19 September 2020
Home / Despre criza (page 5)

Despre criza

Am spionat criza fără să o anticipăm

Mihai Răzvan Ungureanu: O asemenea criză nu ne-a luat niciodată prin surprindere… Altfel spus, au existat asemenea avertizări. Modul în care răspunde beneficiarul legal la aşa ceva nu ţine de obligaţiile unui serviciu de spionaj. (…) Da, sesizările au existat, este normal să fie în felul acesta. Ce s-a întâmplat mai departe nu face obiectul analizei mele. Spre lauda lor, serviciile secrete au descoperit apa caldă. Sunt curios dacă SIE mai investighează și ciudatele cazuri de aplicare a legii gravitației sau, mai grozav, excepționalele situații în care un corp scufundat într-un lichid este împins de jos în sus cu o forță egală cu greutatea volumului de fluid dislocuit. Și dacă, în consecință, informează autoritățile statului. Eu zic că ele trebuie pistonate serios, altfel nu reacționează. Câtă vreme unii politicieni cred că apa este nocivă în cazul în care conține de două ori mai mult hidrogen decât oxigen, ei trebuie bombardați …

Citeşte în continuare

Grecia și încetarea plății datoriei publice

Scenariile Citi despre evoluția datoriei Greciei: Neîncrederea în capacitatea guvernului elen de a-și rambursa datoria este pe deplin întemeiată, indiferent de ce spun politicienii. Din perspectivă liberală, soluția repudierii datoriei este cea corectă. Ca cetățean, eu nu am nimic de-a face cu creditele pe care le-a contractat guvernulu – chipurile, în numele meu, deși nu-mi amintesc să fi semnat vreo împuternicire. Așa încât nu văd de ce trebuie să fiu expropriat (prin impozite) pentru a fi rambursată această datorie. În cazul Greciei, situația este dezastruoasă. Aveți niște date statistice aici. Datoria publică este de 350 de miliarde de euro. Ea ar putea fi plătită în totalitate dacă (1) guvernul ar tripla toate taxele (iar grecii le-ar și plăti) sau (2) daca ar tripla masa monetară în sens restrâns – adică ar tipări suficienți bani pentru a mări de trei ori numerarul aflat în circulație plus conturile curente ale tuturor agenților …

Citeşte în continuare

Cine a intrat în criză? Dar cine a ieșit?

Criza este aproape un fenomen mitic. Nu prea este clar de unde vine, nici de ce. Seamănă mai degrabă cu ploaia acidă – un fenomen incontrolabil. Azi se pare că ieșim din criză, la fel cum ieri ni se părea că o evităm; dar se pare că este posibil să revină – sau cel puțin asta spun oficialitățile. În realitate nu este nimic fantastic în legătură cu criza. Criza nu este o calamitate neprevăzută care afectează întreaga societate. Ea este urmarea logică, firească și predictibilă (deși nu cantitativ) a unor politici economice greșite. Am în vedere politica de expansiune a creditului și cea a deficitelor bugetare cronice care susțin “statul bunăstării”. Unii economiști (în special cei inspirați de Școala Austriacă de economie) au prevăzut deznodământul nefericit al creditării agresive, al speculațiilor bancherilor întreținute și încurajate de mâna salvatoare a finanțelor publice și a băncii centrale, al organizării sistemului de pensii …

Citeşte în continuare

Bernanke și dictatura politicii monetare

Ben Bernanke se plânge că regimul instituțional din SUA nu este suficient de „flexibil” pentru ca guvernul să intervina rapid în economie. În restul democrațiilor, cadrul instituțional permite o luare rapidă a deciziilor, iar acest lucru s-a văzut în practică prin faptul că nici o firmă importantă din țările europene nu a dat faliment în timpul crizei (nu a fost lăsată să cadă). Imobilismul autorității politice americane a făcut însă ca SUA să „piardă” banca Lehman Brothers. Așa că nu existat altă soluție decât intervenția directă și hotărâtă a băncii centrale. Să traducem în limba română: există țări pe planetă unde guvernul poate face ce vrea, peste noapte. Dacă vrea să cheltuiască un miliard sau un trilion, dacă vrea să se împrumute cu 20 de miliarde sau cu 100, dă o ordonanță sau face rapid o lege. În SUA e mai greu să se întâmple așa ceva, ceea ce, în …

Citeşte în continuare

Ce-a făcut portofoliul băncilor în ultimii 5 ani

În aprilie 2009 domnul Ghețea spunea cu mândrie ceva de genul “Noi, în România, nu avem credite neperformante” (acesta nu este un citat exact, dar surprinde precis atitudinea ne negare vehementă a realității pe care am văzut-o cu ochii mei), că șomajul crește întâmplător și că am contractat 20 de miliarde de la FMI așa, ca asigurare pentru telefon – vă povesteam atunci. În decembrie 2009, domnul Cinteză declara: “Cresterea creditelor restante si indoielnice este dramatica”. Mă întreb ce zice astăzi. Alaltăieri BNR a dat publicității un nou set de date statistice, ieri Cristian Orgonaș ni le-a oferit în culori iar Ziarul Financiar ne-a tras de atenție: 31% din portofoliul băncilor este putred, adică este format din credite restante (măcar 30 de zile). Eu vă ofer azi evoluția, ca să avem dovada grafică a dezinformării… condusă în scopul asigurării stabilității economice, știm bine. Și stați liniștiți, că situația reală este …

Citeşte în continuare

Regula Taylor și criza țărilor europene

John Taylor, autorul cunoscutului principiu de politică monetară care îi poartă numele, revine cu o nouă comparație care arată că țările care au ieftinit cel mai mult banii au cunoscut cel mai mare boom imobiliar și, ulterior, criza datoriilor. Demersul lui Taylor este oarecum util, chiar dacă luat la bani mărunți nu ne învață nimic. Regula Taylor descoperă rata optimă a dobânzii printr-o formulă matematică. Dar nu există nici o altă rată optimă a dobânzii în afară de cea stabilită pe piață – rată care reflectă preferințele de timp ale tuturor membrilor societății. Modificarea acestei dobânzi prin tipărire de bani, indiferent dacă tiparnița este ghidată de formule matematice sau de bunul plac al autorităților (de fapt, să fim serioși, se poate găsi mereu o formulă matematică compatibilă cu bunul plac) nu face altceva decât să falsifice preferința socială de timp și să distorsioneze economia. Această concluzie poate fi înțeleasă foarte …

Citeşte în continuare

Inegalitatea și baronii finanței

Interesantă această prezentare a lui Daron Acemoglu (MIT), despre relația dintre inegalitatea socială din SUA și criza financiară. Autorul vine și contrazice una din explicațiile standard oferite pentru impasul economiei americane, numind-o ipoteza Rajan (Raghuram Rajan – Chicago University), potrivit căreia guvernul a recurs la expansiunea creditului pentru a satisface presiunea din partea clasei sărace, rămasă relativ în urmă pe fondul progresului tehnologic (explicație pe larg în The Economist) Acemoglu spune că guvernul este vinovat nu pentru că a reacționat (într-un mod nefericit) la inegalitatea socială, ci fiindcă tocmai el a creat-o, oferind privilegii bancherilor – ceea ce, apropos, explică și criza. El afirmă că inegalitatea este în general explicabilă prin diverși factori care țin de evoluția firească a economiei, cu o excepție. Iar această excepție privește “inegalitatea la vârf”, adică motivul pentru care primii 1% dintre americani (după venituri) au ajuns să dețină atât de mult (20%-25% din venitul …

Citeşte în continuare

Șomajul după crize – recesiune în formă de L?

Criza actuală nu diferă în esență de toate celelalte crize din istoria economică a omenirii – toate au fost urmarea inevitabilă a unui avânt artificial al afacerilor indus de expansiunea creditului. Ceea ce nu înseamnă că nu avem elemente care o particularizează. Unul ar fi acela că este cu adevărat globală – deoarece expansiunea creditului nu a mai fost îngrădită între frontierele unui stat ca în trecut, ci a afectat întreaga planetă, “mișcare” mascată abil sub eticheta globalizării și a libertății de mișcare a capitalului. O altă diferență este cea prezentată în figura de mai jos, care descrie evoluția angajării forței de muncă după începerea recesiunilor în SUA. Graficul este de aici, o prezentare powerpoint foarte interesantă și utilă. Șomajul nu are cum să scadă atât timp cât nu există stimulente pentru creștere economică sustenabilă. Recesiunea actuală se diferențiază prin faptul că mediul economic este încorsetat în reglementări și stimulente …

Citeşte în continuare

Grăbiți-vă, vine 2011, vine amputarea socială…

Încet-încet se risipesc și slabele speranțe ale celor mai naivi care credeau că marele hop de trecut pentru a depăși criza a constat în reducerea salariilor bugetarilor cu 25%. Faptul că însăși conducerea politică a țării ne previne în legătură cu provocările cărora trebuie să le facă față România anul viitor (împrumuturi suplimentare de 6 miliarde euro, datorie care ajunge la 40% din PIB) vorbește de la sine. De regulă, nu te poți aștepta ca guvernele să mărturisească adevărul; este rentabil politic ca cruda realitate să fie ambalată în statistici false și promisiuni fanteziste. Așa încât atunci când guvernele ajung să ne pună în gardă, este bine să înțelegem cum trebuie. La fel cum creșterea salariilor și a numărului de angajați publici în timpul boom-ului oferea poporului iluzia unei prosperități nemaiîntâlnite, reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, indiferent cât de drastică pare, a fost o măsură iluzorie de însănătoșire. Gândiți-vă la …

Citeşte în continuare

Irlanda: “reparații” plătite salvatorilor

Este uluitor cum cineva poate crede că îți poți “salva” o datorie de 130% din PIB refinanțându-te cu o rată a dobânzii de 5,8%, așa cum face Irlanda. Practic, această țară va plăti 7,5% din PIB doar dobânzi. Pentru comparație, întregul deficit bugetar al României (o altă țară aflată în pragul insolvenței) se ridică la acest nivel. În comparație, după înfrângerea lui Napoleon sau după războiul franco-prusac din 1871 Franța a trebuit să ofere despăgubiri de 25% din PIB, echivalent cu un serviciu al datoriei de 1% din PIB. După WW I, Germania a plătit reparații de război de 83% din PIB, echivalent cu un serviciu al datoriei de 2,5% din PIB. Știți cât a plătit? O optime, până când Hitler a spus “Stop!”. Fiți siguri că nici politicienii nu cred în planul de salvare al Irlandei mai mult decât cred eu, dovadă speculațiile privind declarația recentă a cancelarului Germaniei …

Citeşte în continuare

Zona euro, încotro?

Aşa cum toţi cei cu capul pe umeri au anticipat, criza nu s-a încheiat. De fapt, abia este la început. Până acum efectele recesive inevitabile ale boom-ului din prima parte a deceniului au fost mascate printr-o uriaşă operaţiune de bail-out, orchestrată la nivel global de SUA şi UE prin intermediul FMI. Dar bail-out-ul nu a rezolvat nimic; a reprezentat doar amânarea plăţii vechilor datorii prin acumularea unor noi, la o scară nemaiîntâlnită pe timp de pace. Bail-out-ul este greşit intitulat „operaţiune de salvare”. Tot ce pot salva politicienii sunt doar aparenţele. Pentru o vreme. Nimeni nu mai crede în vreo revenire. Până şi keynesienii (Paul Krugman, Willem Buiter) sunt siguri că vor urma default-uri. Şeful FMI a spus în esenţă acelaşi lucru acum câteva zile. Simon Johnson, fostul economist-şef al FMI, are un articol interesant despre situaţia actuală din Europa. El întrevede 4 ieşiri, dintre care 3 presupun spargerea zonei …

Citeşte în continuare

Cum scapi de criză cu o linguriță de devalorizare

Doctorul Paul Krugman compară starea pacienților Islanda și Irlanda și, semnalând că Islanda a luat doctoria keynesiană – devalorizare si protecție socială – trage concluzia de rigoare Ireland has been orthodox and responsible — guaranteeing all debts, engaging in savage austerity to try to pay for the cost of those guarantees, and, of course, staying on the euro. Iceland has been heterodox: capital controls, large devaluation, and a lot of debt restructuring — notice that wonderful line from the IMF, above, about how “private sector bankruptcies have led to a marked decline in external debt”. Bankrupting yourself to recovery! Seriously. And guess what: heterodoxy is working a whole lot better than orthodoxy. Știu că unora expresia “devalorizare și protecție socială” li se pare contradicție în termeni, dar nu la asta mă gândesc acum. Mai degrabă sunt curios ce s-ar întâmpla dacă toate țările ar aplica simultan “tratamentul”. Ce s-ar întâmpla …

Citeşte în continuare

Nimic nou, boom-ul merge bine-mersi

Economia s-a calmat, acum investitorii își văd toți de speculațiile lor în vreme ce publicul larg doarme liniștit anesteziat de vestea că oficial ne merge bine. De fapt, repetăm experiența anilor de boom economic. Nu noi românii neapărat (în România instabilitatea politică și măsurile fiscale prelungesc criza), ci restul economiilor relevante de pe planetă. Luați aminte la ce spun autoritățile coreene: In contrast to the period before the global financial crisis, the recent capital inflows to Korea have had the following features. First, while banks’ borrowings have increased only slightly, equity and bond investment inflows have both expanded on a large scale. Second, the proportion of long-term bond investment has increased. In terms of region, meanwhile, the source of inflows has diversified to include Asian countries as well. Influenced by the abundant capital inflows, domestic stock prices have risen sharply, the Korean won has appreciated against the US dollar and …

Citeşte în continuare

Conflictul social și cea mai mare iluzie

Două lucruri sunt evidente în situația socială actuală: 1. Eșecul guvernului. Așa cum a spus cineva inspirat, atunci când gardienii și perceptorii se revoltă împotriva autorității politice, înseamnă că aceasta este extrem de șubredă. 2. Eșecul sindicatului. Nici nu e de mirare, deoarece sindicatele sunt instituții sponsorizate de stat. Izbucnirea și amplificarea protestului bugetarilor contrastează flagrant cu dansul pinguinului din Piața Victoriei – probabil cea mai mare victorie a sindicatelor. Un lucru de însemnătate capitală a rămas însă în umbră. Este vorba de (3) falimentul statului, de eșecul încercării de a crește prosperitatea socială prin mijloace politice, adică prin impozitare și acordare de privilegii. Văd că presa este avocatul greviștilor, dar un avocat a cărui pledoarie rămâne cramponată în sublinierea sărăciei actuale. Poate chiar mai rău decât atât, din pledoarie se poate înțelege că soluția problemei este reacordarea unor privilegii. Elementul fundamental, care încă lipsește din mentalitatea presei și a …

Citeşte în continuare

Nikolas Mankiw și Vlad Topan despre recursul la teorie

Aș începe cu o paranteză. Christina Romer a plecat de la șefia Council of Economic Advisers. La banchetul de despărțire a lăsat moștenire urmașilor ei consilieri mărturisirea că nu a înțeles nimic din criza asta. Cu alte cuvinte, lumea este total în ceață. În opinia doamnei, economiștii nu au realizat Cât de rapid și de puternic criza financiară va afecta economia… Aproape toți analiștii au rămas surprinși de reacția violent… Până în prezent, economiștii nu au înțeles prea bine de ce firmele au redus producția atât de mult sau de ce au trimis în șomaj mai mulți muncitori decât ar fi făcut-o în mod normal. Un jurnalist de la Washington Post a rezumat în câteva cuvinte întregul discurs. She had no idea how bad the economic collapse would be. She still doesn’t understand exactly why it was so bad. The response to the collapse was inadequate. And she doesn’t have …

Citeşte în continuare