21 October 2017
Știri pe scurt
Home / Articole

Articole

De ce au românii cele mai mici salarii din Europa de Est, Mitică?

Sunt două legi de fier ale salariilor. Prima este că salariul nu poate fi mai mare decât productivitatea muncii, fiindcă nici un angajator nu e prost să-i plătească cuiva mai mult decât valoarea serviciilor sale. Cu excepția statului, bineînțeles, care plătește salarii din pix, după criterii politice, că doar nu sunt banii lui. A doua este că nivelul salariilor dintr-o țară depinde de cantitatea de capital investită pe salariat (pentru că asta determină decisiv productivitatea muncii). De ce sunt salariile din România atât de mici? Deoarece în România nu s-a acumulat suficient capital. La capital productiv mă refer, nu la vrăjeli precum dungi pe asfalt, borduri atomice, pensiuni fără clienți construite din fonduri europene etc.; astea din urmă nu sunt bunuri de capital, ci cel mult niște bunuri de consum; de cele mai multe ori sunt rele publice, risipă pur și simplu. Acum, capitalul se putea constitui din două surse: …

Citeşte în continuare

De ce cresc dobânzile, Mitică?

Hai să fim serioși. Ne putem oare aștepta ca soarele să strălucească pe cer întruna, la infinit? Să nu mai vină niciun nor, să nu mai fie nici o ploaie? Nu se poate. Chiar dacă ne place soarele, dacă cerul nu ar fi din când în când acoperit de nori și dacă nu ar ploua, atunci nu am avea ce mânca. Deci nu se poate. Zilele senine și cele ploioase se succed în voia lor și e firesc să fie așa. De multă vreme rata dobânzii este mică. Artificial de mică. Fantastic de mică. Păgubitor de mică – pentru deponenți, pentru toți cei care economisesc și vor să acumuleze capital. Ne așteptam ca dobânda să fie zero la infinit? Nu se poate. Iată că a început să crească. Cineva m-a rugat ieri să explic de ce crește ROBOR, de ce toată presa este intrigată de acest fenomen și ce ar …

Citeşte în continuare

România scapă turma: cu biruri mari nu poți să recoltezi mulți bani la buget

Cu 31,7% din PIB adunați la buget România este țara cu cele mai mici venituri bugetare din UE – asta e o informație semnalată din nou de Curs de Guvernare și despre care au vorbit în repetate rânduri numeroși analiști (precum Ionuț Dumitru). În general, mesajul mai mult sau mai puțin explicit care însoțește această știre este acela că, din păcate, cu așa puțini bani statul nu are cum să construiască autostrăzi, școli și spitale. De parcă nu ar fi risipit sume enorme pe autostrăzi sau de parcă primăriile nu ar acorda milioane de euro pentru subvenționarea unor cluburi sportive sau circoteci în aer liber, fără sens într-o economie de piață și într-o societate săracă, ce încă nu și-a rezolvat nevoile elementare. Hei, conform studiului Paying Taxes 2017, biciul fiscal pus pe antreprenorii români este undeva la media europeană. Ceea ce oricum este absurd, dat fiind că pe o economie …

Citeşte în continuare

Creșterea salariului minim reduce inegalitatea?!

Valentin Lazea susține că inegalitatea din România poate fi combătută prin creșterea salariului minim. Ceea ce îmi aduce aminte de un paragraf scris într-un studiu al Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale (INCSMPS), despre salariul minim: “Reiterăm ideea potrivit căreia distribuția totală a veniturilor nu se modifică semnificativ ca urmare a creșterii salariului minim și argumentăm acest lucru și prin faptul că ponderea veniturilor din salarii este foarte redusă în primele trei decile (sub 50%), chiar și în decilele 5 și 6 unde este concentrată masa cea mai mare a salariaților la nivelul salariului minim, ponderea veniturilor din salarii este sub 80%.” Deci, ca să fim scrupuloși, creșterea salariului minim duce într-adevăr la micșorarea discrepanțelor dintre salarii, dar nu a celor dintre venituri. Da, salariații (măcar cei care vor mai avea loc de muncă…) vor fi mai egali, însă pe ansamblu inegalitatea din România va …

Citeşte în continuare

De la starea vremii la starea finanțelor: politica duce la comportament de turmă

Statul este principala sursă de comportament de turmă. Turma are nevoie de un cioban, iar statul este cel mai mare cioban din economie, prin urmare deciziile sale au cel mai mare impact sistemic. Comportamentul de turmă este adesea considerat un eșec al pieței. Unii analiști cred că piața are momente de iraționalitate, când o masă mare de agenți economici (prost informați) se înghesuie fie să cumpere fie să vândă, provocând astfel dezechilibre bruște între cerere și ofertă și, mai rău, crize de proporții. Ideologii etatismului văd în stat elementul de echilibru, rezervorul de știință și competență, sursa de calmare a pieței și de prevenire a crizelor. O asemenea optică este obtuză. Instituțiile statului sunt capabile ele însele, tocmai datorită autorității de care dispun, să declanșeze mișcări de turmă impresionante. Și dat fiind că decidenții politici nu dispun de un avantaj comparativ în înțelegerea realității și anticiparea evenimentelor viitoare, statul-cioban poate …

Citeşte în continuare

Mai tare ca testul Pisa. Generația Gogâie și România viitorului

Subtitlul ar putea fi foarte lung. “De ce am scăpat în sfârșit de mitul națiunii cu oameni calificați, de ce productivitatea va crește lent, pensiile noastre sunt în pericol și până la sfârșitul vieții nu vom vedea convergența cu țările occidentale.” Sau ar putea fi “De ce Testul Pisa dă rezultate optimiste, în realitate lucrurile stau mai prost.” Aseară pe la 11 mă conversez pe Messenger cu un amic care lucrează în domeniul resurselor umane, care ținea neapărat să-mi povestească ultima experiență. Textul de mai jos este versiunea consolidată a mesajelor pe care mi le-a trimis. “Deschid job. 200 aplicanți. Teoretic wow. Jobul are în titlu salariul. Decid sa îi invit pe toți. Decid sa ii vad pe toți în ideea că poate unii au abilități speciale. Din 200 aplicanți 190 confirmă că vin. Clădire de birouri imensa. Le dau pe email și pe Whatsapp harta google maps și toate detaliile. …

Citeşte în continuare

Asaltul BNR asupra IFN (III): de ce sunt ignorate învățămintele economiei?

Unul din cele mai bune studii despre impactul plafonării ratelor dobânzii este acest volum de 432 de pagini, realizat la solicitarea Comisiei Europene. Nu pare să fi fost citit de autorii propunerii de restricționare a activității IFN. Care este principalul scop declarat al acestei reglementări inițiate de BNR? Micșorarea gradului de îndatorare al populației și reducerea riscului sistemic. Ei bine, iată ce spune studiul Comisiei Europene: “Conform analizei noastre este improbabil ca [ipoteza H2] plafonarea ratei dobânzii să ducă la scăderea creditului de consum. Segmentul de piață relevant pentru creditul cu dobânzi ridicate constituie doar o mică parte din piața creditului de consum. Nu există o legătură directă între plafonarea ratei dobânzii și nivelul supra-îndatorării [ipoteza H5]. În ceea ce privește [ipoteza H7] ideea că restricționarea ratei dobânzii va permite debitorilor riscanți să ia credite mai ieftine, aceasta pare greu de crezut. Prin contrast, [ipoteza H8] mai degrabă restricțiile vor …

Citeşte în continuare

Asaltul BNR asupra IFN (II): cum să chinui statisticile ca să mărturisească

După ce am văzut că măsura retrogradă a plafonării de facto a ratei dobânzii cu care IFN dau credite se potrivește ca nuca în perete cu contextul românesc (intermediere financiară și așa slabă, pondere mare a economiei subterane etc.) și provoacă polarizare socială, hai să vedem dacă argumentele statistice prezentate de banca centrală stau în picioare. Iată cum prezintă BNR oportunitatea acestei plafonări: “Pentru prima data din anul 2011, ponderea creditării IFN în total creditare a depășit 10% și este pe un trend ascendent. Stocul de credite acordate de IFN la martie 2017 reprezintă 10,3% din total credit din economie (bănci + IFN) şi este cu 21,8% mai mare decât în luna martie 2015. Ponderea creditelor IFN în creditele bancare a fost la martie 2017 de 11,5%, comparativ cu 10% în anul 2015. În anul 2016, ritmul de creştere al creditelor IFN a depăsit ritmul de creştere al PIB, în timp …

Citeşte în continuare

Orice taxă e suportată de omul simplu, nu de corporații, de bănci sau de klingonieni

Multă lume are impresia că dacă statul pune o taxă pe gogoși, atunci cel care plătește taxa este vânzătorul de gogoși. Problema aici este confuzia între incidența nominală a impozitării și incidența economică. Ca să fac o paralelă, e ca și cu salariul nominal și salariul real. După Revoluție lumea sărea în sus de fericire de câte ori creșteau salariile. De ce? Fiindcă ea se raporta (fals) la o putere de cumpărare constantă a banilor. Adică lumea credea că dacă i se dublează salariul, atunci își va permite să cumpere de două ori mai multe produse. A trecut mult timp până când oamenii au învățat că “ce-i în mână e minciună” și că degeaba au ei în buzunar bancnote cu mai multe zerouri dacă prețurile cresc la fel de tare sau chiar mai repede. A fost nevoie de câțiva ani pentru ca oamenii să facă diferența dintre salariul nominal (cât …

Citeşte în continuare

Wall Street și Revoluția Bolșevică

Teoretic este lipsit de sens ca marile corporații să sprijine politicile liberale. Pentru ce ar pompa unii bani în educarea publicului și în apărarea principiului liberei concurențe câtă vreme, de acolo de sus, de la nivelul la care au ajuns, este mult mai ușor să practici antreprenoriatul politic (distructiv) decât cel economic? A, când ești mic, la început de drum, este bineînțeles importantă libertatea economică sau dreptul de a munci, de a inova, de a intra pe piață și de a concura cu cei mari; dar dacă ajungi mega-bogat brusc descoperi că „morala trece orin stomac” și că, parafrazând un deștept politic contemporan, randamentul monopolului este mai mare decât cel al întreprinderii capitaliste legitime. Nu-i de mirare, așadar, că într-o țară semi-bananieră ca România, cu o mare concentrare a puterii industriale și financiare, mediul de afaceri nu s-a grăbit să finanțeze think-tank-uri sau opinii liberale. Din proprie experiență vă spun, …

Citeşte în continuare

Asaltul BNR asupra IFN și polarizarea socială

BNR intenționează să adopte o măsură specifică economiei de comandă – să plafoneze rata dobânzii la creditele oferite de IFN. Este ca și cum guvernul ar stabili un preț minim al pâinii de 10 lei, motivând că cine nu-și va mai permite să cumpere pâine nu are decât să consume cozonac. Pentru a înțelege de ce represiunea monetară nu-și are locul în nici o economie dar mai ales într-o economie ca a noastră, să recapitulăm câteva lucruri. În România creditul acordat sectorului privat este mic, mai mic decât în toate țările ex-comuniste. Un nivel scăzut al intermedierii financiare ilustrează o piață a creditului neincluzivă. Asta înseamnă că un mare număr de români nu au acces la capital, ceea ce reprezintă un handicap în încercarea lor de a-și satisface nevoile și o barieră în mobilitatea pe scara avuției. Această realitate este recunoscută chiar de BNR, de exemplu în ultimul Raport asupra …

Citeşte în continuare

De ce România este mâța Europei, iar țările baltice sunt tigrul?

În ciuda poeziei răspândite de guvernanții noștri vechi și noi, adevăratele campioane ale reducerii decalajelor Est-Vest sunt țările baltice: Estonia, Lituania și Letonia. În ultimele două decenii aceste țări au reușit să-și dubleze PIB/capita față de media celor mai bogate state UE, ceea ce nu reprezintă o performanță excepțională din punct de vedere istoric și global, dar oricum atestă un proces serios de convergență, unul pe care România nu a fost în stare să-l facă.   De ce? Fiindcă, deloc întâmplător, țările baltice au adoptat un regim economic mai liberal decât România. Chiar mult mai liberal – iar roadele s-au văzut în timp. Situația este confirmată de raportul Doing Business al Băncii Mondiale. Estonia, de exemplu, se plasează pe locul 12 în lume la ușurința derulării afacerilor, în vreme ce România este pe locul 36. În Estonia durează 100 de zile să capeți aprobările necesare unei construcții, în România 260 …

Citeşte în continuare

Impozitul pe cifra de afaceri poate fi mai bun decât impozitul pe profit

Ca introducere la subiectul momentului în România, aș putea să tac din gură și să îl las să vorbească Murray Rothbard, de acum 30 de ani: “Toată lumea va fi de acord că sistemul fiscal american este un dezastru… Prin urmare, nevoia evidentă de reformă dramatică, chiar drastică. Așa cum se întâmplă adesea, un grup de reformatori dedicați și determinați a apărut pentru a satisface această nevoie. Dar înainte de a îmbrățișa această nouă filosofie, ar trebui să ne amintim vechea zicală referitoare la săritul din lac în puț și, de asemenea, să consemnăm avertismentul lui H.L. Mencken, care a definit “reforma” drept “În principiu, o conspirație a șarlatanilor care vor să pună mâna pe banii contribuabililor americani”. De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că orice act de guvernare, oricât de valoros ar părea, în loc să rezolve problemele poate sfârși prin a face face lucrurile să se …

Citeşte în continuare

Oamenii smart, care vor să obțină un randament de 20% garantat de stat

În țara asta trăiesc, așa cum ați fost anunțați, foarte mulți oameni smart. Desigur, cu gradul de civilizație și cu procentul WC-urilor din fundul curții stăm mai prost, dar de oameni smart nu ducem lipsă. Câțiva din acești oameni smart joacă la Banca pentru locuințe. În caz că nu ați auzit de schemă, vă povestește chiar banca, e simplu, e ca la tarabă în Bucur Obor: Ca să fii chiar smart trebuie să exploatezi a doua precizare subliniată cu roșu, adică să faci copie și după buletinul copiilor, al părinților, al bunicilor, unchilor, mătușilor, nepoților etc. – ca să iasă banul gros; în plus, să urmezi cum se cuvine ultimul sfat: „Poți opta.” Adică, firește, poți opta să iei un credit, dar poate mai bine te răzgândești și scoți banii ăia din depozit, marcând profitul garantat de stat. Despre ce bani e vorba? Păi să zicem că ai depus 1000 …

Citeşte în continuare

Foarte bine că statul își reduce “investițiile”. Să le mai taie în continuare

Cheltuielile de capital ale statului au ajuns să reprezinte, în termeni reali, doar un sfert din nivelul pe care îl aveau înainte de criză. Majoritatea presei apreciază asta ca un fapt negativ, de natură să submineze creșterea economică, dar se înșeală. Statul român a risipit enorm de mulți bani an de an sub pretextul “investițiilor publice”. Așa cum am explicat de câteva ori, nu de investiții în sine a dus lipsă economia, ci de investiții “deștepte”, adică de unele operate pe criteriul profitului, în condiții de concurență. Într-o țară cu o calitate execrabilă a guvernării doar un idiot ar da bani pe mână guvernului: prioritatea României este schimbarea clasei politice și, dacă asta nu se poate, atunci adoptarea de instituții mai incluzive, nu extractive (adică mai puțină redistribuție către grupul restrâns al “băieților deștepți”). Cum de au scăzut cheltuielile de capital? Aș remarca două posibile explicații: 1. Ofensiva DNA care …

Citeşte în continuare