26 May 2019
Home / Istorie economica (page 3)

Istorie economica

Iliescu-Roman și Băsescu-Boc: două regimuri care au ratat o șansă istorică

Nu știu dacă pe politicieni îi interesează cum urmează să vorbească despre ei cărțile de istorie. Probabil majoritatea sunt indiferenți, se mulțumesc “să trăiască clipa”, ca mai toată lumea în ziua de astăzi. Doar că istoria îl tratează diferit pe omul simplu față de omul politic, ea reține figurile care au jucat un rol important la un moment dat în guvernarea unei națiuni. Iată, de pildă, ce spune Daniel Treisman despre liderii politici care au condus tranziția de la socialism la capitalism în anii 1990: „Dacă ținem cont de contextul în care acești lideri politici au evoluat, cei trei ale căror realizări în materie de reforme s-au situat cel mai mult peste așteptări sunt Gaidar (Rusia, 1992), Balcerowicz (Polonia, 1990-91) și Dimitar Popov (Bulgaria, 1991). Cei trei care au surprins cel mai neplăcut sunt Leonid Kravchuk (Ucraina, 1991-93), Petre Roman (România, 1989-1991) și Zhan Videnov (Bulgaria, 1995-96).” Lăsând la o …

Citeşte în continuare

Capitalismul românesc a rămas în tablou

Nu poți să vorbești despre economia de azi a României fără să știi ceva istorie, fără să ai habar cum arăta capitalismul înainte de WW II. Fiindcă da, România nu era plină de țărani pe care i-a scos la lumină comunismul; nu era o pășune mioritică pe care au dezvoltat-o „multilateral” planificatorii sovietici. România era o țară pe drumul industrializării sănătoase încă din secolul al XIX-lea, grație resurselor minerale consistente. Un excelent articol marca Ionuț Bălan ne amintește rapid câteva repere ale acestei evoluții: Imperiile industriale ale unor antreprenori ca Max Auschnitt și Nicolae Malaxa, în cadrul cărora se găseau uzinele (mai cunoscute azi sub numele) Reșița, Călan, Faur, Republica, Astra Arad, Tohani Zărnești ș.a. Constelația de companii care dădeau viață capitalismului românesc, precum: Societatea Naţională de Gaz Metan (azi Romgaz), Societatea Anonimă Română de Telefoane (azi Romtelecom), Societatea Comunală a Tramvaielor Bucureşti” (azi RATB), Uzinele Copşa Mică şi Cugir, …

Citeşte în continuare

Cum apare statul? Precum ISIL în Irak, cu jihadul împtriva oamenilor simpli

“Războiul dă naștere statelor. Analiza istorică a formării statelor trasează originile acestora în cuceririle teritoriale ale baronilor din Evul Mediu. Perspectiva dominantă este că statele apar atunci când organizațiile militare, baroni și bandiți, distrug rezistența localnicilor și impun un monopol al exercitării violenței cu scopul colectării de impozite și de organizării de războaie… În sprijinul originii criminale a statului, Olson a dezvoltat teoria statului ca “bandit staționar”. Bandiții staționari dețin monopolul violenței și astfel promovează creșterea economică cu scopul de a obține resurse din impozitarea ei, spre deosebire de “bandiții nomazi” care se angajează în exproprieri la întâmplare și descurajează activitatea economică.” Nu strică să amintim din când în când definiția statului. Nu pe cea naiv-mincinoasă a “contractului social” susținută de avangarda intelectuală a unora care vor să căpușeze traiul oamenilor obișnuiți, ci pe cea reală. Am ales întâmplător un citat dintr-o lucrare recentă, care se preocupă să examineze empiric …

Citeşte în continuare

Puterea economică a înclinat balanța războiului: două grafice despre WW I

Germania era cea mai puternică economie europeană la data începerii Primului Război Mondial. Dar războiul a fost până la urmă pierdut deoarece, prin sistemul de alianțe, Germania s-a situat de partea mai slabă a baricadei. Intrarea SUA în război a contribuit decisiv la înclinarea balanței economice de partea adversarilor Germaniei, chiar dacă populația însumată a acestora nu era cu mult mai mare.   Chiar dacă forța de muncă nu era covârșitor mai mare, disponibilitatea resurselor de capital a însemnat că Aliații au putut produce semnificativ mai multe echipamente militare decât Puterile Centrale. Sursa graficelor. Despre WW I vă recomand să citiți ultima carte a lui Lucian Boia apărută la Humanitas, este o lectură foarte placută pentru toate vârstele și se parcurge rapid (100 pagini). [layout show=”1″]

Citeşte în continuare

Decăderea antreprenoriatului în America. Mai are capitalismul vreo șansă?

Contrar spuselor socialiștilor (de catedră sau de la FMI), care pun stagnarea economică și creșterea inegalității de avuție pe seama capitalismului, economia de piață și-a pierdut din efervescență în ultimele decenii. Un mediu economic dinamic este un mediu concurențial. Să ne amintim ce spunea Schumpeter în “Capitalism, Socialism și Democrație”: “Deschiderea unor noi piețe, interne sau externe, și dezvoltarea organizațiilor de afaceri de la atelierele meșteșugarilor până la corporații precum US Steel ilustrează același proces de mutație industrială – dacă îmi este permisă folosirea acestei expresii din biologie – care revoluționează fără încetare structura economică, distrugând-o permanent pe cea veche, generând permanent una nouă. Acest proces de Distrugere Creatoare este trăsătura esențială a capitalismului.” Ei bine, the land of the free and home of the brave, proxy-ul general admis pentru modelul economiei capitaliste – SUA – s-a angajat de decenii pe drumul abandonării capitalismului și construirii unei societăți oligarhice multilateral …

Citeşte în continuare

Să învățăm din istorie: cum a mituit Hitler electoratul cu autostrăzi

Mulți români speră ca acest guvern și cele care vor urma să se țină de promisiune și să împânzească România cu autostrăzi. Jinduind la standardul de viață din Vest și săturată de minciunile electorale, populația a ajuns să considere autostrăzile drept dovada supremă a unei bune guvernări. Atât de mare este așteptarea unui semnal că guvernul face ceva și pentru cetățeni, nu doar pentru clientela politică, încât partidul care va reuși să își aroge măcar meritul construirii segmentului Comarnic-Brașov va beneficia de sincere aprecieri la următoarele alegeri. Avem exemplul Bucureștiului, unde sentimentul că „primarii nu fac nimic” a fost până la un moment dat aproape unanim împărtășit. Adică până la construcția pasajului Basarab. Atunci s-a spus: „măcar Sorin Oprescu a făcut ceva”. Primarul a avut bineînțeles grijă să inoculeze memoria colectivă cu această realizare, atârnând pe pod tăblița cu inscripția „Început de Băsescu și finalizat de Oprescu”. Atunci, pe 18 …

Citeşte în continuare

De ziua Europei sărbătorim sărăcia

Nu vreau să fiu stricător de voie bună sau spărgător de petreceri, dar pur și simplu nu mă pot abține, vorba lui Cristoph Waltz. Ce sărbătorim noi azi? Ziua Victoriei? Ziua Europei? Dar ce ziceți de ziua victoriei împotriva integrării europene? Nu merită să celebrăm faptul că de 20 de ani reușim să ne menținem la jumătatea clasamentului PIB/locuitor din Europa? Ce, nu vi se pare că merită să desfacem șampania? Vi se pare că e o contra-performanță? Dar ce sperați? Să depășim decalajul care ne separă de Occident și să trăim ca nemții?   Oameni buni, dacă vrem să trăim ca nemții atunci trebuie să muncim ca nemții. Iar pentru asta este necesar să avem instituții ca nemții. Iar pentru asta e nevoie să avem politicieni ca nemții. După Al Doilea Război Mondial Germania a renăscut pentru că a avut șansa să fie condusă de oameni care au înțeles …

Citeşte în continuare

Vinovatul pentru polarizarea socială? Sistemul financiar modern

Mă reîntorc la Piketty și la cartea lui despre cum acumularea de capital duce la sporirea diferențelor de avuție în societate. Câțiva autori francezi au produs un studiu care arată o dată în plus cât de greșită este analiza lui Piketty. Acesta măsoară evoluția capitalului prin prețurile de piață, dar noi știm că valoarea de piață a proprietăților imobiliare, de exemplu, a fost sporită artificial prin expansiunea creditului din ultimele decenii. Dar asta nu înseamnă că proprietarii de locuințe au devenit automat mai bogați, trebuie să vedem cât câștigă ei din chirii. La limită, dacă nu câștigi din chirie înseamnă că de fapt casa nu este un bun de capital, ci un bun de consum. Ei bine, studiul de care vorbesc a confirmat ceea ce bunul simț ne spunea deja, anume că dacă ținem cont de randamentul capitalului, acesta nu a crescut aproape deloc, ba în unele țări chiar a …

Citeşte în continuare

Criza din Crimeea readuce criza din 2008 în Rusia

Rubla se prăbușește ca în 2008. În acel moment, criza financiară mondială a dus (1) la scăderea cotațiilor materiilor prime (prețul barilului de petrol a coborât de la 150 la 50 dolari în doar 6 luni) și la reducerea încasărilor din exporturi și (2) la fuga capitalului către țările mamă unde băncile se confruntau cu mari probleme. Drept urmare moneda Rusiei s-a depreciat cu peste 30%, rezervele valutare au scăzut cu circa 100 de miliarde de euro, iar PIB s-a redus cu 9,5% în 2009, producția industrială cu 15%… pe scurt Rusia a fost una din țările cel mai greu încercate de criză. Rata șomajului a crescut de la 6% la 9%, câteva milioane de salariați au fost nevoiți să intre în concedii neplătite sau contracte part-time, iar numărul celor care trăiesc sub pragul sărăciei a crescu cu 6 milioane de persoane. În prezent, ca și înainte de criza din …

Citeşte în continuare

Deflația în timpul Marii Depresiuni nu a cauzat șomaj

Vă raportez acest grafic, pe care îl găsesc interesant. Arată cât de mult au scăzut prețurile și salariile în timpul Marii Depresiuni, calculele autorului. După cum se vede, salariul real a rămas neschimbat, firmele plătind muncitorilor mai puțini bani în mod proporțional cu scăderea veniturilor din vânzări. Marea Depresiune nu poate fi folosită astfel ca un exemplu despre cât de gravă este deflația în condițiile rigidității salariilor, din contră, se vede că piața muncii a fost destul de flexibilă. În consecință, creșterea șomajului nu s-ar explica prin imposibilitatea reducerii costurilor cu forța de muncă, ci prin alte cauze. Autorul nu vorbește despre ele, dar eu mă gândesc la investițiile eronate efectuate în timpul boom-ului economic (the roaring twenties). Aceste investiții trebuiau lichidate iar forța de muncă disponibilizată. [layout show=”1″]

Citeşte în continuare

Cât trebuia să muncești în 1959 pentru a cumpăra electrocasnice? Dar acum?

Din 1964 salariul mediu orar real a crescut în SUA cu doar 5,58%. Acest real este calculat împarțind salariul nomnal la indicele prețurilor de consum. Dar indicele prețurilor de consum sintetizează evoluția prețurilor la foarte multe bunuri, unele dintre acestea crescând, altele scăzând. Dacă ne raportăm la evoluția prețului electrocasnicelor, atunci vedem că puterea de cumpărare a salariului mediu a crescut considerabil în ultimele 4 decenii. De exemplu, pentru a cumpăra o mașină de spălat în anul 1964 un om trebuia să muncească în medie 100,5 ore; în prezent este nevoie să lucrezi doar 23,3 de ore pentru a cumpăra un asemenea dispozitiv; deci salariul real în termeni de mașini de spălat a crescut de peste 4 ori. Potrivit analizei profesorului Mark Perry, pentru a câștiga venitul necesar cumpărării celor 11 electrocasnice enumerate în tabel, un salariat mediu trebuia să muncească în 1959 de la începutul anului și până la …

Citeşte în continuare

Bilanțul bugetar al anului 2013: cheltuielile

Faptul că veniturile s-au cifrat considerabil mai jos decât ținta asumată de guvern, respectiv la 32% din PIB în loc de 33,6%, a făcut ca și cheltuielile să fie ținute un pic în frâu. Deși în termeni nominali au crescut, ele au scăzut ca pondere în PIB față de 2012 cu aproape 1 punct procentual, ajungând la 34,5%.   Guvernul a cheltuit mai mult cu salariile și cu achizițiile de bunuri și servicii. Dacă la cheltuielile de personal această evoluție era previzibilă datorită obiectivului asumat  -reîntregirea salariilor bugetarilor, cheltuielile cu bunuri și servicii au fost mai mari decât a promis guvernul. La începutul lui 2013 acesta spunea că urmărește: reducerea substanţială a unor categorii de cheltuieli materiale şi de servicii ineficiente şi oneroase pentru contribuabili, ca efect al întăririi cadrului legislativ privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare, Astfel cheltuielile cu bunurile şi serviciile ajung in anul 2013 la …

Citeşte în continuare

Bilanțul bugetar al anului 2013: veniturile

Avem datele execuției bugetare a anului 2013 astfel încât putem face câteva calcule comparative. Din aceste calcule se desprind în opinia mea două concluzii importante: (1) guvernul a supraestimat nivelul încasărilor bugetare, ceea ce l-a motivat pe parcursul anului să recurgă la noi majorări de impozite și (2) din nefericire această tactică este complet greșită deoarece ponderea principalelor venituri fiscale în PIB este în scădere constantă în ultimii ani, ceea ce arată o economie sufocată de presiunea fiscală. Să detaliem. Spre deosebire de anul 2012, anul trecut politica bugetară a fost mai nerealistă. În 2012 veniturile statului au totalizat 193,1 mld. lei în comparație cu o țintă de 195,3 mld. lei. Deci 2,4 mld. lei mai puțin decât prognoza. În 2013, ținta de venituri a fost ridicată la 209,3 mld. lei, dar statul a colectat 200 mld. lei – adică 9,3 mld. lei mai puțin decât prognoza. Această eroare este …

Citeşte în continuare

Dinamica datoriei publice – cea mai ridicată din Europa de Est

România a mai făcut un “progres” remarcabil în ultimul an: guvernul a crescut datoria publică în raport cu Produsul Intern Brut. Așa cum arată azi Eurostat, în perioada trim. III 2012 și trim. III 2013, ponderea datoriei în PIB a sporit în România mai mult decât în principalele economii din Europa Centrală și de Est: Polonia, Ungaria, Cehia și, bineînțeles, Bulgaria. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda scăderii deficitului bugetar și a celei mai mari rate de creștere economică din regiune.   [layout show=”1″]

Citeşte în continuare

Dovada că toate guvernele au condus la fel iar PIB e meteosensibil

Profesorii Moisă Altăr și Dan Armeanu au un articol bun astăzi care, în opinia mea, arată cât de mult supraevaluăm “rotația cadrelor” la guvernare și ce importanță falsă acordăm schimbărilor rezultate din procesul democratic. Să nu mă înțelegeți greșit, concurența politică este categoric bună (alternativa ar fi dictatura), iar unele guverne au fost mai bune decât altele. Dar, când te uiți din avion la istoria economică vezi cât de mici sunt progresele care au survenit în raportul dintre bunăstarea românilor și bunăstarea europenilor în general. Priviți graficul de mai jos. Vi se pare că din 1996 încoace am intrat pe o pârtie de convergență cu UE? Acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar în timpul boom-ului economic, când averea ne creștea ca Făt-Frumos, într-un an cât în șapte. Vă recomand articolul în întregime, chiar dacă eu nu împărtășesc viziunea economică a domnilor Altăr sau Armeanu, găsiți în ele suficiente repere …

Citeşte în continuare