19 December 2018
Home / Aberaţia de intervenţie (page 6)

Aberaţia de intervenţie

Brazilia îşi taxează virtuţile

Brazilia a instaurat taxarea intrarilor de capital. De două zile străinii trebuie să plătească un impozit de 2% pentru achiziţiile de titluri financiare. Guvernul brazilian acţionează după o idee greşită, propusă prima oară în urmă de James Tobin în urmă cu câteva decenii (pe Wikipedia găsiţi un rezumat consistent), conform căreia prin impozitare schimburilor valutare, volatilitatea pieţei poate fi diminuată. La noi, Daniel Dăianu şi Ile Şerbănescu au susţinut şi ei impunerea de controale asupra intrărilor de capital, pentru a stăvili eforturile speculanţilor străini de a-şi bate joc de leu. În cazul Braziliei, moneda naţională – realul – s-a apreciat în raport cu dolarul american cu circa 25% de la începutul anului, ca un efect secundar al goanei după investiţii mai sigure, fenomen care s-a instalat pe piaţa internaţională în contextul în care SUA duc o certă politică inflaţionistă. Cum Brazilia este un important producător de materii prime, iar preţul …

Citeşte în continuare

Încă un atac la dreptul de proprietate: codul de bune practici

Duşmănia pe care marii producători români o nutresc faţă de hipermarketuri s-a transpus în „Codul de bune practici”, care este pe cale să devină lege. Am urmărit exasperat o dezbatere televizată (de fapt, un complot public) în care moderatoarea lovea cu mânie, mai ceva decât reprezentatul producătorilor de alimente, în hipermarketurile care, prin „birurile” pe care le impun, „înrobesc” producătorii şi exploatează consumatorii. Potrivit participanţilor la discuţie, legea trebuie să instaureze un „echilibru” pe o piaţă unde marii retaileri dictează preţul; consecinţa ar fi, cică, reducerea preţului mărfurilor cu până la 30%. Viitorul astfel schiţat este atât de rozaliu încât întrebarea firească nu este „De ce nu s-a dat legea mai devreme?”, ci „De ce nu se dă o lege care să scadă preţurile cu 50% sau, de ce nu, cu 80%?” Dacă i-am pune să răspundă, bănuiesc că domnii care dezbăteau de zor condamnarea hipermarketurilor ar fi un pic …

Citeşte în continuare

Se pregăteşte Marea Confiscare?

Raportul Comisiei prezidenţiale se referă la creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani. Potrivit statisticilor, speranţa de viaţă a bărbaţilor români este de 69,5 ani. În aceste condiţii, majoritatea românilor nu vor mai apuca să primească pensia pentru care au cotizat timp de decenii. Altfel spus, măsura imaginată în Raport echivalează cu propunerea de confiscarea totală a economisirilor – cotizaţii, cum se spune – pe care cetăţenii le-au vărsat la fondul public de pensii. Este vorba, practic, de o expropriere pe scară largă, indirectă dar cu atât mai periculoasă. Întrebat despre consecinţele creşterii vârstei de pensionare, consilierul primului ministru, Mihai Şeitan, a declarat că: “Nu aşa se pune problema. Discutaţi de speranţa de viaţă medie a bărbaţilor şi femeilor, care este adevărată, numai că ea conţine în general mortalitatea la toate vârstele. Acolo este inclusă şi mortalitatea copiilor de sub un an, acolo este cuprinsă şi mortalitatea la vârsta …

Citeşte în continuare

Hocus-pocus cu limita de viteză

Poliţia a propus reducerea limitei de viteză pe DN1 la 50 km/h în localităţi. Iniţiativa Poliţiei vine la fix, adică la un an de la aprobarea în Senat a unei legi care prevede exact contrariul, adică mărirea limitei de viteză la 60 km/h în localităţi şi la 120 km/h în afara localităţii, pe drumurile naţionale. Stabilirea limitei de viteză reprezintă un exemplu despre cât de absurdă este decizia birocratică, centralizată. Condiţiile de circulaţie – starea drumului, intensitatea traficului, starea vremii ş.a. – variază dintr-un loc în altul. În consecinţă, mai normal ar fi ca primăriile (comunităţile) să stabilească regulile de deplasare pe drumurile publice, nu guvernul sau parlamentul. Descentralizarea ar trebui să îşi spună şi aici cuvântul, ca în multe alte privinţe. Problema nu poate fi însă înlăturată complet decât prin privatizarea drumurilor. Astfel, ipoteticul proprietar al DN1 va fi motivat să stabilească cele mai bune reguli ale drumului (cod …

Citeşte în continuare

De la “fiat money” la “fiat CFL”

După cum ne învaţă istoria, la 1 septembrie 2009 România a declanşat războiul împotriva becurilor incandescente. Ne-am aliniat astfel, la războiul pe care econazibirocraţii din Occident îl planifică de mai mulţi ani. În locul clasicelor becuri, vom fi siliţi să folosim becurile cu lumină fluorescentă (CFL – Compact Fluorescent Lightbulbs), chipurile pentru a salva planeta de la chinul epuizării resurselor. Cert este că premierul Bec… mă scuzaţi, Boc (cred că am început să comit erorile de exprimare ale doamnei Udrea – involuntar, desigur) a luat în sfârşit o măsură importantă împotriva crizei… fie şi împotriva crizei ecologice. Despre exagerările care stau la baza argumentelor în favoarea acestei politici s-a scris destul – nu în România, ci acolo unde lumea este interesată să înveţe. De aceea m-am bucurat să citesc articolul publicat azi de Sorin Ioniţă, o critică adevărată, cu sare şi piper, a acestei măsuri, trecând în revistă numeroase presupuse …

Citeşte în continuare

Programul Rabla distruge comerţul şi mediul înconjurător

Încă un studiu întreprins în tradiţia economiei mainstream (aha, deci nu făcut de cârcotaşi liberali ca mine) vine în apărarea beneficiilor liberului-schimb. L. Davis şi M. Kahn arată că programul “Rabla” implementat de guvernele occidentale afectează în sens negativ bunăstarea şi mediul înconjurător, dacă privim din perspectivă globală. Autorii amintesc uitucilor că intervenţia guvernului are un cost de oportunitate. Ei explică foarte corect că importul de maşini second-hand din ţările dezvoltate este un factor de reducere a poluării în ţările subdezvoltate – implicit, nu trebuie taxat, aşa cum au făcut guvernanţii subdezvoltaţi din România, chipurile, tocmai pentru a proteja mediul! Programul “Rabla” sărăceşte naţiunile mai înapoiate, pentru că scumpeşte maşinile şi, astfel, stimulează indivizii să folosească maşini mai vechi mai mult timp, poluând evident mai mult. Desigur, el sărăceşte şi naţiunile bogate, fiindca deturnarea de comerţ reduce bunăstarea (başca ineficienţa guvernului în cheltuirea banului public). Astfel, adaug eu, programul Rabla …

Citeşte în continuare

„Prima casa” încalcă logica economică

Iniţiativa guvernului de a garanta creditele contractate de potenţialii cumpărători de case a fost criticată din multe puncte de vedere. Şi pe bună dreptate. Însă nimeni nu a observat că această măsură (ca multe alte politici guvernamentale – vezi, de exemplu, legislaţia salariului minim) va produce efecte contrare intenţiei celor care o promovează. Consecinţa principală a măsurii va fi aceea că, stimulând cererea pentru locuinţe, va imprima o tendiţă de creştere a preţurilor – sau de încetinire a scăderii lor – depinde cum privim lucrurile. Altfel spus, în urma garantării de către guvern a creditelor imobiliare, preţurile acestor active vor fi mai mari decât ar fi fost în absenţa acestei măsuri (sper să mă înţelegeţi că aici nu este vorba de o constatare empirică, ci de una logică). Prin urmare, „Prima casă” nu are cum să fie benefică pentru doritorii de locuinţe. Interesul potenţialilor cumpărători este cel mai bine slujit …

Citeşte în continuare

15 miliarde pentru înarmare. Cu ce cost de oportunitate?

Autorităţile au anunţat că plănuiesc să aloce în următorii ani suma de 15 miliarde euro pentru modernizarea armatei. Pentru o ţară ca România, cifra sună impresionant. Dacă mă gândesc doar la drumurile care ne lipsesc şi care ar putea fi construite cu banii ăştia, îmi dau seama că s-ar putea realiza 3 autostrăzi de genul Braşov-Borş, la valoarea pretinsă de Bechtel! Cu ceva mai multă chibzuinţă în administrarea banului public, s-ar putea construi de două ori pe atât. Ce preferăm? Avioane şi vase militare moderne sau 6 autostrăzi care să brăzdeze România? Totuşi, problema costului de oportunitate poate fi pusă şi altfel. Dacă ne place atât de mult să fim la adăpost de cotropitorii străini, atunci cele 15 miliarde ar putea fi folosite pentru înarmarea întregii populaţii adulte a României. Cum o mitralieră şi muniţia aferente costă vreo mie de euro, întregul proiect ar echivala cu înarmarea până în dinţi …

Citeşte în continuare

Pasajul Basarab – ultima minune financiară a lumii?

Se ştie că, scuzaţi expresia, autostrăzile româneşti costă mult mai mult decât autostrăzile construite în oricare altă ţară a Europei. Proabbil bănuiţi că la fel stau lucrurile şi cu pasajul Basarab. Ei bine, nu va înşelaţi. Sperând totuşi că România nu poate bate recordul mondial la banii cheltuiţi cu ridicarea unui pod, am comparat costul pasajului Basarab cu preţul celui mai mare pod din lume. Este vorba de podul inaugurat de chinezi anul trecut, în lungime de circa 40 km., care face legătura peste mare între Shanghai şi Ningbo şi care a costat aproximativ 800 de milioane de euro. Adică 20 de mil. euro pe kilometru. Pasajul Basarab, care se întinde pe aproape 2 km., costă conform contractului şi adăugirilor ulterioare (fără a lua în calcul exproprierile) circa 140 mil. euro. Adică vreo 70 mil. euro pe km. Deci Pasajul Basarab costă de peste 3 ori mai mult decât una …

Citeşte în continuare

Despre testele de stres

Redactorul unei publicaţii economice mi-a cerut azi părerea în legătură cu relevanţa testelor de stres administrate băncilor. I-am raspuns următoarele: Aplicarea testele de stres atestă cum activitatea bancară a părăsit sfera economiei de piaţa şi a ajuns domeniu de exersare a aptitudinilor birocratice ale agenţiilor de stat. Într-o economie cu adevărat concurenţială, determinarea nivelului optim al capitalului ţine de abilitatea antreprenorială a bancherilor: dacă acest nivel este supraevaluat, atunci banca poate ajunge în stare de insolvabilitate. Invers, un nivel prea mare al capitalului dăuneaza profitabilităţii bancii. Sistemul bancar actual este însa cel mai reglementat domeniu economic. Practic, prin instaurarea a nenumărate reglementări, norme prudenţiale şi criterii tehnice, am ajuns să asistam la administrarea birocratică a băncilor. Revenind la testele de stres aplicate recent în mai multe state, ele sunt suspectate de slăbiciuni tipice tuturor intervenţiilor guvernamentale: lipsă de obiectivitate, arbitrariul criteriilor folosite etc., toate cu un singur scop – promovarea …

Citeşte în continuare

Un economist “genial” vrea abolirea monedei

Numele lui e Willem Buiter, ditamai profesorul de economie la London School of Economics – altădată şcoală bună, dar de la o vreme plină de “genii” ale căror inepţii le întorci cu lopata. Într-un articol din Financial Times, profesorul trăznit ne demonstrează cum poate statul să scadă şi mai mult rata dobânzii; adică, să o scadă sub zero. Căci, se pare, asta ar fi soluţia ieşirii din criză. Cea mai simplă cale ar fi abolirea monedei, adică a semnelor fizice (bancnotele) pe care le folosim astăzi când facem cumpărăturile, şi circulaţia exclusivă a banilor electronici. Practic, moneda ar deveni doar o unitate de cont. Averea noastră lichidă ar consta în simple cifre asociate unui cont. Ar fi foarte simplu pentru stat să impoziteze suma din cont proporţional cu durata deţinerii ei, aplicând astfel o dobândă negativă. Cu cât păstrezi mai mult timp “suma” respectivă în cont, cu atât ea scade! …

Citeşte în continuare

Descentralizare prin planificare centrală

Guvernul ne oferă un nou subiect de discuţie: legile descentralizării. În fond, care este rostul descentralizării? Furnizarea bunurilor publice (sănătate, educaţie, poliţie) suferă, printre altele, de o deficienţă majoră: administratorii instituţiilor publice nu sunt stimulaţi să ofere bunuri în calitatea şi cantitatea dorită de cetăţeni, deoarece nu sunt stimulaţi să lucreze în folosul cetăţeanului şi nu deţin informaţii adecvate despre nevoile cetăţenilor. Cu cât furnizarea de bunuri publice este organizată la un nivel de agregare mai înalt – nivelul naţional, de exemplu – cu atât problemele menţionate se acutizează. Descentralizarea are un scop nobil. Ea sporeşte eficienţa economică şi transparenţa procesului democratic, deoarece facilitează conexiunea dintre furnizorul de resurse – contribuabilul – şi prestatorul de servicii – instituţia publică. Pe de o parte, ea responsabilizează instituţiile publice în faţa comunităţilor locale, reducând „deficitul democratic”. Apropiind furnizorul de servicii publice de clientul final – contribuabilul – descentralizarea modifică sistemul de guvernanţă, …

Citeşte în continuare

Vanghelie ne-a arătat ce poate socialismul

De 1 mai ne-am luat raţia de mici. În mod inegal. Paranghelia organizată de Vanghelie a atras cu succes calicimea Bucureştiului în Parcul Izvor. Nu-mi fac probleme că Vanghelie atrage multe voturi cu pomeni de-astea. Calicimea uită repede şi, data viitoare o să ceară mai mult. Calicimea nu este doara fomistă, ci şi şmecheră, hoaţă… exact ca primarul care este. Cum nu-i mai dai pomană cum pune ştampila pe alt partid. Cred, de fapt, că pomana cu mici şi bere de 1 mai este organizată mai mult de nevoie decât de voie. Ca atare, nu e chiar o pomană, ci o datorie. Dar paranghelia a avut un rol util şi din alt motiv. Ne-a arătat valoarea socialismului, acolo unde este. Bătălia pe raţia de mici nu s-a declanşat din cauza calicimii, ci invers, calicimea s-a adunat acolo din cauza accesului liber la mici şi bere. Aşa a apărut raţia şi, …

Citeşte în continuare

Gripa porcină – provocare pentru politica monetară?

Dincolo de faptul că gripa porcină a ajuns o tragedie umană şi, ca atare ea nu poate reprezenta decât motiv de supărare, ea a picat exact la ţanc. De când astfel de molime au ajuns motiv de preocupare pentru politicienii monedei, nu a fost ratat niciun motiv pentru a face un pic de inflaţie spre binele umanităţii. În anii 1997-1998, Greenspan a decis să relaxeze politica monetară preocupat (şi) de gripa aviară. Acum mă gândesc că urmaşii săi ar face la fel. Dacă ar putea. Cu ratele dobânzii aproape de “ground zero” nu prea mai este loc de salvat economia. Desigur, la urma-urmei statul poate face câtă inflaţia vrea, tipărind pur şi simplu monedă dar… asta sună cam ţărăneşte pentru epoca de glorie a finanţelor contemporane.

Citeşte în continuare

Multiplicatorul lui Pogea

Ministrul de Finanţe a început să devină obositor cand tot repetă ce efect de multiplicare fenomenal vor avea cheltuielile (aici e un Multiplicator nerecomandat minorilor) de investiţii pe care le va efectua guvernul anul acesta. Argumentul multiplicatorului e o prostie lasata mostenire breslei economistilor de “părintele” macroeconomiei moderne – J. M. Keynes. Faptul că Pogea îl tot invocă arată un anumit grad de incultură, dar desigur, ministrul nu este tocmai renumit pentru erudiţia sa în acest domeniu. Curioşii pot consulta, de exemplu, Robert Barro (Harvard University), ca să înţeleagă ce părere au economiştii adevăraţi despre multiplicator. Dar să explicăm cum funcţionează “multiplicatorul”. Pentru a înţelege cum interacţionează bugetul guvernului cu economia, să luăm exemplul preferat al ministrului de finanţe. Să presupunem că guvernul hotărăşte reabilitarea termică a blocurilor, drept pentru care cumpără polistiren (materialul ce serveşte la realizarea izolaţiilor exterioare) şi adeziv pentru polistiren în valoare totală  de 1 miliard …

Citeşte în continuare