19 August 2017
Știri pe scurt
Home / Finanțe-Bănci

Finanțe-Bănci

Există o legătură între bunăstare și nivelul intermedierii financiare? Nu prea

Președintele Asociației Române a Băncilor spune că „Există o legătură directă între nivelul de bunăstare economică şi nivelul de intermediere financiară“. Așa să fie? Nu știu să existe un argument logic clar care să lege prosperitatea unei națiuni de gradul de intermediere financiară, chestiunea este foarte interesantă și ar merita o dezbatere – ARB ar putea organiza o asemenea întâlnire, de exemplu. Empiric, economiștii sunt împărțiți, unii spun că da, alții spun că ba. O amplă trecere în revistă a opiniilor puteți găsi în Marijana Badun, “Financial intermediation by banks and economic growth: a review of empirical evidence”, din care am extras paginile de mai jos: Dacă ne gândim la experiența recentă a României, lucrurile sunt clare: ieșirea din criză și creșterea economică s-a făcut fără relansarea creditului. Mai mult, dacă ne gândim mai în urmă, creșterea economică din anii de boom, asociată cu creșterea puternică a creditului, a fost o …

Citeşte în continuare

Darea în plată. Cum să operezi cu drujba un sistem putred

Ieri a avut loc ceea ce un participant a numit singura dezbatere reală la care am participat pe tema dării în plată. Economiștii din mediul academic care au luat loc la discuții au criticat în unanimitate legea dării în plată, însă au făcut acest lucru punctând problemele fundamentale ale sistemului bancar – probleme pe care legea nu le rezolvă (pe unele le poate chiar accentua) – ceea ce necesită într-adevăr o revizuire de fond a modului și contextului în care operează băncile, altminteri problemele economice și morale generate de acesta vor continua. Principalele idei: 1. Ce sistem bancar este acela care funcționează într-o societate analfabetă financiar? Doar 16% din cetateni se informeaza zilnic despre subiecte economice. Gradul de alfabetizare financiara si economica este foarte redus. Probabil in 2007 era si mai redus. Și atunci se aplică zicala “chiorul este rege în țara orbilor”, normal că sistemul bancar profită de pe …

Citeşte în continuare

Mintea de pe urmă a economiștilor și capitalul băncilor

Ups. S-a răzgândit Greenspan: “Dacă în 2008 capitalul băncilor ar fi reprezentat 20 sau chiar 30% din activele acestora (în loc de 10-11% așa cum este acum), atunci seria de falimente nu s-ar fi declanșat niciodată… Principala obiecție împotriva impunerii unui capital minim de 20% sau mai mult este că acesta va afecta profitabilitatea băncii și va diminua creditarea. Dar istoria ne arată contrariul.” John Cochrane comentează aprobator: “În urmă cu cea timp nu puteai să aduci în discuție ideea unei rate a capitalului de 20-30% pentru că erai catalogat drept nebun.” Absolut corect. Pe vremuri băncile erau foarte bine capitalizate și nu erau probleme. La fel de nebuni sunt considerați cei care vor desființarea regimului rezervelor fracționare, adică separarea operațiunilor bancare în două categorii distincte: de depozitare (cu rezerve de 100%) și de economisire/creditare. Și la fel ne spun experții actuali: că ar rezulta un dezastru, nu ar mai …

Citeşte în continuare

România se conduce tot cu indicații prețioase… și prudențiale

La un sfert de secol de la înlăturarea comunismului, încă suferim de colectivism și de paternalism. După 50 de ani de inginerie socială care a încercat modificarea naturii umane am rămas cu acestă moștenire genetică păcătoasă: așteptăm directivele și sfaturile tătucului, primului fiu al țării, în absența cărora suntem dezorientați. Pe fondul acestei maladii culturale s-a grefat și ideea înființării unui Comitet Național de Supraveghere Prudențială, adică a creării unor fotolii pentru un grup de înțelepți care să “salvgardeze stabilitatea financiară”. Bine, ideea a încolțit la Bruxelles, normal, trebuie să-și justifice salariile uriașe și zecile de mii de birocrați europeni. Dar la noi a prins imediat, dezbaterea publică declanșându-se în ceasul al 12-lea. Care dezbatere e destul de firavă, majoritatea oamenilor luând ca de la sine înțeleasă competența acestui Comitet: aceea de a oferi “indicații prețioase” instituțiilor statului. Nu discut aici constrângerile juridice care ne limitează alegerea. Adică, nu știu …

Citeşte în continuare

Acești comici vestiți ai finanțelor și experimentul Grecia

Decizia luată de Eurogrup în privința Greciei este cea mai proastă decizie posibilă. Pe de o parte sporește datoria Greciei, care va ajunge la 400 mild. euro, pe de altă parte nu creează premise pentru o creștere economică sănătoasă, urmând să sufoce mediul de afaceri prin noi creșteri de taxe și eventual, dacă mai trăiește, să-l înece prin injecții cu fonduri europene de 35 mild. euro. Ne aflăm într-un moment straniu. De la stânga la dreapta, nu văd nici un economist cât decât important care să aprecieze decizia de ieri. Nici măcar unul. Uitați ce zic Dani Rodrik (de stânga, Harvard University),   respectiv John Cochrane (de dreapta, University of Chicago): Decizia luată de politicieni, care nu face decât să prelungească boala Greciei, este pur politică, fără nici o legătură cu logica economică și cu bunul simț. În spatele ei se află atât debandada politică din UE (statele nu se …

Citeşte în continuare

Cum de rămân băncile fără bani?

La ora la care scriu acest articol (28 iunie) circulă informația că băncile din Thessalonik, al doilea oraș ca mărime al Greciei, au rămas deja fără bani. E aproape un fapt divers că, în condiții de criză, băncile trag cortina. Dar totuși de ce se întâmplă acest lucru? Știu, e banal, bancherii și autoritățile statului au spus în repetate rânduri: banii deponenților nu sunt păstrați în bancă. Ar însemna să stea degeaba. Ei sunt dați cu împrumut, „ca să circule”, și astfel să aducă un randament deponentului. Astfel, se pare că fragilitatea financiară este o problemă inerentă a sistemului bancar. Dar banii pot să circule și fără să creeze astfel de probleme. Cum ar arăta un sistem care să asigure canalizarea economisirilor către investiții, dar care să nu prezinte neajunsurile sistemului contemporan, care e gata-gata să crape la cea mai mică pierdere a credibilității? Ar fi bazat pe distincția dintre …

Citeşte în continuare

În sfârșit! Băncile grecești se închid

După lupte seculare care au durat câteva săptămâni s-a ajuns și la finalul telefonat, care era evident de pe 28 mai – ziua în care primul ministru al Greciei i-a acuzat pe politicienii vest-europeni că urmăresc – Doamne ferește! – “abolirea democrației în Europa”. Orice era admis, orice se putea spune: că austeritatea nu a funcționat, că bancherii fură, că inegalitate, corupție, moștenire istorică și alte bla-bla-uri. Dar să-i critici pe occidentali la democrație, tocmai pe ei care, vorba aceea, s-au născut democrați și respiră democrație ori de câte ori deschid gura – în rest mirosind a maoism și a chiulangeală – asta este prea de tot. Asta este aroganță grecească. Era clar în acel moment că negocierile pentru evitarea intrării în faliment sunt terminate. Ceea ce istoria a și constatat. Restul e doar poezie, pardon, propagandă pură. Ia uitați ce spunea Varoufakis cu doar 5 ore înainte să se …

Citeşte în continuare

Cooperarea monetară între popoare vecine și prietene

Acoperind o plajă temporală de aproape două decenii, acest grafic demonstrează că principalele state ale lumii nu au cooperat nicicând mai bine decât o fac acum. “Băieții deștepti” de la butoane au produs criza din 2009 – doar toată lumea bună îi impută lui Greenspan creșterea dobânzilor care a provocat colapsul pieței imobiliare și, ulterior, propagarea crizei în sistemul financiar, nu-i așa? Dar tocmai faptul că bancherii centrali au orchestrat boom-ul imobiliar și că au ținut dobânzile prea mici prea mult timp a fost factorul determinant în declanșarea crizei. Și așa s-a întâmplat și în anii 1990 și mai înainte… și tot așa chiar și în anii 1920 când dobânzile extrem de mici și expansiunea creditului a produs distorsionarea gravă a economiei – în legătură cu acest ultim moment, e suficient să vă gândiți cum de a fost posibil să se ridice Manhattan-ul în anii 1920 și veți înțelege ce …

Citeşte în continuare

Stabilitatea financiară nu este bună în sine

Cred că fetișizăm stabilitatea financiară. România și Cehia au avut stabilitate financiară 50 de ani sub comuniști. Până acum câțiva ani Zimbabwe a fost practic uniune monetară (o singură monedă circula pe teritoriul său), uniune bancară (banca centrală era monopolist în reglementare) și avea și o singură autoritate fiscală (guvernul). Și asta nu a împiedicat ca țara să se prăbușească în hiperinflație. Este clar, deci, că stabilitatea financiară nu este un bun în sine. Nu pe asigurarea stabilității financiare ar trebui să ne concentrăm, ci pe calitatea sistemului financiar, pe sănătatea acestuia. Că tot vorbim de stabilitate financiară, este interesant că ne preocupă acest aspect doar când vine vorba de bănci. Stabilitatea financiară nu pare să fie o condiție pentru funcționarea normală a altor sectoare ale economiei. De exemplu, nimeni nu vorbește de stabilitatea financiară a industriei berii; nimeni nu s-ar supăra dacă o fabrică de bere ar da faliment. …

Citeşte în continuare

Isărescu vs. Piperea: politica optimă este undeva la mijloc

Avocatul Gheorghe Piperea a inițiat un proiect de lege care permite debitorilor intrați în insolvență să paseze băncii imobilul ipotecat și să scape astfel de povara datoriei. Ideea se practică peste ocean. Iată justificarea: Ieri, guvernatorul BNR s-a arătat nemulțumit de acest proiect, replicând: Acestea fiind zise, să stăm calmi și să judecăm. Cum am zis, legislația privind insolvența are, în general, efecte perverse, care nu sunt chiar așa de greu de înțeles la nivel de principiu: dacă cineva (o instituție a statului) ușurează viața debitorilor, atunci va apărea hazardul moral – publicul va fi mai tentat să contracteze datorii fiindcă, la urma-urmei, în caz de neplată nu mai este nevoit să strângă la maxim cureaua sau să ajungă la închisoarea datornicilor, ca pe vremea lui Pazvante, ci scapă mult mai ușor; potrivit legii românești la lichidarea de active se ajunge în cazul debitorului persoană fizică a cărui “situație financiară …

Citeşte în continuare

Ultima veste de pe frontul anti-euro: “e greu să stabilim cursul”

Pentru voi aceia care credeați că, în general, România este o economie de piață și, în particular, valoarea leului este stabilită pe piață, în funcție de cerere și de ofertă, următoarea afirmație rostită ieri de guvernatorul BNR ar putea să vă dezamăgească: “Reaşezarea raporturilor dintre principalele valute ale lumii, care are loc inclusiv pe fondul recentei relaxări cantitative recent adoptate de BCE, complică indentificarea cursului de echilibru al leului la care ar trebui să se realizeze intrarea în ERM II şi ulterior adoptarea euro.” Acum, noi știm că euro este o instituție politică, născută din nevoia de centralizare economică și monetară pe continent. Și nu am avut nici o îndoială că piața valutară din România este atent regizată de banca centrală, prin politica monetară. Dar cum să spui că aderarea la zona euro nu este o idee bună în prezent fiindcă comitetul central al planificării monetare are dificultăți în a …

Citeşte în continuare

Educația – un motiv ridicol pentru amânarea adoptării euro

De câte facultăți ai nevoie ca să intri în zona euro? Cât de educați trebuie să fim, vreau să întreb? Pentru că se pare că trebuie să fim foarte educați, altminteri, așa needucați cum suntem ni se potrivește la perfecție moneda noastră națională, leul. Cine zice asta? Domnul Valentin Lazea de la BNR: „Educația ar trebui să reprezinte piatra de temelie pentru dezvoltarea României, în perspectiva aderării la zona euro, pentru că nu poți adera la euro cu oameni care nu înțeleg ce citesc.” Mărturisesc că nu îmi este clar de ce este nevoie ca oamenii să știe să citească pentru a putea folosi o monedă. Hai, treacă-meargă, m-aș gândi că e bine să știi să citești înainte să mergi la  hipermarket să cumperi cașcaval, că poate cumperi naiba un cașcaval expirat; măcar să te uiți pe etichetă să vezi când expiră, ca să nu te îmbolnăvești. Dar cu banii? La …

Citeşte în continuare

Cât mai avem până la prohibiția numerarului, cine o dorește și pentru ce?

Zilele trecute s-a discutat intens pe tema interzicerii folosirii numerarului pentru tranzacții mai mari de 50 000 lei (practic, dacă vrei să-ți cumperi o casă sau o mașină mai scumpă, vei fi nevoit să ai banii într-un cont bancar). Anul trecut am explicat în detaliu de ce o astfel de măsură este profund nocivă pentru bunăstarea pe termen lung a societății și de ce argumentele guvernului – culminând cu opinia Ioanei Petrescu, care afirma că plățile cu cardul trebuie încurajate fiindcă așa scrie într-un studiu al… Visa (!?) – sunt putrede complet. Revin asupra subiectului insistând asupra manierei în care consider că trebuie abordat, dacă ne dorim cu adevărat să-l înțelegem. Consider că orice măsură politică a guvernului trebuie văzută la fel ca orice activitate privată: îndreptată către obținerea unui profit. Acesta este modul economic de gândire. Pentru a înțelege de ce adoptă statul o măsură sau alta, trebuie să …

Citeşte în continuare

Românii ar putea adopta euro mâine, nu la paștele cailor

BNR și-a mai construit un prilej pentru a „educa” publicul în privința faptului că aderarea României la euro trebuie amânată. Face asta de ceva vreme. Și o face cu dibăcie, nu doar prin prezentările și luările de poziție ale angajaților săi (așa-numita „Școală de la BNR”) , ci folosind și aripa economiștilor „independenți”. Cumva, pe fondul lipsei de reacție a guvernului și a breslei economiștilor, publicul capătă încet-încet impresia că asistăm la un consens al specialiștilor care, iată, toți zic că aderarea la zona euro trebuie amânată. Nu știu dacă mai este nevoie să amintim, toți tehnocrații care spun acest lucru lucrează de fapt în cârdășie cu BNR și fac parte din același grup de interese: sunt bancheri. Înainte de a lua la puricat argumentele grupului care susține amânarea aderării la euro, să amintim, pentru a n-șpea oară, ceea ce ascund acești economiști: faptul că publicul român ar putea avea …

Citeşte în continuare

Va abandona Islanda sistemul bancar cu rezerve fracționare?

În Islanda, țară cu 300 000 de locuitori, unde democrația chiar funcționează, se duc discuții legate de reformarea sistemului monetar-bancar. Încă de anul atrecut a fost depusă în Parlament o moțiune care cerea evaluarea beneficiilor adopotării unui sistem cu rezerve de 100%. Acum, la cererea primului ministru, avem în sfârșit un raport care pune bazele reformei monetare prin care băncile își vor pierde puterea de a crea bani. Dacă acest proiect ar fi pus în practică, el ar marca un pas uriaș pentru înlocuirea actualului sistem bancar insolvabil prin definiție cu unul sănătos.   Dar ce spune proiectul? “Economiștii cunosc de multă vreme natura problematică a sistemului rezervelor fracționare și au propus diverse reforme. Un program de reformă a fost cel avansat de Fisher în 1939, proiect care a primit suportul a 235 de economiști de la 157 de universități, dar nu a fost implementat… De decenii, băncile comerciale din …

Citeşte în continuare