai târziu, când vă duceți să scoateți banii, descoperiți că banca vă oferă 122.5 lei (puterea de cumpărare rămâne constantă). Câtă lume ar prefera să își țină economiile într-o asemenea instituție? Probabil nimeni, câtă vreme la un randament …

Citeşte în continuare

Ascensiunea și decăderea impozitării progresive pe parcursul sec. XX, într-o poză

Să privim ascensiunea și decăderea impozitării progresive. Vremurile actuale sunt categoric mai puțin favorabile capitalismului decât anii sfârșitului de secol XIX – începutul secolului XX, când impozitarea era insignifiantă.   Graficul este dintr-un studiu despre creșterea inegalității de avuție, care încearcă să sugereze că este timpul pentru o reformă a fiscalității, în direcția (creșterii) impozitării averilor. Nu discutăm implicațiile economice ale acestei propuneri. Ceea ce mi se pare problematic este comparația dintre modalitățile de acumulare a averii în secolul XIX și cele de astăzi. În bună măsură, raportul avere/venit este umflat artificial datorită boom-urilor bursiere și extinderii sistemului financiar. Adică este paper wealth. Datele empirice în sine arată că, în timpul ultimului boom, spaniolii au acumulat mai multă avuție în raport cu veniturile decât japonezii la începutul anilor ’90, în timpul propriului boom. Această avuție este însă episodică. În ambele cazuri această avere s-a evaporat la fel de repede pe …

Citeşte în continuare

De ce stagnează Japonia?

Informații interesante despre destinația PIB-ului în Japonia în ultimele trei decenii.   În acest veritabil muzeu al evoluției PIB se pot zări excesele investiționale din timpul boom-ului din a doua parte a anilor ’80. Știm cum a colapsat mai apoi economia japoneză ca urmare a expansiunii creditului și malinvestițiilor. Mai știm și că de atunci încoace Japonia a intrat în stagnare, în ciuda relaxării politicii monetare și a repetatelor runde de intervenție a băncii centrale și a guvernului pentru a stimula economia. Știm și că quantitative easing nu duce nicăieri, nu există revenire economică fără curățarea în prealabil de corporațiile canceroase care s-au dezvoltat în climatul toxic al banilor ieftini. Experiența mai recentă din SUA confirmă această teză. Dar graficul de mai sus arată și altceva. Investițiile au scăzut masiv în Japonia. Cum acumularea de capital și investițiile sunt cheia creșterii producției și a prosperității, nu e de mirare că …

Citeşte în continuare

Lumea iese din recesiune pe burtă

Toată lumea acceptă faptul că revenirea din criză este mult mai lentă decât se credea la început, pe baza experienței istorice. Treaba stă în felul următor. Pe vremuri economiile capitaliste erau mai flexibile. Ce înseamna recesiunea? Că ai falimente, lichidări de active, disponibilizarea resurselor (inclusiv de muncă) angajate în procese de producție pentru care nu există cerere suficientă. Cu alte cuvinte, recesiunea însemna că ai curățarea economiei de puroiul boom-ului precedent. După care, firesc, fără povara investițiilor greșite, fără taxe mai mari care să suporte bail-out-uri, cu o clasă antreprenorială epurată de “băieții deștepți” (de fapt fraieri) care risipeau resursele, economia repornea viguros. Acum lucrurile s-au schimbat. Băncile care au creat prăpădul financiar au devenit și mai mari ca înainte, grație salvărilor instrumentate de guvernele clientelare, datoriile imense acumulate în timp grevează începerea unor noi investiții, în fine, lumea așteaptă să pice ceva… Și economia se târâie în așteptarea miracolului …

Citeşte în continuare