30 October 2020
Home / Economişti (page 18)

Economişti

Bordo şi Eichengreen: după decenii de intervenţionism monetar crizele sunt mai frecvente

Cei mai cunoscuţi istorici ai economiei, Michael Bordo şi Barry Eichengreen au scris un studiu, Is the Crisis Problem Growing More Severe?, care confirmă ceea ce au descoperit şi alţii şi am comentat pe acest blog. Anume că naţionalizarea banilor şi a creditului, socializarea pierderilor şi politica anti-ciclică nu au avut niciun efect în ceea ce priveşte prevenirea crizelor. Reproduc din lucrarea menţionată: 1) Incidenţa crizelor este aproape dublă (în ultimele decenii) faţă de perioada 1945-1971. Cifra comparabilă pentru 1880-1913 reprezintă o treime din frecvenţa actuală a crizelor. 2) Problema duratei este diferită de cea a frecvenţei şi nu se poate spune că s-a schimbat ceva în ceea ce priveşte durata crizelor pe parcursul perioadei analizate 3) Celălalt aspect este profunzimea crizei… Pierderile de producţie cauzate de crizele bancare reprezintă astăzi 75%-80% din ce se înregistra între 1880 şi 1913. Doar crizele gemene (monetară + bancară) au devenit mai severe, …

Citeşte în continuare

Încă un keynesian necivilizat

Ieri v-am povestit despre lipsa de bune maniere a majorităţii keynesienilor cu care m-am intersectat. Încă un exemplu: Bradford Delong îl face psihopat pe Mario Rizzo, pur şi simplu pentru că modul în care acesta din urmă explică de ce acordă bacşiş taximetriştilor nu este pe placul său. Acesta este articolul lui Rizzo (profesor la New York University). Aici este reacţia primitivă a unui profesor la Berkeley.

Citeşte în continuare

Robert Murphy contra un economist de la Richmond Fed

Înregistrare video a dezbaterii care i-a avut ca principali protagonişti pe Robert Murphy – unul dintre cei mai vocali membrii ai Şcolii Austriece de economie – şi un economist de la Richmond Fed. Discuţia pe tema “Did the Fed avert a 2nd Great Depression?” a fost organizată de Federalist Society la Campbell Law School. Profit de ocazie pentru a vă transmite o amintire. Bob era ceva mai tânăr când l-am cunoscut, dar chiar şi atunci prima impresie pe care mi-a lăsat-o a fost cea că mă confrunt cu un adevărat gentlemen (l-am contrazis destul de aprig, imediat ce ne-am aflat aceeaşi încăpere, însă nu s-a supărat deloc). Nu pot spune acelaşi lucru despre economiştii keynesieni pe care i-am cunoscut. Poate că nu am cunoscut suficienţi.

Citeşte în continuare

Guvernatorul Băncii Serbiei şi-a pierdut vechimea, dar şi-a păstrat independenţa

Guvernatorul Băncii Naţionale a Serbiei (NSB), Radovan Jelasic, a demisionat. Anterior numirii sale la conducerea NSB Jelasic a lucrat în Germania, la Deutsche Bank and McKinsey & Company. În ultima vreme guvernul, cu care a avut neintelegeri publice, l-a pisat să apere cursul de schimb vânzând rezerva valutară, ceea ce Jelasic a şi făcut. Pe pagina de internet a NSB transparenţa e la ea acasă, ni se spune câtă valută vinde banca centrală la fiecare intervenţie! Ceea ce mă face să mă întreb dacă nu cumva a dus această politică valutară în mod ostentativ, pentru a-i minimiza efectele. Că guvernatorul a vândut valută fără prea multă tragere de inimă se vede şi din evoluţia cursului de schimb, dinarul depreciindu-se cu 25% din septembrie 2008 până în prezent. Mai mult, Jelasic a atras atenţia că degringolada valutară nu se poate opri decât dacă guvernul ia măsuri de echilibrare a bugetului. Dacă …

Citeşte în continuare

Nu avem nevoie de Keynes, ci de Adam Smith

Asta a spus John Taylor (Stanford University) la o conferinţă organizată de Banca Centrală a Indiei la sfârşitul lunii februarie. It was a policy of “Keynes at home and Adam Smith aboard” that eventually led to the poor macroeconomic performance in the 1970s. When most countries moved to “Adam Smith both at home and abroad,” the twenty year wave of progress and stability was unprecedented. Leading up to this recent crisis and during it we let “Keynesian policies” creep back in and ironically we seem to be going down the path now of “Keynes both at home and abroad.” In my view, if we learn the lessons from this crisis, we should get back to “Adam Smith at home and abroad” as soon as possible. Despre faptul că ar cam fi timpul să ne întoarcem la liberalismul clasic, vă recomand un articol foarte tranşant: Mihai Giurgea, Treziţi-vă, criza abia a …

Citeşte în continuare

Cine este cel mai influent laureat Nobel?

David Skarbek de la George Mason University a calculat de câte ori se citează între ei câştigătorii Premiului Nobel. Este vorba de referinţele menţionate în prelegerile ţinute cu ocazia decernării premiului. După cum se poate observa Friedrich Hayek pare să fie unul dintre cei mai influenţi gânditori în economie, fiind citat de 13 laureaţi Nobel. De asemenea, dacă luăm numărul citărilor ca pe un indicator al valorii economistului respectiv vedem că această valoarea nu este distribuită conform curbei lui Gauss. Majoritatea laureaţilor Nobel (40) nu au decât maxim 4 citări. Ceilalţi 21 au citări care variază de la 5 la 15.

Citeşte în continuare

Un economist încântat de guvernul Boc

Ştiu că nu ar trebui să fac reclamă nimănui, dar uneori pur şi simplu nu mă pot abţine. Cristian Socol, conferenţiar universitar la ASE, vice-preşedintele Asociaţiei Generale a Economiştilor din România şi fost consilier la Comisia Economica si Privatizare din cadrul Camerei Deputatilor (unde?), a descoperit 10 lucruri bune pe care le-a făcut guvernul Boc. Redau aproape integral cele scrise de autor aici: 1. Programul Prima Casă 2. Un mod eficient de a folosi instrumentul garanţiilor guvernamentale pentru a spori încrederea investiţiilor private. Un program bun şi din punct de vedere social. Creează efecte de multiplicare în economie. 2. Programul Rabla. Stimularea industriei auto. Efecte de multiplicare pe orizontală… 3. Programul de Reabilitare Termică a Locuinţelor. Efecte de multiplicare în economie… Estetică mai bună a blocurilor comuniste. 4. Neimpozitarea profitului reinvestit. Stimularea de noi investiţii. Diversificarea ofertei… 5. Racordarea României la reţelele Nabucco şi South Stream… Ministrul Economiei are şansa …

Citeşte în continuare

Vreţi guvern ca în Chile? Putem începe cu un român de la Harvard.

Acum câteva zile am vorbit despre guvernul din Chile. Ei bine, cine a spus că Chile are de unde să-şi formeze guvern de „tehnocraţi” şcoliţi în universităţile americane, dar România nu? Îl vedeţi pe domnul de mai jos? Manea, Mihai Manea. Pe când era un pic mai tânăr şi mai distrat nu a avut ce face şi a a câştigat 6 medalii de aur la olimpiadele internaţionale de matematică. Pe urmă şi-a dat seama că trebuie să ia viaţa în serios şi că economia aduce semnificativ mai mulţi bani la bugetul personal decât matematica. Aşa că a studiat la Princeton şi Harvard unde a luat atât de multe premii (cum vă sună “the best thesis on an economics subject, written by an economics major”?) încât cea mai prestigioasă universitate din lume nu a avut de ales. A realizat că dacă vrea să rămână competitivă pe lumea asta trebuie să îl …

Citeşte în continuare

Şcoala Austriacă e publicată mai nou de FMI

De remarcat interesul crescând pentru teoria economică de calitate, interes alimentat de falimentul mainstream-ului academic care nu a fost în stare să prevadă criza actuală. Este interesant cum din ce în ce mai mulţi economişti nu se mai sfiesc să admită importanţa contribuţiilor Şcolii Austriece de economie – contribuţii a căror simplă menţionare se solda odinioară cu exilarea instantanee în tabăra „dogmaticilor”, a unei minorităţi „fundamentaliste”. William White, fost şef al Monetary and Economic Department la Bank for International Settlements vorbeşte despre Şcoala Austriacă în principala revistă de popularizare a analizei economice publicată de FMI – Finance & Development.

Citeşte în continuare

De ce persistă guvernele proaste?

Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă Daron Acemoglu, profesor la MIT. Persistenţa proastei guvernări este o realitate în multe ţări din lume. Acemoglu vorbeşte despre Burma, Cuba, Iran, dar noi am putea adăuga pe listă şi România, alături de alte state mai apropiate sau mai îndepărtate. Explicaţia lui Acemoglu se bazează pe faptul că guvernarea presupune o anumită continuitate, drept pentru care un anumit număr de oameni din vechea administraţie se regăseşte în noua guvernare: este nevoie de „cineva care să ştie cum să stingă lumina”. Astfel, există o oarecare „putere de veto” a vechilor politicieni atunci când se stabileşte numele noilor guvernanţi (Hm, să existe oare dinastii politice?!). Acemoglu argumentează excelent de ce problema este acutizată în democraţie: “Întrebarea firească, în acest context, este dacă regimurile mai “democratice”, înţelegând prin aceasta acele regimuri unde puterea de veto este mai redusă, determină formarea unor guverne mai bune, cu …

Citeşte în continuare

Nu ştiaţi? Terorismul şi cutremurele fac bine la PIB

Experţii J.P. Morgan au anunţat ieri că economia chiliană îşi poate accelera creşterea anul acesta, după cutremurul devastator de săptămâna trecută. „Produsul Intern Brut poate creşte cu 5,5% în 2010, mai mult decât cifra de 5% precizată în prognoza anterioară, din cauza efortului de reconstrucţie după cutremurul din 27 feburarie.” Vă vine să credeţi? Cutremurele au şi partea lor pozitivă pentru societate, de care nu ştiam. Dacă nu credeţi, poate vă convinge Paul Krugman, care a spus după atacurile teroriste de la 11 septembrie că prăbuşirea turnurilor gemene poate da un imbold economiei americane. Spunea Krugman: „principalul factor din spatele recesiunii economice a fost reducerea investiţiilor. Acum, brusc, avem nevoie de noi clădiri de birouri… reconstrucţia va impulsiona măcar puţin cheltuielile mediului privat.” Dacă tot nu credeţi, înseamnă că sunteţi pe calea cea bună! Datorită aserţiunii de mai sus Krugman a ajuns de râsul lumii – gafa sa este listată …

Citeşte în continuare

Daniel Dăianu – economist adjectiv

Alexandru Butiseacă Cum se face că eminentul economist DD în presă ori la televizor foloseşte un limbaj tehnic, moderat, fără prea multe adjective (pentru care este foarte apreciat de mass media), iar în spaţiul academic atunci când este interpelat devine foarte vehement? Se pare că, atunci când argumentele iţi lipsesc, predilecţia pentru adjectiv triumfă. Sigur că atunci când DD este invitat în vreo emisiune să-şi exprime opiniile, datorită lipsei de limpezime a ideilor şi limbajului tehnicizat, nu prea are din păcate audienţă. Recomand următorul experiment redactorilor de televiziune: contraziceţi-l. Vă asigur că ratingul va sări în aer odată cu schimbarea macazului: „Politicile voastre s-ar aplica pe Marte…, din cauza voastră s-a întâmplat ce s-a întâmplat,…. am mai auzit şi la Banca Naţională astfel de voci stupide, îmi pierd timpul cu voi…, voi sunteţi în stare să predaţi macroeconomie?… Băăă, mai citiţi băăăă, că habar n-aveţi ce se întâmplă în lumea …

Citeşte în continuare

Daniel Dăianu: de la “eşecul pieţei” la eşecul dezbaterii civilizate

Vineri am participat la prima întâlnire dintr-o serie de dezbateri organizate de Societatea Română de Economie (SOREC), intitulată Liberalism – Etatism. Această întâlnire l-a avut ca actor principal pe Daniel Dăianu. Nu vreau să mă refer în detaliu asupra prelegerii în sine, am criticat ideile autorului în cartea mea şi în diverse articole pe acest blog, de exemplu aici şi aici. În discursul său, Daniel Dăianu a reiterat o serie de argumente care îl califică drept un liberal în sensul american al termenului. Retorica şi gestica autorului au contrastat puternic cu atitudinea liberală de toleranţă, iar “open-mindedness“-ul dovedit în timpul sesiunii de Q&A a fost complet incompatibil cu filozofia open-society pe care o promovează verbal. Ca fapt divers, am remarcat că în timpul speech-ului – axat, cum era de aşteptat, pe problematica crizei actuale – ori de câte ori se referea la eşecul pieţei domnul Dăianu se apropia excesiv de …

Citeşte în continuare

Lecturaţi Simon Johnson, că nici nu ştiţi ce pierdeţi

Simon Johnson, profesor la MIT, a fost economist-şef la FMI în perioada 2007-2008. În acest articol, pe care l-am descoperit abia acum, face una din cele mai pertinente analize a cauzelor crizei financiare pe care le-a scris un economist neoclasic. Spre deosebire de alţi „tehnocraţi”, Johnson arată că descifrarea cauzelor crizei trebuie să înceapă cu recunoaşterea hazardului moral, a legăturilor strânse dintre bancheri – pe care îi numeşte oligarhi – şi stat. În articol aplică excelent teoria rent-seeking şi a capturii statului pentru a arăta cum acordarea implicită şi explicită de privilegii unei clase antreprenoriale este responsabilă pentru distorsiunile economice grave dezvăluite de criză. El afirmă că acest proces nu este unul recent, ci se întinde înapoi în istorie. Ba mai mult – şi aici simt nevoia să aplaud – arată cum toate crizele din ultimele decenii, sunt datorate în esenţă acestui fenomen. Practic arată cât de inutile sunt abordările …

Citeşte în continuare

Relativismul inflaţioniştilor: ce ne spune Olivier Blanchard

Economistul-şef al FMI, Olivier Blanchard, expune într-un recent interviu în Wall Street Journal una din slăbiciunile fundamentale ale adepţilor politicii monetare: veşnica bâjbâiala după optimizarea producţiei de bani. Ce aflăm de la Blanchard? Că până să izbucnească criza, experţii guvernamentali considerau drept optimă o rată a inflaţiei de 2%. Pe baza ideii că o inflaţie prea mică e rea pentru economie, iar o inflaţie prea mare aşijderea – teorie frumos exprimată de graficul următor, desenat de profesorul Paul de Grauwe. Încă înainte de statornicirea acestui inflationist consensus, s-a ridicat următoarea nedumerire legitimă: de ce să fie ţintită o inflaţie de 2% şi nu una de 1% sau de 3%? Nici Paul de Grauwe, nici alt economist nu a putut elucida această problemă, singura explicaţie oferită fiind aceea că “there is an optimum rate of inflation p* greater than zero for which the difference between benefits and costs is at its …

Citeşte în continuare