14 August 2020
Home / Blogway iti zice Salut (page 3)

Blogway iti zice Salut

Despre eşecul reflaţiei, din nou

Aşa cum am arătat cu puţin timp în urmă, guvernele se confruntă cu reale dificultăţi în încercarea de a iesi din criză prin inflaţie. Willem Buiter de la London School of Economics este de-a dreptul disperat în legătură cu acest lucru, pentru că, spune el, Banca Angliei aproape a triplat baza monetară între iulie 2007 şi august 2009, de la 80 la 220 miliarde lire. Ceea ce situează Banca Angliei pe primul loc în clasamentul celor mai inflaţioniste bănci din ţările dezvoltate. Însă injectarea de bani în sistemul financiar a dus la creşterea neglijabilă a ofertei de bani, indiferent prin ce agregat monetar (M1, M2, M4) o măsurăm. Acest efect este statistic explicabil prin reducerea la o treime a multiplicatorului monetar. Mai pe româneşte, băncile au stocat toţi banii pe care au pus mâna, refuzând să îi folosească pentru a extinde creditarea. Spuneam că acest fenomen este de bun augur, …

Citeşte în continuare

Un Emmy pe bune

Trecând de la lucruri glumeţe, precum topul universităţilor, la probleme mai serioase, am aflat că serialul de animaţie South Park a câştigat un Premiu Emmy pentru episodul Margaritaville, dedicat crizei economice. Filmul e superb. Printre altele, momentul în care capul familiei începe să le explice tuturor cauzele recesiunii este genial.

Citeşte în continuare

Bate topul ca să priceapă ministerul?

A apărut un nou top al universităţilor din România. Pe locul 10 se află instituţia în care lucrez, Universitatea Româno-Americană. Ceea ce poate fi prilej de mândrie, dacă mă gândesc că topul a fost realizat pe baza ierarhizării a 58 de universităţi. Sau prilej de stupefacţie, dacă mă gândesc că pe locul 6 se află Universitatea Petre Andrei din Iaşi. Căreia, dacă îmi amintesc bine, prin luna iulie ministerul educaţiei i-a retras dreptul de a mai înscrie studenţi (desigur, problema s-a remediat ulterior). Cei care au nelămuriri, neînţelegeri sau confuzii sunt invitaţi să şi le exprime comentând.

Citeşte în continuare

Cât de eficient este masajul monetar?

Autorităţile americane au inundat piaţa cu bani în încercarea disperată de a opri panica financiară şi criza de lichidităţi. La rândul ei, BNR a apăsat hotărât pe pedala tiparniţei de bani pentru a reporni creditarea. Cu ce efecte? În SUA, se pare că în ciuda insistenţelor lui Bernanke de a relaxeza monetar economia, aceasta manifestă rezistenţă la masaj. Agregatul monetar M3 este în scădere, la un ritm nemaiîntâlnit dela Marea Depresiune, ceea ce vorbeşte de la sine despre încrederea americanilor în reluarea creşterii economice (dincolo de optimismul care răzbate din diverse „sondaje”). În România, deşi bilanţul BNR s-a mărit cu aproximativ 6% de la începutul anului, creditul neguvernamental a scăzut cu 4%; M3 este în creştere, dar M1 şi M2 – indicatori care reflectă mai îndeaproape oferta de bani – fie au scăzut consistent, fie au stagnat, până la mijlocul anului. Acum, deflaţia creditului este binevenită într-o perioadă de recesiune, …

Citeşte în continuare

Anthony Evans arată ce înseamnă o reforma financiar-monetară liberală

Mi-a părut tare bine să văd că prietenul Anthony Evans, curajos cum îl ştiu, a ieşit în presa britanică cu un articol în care pune la zid viziunea socialistă în domeniul reformei monetar-bancare. Anthony opinează că, în loc să ne prefacem că însănătoşim sistemul financiar prin adăugarea unui alt noian de reglementăriări, am face bine să: • Dezetatizăm producţia de monedă şi să sprijinim concurenţa monetară • Legalizăm insider trading-ul, pentru a permite preţurilor să reflecte mai bine informaţia existentă • În general, să renunţăm la capitalismul de cumetrie, prin care bancherii îşi protejează spatele cu ajutorul politicienilor.

Citeşte în continuare

Cum era lumea în 1930?

Am fost anunţat de existenţa unui blog interesant, care ne oferă ştirile aparute în Wall Street Journal fix în urmă cu 79 de ani, adică în anul de graţie 1930. Aşa putem afla cum se “consfătuia” preşedintele Hoover cu oamenii de afaceri, cum guvernul german impunea amestecul benzinei cu alcool obţinut din cartofi pentru a veni în ajutorul fermierilor sau cum analiştii politici americani credeau că ascensiunea partidelor extremiste în Germania este un semn de bun augur pentru viitor.

Citeşte în continuare

Socialismul e excelent – câtă vreme eşti regizor, nu actor

Se pare că festivalul de film de la Veneţia a reprezentat podiumul de defilare al starurilor socialismului modern: Oliver Stone şi Michael Moore, în postura de regizori de Hollywood, respectiv Hugo Chavez, primul regizor al Venezuelei. Acesat din urmă a afirmat că socialismul are menirea de a salva lumea de la distrugerile provocate de economia de piaţă: „vrem justiţie socială, educaţie gratuită pentru toţi, dreptate, locuri de muncă, o dezvoltare socială armonioasă, respect pentru natură.” Multă lume suspină zilele astea după socialism, în special cei care nu au apucat să-l cunoască în practică. Dacă sunt aşa de încântaţi de virtuţile socialismului, Oliver Stone şi Michael Moore ar trebui să renunţe la viaţa nabab-burgheză pe care o duc în prezent şi să se mute în Cuba, Venezuela sau Coreea de Nord; aşa ar putea fi mai convingători când predică moartea capitalismului. Marea majoritate a susţinătorilor socialismului nu gândesc însă atât de …

Citeşte în continuare

Unde este Justiţia şi câţi lei trebuie să plătim ca să aflăm

Trăim vremuri interesante. Nu ştiu dacă mai există vreo ţară în care sistemul judecătoresc să se afle în stand-by. Însă nimeni nu pare prea afectat de pauza prelungită pe care au luat-o judecătorii, dovada supremă că sistemul judecătoresc este atât de ineficient, atât de disfuncţional, încât oprirea sa nu pare să genereze mai multe pagube decât funcţionarea sa. Atât timp cât mergea, justiţia era sublimă, dar lipsea cu desăvârşire. Acum, că s-a oprit, merge perfect. De două decenii ni se vorbeşte despre reformă şi fiecare nou ministru se pune la mintea detaliilor mai mult sau mai puţin picante ale unui sistem dezordonat: aşa a apărut inamovibilitatea magistraţilor, de exemplu – găselniţă genială pentru fundamentarea iresponsabilităţii în formularea actului de justiţie. Realitatea a demonstrat ulterior că nu avem nevoie de judecători inamovibili cu salarii mici, aşa cum nu avem nevoie de judecători inamovibili cu salarii mari. Problema noastră este că am …

Citeşte în continuare

Oxford Analytica şi dreptul la liberă exprimare

Un raport al Oxford Analytica a condamnat presa românească pentru critica excesiv de virulentă a puterii politice. Nu contează cine a scris raportul, dacă a fost scris cu bună intenţie sau nu. Nu contează dacă are dreptate sau nu, dacă unele ziare şi posturi tv critică în mod nemeritat guvernul sau clasa politică. Dacă aşa ceva ar conta, atunci dreptul de proprietate privată şi dreptul asociat acestuia – libertatea de expresie – ar putea fi aruncate la gunoi. Dacă informaţiile transmise de ziare trebuie să fie „corecte”, după un standard politic de evaluare, atunci ar trebui înfiinţată o comisie de experţi care să evalueze ştirile şi talshow-urile şi să decidă ce merită difuzat şi ce nu. Probabil ar trebui să angajăm Oxford Analtytica în acest sens. În societate persistă o interpretare confuză asupra conceptului „presă independentă”. Cei mai mulţi cred că presa independentă este datoare să ne ofere o abordare …

Citeşte în continuare

Cerul văzut prin „lentila” Pietrei Craiului

M-am tot gândit şi răzgândit şi în final m-am hotărât să postez un articol fără legătură cu logica economică. Săptămâna aceasta am petrecut trei zile în Piatra Craiului, vizitând pentru prima oară masivul. Amintirea pe care mi-a lăsat-o este atât de vie şi frumoasă încât pur şi simplu nu mă pot abţine să nu spun şi altora, celor în stare şi doritori să cunoască un colţ de rai din România, celor care nu au călcat prin Piatra Craiului, că ar fi bine să nu evite acest munte. Am ales Cabana Curmătura drept ţintă de bază şi, totodată, locul unde să ne punem cortul. La cabană am ajuns cu peripeţii, după ce am rătăcit traseul şi am urcat pe ghicite prin pădure, mai după hartă, mai după soare, vreo oră şi jumătate. Cabana Curmătura este accesibilă unui public larg, eventual pe drumul forestier de circa 8 km., care în partea de …

Citeşte în continuare

Ne trebuie un capitalism românesc?

Din când în când sunt bâzâit cu afirmaţii ridicole potrivit căruia avem nevoie de un model economic potrivit societăţii româneşti, de un capitalism adecvat malurilor Dâmboviţei, în fine, nu de economie de piaţă în general, ci de un tip de economie care să se plieze pe trăsăturile culturale ale românilor. Studiul peste care am dat recent demontează mitul că fiecare societate are nevoie de un tip aparte de economie – o mai veche reminiscenţă marxistă. Ceea ce îi contrazice pe cei care susţin că liberalismul occidental (mă rog, ce a mai rămas din el) nu se potriveşte în unele locuri de pe mapamond; că economia de piaţă nu poate funcţiona în societăţi care nu au o tradiţie a dreptului de proprietate privată ş.a.m.d. Cercetările au arătat că piaţa dezvoltă valorile culturale adecvate pentru creşterea bunăstării societăţii. Concurenţa instituie tocmai acele valori care sprijină funcţionarea pieţei, nu o subminează, aşa cum …

Citeşte în continuare

Să vindem munţii – până nu ne-o iau alţii înainte

De câte ori am avansat propunerea reducerii radicale a poverii fiscale, argumentul inevitabil cu care eram bombardat era că statul va rămâne cu resurse insuficiente pentru plata pensiilor ş.a. Desigur, argumentul nu stă în picioare câtă vreme există paradisuri fiscale care colectează la buget o sumă mult mai mare (ca pondere în PIB) decât reuşeşte România. Dar, în faţa criticilor, şi adesea spre stupefacţia lor, am afirmat că statul român mai are suficiente proprietăţi de privatizat astfel încât pensionarii să doarmă liniştiţi. Citesc că Croaţia scoate la vânzare Arhipelagul Brione (14 insule, cu parc naţional cu tot), pentru suma de 2,5 miliarde euro. Ceea ce îmi întăreşte convingerea că pe lumea asta prostia nu a învins definitiv inteligenţa. Ideea e simplă. Pentru a nu mai rămâne nimic de furat, trebuie ca statul să vândă totul. Am împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură. De pildă, prin privatizarea terenului din zonele montane, …

Citeşte în continuare

Dăianu, Blanchard şi keynesianismul global

În ultimul articol din Ziarul Financiar, FMI şi Keynes, Daniel Dăianu reia unele din ideile sale preferate, plusând cu alte erori noi. De acestea din urmă aş vrea să mă ocup, pentru că de restul am tot scris. Daniel Dăianu crede că politicile keynesiene şi-au demonstrat eficacitatea, scoţând economile vestice din criză. El nu ne spune de ce Japonia nu a urmat plutonul performerilor deşi este campioană la politici keynesiene de câteva decenii. Detalii. Autorul adaugă însă, precaut, că pe lângă beneficiile aduse, relaxarea monetar-fiscală ne-a lăsat moştenire şi ceva masă monetară în exces, deficite şi datorii imense care trebuie eliminate. Nu pare însă să îşi facă probleme în legătură cu acest lucru. Eu unul sunt mai puţin optimist şi ţin să amintesc ceea ce Dăianu uită: teoria keynesiană nu se rezumă doar la idei despre resuscitarea economiei aflate în picaj, ci propune un model de gestiune macroeconomică, aşa numita …

Citeşte în continuare

Renaşterea liberală a Georgiei

Deşi puţină lume ştie, Georgia oferă unul din cele mai reuşite exemple de reformă economică liberală, atât din punctul de vedere al amplitudinii şi profunzimii măsurilor politice luate, cât mai ales din cel al efectelor pozitive rezultate. Povestea de succes a liberalismului în Georgia începe în 2004, la un an după schimbarea politică majoră din 2003. Înainte de acest moment, Georgia era doar una din ţările fost comuniste desprinse din fosta URSS, o ţară marcată de deficienţele ingerinţei statului în economie: sărăcie, impozitare ridicată, absenţa investiţiilor, corupţie cronică etc. Dar, din 2004, odată cu numirea lui Kakha Bendukidze la Ministerul Economiei, lucrurile au început să se schimbe. Devenit faimos pentru afirmaţia că Georgia “ar trebui să renunţe la tot ce poate fi vândut, cu excepţia propriei conştiinţe”, Bendukidze a lansat o reformă comprehensivă a statului, printr-o terapie de şoc. În anii care au urmat, reforma a continuat neabătut, fiind susţinută …

Citeşte în continuare

FMI se face că pune condiţii, Boc se face că le respectă

Triste zile mi-a fost dat să trăiesc. Ultimele informaţii despre negocierile dintre guvern şi FMI privind renegocierea acordului de împrumut lasă să se vadă un adevăr sumbru. FMI nu este câtuşi de puţin interesat de însănătoşirea economiei româneşti, ci de însănătoşirea sistemului bancar deţinut de marile trusturi internaţionale. Cifrele vorbesc de la sine. Poate cel mai elocvent fapt, care justifică cele spuse mai sus, este diferenţa modică dintre deficitul bugetar „negociat” de FMI şi deficitul bugetar care s-ar înregistra în absenţa „negocierii”: 7,2% în loc de 8%. Grozavă realizare. Fondul s-a ţinut tare pe poziţii, nu glumă. Orice om de bună credinţă ar întreba: de ce acceptă FMI să acopere găurile bugetului de stat? De ce acceptă risipirea banului public? Nu vede FMI că creşterea deficitului bugetar nu face decât să pună presiune tot mai mare pe piaţa creditului, „crowding-out” sectorul privat? Răspunsul este acela că FMI nu este interesat …

Citeşte în continuare