22 September 2020
Home / Economişti (page 20)

Economişti

Din SUA, un sondaj otrăvit privind mediul

O organizaţie non-guvernamentală din SUA, Institute for Policy Integrity (sună foarte, foarte credibil) a realizat un sondaj printre economişti pentru a vedea ce părere au aceştia în legătură cu efectele modificărilor de mediu asupra economiei. Au ales – nu la întâmplare, ci după o profundă analiză – 289 de experţi (bine, inţial era vorba de 312, dar când să livreze întrebările în plic au descoperit că 23 muriseră deja sau nu li se ştia adresa). În fine, au realizat studiul, obţinând desigur ceea ce căutau de fapt: că economiştii sunt îngroziţi în legătură cu efectele schimbărilor climatice asupra economiei. Partea cea mai interesantă mi se pare a fi cea în care participanţilor la sondaj li s-a cerut să estimeze „costul social al emisiilor de carbon”. Media obţinută a fost 120 000 dolari, însă având în vedere că cifrele avansate variau îngrozitor de la individ la individ (unul a spus 10 …

Citeşte în continuare

Şi Roubini mai face previziuni greşite uneori

De ce mă feresc să fac previziuni? Pentru că fenomenele economice pot fi anticipate doar în dimensiunea lor calitativă, nu cantitativă. De exemplu, ştiind că reducerea artificială a ratei dobânzii şi emisiunea monetară determină falsificarea calculului economic şi induc deturnarea resurselor către investiţii nesustenabile sau speculative, putem anticipa nu doar euforia economică temporară, ci şi pierderile ce vor urma; sau, cunoscând efectele legislaţiei salariului minim, putem anticipa creşterea nivelului şomajului sau a forţei de muncă angajate la negru. Însă niciodată nu putem ghici nivelul exact al pierderilor sau al şomajului, nu putem delimita cu precizie domeniile în care aceste fenomene se vor produce, nici orizontul lor de timp. De exemplu, este edificator şi amuzant să vezi predicţiile pe care le-a emis Nouriel Roubini în acest an.

Citeşte în continuare

Stiglitz în 2002: probabilitatea de faliment a Fannie Mae este extrem de mică

Am citit un studiu comandat de Fannie Mae și scris de Joseph Stiglitz încă doi coautori în 2002. Lucrarea își propune să evalueze probabilitatea de faliment a Fannie Mae și Freddie Mac și efectele asupra bugetului de stat. „Lucrarea concluzionează că probabilitatea de faliment a celor două instituții subvenționate de stat este extrem de mică… costul derivat din riscul insolvenței… este relativ redus – chiar presupunând un nivel foarte ridicat al datoriei companiilor și chiar presupunând că guvernul ar ar suporta întreaga datorie în cazul insolvenței acestora… mai puțin de 2 milioane dolari.” Autorii subliniază că, în evaluarea riscului, au luat în calcul cele mai anapoda condiții economice petrecute vreodată în SUA și că, „probabilitatea rezultată este atât de mică încât este dificil de detectat chiar și în simulările de anvergură, precum cea din studiu”. În final, afirmă că „pe baza datelor istorice, riscul pe care și-l asumă guvernul dintr-un …

Citeşte în continuare

Mishkin în 2006: “În Islanda probabilitatea unei crize financiare este foarte scăzută”

În anul 2006, profesorul Frederik Mishkin (pe atunci ocupa şi un loc de guvernator în boardul Fed) a fost angajat de Camera de Comerţ a Islandei să evalueze stabilitatea financiară a ţării. La sfârşitul acestui raport comprehensiv, Mishkin concluziona că Islanda este bine-sănătoasă, prezintă ceva dezechilibre pe ici pe colo însă cum toate statele împărtăşesc aceleaşi probleme, islandezii nu au de ce să se îngrijoreze: “Deşi economia Islandei prezintă dezechilibre care vor trebui corectate, fragilitatea financiară este redusă iar probabilitatea unei crize financiare este foarte scăzută”. În 2007 a venit criza, dar era prea târziu – autorul încasase deja un bine-meritat cec în valoare de 134 858 dolari. Mishkin scria aceste basme în timp ce Islanda se dopa cu steroizi monetari mai rapid decât orice altă economie din lume. Din 1999 până în 2007 volumul creditului şi-a mărit de patru ori ponderea în PIB iar principalele trei bănci (Kaupthing, Landsbanki, …

Citeşte în continuare

Despre Ludwig von Mises, în Wall Street Journal

Uite aşa se întoarce roata şi ajungem să citim despre Ludwig von Mises în Wall Street Journal. Fondatorul unui hedge fund din California ne aminteşte într-un consistent articol cum Mises ne-a prevenit în legătură cu efectele expansiunii creditului încă din 1912, în cartea sa Theorie des Geldes und der Umlaufsmittel – în engleză, Theory of Money and Credit. Puţină lume, în afară de cunoscătorii Şcolii Austriece, apreciază importanţa acestei lucrări. Mie, Teoria banilor şi a creditului îmi stârneşte două tipuri de amintiri: 1. dimineţile geroase de sâmbătă şi duminică în care plecam de acasă la 8 dimineaţa către Biblioteca Centrală Universitară pentru a citi ceea ce, dacă nu mă înşel, era singurul exemplar din bibliotecile româneşti; cine a frecventat BCU, ştie ce condiţii erau acolo. 2. nostalgia bucuriei cu care am înţeles teoria ciclului economic (şi multe altele); precizez că până atunci citisem inclusiv celebrul tratat al lui Mises, Human …

Citeşte în continuare

De ce sunt economiştii de stânga?

Aşa cum spune Brian Caplan în cartea sa The Myth of the Rational Voter: Why Democracies Choose Bad Policies (Princeton University Press, 2007 – puteţi citi un rezumat scris de autor aici), cercetările au arătat că în comparaţie cu publicul general, economistul obişnuit împărtăşeşte vederi de stânga. “Economiştii privesc de obicei favorabil economia de piaţă nu din cauză că împărtăşesc convingeri de dreapta, ci în ciuda convingerilor lor (moderate) de stânga” De ce tind oare economiştii să se situeze la stânga spectrului politic? Să fie din cauza faptului că susţinerea non-intervenţiei nu este “rentabilă” (politic), aşa cum a recunoscut într-o discuţie privată acum mulţi ani un economist roman implicat activ în munca de consiliere guvernamentală? Adică, economiştii susţin măsuri intervenţioniste fiindcă aşa le este mai uşor să îşi încaseze salariul?

Citeşte în continuare

Un mogul împotriva capitalismului

George Soros strânge fonduri pentru o ofensiva socialistă împotriva pieţei libere. Recent a anunţat alocarea a 50 de milioane dolari pentru înfiinţarea unui institut care să-i adune pe economiştii socialişti gen Joseph Stiglitz, să finanţeze cercetări care să arate ce prost funcţionează piaţa şi ce bine intervine statul, să editeze o revistă care să popularizeze aceste studii etc. Soros şi-a propus să mobilizeze până la 200 de milioane de dolari în scopul promovării economiştilor „marginalizaţi”, care prezic moartea capitalismului fără să-I asculte nimeni. În ultimele sale scrieri Soros opinează, printre altele, că băncile ar trebui să supună spre aprobare statului orice nou produs financiar înainte de a-l lansa pe piaţă. Probabil, economiştii mogulului vor fi înscăunaţi în board-ul care va examina cererile băncilor. Alţi tehnocraţi vor urma să decidă care instituţie este too big to fail şi care nu. Geniile ascunse ale economiei vor calcula câţi bani să pompeze guvernul …

Citeşte în continuare

Un Nobel pentru liberali

În mod clar, se putea şi mai rău. Elinor Ostrom şi Oliver Williamson s-au remarcat prin cercetarea felului in care indivizii conlucrează pentru rezolvarea aşa numitelor probleme de “bun public”, sau “market failure”. Aş adăuga că Williamson este un economist sensibil influenţat de Friedrich Hayek. Una peste alta, este o alegere în favoarea partizanilor capitalismului şi libertăţii individuale, la fel cum a fost cea a lui Vernon Smith în 2002 – economist care a recunoscut importanţa operei lui Ludwig von Mises. Şi care se află, din punctul de vedere al înţelegerii economice, probabil şi al coeficientului de inteligenţă, la ani lumină de Paul Krugman.

Citeşte în continuare

Premiul tălâmbului economic

Se oferă lui Alan Blinder, profesor la Princeton University şi fost consilier al preşedintelui Clinton, pentru faptul că a criticat Programul „Rabla” din Statele Unite din cauză că… durează prea puţin: “ Most of the idea of any stimulus is to pull spending up from the future, but it doesn’t make any sense to design a program that only pulls up spending by one month. Why in the world would you make it a one-month program? The Germans didn’t do that. The British do that. When I designed a mock version of this I was thinking of it as a one-year or two-year program”. Să ne amintim că, în anii 90, la căderea regimurilor totalitare din Europa de Est, au fost unii intelectuali occidentali care au protestat împotriva condamnării socialismului pe motivul că acesta nu a fost aplicat ca la carte. Ca şi ei, Blinder crede acum că subvenţiile guvernamentale …

Citeşte în continuare

Nobel, pentru cine?

A mai rămas aproape o săptămână până la anunţarea câştigătorului Premiului Nobel pe economie. Sunt chiar curios dacă vor face o alegere de PR şi vor da premiul cuiva care s-a remarcat prin cercetarea în domeniul monetar sau al fluctuaţiilor economice. Şi cum keynesieni mai slabi ca Krugman nu poti găsi, mă gândesc că John Taylor ar fi o alegere înţeleaptă. Este un economist criticabil, desigur, ca orice economist care aparţine mainstream-ului academic. Dar nu se compară cu Stiglitz sau Krugman. Citiţi asta ca să vă convingeţi. Nici Robert Barro nu ar fi o alegere proastă (dovada). Dar mă îndoiesc că va primi vreun premiu anul acesta, după ce a criticat programele de stimulare bugetară într-un moment în care guvernele se întrec în a nu sta degeaba. Allan Meltzer este o altă opţiune, la care m-aş gândi serios dacă aş fi în comitetul de premiere (dovada). Dar, pe de altă …

Citeşte în continuare

Dăianu, Blanchard şi keynesianismul global

În ultimul articol din Ziarul Financiar, FMI şi Keynes, Daniel Dăianu reia unele din ideile sale preferate, plusând cu alte erori noi. De acestea din urmă aş vrea să mă ocup, pentru că de restul am tot scris. Daniel Dăianu crede că politicile keynesiene şi-au demonstrat eficacitatea, scoţând economile vestice din criză. El nu ne spune de ce Japonia nu a urmat plutonul performerilor deşi este campioană la politici keynesiene de câteva decenii. Detalii. Autorul adaugă însă, precaut, că pe lângă beneficiile aduse, relaxarea monetar-fiscală ne-a lăsat moştenire şi ceva masă monetară în exces, deficite şi datorii imense care trebuie eliminate. Nu pare însă să îşi facă probleme în legătură cu acest lucru. Eu unul sunt mai puţin optimist şi ţin să amintesc ceea ce Dăianu uită: teoria keynesiană nu se rezumă doar la idei despre resuscitarea economiei aflate în picaj, ci propune un model de gestiune macroeconomică, aşa numita …

Citeşte în continuare

Robert Lucas m-a lăsat mască

The Economist a publicat de ceva vreme părerile pro şi contra ale unor economişti despre economişti. Sunt unii care îi arată cu degetul pe economişti (şi ştiinţa economică, în general) pentru inabilitatea prevenirii crizei. Sunt alţii care protestează, susţinând că ei sunt mari deştepţi. Printre ultimii se află şi Robert Lucas, laureat al premiului Nobel. Citiţi cu atenţie ce are de spus acest economist. Pe scurt, Lucas afirmă că nimeni nu poate prezice întocmai viitorul. Ceea ce e corect. Însă foloseşte acest truism pentru a-i absolvi de vină pe şefii băncilor centrale care, săracii, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase şi, nu-i aşa, nici nu puteau anticipa criza. Cine citeste articolul ar face bine să ştie că, în prezent, majoritatea economiştilor au adopat poziţia de bun simţ conform căreia pomparea de credit ieftin a fost principala cauză a crizei. Ceea ce îl poziţionează pe Lucas în tabăra …

Citeşte în continuare

În atenţia lui Mugur Isărescu

Am amânat putin timp acest articol pentru a nu deranja aniversarea domnului guvernator cu o veste proasta. Willem Buiter, un economist cu ale cărui teorii nu sunt întotdeauna de acord, dar cu a cărui înţelegere a mecanismului politic simpatizez deplin, opinează că numărul mandatelor guvernatorului băncii centrale ar trebui limitat. La unul singur, mai exact. Fără prelungire. Şi de ce este prelungirea mandatului un lucru rău? Buiter ne spune pe şleau: “The incentive to suck up to/please the power(s) that can reappoint you may be difficult to resist.” După care articolul continuă cu multe lucruri interesante. Aşa că să-i spună cineva şi domnului Isărescu. De data asta e chiar pe bune. Nu e o vorbă spusă de cârcotaşi, contracandidaţi sau răuvoitori. E un chestiune demonstrată la catedră. Şi ştiu că celor de la BNR, spre deosebire de alţii, le pasă foarte mult de ştiinţa economică.

Citeşte în continuare

Recomandare de lectură

Abia mi-a fost semnalat articolul lui Bogdan Enache – Clişeele de stânga ale domnului Geoană – o excelentă critică la adresa prescripţiilor socialiste cu iz mai tineresc, de genul celor susţinute azi de Geoană. În opinia mea, autorul punctează decisiv la toate capitolele, reuşind să apere piaţa liberă şi capitalismul în faţa celor care susţin că neoliberalismul este vinovat de marasmul economic actual.

Citeşte în continuare

Soluţiile lui Edward Prescott

Laureatul Nobel din 2004 a susţinut azi la Bucureşti o consistentă prelegere despre funcţionarea economiei şi rolul statului. Situat în tabăra celor care cred că intervenţionismul economic eşuează sistematic, soluţiile lui Prescott la problemele economice actuale s-ar reduce la trei: • Scăderea impozitării şi a cheltuielilor publice, pentru că acestea din urmă generează deficite care presupun creşterea fiscalităţii în viitor; • Eliminarea subvenţiilor, a ajutoarelor şi a practicilor contabile care falsifică profitul şi deturnează alocarea resurselor către investiţii mai puţin productive; • Reformarea sistemului financiar, prin eliminarea practicii rezervelor fracţionare şi desfiinţarea intermedierii financiare (atragerea de depozite de maturitate mai mică decât a creditelor acordate pe baza lor); aceste practici fac ca sistemul bancar să fie inerent instabil şi să tindă către declanşarea de panici, rezolvate pe spinarea contribuabilului. Este de lăudat că după Joseph Stiglitz am putut avea acces la ideile unui economist mai puţin amăgit de cântecul de …

Citeşte în continuare