19 December 2018
Home / Articole (page 10)

Articole

De ce crește rata sărăciei în România? Dar de ce scade?!

Dan Popa a venit cu câteva informații statistice la zi și un grafic interesant: Și e ușor să te înspăimânți doar când auzi că rata sărăciei crește. Dar ce este rata sărăciei? Ne referim aici la rata sărăciei relative – raportul procentual între numărul persoanelor care au un venit disponibil pe adult echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent și total populație. Deci această rată a sărăciei nu se calculează în raport cu un reper fix, ci cu unul mobil – venitul median. Rata sărăciei astfel calculată crește de fapt dacă crește inegalitatea. Cu alte cuvinte, problema nu este că devenim mai săraci, ci mai inegali. Mulți români rămân prinși în capcana sărăciei, puținii de la vârf obțin venituri din ce în ce mai mari. Pe lângă multe alte motive despre care am vorbit constant pe acest blog – precum …

Citeşte în continuare

Ce a făcut dom’le statul cu banii din privatizări?

Nu-i așa că ați auzit des întrebarea asta? Ei bine, de câte ori o mai auziți, răspundeți așa, foarte simplu: – jumătate s-au păpat astfel: o treime s-au dus pe salarii și pensii, respectiv 15% s-au pompat în investițiile finanțate din fonduri europene – deci cu banii din privatizări s-au făcut investiții publice, minunat! – despre a căror eficiență vă voi povesti pe 26 martie, dacă veniți la acest curs. – cealaltă jumătate a fost folosită pentru plata datoriei publice (adică pentru plata risipei guvernamentale de după 1989) + a rămas disponibilă pentru risipe viitoare. Sursa pozei: Florin Georgescu, Capitalul în România anului 2015. *** Cum ar fi să îți vinzi casa și banii obținuți să-i spargi pe jocuri de noroc, petreceri, haine ultimul răcnet (aici e vorba de fondurile europene, v-ați prins!)? Vă spun eu: oricât vi se pare de absurd, tot ar fi mai bine decât ce a …

Citeşte în continuare

Vreți drumuri, canalizare, educație? Lăsați piața liberă să facă ce a făcut cu internetul

internet laissez-faire

Remarca lui Bernie Sanders a prilejuit un hohot de râs general, deoarece toată lumea știe că succesul dezvoltării rețelei de internet în România ține de contextul laissez-faire de la începuturile acestuia. Chestiunea a fost bine rezumată de Sorin Ioniță: “Dincolo de bancurile pe seama cretinului de Sanders, e un story real in spatele acestui episod cu Internetul rapid din Romania: triumful pietei (aproape) libere, sau cel putin lipsita initial de mari jucatori care sa se cartelizeze si sa impuna bariere pentru a-si proteja serviciile proaste, acum zece ani si mai bine. A fost in vremea aia o adevarata explozie a retelelor de cartier, practic nereglementate, care a dus la rezultatul inestetic al acestor sarme intinse pe stalpi si printre blocuri dar pe de alta parte a pus o baza de servicii bune, rapide si descentralizate, pe care s-au cladit ulterior providerii de azi. Plus, printr-o sansa istorica, o autoritate de …

Citeşte în continuare

Despre creditul ipotecar: ce a fost și ce a ajuns

Să știți că avansul de 5% și eșalonarea rambursării creditului pe 30+ ani nu au fost dintotdeauna. Iar darea în plată a imobilului ipotecat nu este o invenție a zilelor noastre. De fapt, cândva lucrurile astea au stat exact invers. Și e important să vorbim despre ele ca să înțelegem evoluția (sau degenerarea) activității bancare și ca să punem într-un context mai larg cea mai importantă dezbatere a momentului. 1. Ipoteca Care este natura creditului ipotecar? Acordarea unui împrumut în schimbul oferirii unei garanții, care rămâne moartă (dead pledge) până la rambursarea acestuia. Dacă debitorul nu-și achită datoria, atunci își ia adio de la garanție. Deci contractul de ipotecă se stinge fie prin rambursarea împrumutului, fie prin luarea în proprietate de către creditor a bunului ipotecat. În Antichitate, bunul ipotecat intra de facto în posesia creditorului, urmând să fie pasat înapoi debitorului atunci când acesta își achita datoria. mortgage (n.) …

Citeşte în continuare

Cum să faci campanie electorală – tactica lui Reagan

Am fost consultat de mai multe ori, de către diferiți politicieni sau persoane cu ambiții politice, cum ar trebui să sune un mesaj liberal astfel încât să nu pară exagerat, neserios, ci să aducă voturi. I-am susținut întotdeauna pe cei care au “exagerat” cât mai mult, nu în sensul promovării unor gogoși politice, ci al unor reforme radicale. Acum am dat peste următorul fragment, scris de cineva care simpatizează cu Sanders (deci cu socialismul american), mi se pare foarte relevant: “Vi-l amintiți pe Ronald Reagan? A candidat la prezidențiale în 1976 și 1980 promițând o grămadă de chestii nerealiste. În 1980 a zis că vrea să crească cheltuielile militare, să reducă statul, să taie impozitele și să echilibreze bugetul. Aveam 11 ani pe vremea aceea dar tot mi-am dat seama că lucrurile astea nu se pupă. Establishment-ul republican, care era destul de tare în acea vreme, nu ca astăzi, l-a …

Citeşte în continuare

Finanțare pentru startup-uri: zero; credite ipotecare: 77 miliarde

Meditând la dezbaterile iscate în jurul legii dării în plată, mi-am amintit una din caracteristicile activității bancare contemporane: zero interes pentru finanțarea inițiativei antreprenoriale. În schimb, băncile sunt extrem de dornice să finanțeze achiziția de case. Acum, din punct de vedere economic, acest tip  de credit (ipotecar) este un credit de consum. Care este destinația imobilelor cumpărate de popor? Aceea de locuințe. Prin urmare nu este nici o diferență între creditul ipotecar, creditul auto sau creditul pentru cumpărarea unei mașini de spălat – că tot făcea referire M. Isărescu la aceste lucruri. Toate sunt credite de consum. Scopul creditului ipotecar nu este să injecteze capital într-o activitate care să aducă profit în viitor; scopul lui este să asigure cuiva un living decent, o baie cu spoturi în tavan și o bucătărie mobilată modern – hai, eventual și un loc pentru grătar. Vedem, așadar, că băncile nu sunt interesate să finanțeze …

Citeşte în continuare

Ce înseamnă liberalismul: în Tunisia, un patron și-a lăsat fabrica pe mâna muncitorilor

“După ce a anunțat falimentul, proprietarul fabricii de confecții Mamotex s-a retras din firmă dându-și acordul ca muncitorii să preia responsabilitatea producției și a administrării întreprinderii.” (sursa) Înseamnă asta că socialismul a răsturnat capitalismul? Nici vorbă! Cele întâmplate sunt expresia acordului de voință între părți, o chestie specifică tradiției liberale și a dreptului de proprietate privată. Doar un obtuz crede că în regimul capitalist se opun două clase sociale: patronii (bogați) și muncitorii (știți refrenul: săraci, exploatați și vai de ei). În realitate, în economia liberă oricine are zi de zi ocazia să decidă ce vrea de la viață: să devină jurnalist sau pictor, doctor sau militar; angajat sau antreprenor. Și fiecare poartă răspunderea pentru deciziile sale. Vă imaginați cumva că este ușor să fi antreprenor? Nu-i deloc ușor, căci dacă ar fi atunci toți cei care chibițează pe margini ar da și ei lovitura. A fi antreprenor înseamnă a …

Citeşte în continuare

Politrucii, subvențiile (implicite) și criza

Ca și politrucii romani, politrucii francezi vând gogosi. De fapt, politrucii romani s-au perfecționat în vânzarea gogoșilor mergând la Paris, știm asta încă de la Eminescu – care vorbea despre “ai noștri tineri care la Paris învață la gât cravatei cum se face nodul.” Ultimul exemplu, declarațiile președintelui Franței în fața protestelor agricultorilor: „Această criză are un nume; se numeşte suprapro­duc­ţie… Trebuie să cumpărăm produsele care sunt fabricate în Franţa.“ În domeniul agricol țările vest-europene nu au supra-producție de azi de ieri, ci aproape dintotdeauna; mai exact de când au decis să acorde, prin Politica Agricolă Comunitară, tone de subvenții pentru fermieri și să interzică simultan concurența externă prin tot soiul de inovații birocratice (prețuri ecluză, contingente etc.) Așa cum orice student învață în anul I de facultate, sau chiar din timpul liceului, efectul subvenționării și al prețurilor minime garantate este apariția unui surplus de marfă. (Care până la urmă …

Citeşte în continuare

Mugur Isărescu este în fine de acord: există legi economice naturale!

S-ar putea să rămân fără contraopinenți curând, dacă autoritățile statului preiau idei susținute pe acest blog de ani de zile. Ultimul exemplu este cu Mugur Isărescu declarând despre legea dării în plată: “Cel mai tare mi se pare că această lege a devenit Lege economică! Păi, înainte de ’89 sau în ’91 nu intrai la ASE dacă nu știai că legile economice sunt legi obiective, care acționează în afara voinței oamenilor, sunt precum legea gravitației, și nu făceai deosebirea clară între o lege juridică, emisă în Parlament, și o lege economică.” Well, ca să fim 100% preciși, înainte de 1989 legile economice nu erau tocmai obiective, ci dependente de clasă. Capitalismul apusese și în locul lui răsărise Socialismul, cu “omul nou” și, desigur, legile sale naturale. Dar acesta e un detaliu. Merită să remarcăm aprecierea guvernatorului BNR pentru ideea de lege obiectivă, imuabilă, peste care Parlamentul nu poate trece indiferent …

Citeşte în continuare

Când va da raportul comisia de tăiat hârtii?

“Comisia de tăiat hârtii” este o idee bună, doar că nu este o comisie. Mai exact, ideea de a debirocratiza administrația publică merită aplauze, doar că deocamdată avem un simplu website de colectat frustrările cetățenilor. De la idee la faptă este cale lungă și tare aș vrea ca așa-zisa comisie să dea și raportul în fața cetățenilor. Adică să știm, peste 6 luni de zile, de exemplu, ce hârtii a tăiat. Altminteri va rămâne un simplu trombon, învățat de la francezi (“la gât cravatei cum se face nodul…”). Inițiativa privată și manifestarea intereselor legitime ale cetățenilor sunt grav afectate de supra-reglementare și de piedici birocratice, asta e clar. Trei cazuri de care am auzit foarte recent îmi vin instantaneu în minte: 1. un vecin a plătit circa 2000 de euro pentru a trage curent trifazic. Problema racordării la rețeaua electrică este de-a dreptul penibilă în România, de asta și figurăm …

Citeşte în continuare

Cârpind socialismul: salariul minim diferențiat regional

Ministerul Muncii a avansat ideea ca salariul minim să țină cont de diferențele de dezvoltare dintre regiuni. Nu știu dacă cineva de la guvern citește acest blog, dar țin să vă amintesc că am prima dată s-a discutat public despre așa ceva aici, în articolul Singura eroare mai mare decât salariul minim: salariul minim centralizat. Atunci am spus: Ce se întâmplă dacă salariul minim – adică interdicția de a angaja forță de muncă sub un anumit salariu – este stabilit uniform la nivelul întregii economii? Efectele sale vor fi diferite în plan regional în funcție de variațiile de productivitate. Este posibil ca în regiunea cu salarii oricum mari, unde practic toată lumea are un loc de muncă, impactul acestuia asupra pieței muncii să fie minim sau aproape inexistent. În schimb, în regiunea în care productivitatea multor salariați este inferioară salariului minim, angajarea forței de muncă să aibă de suferit (vorbim …

Citeşte în continuare

De la Wicksell la Mises: ce nu știu economiștii care vorbesc de dobânzi negative

Economiștii mainstream au venit cu un nou alibi intelectual pentru politica banilor ieftini. Nu mai este la modă să vorbești de Keynes, așa că acum se ascund după Wicksell, mai exact după ce a scris acesta acum un secol. Chipurile, nu este nimic anormal în rata dobânzii extrem de scăzută de astăzi; nu este nimic anormal că băncile centrale promovează o rată negativă a dobânzii. Această rată negativă, spun ei, nu este artificială, ci reflectă starea economiei. “Nu noi facem rata dobânzii negativă”, spun bancherii, “ci așa este ea, de la Mama Natură”. Asemenea argumente au apărut și în România. Dar hai să o luăm încetișor și să-i dăm cuvântul lui Bernanke: „Pentru a înțelege de ce așa stau lucrurile, merită să amintim conceptul de rată reală de echilibru a dobânzii (numită și rata wickselliană a dobânzii, după economistul suedez Knut Wicksell, care a trăit la sfârșitul secolului al XIX-lea și …

Citeşte în continuare

Așa cum v-am zis, scăderea TVA nu a crescut puterea de cumpărare

Aseară Moise Guran a venit cu o observație foarte bună: scăderea TVA cu 4 pp. nu a tras prețurile în jos, așa cum s-a întâmplat anul trecut cu scăderea TVA la alimente. Este un pic ciudat că nimeni altcineva nu a comentat fenomenul, dar probabil unii “economiști” se foiesc neliniștiți când văd că realitatea nu se supune teoriilor greșite pe care le promovează. Una din aceste teorii este că taxele determină puterea de cumpărare. Teoria este de Gâgă; aparent adevărată, vezi că de fapt e falsă imediat ce îți pui un pic mintea la contribuție. Într-adevăr, prima chestie pe care omul simplu și-o imaginează atunci când vine vorba să scadă TVA este o reducere proporțională a prețurilor. Fiindcă el crede că prețurile în ansamblul lor sunt formate mecanic/contabil din ceva numit “Cost” + “TVA”. Economiștii – cei adevărați, nu papagalii – au demonstrat cel puțin de un secol că nivelul …

Citeşte în continuare

Schema Maradona anti-sărăcie

Ați auzit de “Pachetul anti-sărăcie”? Oare câți bani s-au plătit pe poza asta, care îți pune neuronii pe bigudiuri? Anyway, premierul Cioloș a postat un grafic desprinsă parcă din basmele pentru copii, cu rata de ocupare care decolează, practic, mai ceva ca în manifestele politice ale guvernului Ponta (primul care îmi vine în minte): Poza face parte din avangarda de propagandă aferentă “Pachetului național anti-sărăcie”, care se anunță a fi o colecție de subvenții cu bani europeni  – dar cu resurse românești! – pentru diverse categorii sociale. Poza nu este însă doar o promisiune de adormit românii, ci și o dovadă de manipulare, deoarece anul de bază este 2010. Dacă mergem un pic mai în spate în istorie, vedem că în anul 2010 rata ocupării a cunoscut un punct de minim, datorită crizei economice, astfel încât revenirea ei ulterioară se datorează, logic, mai degrabă trecerii la altă fază a ciclului …

Citeşte în continuare

Boom-uri și crize. De ce fluctuează economia și cum să ne apărăm?

Pe cine nu se pregătește de boom, o să îl distrugă criza. În plus, politicile care pavează drumul către creșteri nesustenabile afectează nu doar bunăstarea generațiilor prezente, ci și pe cea a generațiilor viitoare. De aceea este bine să înțelegem ce anume determină crizele economice, care sunt semnele ce prevestesc crizele și ce este bine să facem pentru a preveni producerea acestor nefericite experiențe în viitor. Toți cei doritori să intre în universul intelectual al acestor fenomene (pentru a nu le trăi pe propria piele…) sunt invitați să participe la un set de 4 întâlniri în cadrul Academiei private – cel mai nou proiect educațional născut în siajul Institutului Ludwig von Mises  – România: “Academia Privată este un proiect educațional alternativ, eminamente privat. Fără acreditări oficiale și șabloane inutile, aceasta își propune să recupereze spiritul educației autentice. Pesemne că există oameni care mai cred că educația e un lucru bun …

Citeşte în continuare