19 August 2017
Știri pe scurt
Home / Articole

Articole

Asaltul BNR asupra IFN și polarizarea socială

BNR intenționează să adopte o măsură specifică economiei de comandă – să plafoneze rata dobânzii la creditele oferite de IFN. Este ca și cum guvernul ar stabili un preț minim al pâinii de 10 lei, motivând că cine nu-și va mai permite să cumpere pâine nu are decât să consume cozonac. Pentru a înțelege de ce represiunea monetară nu-și are locul în nici o economie dar mai ales într-o economie ca a noastră, să recapitulăm câteva lucruri. În România creditul acordat sectorului privat este mic, mai mic decât în toate țările ex-comuniste. Un nivel scăzut al intermedierii financiare ilustrează o piață a creditului neincluzivă. Asta înseamnă că un mare număr de români nu au acces la capital, ceea ce reprezintă un handicap în încercarea lor de a-și satisface nevoile și o barieră în mobilitatea pe scara avuției. Această realitate este recunoscută chiar de BNR, de exemplu în ultimul Raport asupra …

Citeşte în continuare

De ce România este mâța Europei, iar țările baltice sunt tigrul?

În ciuda poeziei răspândite de guvernanții noștri vechi și noi, adevăratele campioane ale reducerii decalajelor Est-Vest sunt țările baltice: Estonia, Lituania și Letonia. În ultimele două decenii aceste țări au reușit să-și dubleze PIB/capita față de media celor mai bogate state UE, ceea ce nu reprezintă o performanță excepțională din punct de vedere istoric și global, dar oricum atestă un proces serios de convergență, unul pe care România nu a fost în stare să-l facă.   De ce? Fiindcă, deloc întâmplător, țările baltice au adoptat un regim economic mai liberal decât România. Chiar mult mai liberal – iar roadele s-au văzut în timp. Situația este confirmată de raportul Doing Business al Băncii Mondiale. Estonia, de exemplu, se plasează pe locul 12 în lume la ușurința derulării afacerilor, în vreme ce România este pe locul 36. În Estonia durează 100 de zile să capeți aprobările necesare unei construcții, în România 260 …

Citeşte în continuare

Impozitul pe cifra de afaceri poate fi mai bun decât impozitul pe profit

Ca introducere la subiectul momentului în România, aș putea să tac din gură și să îl las să vorbească Murray Rothbard, de acum 30 de ani: “Toată lumea va fi de acord că sistemul fiscal american este un dezastru… Prin urmare, nevoia evidentă de reformă dramatică, chiar drastică. Așa cum se întâmplă adesea, un grup de reformatori dedicați și determinați a apărut pentru a satisface această nevoie. Dar înainte de a îmbrățișa această nouă filosofie, ar trebui să ne amintim vechea zicală referitoare la săritul din lac în puț și, de asemenea, să consemnăm avertismentul lui H.L. Mencken, care a definit “reforma” drept “În principiu, o conspirație a șarlatanilor care vor să pună mâna pe banii contribuabililor americani”. De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că orice act de guvernare, oricât de valoros ar părea, în loc să rezolve problemele poate sfârși prin a face face lucrurile să se …

Citeşte în continuare

Oamenii smart, care vor să obțină un randament de 20% garantat de stat

În țara asta trăiesc, așa cum ați fost anunțați, foarte mulți oameni smart. Desigur, cu gradul de civilizație și cu procentul WC-urilor din fundul curții stăm mai prost, dar de oameni smart nu ducem lipsă. Câțiva din acești oameni smart joacă la Banca pentru locuințe. În caz că nu ați auzit de schemă, vă povestește chiar banca, e simplu, e ca la tarabă în Bucur Obor: Ca să fii chiar smart trebuie să exploatezi a doua precizare subliniată cu roșu, adică să faci copie și după buletinul copiilor, al părinților, al bunicilor, unchilor, mătușilor, nepoților etc. – ca să iasă banul gros; în plus, să urmezi cum se cuvine ultimul sfat: „Poți opta.” Adică, firește, poți opta să iei un credit, dar poate mai bine te răzgândești și scoți banii ăia din depozit, marcând profitul garantat de stat. Despre ce bani e vorba? Păi să zicem că ai depus 1000 …

Citeşte în continuare

Foarte bine că statul își reduce “investițiile”. Să le mai taie în continuare

Cheltuielile de capital ale statului au ajuns să reprezinte, în termeni reali, doar un sfert din nivelul pe care îl aveau înainte de criză. Majoritatea presei apreciază asta ca un fapt negativ, de natură să submineze creșterea economică, dar se înșeală. Statul român a risipit enorm de mulți bani an de an sub pretextul “investițiilor publice”. Așa cum am explicat de câteva ori, nu de investiții în sine a dus lipsă economia, ci de investiții “deștepte”, adică de unele operate pe criteriul profitului, în condiții de concurență. Într-o țară cu o calitate execrabilă a guvernării doar un idiot ar da bani pe mână guvernului: prioritatea României este schimbarea clasei politice și, dacă asta nu se poate, atunci adoptarea de instituții mai incluzive, nu extractive (adică mai puțină redistribuție către grupul restrâns al “băieților deștepți”). Cum de au scăzut cheltuielile de capital? Aș remarca două posibile explicații: 1. Ofensiva DNA care …

Citeşte în continuare

Să ne dezindustrializăm ca să reducem emisiile de gaze?

Subiectul emisiilor de gaze cu efect de seră este unul tangențial economic. La fel cum guvernele pretindeau în anii ’70 că petrolul este pe sfârșite și că este nevoie de o reducere a consumului altminteri riscăm să rămânem în beznă, tot așa este și ideea că emisiile de CO2  (în principal) duc la încălzirea planetei și la fenomene dezastruoase. Istoria a demonstrat că prima afirmație a fost falsă, despre a doua nu suntem siguri, dar chestiunea este alta. Supraexploatarea resurselor – inclusiv a planetei – chiar dacă reprezintă o externalitate negativă, devine relevantă doar atunci când oamenii o socotesc așa. Căci viața e plină de externalități negative (și pozitive) și nu orice externalitate negativă este importantă. De exemplu, faptul că un drum cu mașina de acasă până la servici durează 30 de minute datorită aglomerației ilustrează o externalitate negativă: fac așa de mult timp cu mașina pe drum deoarece și …

Citeşte în continuare

De data asta este diferit?

Deși nu au trecut prea mulți ani de la ultima perioadă de avânt nesustenabil (încheiat cu o criză de proporții), este uimitor cum mulți decidenți, investitori, politicieni par să se fi născut după; adică par să fie complet străini de ce s-a întâmplat în anii 2004-2008. Observăm cum unii se înghesuie să cumpere acțiuni la bursă, îndatorându-se în raport de 10:1; politicienii măresc deficitul bugetar în vreme de creștere economică – o abordare lipsită de justificare chiar și în manualele keynesiene; în general lumea se înghesuie să spargă banii, afacerile par să bubuie iar Bucureștiul freamătă la fel ca în 2007-2008 (și atunci era un calvar să circuli cu mașina la ore de vârf). Mi-am propus să abordez subiectul pe larg în cadrul noului workshop Se repetă sau nu istoria?, la Academia Privată. Deși există numeroase asemănări între dinamica economică actuală și experiența boom-ului anilor 2000, sunt și diferențe. Aceste …

Citeşte în continuare

Rata natalității este la un minim istoric și iată de ce

De 100 de ani guvernul american calculează rata natalității. Acum aceasta se află la un minim istoric. Explicațiile sunt numeroase, dar un motiv este schimbarea dramatică a modului în care societatea consideră valoarea economică a copiilor. Este uimitor cât de mult s-a schimbat în istorie relația dintre copii și adulți. În urmă cu un secol statutul copiilor în societate era diferit de cel de astăzi. Ei erau considerați adulți în devenire și primeau atâtea responsabilități pe cât puteau duce, conform competențelor lor, iar aceste responsabilități se tot înmulțeau pe măsură ce ei creșteau. Nu exista nici un Minister al Muncii care să-i “protejeze” de experimentarea unei vieți depline. Copiii din acele zile au fost considerați valoroși pentru că erau productivi. Ei lucrau, dobândeau abilități și produceau pentru familiile lor sau pur și simplu se angajau pentru diverse afaceri ici și colo. Ei reprezentau niște active. Pe măsură ce dobândeau abilități, disciplină …

Citeşte în continuare

Haosul din sistemul public nu este uniform distribuit

Un participant la cursul Economia pe înțelesul tuturor ne-a rugat să explicăm de ce birocrația din Norvegia sau Franța merge mai bine decât cea din România, dat fiind că argumentele imposibilității calculului economic și al stimulentelor perverse oricum se aplică în cazul oricărui sector public. Și așa mi-am amintit de cartea lui Albert Hirschman, Exit, Voice and Loyalty, unde autorul arată cum reacționează publicul în fața abuzurilor unor organizații. Mi-am amintit și de chestiunea “deficitului democratic” cu care se confruntă marile organizații politice. Și, mai cu seamă, am realizat că haosul din sectorul public nu este uniform distribuit – mai precis, că în România anumite segmente ale administrației publice par să fie relativ mai “raționale” decât altele. Este clar că problema fundamentală a sectorului public este absența proprietății private și, de aici, lipsa stimulentelor de a conserva resursele, de a răspunde adecvat clienților, de a-ți da silința la muncă, de …

Citeşte în continuare

Era momentul pentru o relaxare monetară?

BNR a luat decizia de a relaxa politica monetară diminuând rata rezervelor obligatorii la depozitele în valută, măsură prin care pune la dispoziția băncilor 500 de mil. de euro. Mișcarea, justificată prin dorința de a apropiere de standardele zonei euro, este prociclică. Majoritatea economiștilor afirmă că economia are un ritm de creștere peste potențial. BNR însăși arăta, în ultimul Raport privind inflația, că “Excesul de cerere (evaluat a se fi manifestat de la începutul anului 2016) este proiectat în curs de intensificare pe intervalul de prognoză (Grafic 4.8), cu influențe în sensul amplificării presiunilor inflaționiste… Pentru intervalul 2017-2018, scenariul de bază prevede în continuare o dinamică a activității economice peste cea potențială” Tot conform băncii centrale. în luna febriarie dinamica inflației era previzionată a se apropia de marginea superioară a intervalului țintit: Mai îngrijorător este faptul că masa monetară M1 crește cu un ritm ridicat, 24% în ultimul an. Cu …

Citeşte în continuare

“De ce este așa redusă compensarea salariaților în PIB?” Care salariați?!

De ani de zile se spune că România este pe ultimul loc în Europa la compensarea muncii în PIB și că munca este prea prost remunerată în comparație cu capitalul. Că patronii și “privatizații” (termen peiorativ introdus de nostalgicii sistemului comunist destul de repede după 1989) obțin cea mai mare felie din plăcinta asta numită PIB, în vreme ce salariații trag la plug și nu câștigă mare brânză. Curs de guvernare arată că România este – curioasă coincidență – pe ultimul loc în Europa la ponderea salariaților în populația activă (dar și în populația totală): Populația activă a României este de 8,9 mil. persoane. Legal, cu normă întreagă avem înregistrați doar 4,8 mil. salariați. Restul, până la 6,2 mil. de salariați descoperiți de INS (adică vreo 1,4 mil. persoane) lucrează la negru sau cu normă parțială, ceea ce este posibil să reprezinte în bună măsură tot muncă la negru. Vă …

Citeşte în continuare

Cum colonia Canada a fost dezvoltată de metropola Londra

“În secolul al XIX-lea lemnul a reprezentat cea mai importantă marfă de export a Canadei. Datorită cererii tot mai mari din Europa comerțul cu lemn a adus investiții și imigranți în estul Canadei, consolidând dezvoltarea economică și transformând regiunea mult mai profund decât o făcuse până atunci pescuitul și comerțul cu blănuri… Industria lemnului s-a dezvoltat rapid pentru a răspunde cererii enorme din Marea Britanie, care se afla în război cu Franța lui Napoleon și era în plin proces de industrializare. În 1806, în încercarea de a sugruma economia britanică, Napoleon a instituit blocada continentală, care le-a interzis porturilor europene să mai primească nave britanice. Deoarece țările baltice, sursa tradițională de lemn a Marii Britanii, au devenit inaccesibile, blocada a sprijinit practic industria nord-americană. În medie, importurile de lemn din colonii s-au cifrat la 13500 metri cubi pe an, între 1802 și 1805, crescând ulterior: în 1807 Marea Britanie importa …

Citeşte în continuare

“Nu se poate privatiza serviciul meteorologic”? Nici vorbă!

Fostul director al ANM crede că statul trebuie neapărat să producă progonoze meteo: “Nu se poate să intri în management privat, care înseamnă de fapt privatizare, la serviciul meteorologic al unei țări. Nu există nicăieri în lume să privatizezi serviciul meteorologic al unei țări, să îți facă prognoza din altă țară și să nu mai ai controlul dacă se declanșează peste 10 ani război meteorologic.” Așa cum le spuneam miercuri participanților la cursul Economia pe înțelesul tuturor, știința economică nu oferă motive pentru care statul ar trebui să fie proprietar și să producă ceva, orice. Unii economiști au venit cu argumente în direcția că piața liberă nu este capabilă să atingă un optim social (ceea ce, bineînțeles, echivalează cu a spune nimic!) și că, în consecință, statul ar trebui să intervină pentru a încuraja sau descuraja anumite activități. Merită să observăm că această abordare nu este echivalentă cu a spune …

Citeşte în continuare

De ce este irațional ca statul să colecteze > 25% din PIB

Bănuiesc că ați auzit argumentul: statul român este sărac, prin urmare nu are cum să finanțeze servicii publice de calitate. Zilele trecute Ionuț Dumitru a repetat această idee, arătând că suntem aproape pe ultimul loc în UE la suma de bani colectată la buget din impozite. Am criticat această opinie în mod repetat, cu argumente și exemple empirice, de exemplu aici, aici sau aici. Dar știu că multă lume crede că divergența de păreri este doar o chestiune de ideologie. Că cei care se opun creșterii veniturilor fiscale (și care susțin scăderile de impozite) o fac doar pentru că sunt liberali, “de dreapta” sau așa ceva. Astăzi vreau să insist pe faptul că lucrurile nu stau așa și că opoziția la ideea creșterii colectării este pur și simplu logică și firească, nu izvorâtă dintr-un parti-pris doctrinar. Să vedem, este adevărat că dacă statul este sărac atunci el nu poate oferi servicii de …

Citeşte în continuare

Un stat de drept nu poate fi decât minimal

“Vrem stat de drept!” – se aude în aceste zile foarte des. Dar hai să lămurim: ce este statul de drept? Statul de drept înseamnă domnia legii (the rule of law), adică “principiul că o națiune ar trebui guvernată de lege, nu de deciziile arbitrare ale oficialilor guvernamentali”. (Wikipedia) Discuția este foarte veche însă putem merge înapoi în timp măcar până la liberalii clasici. Iată ce spune Frederic Bastiat în La Loi (1850): “Ce este deci legea? Legea este organizarea colectivă a dreptului individual la legitimă apărare. Fiecare dintre noi are un drept natural, de la Creator, de a-şi apăra persoana, libertatea, proprietatea, pentru că acestea sunt cele trei elemente care formează sau păstrează, elemente care se completează unele pe altele şi care nu se pot înţelege unele fără altele. Căci ce sunt facultăţile noastre, dacă nu o prelungire a personalităţii, şi ce este proprietatea, dacă nu o prelungire a …

Citeşte în continuare