26 May 2019
Home / Finanțe-Bănci (page 2)

Finanțe-Bănci

Frăția BNR – ANAF, cash-ul din economie și penalizarea economisirii

Masa monetara si dobanda

Numerarul în circulație a ajuns la un nivel istoric. Românii și agenții economici păstrează în buzunare, respectiv în casierii, circa 41,3 mld. lei, adică peste 9 mld. euro. Ascensiunea cash-ului a fost pusă în directă legătură cu dezvoltarea economiei subterane – cel care a scris mult pe această temă fiind Ionuț Bălan, iar astăzi ZF are azi un articol care reflectă aceeași perspectivă. Pe acest blog am arătat de ce teoria fiscală a creșterii volumului de bani gheață (“lumea plătește cash pentru a evita plata taxelor”) este insuficientă pentru a explica dinamica numerarului de la începutul crizei până în prezent. Și, cu cât trece timpul, cu atât vedem că explicația cea mai plauzibilă trebuie căutată în altă parte. Fie și pentru faptul că economia subterană s-a stabilizat, după expansiunea pe care a cunoscut-o în timpul crizei, o dată cu creșterea fiscalității. Explicația complementară pe care am propus-o ține de teoria …

Citeşte în continuare

Ne duce deflația la pierzanie?

„Asocierea aproape reflexă între deflație și scăderea economică este ușor explicabilă. Ea este înrădăcinată în ideea că deflația semnalează un deficit de cerere agregată, care provoacă scăderea prețurilor, a veniturilor și a producției. Dar deflația poate, de asemenea, să fie rezultatul unei creșteri a ofertei. Exemplele includ îmbunătățirea productivității, intensificarea competiției pe piață sau ieftinirea și creșterea abundenței resurselor, precum forță de muncă sau petrol. Deflația determinată de ofertă înseamnă scăderea prețurilor dar creșterea veniturilor și a producției.” (sursa) Să adăugăm, conform Școlii Austriece: deflația ar mai putea rezulta din corectarea bulelor speculative sistemice și a clusterelor de erori la nivel societal, ceea ce iarăși este un lucru bun, fiindcă doar nu o să continuăm la infinit să risipim resurse în proiecte de investiții lipsite de fezabilitate, așa cum s-a întâmplat pe timpul lui Ceaușescu sau recent, în anii euforici 2004-2008. Dar, în fine, poate că temerea indusă de analiștii …

Citeşte în continuare

De ce producția de bani înrăutățește inegalitatea veniturilor

Productia de bani si inegalitatea

Punctul de la care trebuie să pornim o analiză serioasă asupra acestui subiect este faptul că tipărirea banilor nu aduce schimbări uniforme și simultane. Orice creștere a ofertei de monedă tinde să atragă după sine un nivel mai ridicat al prețurilor, dar prețul fiecărui bun în parte se schimbă într-un moment diferit și într-o măsură diferită (efectul Cantillon). În consecință, tipărirea de monedă crează câștigători și pierzători. Câștigătorii sunt cei care folosesc primii noii bani, deoarece la acest moment prețurile altor bunuri sunt încă relativ scăzute. Datorită acestor cheltuieli, prețurile și veniturile cresc treptat și astfel noii bani se răspândesc în economie. Pierzătorii acestui proces sunt cei care se bucură ultimii de creșterea venitului. Aceasta deoarece ei oricum trebuie să plătească prețurile mai mari create de cheltuielile crescute ale celor ce au folosit mai devreme noua cantitate de monedă. Efectul distributiv este independent de răspunsul la întrebarile ”chiar se cheltuiesc …

Citeşte în continuare

Fățărnicia “făcătorilor de opinie”: francul era o problemă, dar dolarul nu!

Curs valutar dolar leu

Pe 12 martie 2008, în plin boom economic, cursul dolarului era 2,38 lei, aproape identic cu valoarea francului elvețian – 2,32 lei. Astăzi, cursul dolarului este 4,18 lei, aproape identic cu cel al francului – 4,17 lei. Dolarul s-a apreciat cu 64%, dar asta nu pare să reprezinte o problemă pentru nimeni, nu văd nici un datornic mitingindu-se, nici un organ de presă nu dezbate problema. Creditele în dolari acordate de bancheri populației și firmelor reprezintă 6,8 mld. lei, aproximativ 2,3% din totalul creditului privat. Nivelul acestor datorii, deși este aproape de două ori mai mic decât al datoriilor în franci elvețieni, nu este totuși neglijabil. Păi ce faceți fraților? Nu mai fac infarct debitorii? Nu mai avem nevoie de legea insolvenței? Nu mai faceți apel la conversia creditelor la cursul istoric? Nimic? Tăceți din gură mâlc? Ciudat… Sau poate zarva făcută la începutul anului s-a datorat tocmai faptului că …

Citeşte în continuare

“Salvarea” Ucrainei – încă un faliment suveran plănuit cu grijă

Ucraina urmează să fie îndatorată, pardon, salvată cu 40 mld. dolari. Ca să își “stabilizeze” economia, cum zic tehnocrații – știți, economia aceea făcută țăndări de corupție și de război. Cum zice doamna Lagarde nu le zice nimeni, deci să o cităm: “Este un program ambițios; este un program dur; și nu e lipsit de riscuri. Dar este totuși un program realist a cărui implementare poate reprezenta un punct de cotitură pentru Ucraina.” Și ca să vedeți cât de “realist” este, priviți graficele de mai jos. Primul arată evoluția datoriei Ucrainei raportată la PIB, așa cum o vede FMI. Al doilea ține cont de faptul că moneda națională a Ucrainei, hrivna, s-a dus considerabil pe tobogan de când “specialiștii” FMI au analizat situația: dacă prognoza Fondului pe 2015 se bazează pe un curs de schimb de 13 hrivne pentru 1 dolar, cursul de schimb actual este de 28 hrivne/1 dolar; …

Citeşte în continuare

Nebunia dobânzilor mai mici decât pe vremea deflației și a banilor de aur

În perspectivă istorică actualele rate ale dobânzii sunt extrem de mici.  Pentru o interpretare corectă a acestui grafic, nu uitați că pe parcursul secolului al XIX-lea, când omenirea folosea etalonul-aur, prețurile au avut o tendință ușoară de scădere. În acea epocă deflaționistă, ratele dobânzilor se mișcau în jurul a 5% – acesta fiind de fapt un nivel secular, după cum se poate observa din graficul de mai sus. Așadar, întotdeauna randamentul real al economisirii a fost pozitiv, ceea ce a asigurat continuarea acumulării de capital, creșterea investițiilor și a producției de bunuri și servicii, în fond, a nivelului de trai. În schimb, epoca pe care o traversăm în prezent este una de randamente negative, ceea ce stimulează consumul de capital. Degeaba se miră analiștii și presa, degeaba se lamentează politicienii de lipsa apetitului oamenilor de afaceri pentru investiții sau de lipsa de interes pentru deschiderea unei afaceri. Lucrurile sunt cât …

Citeşte în continuare

Creditul ipotecar, prețul locuințelor și debitorul-hamster: o poveste de la 1870

Din lucrarea The Great Mortgaging: Housing Finance, Crises, and Business Cycles aflăm un fapt senzațional: că băncile nu mai sunt ce erau în urmă cu un secol. Mai precis, că ele au cam renunțat la ideea creditului pentru finanțarea investițiilor, a afacerilor productive, și au devenit în timp un fel de magazii de împrumuturi pentru cumpărarea de locuințe. Dar să vedem ce zic autorii: “În raport cu PIB, creditul non-ipotecar către firme și populație a rămas constant, practic toată dezvoltarea sectorului financiar vine din creșterea creditului ipotecar către populație. Dacă la începutul secolului creditul ipotecar reprezenta 1/3 din activitatea de creditare, astăzi el reprezintă 2/3. Practic, băncile folosesc economiile populației pentru finanțarea achizițiilor de terenuri și locuințe. În medie, creditele non-ipotecare reprezentau 73% din creditul bancar total în anul 1928. Ponderea acestora a scăzut la 40% în 2007. În SUA și Norvegia 68% din bilanțurile băncilor sunt ocupate cu credite …

Citeşte în continuare

România – ca o floare între datornicii ofiliți ai lumii

Țările în curs de dezvoltare sunt considerabil mai puțin îndatorate decât cele dezvoltate. Constatarea este valabilă indiferent de tipul datoriei: guvernamentală, a mediului de afaceri sau a indivizilor. Cu o datorie totală care depășește puțin valoarea PIB, România ocupă o poziție foarte bună în clasament: cetățenii sunt foarte puțin îndatorați, de exemplu polonezii sunt de două ori mai îndatorați ca românii; datoria statului este la un nivel redus, doar 38% din PIB; gradul de îndatorare al firmelor ridică poate un semn de întrebare: la 47% din PIB suntem pe același palier cu Polonia, Cehia și alte economii în dezvoltare. Motivul pentru această performanță a fost spus, economia noastră este relativ “primitivă” și dacă vă uitați la țările cu care ne învecinăm în clasament vă lămuriți. Verdictul sună cu atât mai realist cu cât ne raportăm la diverși indicatori ai dezvoltării, care stârnesc râsul: numărul familiilor care au case din chirpici …

Citeşte în continuare

În 2014 sectorul bancar s-a însănătoșit… un pic; acum a stat

Cât de mult s-a însănătoșit sectorul bancar în anul 2014 vedem din poza de mai jos, care arată ponderea creditelor restante de la izbucnirea crizei până în ultima lună a anului trecut. Ceva efort au depus bancherii în curățarea bilanțurilor. Dar totul este relativ, atunci când pe grafic ai procente. Cum de a scăzut rata creditelor restante? Zic să ne uităm pe rând la numărător (credite restante) și la numitor (credite totale). În cazul împrumuturilor în monedă națională, răspunsul este: mai degrabă prin creșterea creditării decât prin rezolvarea creditelor cu probleme; în decembrie 2013 creditele totale în lei se cifrau la 85,4 mld. lei, iar în decembrie 2014 ele au ajuns la 92,1 mld.; în tot acest răstimp creditele restante au scăzut doar cu 0,8 mld lei. În cazul creditelor în valută modificările survenite sunt mai ample: volumul creditelor totale a scăzut pe parcursul ultimului an cu echivalentul a 14 …

Citeşte în continuare

Doar dulăii se relaxează cantitativ, cățeii n-au decât să rabde de foame

Să facem un calcul scurt. 60 de miliarde de euro va injecta lunar Banca Centrală Europeană pe piața financiară. Populația zonei euro depășește cu puțin 334 mil. persoane. Dacă împărțim suma la populație rezultă că, teoretic, fiecărui cetățean – de la copil la pensionar – i-ar reveni 170 de euro. Relaxarea asta cantitativă va dura 18 luni, din martie anul acesta până în septembrie 2016. În total BCE va emite aproape 1,1 trilioane euro, adică aproximativ 3000 euro pe cap de locuitor. Cât era de complicat ca guvernul să distribuie acești bani prin poștă cetățenilor? Lună de lună, câte 170 euro la fiecare. În total 3000 euro până în toamna lui 2016. Nu era foarte greu, mă gândesc. Și atunci de ce nu fac statele așa ceva? Fiindcă tiparnița nu e pentru căței, ci pentru dulăi. Fiindcă politicienii machiavelici, consilierii lor de curte și economiștii-clovni care îi înconjoară știu foarte …

Citeşte în continuare

Pompează Mario, pompează!

Super Mario Draghi vrea să tipărească 1 trilion. Cam 50 de miliarde pe lună timp de 2 ani, se zvonește. De ce? Ca să readucă bilanțul BCE la nivelul la care era în 2012. Observați vă rog că toată lumea s-a ambalat pe tipărit bani, europenii au fost cei mai ponderați, așa cum arată raportul Yardeni Research de ieri: Cu alte cuvinte suntem în plin război valutar, așa cum spune Roubini, și așa cum lumea a mai fost în anii ’70. Fiecare guvern e disperat să tipărească bani, chipurile ca să își resusciteze economia, în realitate ca să-și salveze clientela politică de la faliment. Ce importanță are că BCE tipărește 1 trilion? Sunt doar bani. Banii nu reprezintă resurse, banii sunt doar un instrument de schimb. Populația are nevoie de resurse, are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de benzină (din fericire aceasta e din abundență momentan) etc. Firmele au nevoie …

Citeşte în continuare

Moise Guran și istoria greșită a banilor, creditului și crizei

Când Moise Guran e bun – este foarte bun. Când este slab – e de-a dreptul îngrozitor. Iar printre articolele slabe ale lui Moise Guran, acesta este Everestul. Despre ce este vorba? Despre faptul că autorul intră ambalat în cel mai dificil domeniu al științei economice, teoria monetară, precum un elefant în magazinul cu porțelanuri și, din câteva cuvinte, face praf învățămintele științei economice. Mai exact, el vorbește despre funcțiile activității bancare, despre rolul emisiunii monetare, atingând tangențial formarea prețurilor și culminând cu declanșarea crizelor economice. Un subiect cât se poate de important. Înțelepciunea convențională spune că rolul unei bănci este acela de a coagula economisirile populației și de a le canaliza către diverse proiecte de investiții. Hai să vedem cum descrie în manualul său (tradus la noi) economistul Joseph Stiglitz funcția băncilor: “Când un individ își pune economiile la bancă… poate nu se consideră un creditor, dar exact asta face. …

Citeşte în continuare

Creșterea sectorului financiar și inegalitatea

“De la sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial sectorul financiar s-a extins rapid și permanent în țările dezvoltate”, se arată într-un studiu recent. În poză aveți evoluția sectorului financiar în SUA   Dar ce ne aduce nouă aminte graficul de mai sus? O clipă,… gata, știu! Seamănă cu graficul inegalității veniturilor la care face referire Piketty. Se observă cum sectorul financiar și polarizarea socială cresc până în preajma Marii Depresiuni din anii 1930, după care au un trend descendent în perioada războiului, după care revin pe creștere până la momentul ultimei crize, când se stabilizează. Curbele sunt aproape identice, cu excepția faptului că inegalitatea venitului decolează târziu, abia la începutul anilor 1980.   Să fie vreo legătură între cele două fenomene? Poate James Tobin are puțintică dreptate: “Aruncăm din ce în ce mai multe resurse, inclusiv crema generației tinere, în activități financiare care nu au legătură cu producția de bunuri …

Citeşte în continuare

Francul elvețian: orice măsură intervenționistă ține până când nu se mai poate

În 2011 Banca centrală a Elveției (SNB) a decis să fixeze cursul de schimb în raport cu euro. Cu alte cuvinte s-a renunțat la filosofia pieței libere și s-a trecut la ideea etatistă a prețurilor administrate; în cazul nostru cursul de schimb. Cea făcut concret SNB? În contextul în care cererea pentru franci era mare – deoarece lumea fugea de dolarii tipăriți pe bandă rulantă de Fed – banca a fost nevoită să intervină și să aspire (cumpere) toată valuta care intra în țară, oferind (tipărind) în schimb franci. Cu alte cuvinte, și-a coordonat politica, în sens expansionist, cu zona euro. Vedeți mai jos ce s-a întâmplat cu rezervele valutare ale Elveției: au explodat pur și simplu. Evident, partea mai puțin plăcută a fost că la fel s-a întâmplat cu masa monetară internă. Elveția s-a comportat exact cum s-a comportat BNR în anii de boom economic: pro-ciclic. Rezultatul? Boom speculativ …

Citeşte în continuare

Leul, totuși cea mai fragilă monedă după rublă

Unde sunt vremurile când leul se întărea ca urmare a turbulențelor din Ucraina sau Turcia? Vi le mai amintiți? Spunea în luna mai guvernatorul BNR: “Vor fi capitaluri rătăcite, ieşiri de capital din Rusia, să nu credeţi că vrea BNR să aprecieze cursul, sau cel puţin eu. Nu sunt convins că avem fundamente atât de solide şi exporturile produc atât de bine. Cursul e determinat de piaţă, nu de ce vrea guvernatorul. El se apreciază chiar acum şi dincolo se trage cu mitraliera” Fast-forward în prezent. Cum să mai înțeleagă cineva ceva când de data aceasta fuga capitalului din Rusia slăbește leul?! De ce este leul cea mai afectată monedă din regiune în contextul panicii globale? Nu mai suntem cea mai stabilă economie, cea mai dinamică, cea mai credibilă, cea mai frumoasă și devreme acasă? Well… Nici măcar nu suntem dependenți de prețul petrolului, Rusia nu reprezintă o piață importantă… Leul scade …

Citeşte în continuare