30 October 2020
Home / Economişti (page 19)

Economişti

Articol despre liberalism şi libertarianism

Doresc să semnalez traducerea de către Centrul pentru Economie şi Libertate a unui articol deosebit scris de J. H. De Soto. Articolul este foarte util şi, cu câteva excepţii/observaţii notabile, dar care nu îi afectează fondul, sunt de acord cu ideile pe care le conţine. Excepţiile se referă în principal la (1) utilizarea excesivă a argumentului hayekian al informaţiei dispersate pentru critica intervenţionismului şi (2) absenţa consideraţiilor de ordin moral în analiza libertarianismului.

Citeşte în continuare

Un blog bun

Am descoperit recent blogul lui Cristian Păun. Sunt absolut încântat că încă un economist român are curajul să facă pasul înainte şi să-şi împărtăşească ideile publicului larg, mai ales că sunt ideile în care cred şi eu. Citiţi şi convingeţi-vă. Aşa profesor, aşa blog. Îi urez colegului meu, pe care încă nu am apucat să îl cunosc, mult succes în diseminarea educaţiei economice de calitate.

Citeşte în continuare

Economiştii keynesieni s-au aflat la cârmă înainte de criză

La modul general, ni se spune că neoliberalismul a adus criza. În particular, vina este aruncată pe economiştii market-friendly care ar fi promovat din sânul administraţiei guvernamentale politicile care ar fi pavat drumul către marasmul financiar actual. John Taylor de la Stanford a realizat graficul de mai jos, pentru a ne arăta compoziţia Council of Economic Advisors în funcţie de originea diplomei de doctor a membrilor săi. După cum se vede, numărul economiştilor asociaţi cu Şcoala de la Chicago a atins nivelul maxim în timpului mandatului Reagan, după care a tins vertiginos către zero. În schimb, numărul economiştilot şcoliţi în stupul keynesian de la MIT sau Harvard a crescut la fel de vertiginos, în ultimele două decenii. Ups!

Citeşte în continuare

Stiglitz şi “erorile majore” din gândirea economică

J. Stiglitz a acuzat iarăşi breasla economiştilor că se face vinovată pentru producerea crizei, deoarece a căzut pradă unor “erori majore”, de care gândirea economică trebuie să se debaraseze pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete. Potrivit lui Stiglitz, ipoteza că piaţa funcţionează eficient deoarece agenţii economici acţionează raţional, pe bază de informaţii complete, este falsă. Deşi mă opun radical teoriilor de inspiraţie keynesiană pe care le propagă Stiglitz, Krugman şi alţii (la noi Daniel Dăianu, Liviu Voinea), nu sunt în dezacord total cu cele de mai sus. În fond, Stiglitz îşi bazează discursul pe o observaţie corectă: cunoaşterea (informaţia) perfectă este o iluzie, oamenii mai comit şi erori, adică piaţa nu funcţionează impecabil. Stiglitz nu afirmă nimic original. Keynes a spus acelaşi lucru cu multe decenii în urmă, când blama “spiritele animalice” pentru inconsistenţa cu care funcţionează piaţa (care ba cade în recesiune, când intră într-un …

Citeşte în continuare

Economiştii trebuie să se bazeze pe cifre?!

Cu doar câteva zile înainte de intrarea în vacanţă, seara târziu, într-o universitate aproape pustie, îmi întâlneam masteranzii la seminarul de „Economie monetară comparată” (Nu, studenţii nu mă aşteptau fiindcă sunt vreun profesor apreciat în mod particular, ci pentru că doar un maniac ca mine îi putea chema taman atunci, pe viscol, la un debate cu participare obligatorie!) Una dintre studente mi-a spus la un moment dat că găseşte dificil să stăpânească noianul de cifre şi date statistice – presupusă calitate a unui bun economist – dând ca exemplu cartea mea. Ceea ce mi-a oferit un bun prilej pentru o „paranteză” mai lungă despre menirea economistului. I-am replicat că eu însumi mă consider unul dintre cei mai slabi memoratori de cifre (şi nu numai) din lume. Nu sunt în stare să redau cifrele pe care le prezint la cursurile predate (cine mai ştie care a fost ţinta de inflaţie anul …

Citeşte în continuare

Este exagerată producţia de doctori în economie?

Departamentul de economie al Universităţii din Louisville (nu sună prea cunoscut, nu?) a scos la concurs un post de profesor (candidaţii trebuie să deţină titlul de doctor). Comisia de concurs va avea treabă serioasă deoarece până acum s-au primit nu mai puţin de 490 de CV-uri. Ceea ce îmi provoacă două întrebări: 1. Oare recentul boom s-a manifestat şi în industria educaţiei, mai precis în producţia de doctori în economie, iar acum asistăm la manifestarea dezechilibrului? SUA livrează anual 950 de doctori în economie, iar oficial toată lumea spune că numărul acestor este redus. 2. Oare vom avea vreodată o piaţă atât de concurenţială în învăţământul superior românesc?

Citeşte în continuare

Bloguri economice sau reviste ştiinţifice?

Prestigiul unui economist depinde de numărul articolelor pe care le publică în revistele de specialitate (aşa-numitele journals). Încă. În SUA (ca şi în România, într-o măsură mai redusă), palmaresul publicistic este esenţial pentru promovare sau pentru angajarea într-o universitate cu renume. Încă. Spun “încă” pentru că, de ceva timp, o nouă formă de comunicare subminează rolul revistelor în diseminarea informaţiei de calitate: blogurile economice. Este evident de ce. Publicarea unui articol într-o revistă bine cotată durează între 6 luni şi 2 ani – de la trimiterea articolului spre publicare (submission) până la apariţia lucrării în revistă. În tot acest timp, articolul este analizat de recenzori (reviewers), este trimis înapoi autorului pentru modificare, reanalizat, acceptat, şi, în cele din urmă, publicat. Asat în cazul cel mai fericit, pentru că este posibil ca toată această aşteptare să se soldeze cu un eşec – articolul să fie respins. Personal, am trecut prin ambele …

Citeşte în continuare

Ce face Willem Buiter când se enervează

Ups! Willem Buiter s-a angajat economist-şef la Citigroup. În sine mişcarea este curioasă, dat fiind că profesorul de la London School of Economics (inclus de Foreign Policy în Top 100 personalităţi) nu a făcut economie de critici atunci când s-a referit la Citigroup în articolele sale. Vom vedea în perioada următoare dacă americanii l-au angajat tocmai ca să o lase mai moale. Mai interesant este că, prin această mutare, Buiter a renunţat să mai consilieze Banca Angliei. Willem Buiter se numără printre acei inflaţionişti îndârjiţi (precum Paul Krugman) care au spus că Banca Angliei trebuie să dea drumul la tiparniţa de bani, mai tare, mai tare, cu rată a dobânzii negativă şi toate cele. Banca a relaxat politica monetară, însă (pe blogul său de la FT) Buiter a arătat că nu este mulţumit deloc de modul în care merge producţia de bani. El dorea, dacă se poate, să plouă cu …

Citeşte în continuare

Să-i taxăm pe speculanţi. Începând cu Krugman

Paul Krugman susţine introducerea unei taxe Tobin pentru a limita mişcarea speculativă a capitalului. Krugman crede că speculaţiile determină creşterea volatilităţii pe piaţă. Propunerea lui Krugman este criticabilă din multe puncte de vedere. Putem spune fie că impozitarea tranzacţiilor valutare este extrem de greu de realizat (N. Mankiw) fie că, dacă este pusă în practică, are efecte nocive asupra economiei în ansamblu. Există însă o obiecţie fundamentală, care a fost rareori luată în considerare. Trebuie să recunoaştem că acţiunea umană este speculativă prin definiţie. Orice acţiune pe care o comitem nu este altceva decât o speculaţie. Deoarece orice activitate pe care o începem în prezent îşi produce efectele în viitor, rezultatul său este incert; ea se poate solda fie cu profit, dacă ne atingem scopul propus, fie cu o pierdere, dacă anticipările noastre se dovedesc eronate. Totul este o speculaţie. Dacă alegem o maşină pe benzină şi nu una pe …

Citeşte în continuare

Ce explică avuţia naţiunilor? Daron Acemoglu răspunde

Daron Acemoglu de la MIT este unul dintre cei mai importanţi economişti dedicaţi teoriei dezvoltării. Am citit câteva din lucrările sale şi sunt literalmente pline de informaţii şi argumente judicioase. Demonstrează elocvent că persistenţa sărăciei în unele zone ale lumii nu este cauzată nici de condiţiile geografice (aşa cum susţine Jeffrey Sachs, un economist dedicat cheltuirii fondurilor publice şi ajutoarelor internaţionale, prin Banca Mondială şi alte instituţii de acest gen), nici de moştenirea antropologico-tehnologică, nici de lenevia oamenilor sau de alte lucruri de acest gen. Cadrul instituţional determină în mod esenţial dezvoltarea economică, după cum se poate vedea şi din figură. Citiţi şi articolul.

Citeşte în continuare

Paul Krugman la minus (6,7%)

Faimosul laureat al premiului Nobel Paul Krugman, ocupat în proporţie de 99% cu politica şi de 1% (în timpul liber) cu economia, a emis următoarea cugetare. Banca centrală americană ar trebui să scadă rata dobânzii la minus 6,7%, pentru a smulge cu adevărat economia americană din impas şi pentru a reduce şomajul. Pentru cine are dificultăţi de apreciere a dobânzilor negative, să spunem că printr-o astfel de măsură Fed subvenţionează practic băncile comerciale: le dă 100 de dolari cu împrumut astăzi, iar la sfârşitul anului băncilor vor trebui să ramburseze doar 93,3 dolari. Mai departe, băncile subvenţionează companiile pentru a-şi extinde activitatea. Ce nu înţelege Krugman este că subvenţia trebuie plătită de cineva, că aşa e în economie. Şi că degeaba vor fi stimulate firmele să producă mai mult, pentru că publicul nu va avea bani să le cumpere produsele – doar trebuie să suporte subvenţia, nu? Acest proces de …

Citeşte în continuare

Când este bine să adoptăm euro?

Am găsit o prezentare a vice-guvernatorului BNR Cristian Popa care discută utilitatea adoptării euro de către România (se poate descărca de aici). Domnul Popa listează argumente pro şi contra adoptării rapide a euro şi din balanţă reiese că… nu este bine să ne grăbim să intrăm în zona euro. Ca majoritatea economiştilor, opinia domniei sale este că nu trebuie să ne grăbim să renunţăm la leu, în principal deoarece: 1. Economia României fluctuează diferit faţă de economia zonei euro (ciclul de afaceri nu este sincronizat – argument asociat cu teoria zonelor monetare optime (OCA)) 2. Nu putem renunţa la flexibilitatea pe care ne-o oferă autonomia monetară Există un număr uriaş de probleme cu teoriile din care derivă argumentele „contra” – subiect de care m-am ocupat în detaliu în două lucrări: The Failure of OCA Analysis, respectiv The Insulation Argument in Neoclassical International Economics: A Critique. Pe scurt, aş dori să …

Citeşte în continuare

Este repudierea datoriei o soluţia mai bună decât stingerea ei prin inflaţie?

Ce este de preferat să se întâmple atunci când guvernele ajung să acumuleze datorii atât de mari încât devine evident că acestea nu vor putea fi rambursate? Două soluţii sunt posibile: fie statul îşi recunoaşte incapacitatea de plată, fie tipăreşte bani diminuându-şi valoarea reală a datoriei. Peter Boettke şi Scott Beaulier susţin că acceptarea transparentă a încetării plăţilor este cea mai bună soluţie. Inflaţia nu face decât să mascheze povara datoriei, forţând publicul la “economisiri forţate”. În fond, este o cruntă şi ironică aplicare a celebrei zicale keynesiene, “We owe it to ourselves”, deci noi trebuie să o suportăm. Anularea prin lege a datoriei este o măsură la fel de arbitrară şi injustă însă, susţin cei sus-menţionaţi, măcar o să-i înveţe ceva pe creditorii guvernului: să-şi bage minţile în cap şi să nu mai dea bani statului în viitor. În acest fel, guvernul va fi constrâns să mai renunţe la …

Citeşte în continuare