18 November 2019
Home / Ce face statul? / Bugetul statului nu e al cetățeanului. Studiu de caz – bugetul Moldovei din 1770

Bugetul statului nu e al cetățeanului. Studiu de caz – bugetul Moldovei din 1770

Via Critic Atac. În ciuda încercărilor politicienilor de a ne convinge că bugetul statului este totuna cu bugetul cetățeanului, nimic nu este mai fals. Cetățeanul este una, statul este alta. Bugetul cetățeanului reflectă valoarea muncii (producției) acestuia, în vreme ce bugetul statului arată cât din producția societății se căpușează prin impozitare. Iar dacă în prezent această diferență este într-o oarecare măsură camuflată de așa-zisul rol social al statului – importante cheltuieli bugetare având drept destinație “asistența socială”, în 1770 liderii politici erau mai puțin sofisticați în gândire și în exprimare. Dovada că bugetul statului este construit tocmai pe seama bugetului cetățeanului o vedeți mai jos:

Bugetul Moldovei

Statul moldovean punea biruri pentru 4 destinații majore:

  • plata tributului către imperiu (33,55%)
  • susținerea clasei conducătoare (45,75%)
  • acordarea de privilegii (9,10%)
  • cheltuieli “în interesul țerii”, dar de fapt tot pentru susținerea statului (11,60%)

Pe vremea aceea, liderii politici erau mai sinceri, iar contabilitatea bugetară mai transparentă. Cheltuielile bugetare, se vede, sunt cheltuielile unei clase parazitare; moldovenii achitau practic o imensă taxă de protecție mafiei locale și internaționale – bandiților staționari. În prezent, treburile sunt mai alambicate. Sclavia a fost oficial desființată, aparent nimeni nu mai trăiește pe cârca nimănui. În realitate, statul este chiar mai opresiv decât în Evul Mediu, colectând o treime din producția națiunii și visează să adune la buget jumătate din PIB. Evident, în aceste condiții “libertatea economică” este doar un nume… de dânșii inventat pentru a calma spiritele și pentru a crea “omul nou”, într-atât de manipulat și de îndoctrinat încât să fie incapabil a mai face diferența dintre sclavie și libertate. Da, astăzi, pe lângă cheltuielile cu întreținerea propriu-zisă a aparatului de stat avem cheltuieli bugetare cu dedicație… generic numite “educație”, “sănătate” etc., dar de fapt toate acestea reprezintă cheltuieli pentru întreținerea unei clientele politice, pentru cumpărarea de voturi. Deoarece, am uitat să vă spun, azi trăim în democrație, nu în feudalism; azi conducătorii politici sunt votați de popor. Iar voturile trebuie cumpărate. Departe de a fi “bunuri publice”, sistemele de asistență socială reprezintă doar o amplă rețea de asigurare a voturilor. De exemplu, sistemul public de pensii nu are alt scop decât menținerea indivizilor într-o stare de dependență față de puterea politică. Dacă lucrurile nu ar sta așa, dacă sistemele socialiste ar fi mai performante, atunci le-am vedea surclasând sistemele similare private. Istoria arată însă că pensiile de stat s-au impus prin distrugerea pensiilor private, tot așa cum învățământul de stat s-a impus prin sugrumarea educației private, infrastructura publică prin interzicerea infrastructurii private etc.

Sigur, dacă stai să-i asculți pe propagandiști, statul cheltuie întotdeauna banii “în interesul țerii”, dar atunci de ce răpește indivizilor libertatea de a-și procura serviciile și bunurile pe care, chipurile, doar guvernul – în mărinimia sa – poate să le ofere?

Vasile Ernu face în Critic Atac o comparație între cheltuielile publice de atunci și de acum. Comparație conține și o confuzie gravă între cheltuieli și înlesniri fiscale – autorul considerând că ambele reprezintă privilegii – dar altminteri este destul de instructivă și amuzantă. Mai jos aveți un fragment:

Buget Moldova Romania

2 Shares
Share
Tweet
Share