22 March 2019
Home / Istorie economica (page 2)

Istorie economica

Avem nevoie de venituri bugetare mai mari ca să ne dezvoltăm? Nu

Un mit al politrucilor și clovnilor economici: este nevoie ca guvernul să colecteze mai mulți bani la buget, pentru a face investiții, altfel România nu se va dezvolta rapid. În perioada 1996-2005 România a înregistrat o rată medie de creștere de 2,2% pe an, în vreme ce media țărilor în dezvoltare a fost de 5,5%, adică de două ori și jumătate mai rapidă! Graficul de mai jos arată ritmul PIB din 2006 până în prezent și previziunile până în 2019: România este în continuare sub media țărilor în dezvoltare. Nu reușim să creștem rapid deși – ce să vezi? – statul adună la buget cu 6 puncte procentuale din PIB mai mulți bani decât media țărilor în curs de dezvoltare.   Există în lume țări ale căror guverne administrează mai puțini bani dar care se situează cam pe același palier de dezvoltare cu noi. Africa de sud, Mexic sau Thailanda …

Citeşte în continuare

Latitudinea și dezvoltarea economică

Iată o explicație interesantă a dezvoltării inegale a regiunilor planetei: “Dacă sunteți familiarizați cu statisticile privind dezvoltarea, probabil știți faptul că latitudinea și venitul/locuitor sunt corelate pozitiv. Cu cât ești mai departe de ecuator (latitudine mai mare), cu atât ești mai bogat. Raționamentul funcționează și la nord și la sud de ecuator: Africa de Sud este mai bogată decât Nigeria, iar Chile este mai bogat decât Ecuadorul. Această relație pozitivă este valabilă și în ceea ce privește Europa. (…) Primul lucru interesant este faptul că până la 1500 relația era negativă. La acea vreme, țările mai apropiate de ecuator erau mai bogate. (…) În acea perioadă, țările mediteraneene stăteau mult mai bine decât cele nordice. (…) În orice caz, atât inversarea raportului latitudine/venit cât și ilustrarea acestui fapt în Europa sunt fenomene care trebuie bine reținute atunci când comparăm nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni/țări. Așa apar unele întrebări: De …

Citeşte în continuare

Cum a evoluat prețul locuințelor din 1870 încoace? Urmează noi confiscări de avere?

Cine nu cunoaște istoria este condamnat să o repete, zice un proverb. Ei bine, istoria prețurilor în sectorul imobiliar arată un fapt interesant. Analizând date culese din diverse zone ale lumii, precum Canada, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, dar și din alte țări, câțiva cercetători au arătat că prețurile locuințelor (ajustate cu inflația) au un nivel mult mai ridicat în prezent față de perioada secolului al XIX-lea. “Folosind setul de date, putem arăta că prețurile caselor au avut o evoluție de forma unei crose de hochei – prețurile au rămas stabile de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la jumătatea secolului XX, cunoscând o creștere accentuată în ultimele decenii. Facând comparație, se observă că, în Australia, prețurile activelor imobiliare au avut cea mai puternică creștere din toate țările, în timp ce Germania se află la polul opus. De asemenea, prețurile caselor din mediul rural au o evoluție asemănătoare cu cea a …

Citeşte în continuare

Pensiile reale au rămas constante, “dreapta” este surdo-mută

Ștefan Liiceanu este foarte supărat pe propaganda partidului de guvernământ în legătură cu pensiile și arată exact evoluția pensiilor în ultimii ani: “pensiile rămân jalnic de mici (780 RON în medie pentru cele trei clase de pensionari din sistemul public) și… cu tot cu indexarea la inflație, pensia medie reală a fost efectiv „înghețată” de peste cinci ani… În Graficul 3 de mai sus, putem vedea evoluția pensiei medii nominale și a valorii punctului de pensie (grafic stânga), și pensia medie reală, adică ajustată la rata inflației (grafic dreapta). Este lesne de observat că din anul 2001 pensia medie nominală a crescut MEREU, neavând loc nici un fel de tăiere sau „furt” de pensii. Și este la fel de limpede că, cu toate aceste majorări aduse pensiilor ici și colo, din anul 2009 pensia medie reală este neschimbată, pe fondul unei inflații a prețurilor bunurilor și serviciilor de consum cumulativă de 24%.” …

Citeşte în continuare

Emmanuel Saez: inegalitatea este cauzată și de scăderea economisirii

Emmanuel Saez este economistul care, alături de Piketty, a dezvoltat cel mai mult ideea că în societatea americană inegalitatea de venituri a crescut considerabil în ultimele decenii. Conform acestuia, dacă în anii ’70 1% din populația realiza 10% din veniturile existente la nivelul întregii țări, 42 de ani mai târziu, în 2012, acel 1% câștigă 20% din veniturile anuale din SUA. În opinia lui o mare parte din această diferență se datorează, într-adevăr, și salariilor mai mari pe care le primesc cei cu funcții de conducere în companii sau câștigurilor obținute de antreprenorii de succes. Interesant de văzut este însă dacă nu cumva această creștere a inegalității economice se întâmplă doar la nivelul veniturilor sau, mai mult, odată cu ea au crescut și disparitățile la nivelul avuției deținute de oameni. Zice Saez: “Prin avuție se înțelege totalitatea activelor deținute de indivizi, inclusiv case, mașini, numerar, conturi la bănci, conturi de …

Citeşte în continuare

Economisiți, dacă nu vreți să sărăciți

Sunteți la curent cu dezbaterea privind creșterea inegalității de avuție, nu? Pe parcursul ultimelor decenii bogații au devenit mult mai bogați în timp ce majoritatea cetățenilor abia a reușit să-și păstreze standardul de viață. Este valabil în SUA, în Europa, aproape oriunde. Una din cauzele acestei sărăciri relative a majorității este politica statelor, care prin emisiune monetară (impozitare ascunsă), bail-out-uri repetate, subvenții și privilegii au creat o prăpastie din ce în ce mai mare între puțini – clientela politico-corporatistă avantajată – și mulți (simpli angajați). Dar o altă cauză este comportamentul însuși al oamenilor, care s-au lăsat atrași într-o veritabilă cursă a cheltuielilor pe datorie, la capătul căreia, evident, nu poate fi decât sărăcia. Owen Zidar pune pe blog graficul următor, eu am adăugat cu roșu perioadele de recesiune.   După cum se vede, rata economisirii în State a scăzut constant din anii 80, singurele momente când acest trend a …

Citeşte în continuare

Creditul ieftin și degenerarea afacerilor: de la Liga Hanseatică la corporatismul modern

Ni se spune adeseori că în comerțul internațional și nu numai poți avea success numai îndatorându-te: cum exportul și importul sunt activități riscante, intermedierea financiară – cu împrumuturi și asigurări de credit – este infrastructura indispensabilă pentru progresul comerțului. Doar că istoria ne arată că schimburile comerciale au înflorit într-o perioadă în care instituțiile financiare erau în fragedă copilărie, și când transportul de mărfuri era pe cât de periculos, pe atât de costisitor. Și totuși—spre marea supriză a contemporanilor — primii negustorii au pus mai întâi bani deoparte pentru aș finanța afacerile. Acesta a fost și cazul Ligii Hanseatice (sec. XIII-XVII), o confederație comercială a orașelor-târguri de-a lungul coastei Europei de Nord. Activitatea ligii era finanțată din economisirile negustorilor și a asociaților lor; aceștia cumpărau fiecare o cotă-parte din fiecare navă și transport de marfă, reducând riscurile călătoriilor lungi, iar profiturile sau pierderile se împărțeau în proporție cu capitalul investit. …

Citeşte în continuare

PIB-ul zonei euro la 6 ani de la criză; arată mai rău ca în Marea Depresiune

Paul Krugman continuă să își susțină pledoariile inflaționiste updatând-și graficul cu dinamica PIB în zona euro. Adevărul este că performanța economică a regiunii este proastă, iar criza financiară din 2009 își merită numele de Marea Depresiune 2.0, mai puțin acută dar mai lungă și, per total, mai păguboasă decât criza din anii 30. La aproape 6 ani de la criză zona euro nu și-a revenit; nivelul producției se situează încă sub nivelul atins înainte de criză, în 2008. Spre comparație, PIB-ul Europei și-a revenit mult mai repede din scăderea drastică înregistrată în timpul Marii Depresiuni.   Secretul acestui eșec nu stă în politica monetară care a gâtuit creditul. Nici vorbă. Rata dobânzii este negativă, băncile comerciale s-au putut refinanța fără probleme de la BCE în momentul de vârf al panicii. Nici măcar nu am avut deflație – “animalul” oribil care îi sperie pe anumiți economiști. Mai multă tipărire de bani …

Citeşte în continuare

Salariul mediu al românilor este ca în anii ’70

Grație lui Dan Popa putem vedea cum a evoluat salariul mediu al românilor în ultimii 60 de ani. Fără să păcălim pe nimeni putem spune că trendul de creștere post-revoluționar, din “capitalismul de cumetrie” așa cum a fost numit chiar de regizorul tranziției de la socialism la democrație, Ion Iliescu, este absolut similar cu ritmul înregistrat în “epoca de aur”. Ceea ce spune totul despre calitatea alocării resurselor în ultimul sfert de secol. Despre comunism nu trebuie să aibă cineva emoții, acolo haosul calculațional este prin definiție. Dar când te gândești că totuși în acești 20 de ani am avut economie de piață, concurență autentică în multe domenii, și realizezi că economia nu a generat mai multe câștiguri decât în regimul ceaușist, abia atunci îți dai seama cât de mare a fost risipa datorată proastei guvernări. Risipa și hoția. Pentru că în regimul comunist nu se fura. Economia comunistă prăpădea …

Citeşte în continuare

Cum o duc americanii de la țară? Scump, cândva era mai ieftin

Îmi amintesc cum aproximau (succesiv) bunicii și părinții mei devalorizarea leului după 1989: Maică, cu 1 leu nu mai cumperi nimic Am ajuns că orice costă un pol Suta de mii se duce așa… bătând din palme Dacă mă duc la Carrefour las 1 milion, și nu cumpăr nimic… Se pare că și pe americani i-au ajuns comploturile (nu blestemele) comuniștilor care țin frâiele guvernării. Tipărirea necontrolată de bani din ultimii ani poate că nu se vede în indicele general al prețurilor, dar a crescut costul vieții, al traiului cotidian, care presupune să cumperi mâncare, benzină și diverse servicii reglementate sau oferite în regim monopolist de stat. După cum povestește un tip care a vizitat o serbare populară în California, s-a ales praful de bancnota de 1 dolar, acum dacă vrei să cumperi ceva – orice – trebuie să plătești 5 dolari: “It’s starting to feel like a $5 bill …

Citeşte în continuare

Bugetul statului nu e al cetățeanului. Studiu de caz – bugetul Moldovei din 1770

Via Critic Atac. În ciuda încercărilor politicienilor de a ne convinge că bugetul statului este totuna cu bugetul cetățeanului, nimic nu este mai fals. Cetățeanul este una, statul este alta. Bugetul cetățeanului reflectă valoarea muncii (producției) acestuia, în vreme ce bugetul statului arată cât din producția societății se căpușează prin impozitare. Iar dacă în prezent această diferență este într-o oarecare măsură camuflată de așa-zisul rol social al statului – importante cheltuieli bugetare având drept destinație “asistența socială”, în 1770 liderii politici erau mai puțin sofisticați în gândire și în exprimare. Dovada că bugetul statului este construit tocmai pe seama bugetului cetățeanului o vedeți mai jos: Statul moldovean punea biruri pentru 4 destinații majore: plata tributului către imperiu (33,55%) susținerea clasei conducătoare (45,75%) acordarea de privilegii (9,10%) cheltuieli “în interesul țerii”, dar de fapt tot pentru susținerea statului (11,60%) Pe vremea aceea, liderii politici erau mai sinceri, iar contabilitatea bugetară mai …

Citeşte în continuare

Averea americanilor a scăzut în ultimele două decenii

Și cu asta cred că putem extrapola “modelul japonez” la cazul SUA. Averea majorității americanilor a scăzut din 1984 până în prezent. Acest lucru este dovedit de studiul Wealth levels, wealth inequality and the great recession, ale cărui concluzii sunt rezumate în graficul următor:   – Cei mai bogați 5% din americani și-au dublat averea și ar trebui să închine un pahar de vin înainte de fiecare cină în cinstea guvernului federal și a băncii centrale americane, care a avut grijă ca bursa să nu pice, fiindcă altmineri… cine știe, poate sărăceau elitele falimentare; – Jumătate din americani și-au văzut averea scăzând cu 20% față de nivelul ei din 1984; – Sfertul cel mai sărac a sărăcit cu 60% – Dacă în 1984 cei mai bogați dețineau o avere de 13,6 ori mai mare decât cea mediană, în 2013 ei erau de 24,2 ori mai bogați. De trei ori ura …

Citeşte în continuare

Înapoi după război: teoretic am ieșit din criză, practic locuim cu părinții

Un duș rece pentru cei care îmbrățișează viziunea stângistă-progresistă asupra istoriei: lumea nu merge neapărat într-o direcție bună doar fiindcă trece timpul și suntem noi mai „deștepți”; se prea poate ca lumea să meargă din rău în mai rău, bunăstarea din trecut nu reprezintă o garanție pentru nivelul de trai din viitor. Altminteri este dificil să interpretăm rezultatele ultimului studiu al Pew Research Center, care arată că în SUA numărul tinerilor care locuiesc cu părinții continuă să crească la ani buni de la ieșirea din criză. Ca după război: în SUA mulți tineri locuiesc cu familia 57 de milioane de americani representând 18,1% din populație impart locuința cu alte generații din familia lor. Numărul gospodăriilor în care coexistă mai multe generații ale aceleiași familii a cunoscut un punct de minim în 1970 și de atunci s-a dublat.  Acest trend este susținut mai ales de numărul tinerilor între 25-34 de ani …

Citeşte în continuare

Zona euro alimentează divergența, nu convergența

Nu știu cum pot unii susține că unificarea monetară europeană reprezintă un factor care contribuie la omogenizarea spațiului economic european. Lucrurile ar fi stat așa dacă introducerea monedei euro ar fi fost rezultatul unui proces de piață. Dar nu a fost cazul. Am asistat nu la orice proces de unificare, ci la unul de centralizare monetară. Cu alte cuvinte, apariția euro este rezultatul unui proces pur politic, în care argumentele economice (false oricum) nu au avut decât rol de camuflaj științific. Iar politica presupune redistribuție. Orice acțiune politică nu face decât să mute resurse și avuție din buzunarul unora în buzunarul altora. Asta este tot ce știe și tot ce poate să facă statul – inclusiv o construcție supra-statală precum cea europeană. Doar naivii au putut să creadă că unificarea forțată a Europei va aduce avantaje pentru toți; era clar că acest proces nu va face decât să-i sărăcească pe …

Citeşte în continuare

România vs. Polonia: adevărul până la capăt

Interesantă prezentarea lui Radu Crăciun la ultima conferință de la BNR – “Lecțiile creșterii virtuoase poloneze”. Din moment ce am comentat și eu în câteva rânduri diferența dintre experiența economică a Poloniei și a României, vă propun să ne oprim puțin asupra acestei prezentări. Iată primul grafic din prezentare, foarte sugestiv pentru a înțelege dinamica diferită a PIB în cele două țări. Curbele arată evoluția PIB-ului fiecărei țări față de momentul inițial, 1990, dar pentru a înțelege și mai bine cum stă treaba nu uitați că în 1990 cele două țări aveau cam același PIB/locuitor: 6867 dolari în Polonia, respectiv 5624 în România. Exagerând puțin, putem spune că Polonia și România replică istoria modernă a celor două state coreene: Polonia este Coreea de Sud, iar România Coreea de Nord: pleacă din același punct și urmează evoluții divergente. Radu Crăciun spune că România s-a decuplat de Polonia în două etape, eu aș …

Citeşte în continuare