18 August 2019
Home / Finanțe-Bănci / Bulgaria: sistemul bancar fragil ca o schema piramidală

Bulgaria: sistemul bancar fragil ca o schema piramidală

Luarea cu asalt de către populație a unor din cele mai importante bănci, eveniment cauzat se pare de distribuirea unor SMS-uri către clienții băncilor prin care aceștia erau îndemnați să se grăbească ca să nu le-o ia cineva înainte, arată nu faptul că la baza problemei se află un act criminal, ci altceva. Mă rog, arată și ce spune guvernul bulgar, dar are și o altă implicație; are un sens economic.

Economic vorbind, avem încă o dată dovada faptului că sistemul bancar funcționează pe principiul piramidei, fiind astfel diferit de oricare alt sector economic. Mai cunoscut sub numele de “principiul rezervei fracționare”, principiul îți spune că pentru o sumă de bani introdusă în bănci, se generează un multiplu de depozite. Aceasta deoarece doar o parte din respectivii bani sunt păstrați ca “rezerve” (în România 12%), adică sunt de fapt ținuți la dispoziția clientului, așa cum prevede logica dreptului de care se bucură acesta (de a-i retrage oricând). Restul sunt dați cu împrumut altor cetățeni, ocazie cu care acestor li se deschid conturi… pe același principiu: doar o parte din credit (sau depozit?!) le este păstrat cash, restul rămâne la dispoziția băncii.

Piramida

 

În acest fel apare un multiplicator monetar, grație căruia valoarea depozitelor generate de sistemul bancar depășește cu mult cantitatea de bani “efectivi” existentă în economie.

Sistemul bancar este la fel de fragil ca o schemă Caritas clasică: el rezistă câtă vreme numărul celor care scot bani nu este prea ridicat. Iată de ce băncile sunt permanent interesate să ne motiveze să folosim plata cu cardul, nu cash: astfel numerarul rămâne în sistem și… coafura rezistă. Iată de ce băncile centrale sunt interesate să desființeze banii fizici, așa cum pe vremuri au fost interesate să desființeze etalonul-aur: anume pentru a nu mai exista nici un pericol la adresa siguranței și stabilității… piramidei care aduce cele mai mari profituri din economie unui grup relativ restrâns de persoane. Iată de ce guvernul vine cu o măsură milițienească precum interzicerea cash-ului. Iată de ce economiștii arondați politic susțin dispariția bancnotelor: pentru ca expansiunea creditului și inflația să nu mai fie puse în primejdie de reacția firească a oamenilor, aceea de a-și retrage banii din depozitele amendate cu rate negative ale dobânzii.

Să ne bucurăm că încă prin manuale se vorbește de faptul că orice sistem bancar este prin definiție nelichid și intră în colaps la prima panică mai serioasă. Să ne bucurăm că economiști precum Edward Prescott, Maurice Allais, Milton Friedman – ca să iau doar câțiva laureați Nobel, nu Școala austriacă de economie care dintotdeauna s-a pronunțat împotriva rezervelor fracționare – mai pot fi citiți și lumea se mai poate lumina.

Prescott

 

Bulgaria a demonstrat încă o dată că împăratul este gol. Dar de ce este gol? Cum de ce? Există un motiv solid ca stânca pentru funcționarea acestui sistem piramidal. Uitați de ce – fiindcă… “așa este peste tot!”:

 

[layout show=”1″]
6 Shares
Share
Tweet
Share